KorAP: Find »[drukola/base=nas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...542 543 544 ...610 >

15,245 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

solemn piciorul peste cel al Fatimei, verișoara mea, soția mea, în clipa în care intra în camera nupțială, în timp ce la ușă o femeie din vecini aștepta rufa îmbibată în sânge pe care avea s-o fluture, veselă și triumfătoare, pe sub nasul musafirilor, semn că mireasa era fecioară, că soțul era potent și că sărbătoarea putea începe. Ritualul mi s-a părut interminabil. Încă de dimineață, femeile care se ocupau cu îmbrăcatul, pieptănatul și epilatul miresei, printre care Sara cea de neînlocuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
că aș lăsa să se creadă că aș fi încercat să obțin un chilipir. Am aruncat așadar o privire furișă, declarând apoi pe un ton neutru: — Trei sute, mi se pare un preț bun. O cumpăr. Nu se lăsă dusă de nas: — O femeie nu acceptă daruri de la un bărbat căruia nu-i poate arăta recunoștință. Cuvintele erau ferme, dar tonul mai puțin. Am răspuns, fals jignit: — Nu e un dar. Cumpăr obiectul ăsta pentru că țin s-o fac! — Și de ce ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dat la câini. În fiecare tabără a oastei otomane, sute de asemenea prăjini erau înfipte în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
unicul scaun din încăpere și avea pe cap o tichie roșie care se mula pe forma capului, dându-i aerul unui conspirator. Eu eram așezat pe cufăr, la un pas de el. Se aplecă în față, țintind spre mine un nas cu înfățișare prădalnică. — Messer Hassan, venirea dumitale aici este importantă, nespus de importantă. Nu îți pot spune mai mult, căci taina aparține Sfântului Părinte și doar el o va putea dezvălui când va socoti necesar. Dar să nu crezi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
mă domina cu cel puțin o palmă. Ochii i-au alunecat pe deasupra mea ca umbra unei trestii, înainte de a se risipi în mii de scântei imperceptibile, în vreme ce ai mei fixau fascinați un punct precis de pe chipul lui, acolo unde un nas imens părea că ocrotește mustața fină, plonjând vajnic deasupra buzelor. Desigur că acest fizic făcea ca zâmbetul francezului să pară ironic chiar și atunci când se dorea binevoitor. Guicciardini a ieșit plin de entuziasm din cortul rotund unde se desfășurase întrevederea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

n-o va cunoaște niciodată. Capitolul 1 Tel Aviv. Sâmbătă noaptea. Câțiva ani mai târziu. Mulțimea obișnuită era acolo. Extremiștii de stânga, bărbații cu părul lung după o călătorie de un an prin India, fetele cu cercel cu diamant în nas, cei care se strângeau de fiecare dată la aceste întâlniri de sâmbătă seara. Cântau melodiile bine cunoscute - Shir l’shalom, Cântecul păcii - și purtau obiectele speranței: lumânări așezate în căușul palmelor sau chiar portrete ale acelui bărbat, Itzhak Rabin, eroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
fiecare punct al discuției, direcționând-o și canalizând-o ca un curent care trecea prin mijlocul camerei. Prefera această a doua variantă, bombardându-i cu întrebări, amestecându-se în discuție ca să le spună părerea ei, chiar dacă Mica Prințesă strâmba din nas sau dacă Domnulcu-Bățul-Înfipt-Undeva se foia în scaun. Dar nici asta n-a prea mers. Se întorceau la fel de certați ca la prima ședință. —Maggie, vezi ce face? Vezi ce grozăvie face? Auzindu-i, Maggie regreta că s-a apucat vreodată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
se făcu liniște pentru această rugăciune murmurată în amintirea mortului. Apoi rabinul spuse câteva cuvinte în ebraică, întorcându-se din când în când spre un grup de trei oameni așezați pe niște scaune neobișnuit de joase. După ochii roșii și nasurile umede, Maggie presupuse că erau rude de gradul întâi ale lui Guttman: văduva, fiul și fiica. Dintre cei trei, fiul era singurul care nu plângea. Privea drept înainte cu ochii lui negri, uscați. Maggie simțea mulțimea în spatele ei. Nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
colț uitat de lume, cum e Beitinul, puteai vedea istoria lumii, strat peste strat. Asta i-a dat o idee. Se întinse după una din cutiile mai noi, una care conținea ultimele descoperiri de pe sit. Se uită înăuntru, strâmbând din nas din cauza mirosului de îmbâcsit: cranii umane din epoca timpurie a bronzului, de acum aproximativ cinci mii de ani, alături de borcane de depozitare și oale de gătit. Zâmbi, știind că poate face mai mult de atât, că se poate întoarce și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
pentru așa ceva: era înalt și putea să observe că mușchii brațelor îi erau puternici și încordați. Dar ochii nu erau cei ai unui pistolar. Erau prea curioși, făcuți mai degrabă ca să studieze paginile unei cărți decât ca să fixeze o țintă. Nasul și gura erau proeminente, dar sugerau mai mult darul conversației și chiar al investigației. Își închipui că e un bărbat înclinat mai degrabă să vorbească decât să tragă cu pistolul. Sau, mai mult decât să vorbească, să asculte. Te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
șopti ceva lui Shapira. Sigur, o să-l sun eu. Se întoarse din nou spre Uri. —Fă-ți o favoare, Uri. Jelește-ți mama. Ține shiva. Și renunță la lucrurile astea. N-are cum să iasă ceva bun dacă-ți vâri nasul. Tatăl tău și-a făcut datoria. Poate nu așa cum și-a dorit el. Dar și-a făcut-o. Oamenii Israelului au fost treziți. Uri se străduia din răsputeri, observă Maggie, să nu dea ochii peste cap în semn de dispreț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Nu-l va afla altcineva, vă asigur. Verifică ortografia de două ori, asigurându-se că toate literele erau corecte, conștientă că nu era loc de eroare. Îi mulțumi negociatorului palestinian și închise. —Știi ceva arabă, Uri? —Puțină. —OK. Ce înseamnă nas tayib? —E foarte simplu. Înseamnă un om bun. Sau, dacă ar fi să traducem în germană, un Gutt man, nein? Capitolul 21 Londra, șase luni mai devreme Henry Blyth-Pullen bătea în schimbătorul de viteze pe ritmul melodiei din Archers. Tum-tee-tum-tee-tumtum-tum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
a lui. Dar femeia era prea concentrată, ascultând fiecare cuvânt, ca să-și ajute șeful. Până cînd l-a conectat și pe el, conversația se încheiase deja. În schimb, o auzi pe Maggie Costello vorbind cu Uri Guttman. „OK. Ce înseamnă nas tayib?“ După un moment, operatorul calculatorului fu cel care se entuziasmă, făcându-l pe Amir Tal să alerge din nou lângă el. Se simțea ușor ridicol, ca un copil într-o sală de jocuri, privind cum se joacă frații lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
negru se apropiau. Iar acum se întâmpla altceva. Chipul Lolei Hepburn, fata din Valley cu figură plină de viață și coadă de cal, începea să se transforme. Ochii i se scurgeau, ca și cum ar fi urmat să se dizolve în lacrimi. Nasul aluneca și el în jos, fața acestei creaturi electronice nemaifiind veselă, ci din ce în ce mai hidoasă. Maggie nu putea decât să se uite cum trupul Lolei intra în descompunere, sânii topindu-i-se într-un vârtej de roșu, alb și albastru, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
încăperii, unde se găsea un computer stingher, neutilizat. Maggie se gândi că nu era deloc șmecher să-l folosească, mai ales noaptea, la ora asta. Pe când Uri stătea la coadă la bar, cerându-i o cafea fetei cu cercel în nas, Maggie porni calculatorul și deschise Second Life. În căsuța pentru nume tastă Lola Hepburn, dar îi apăru imediat un mesaj de eroare: nume de utilizator și/sau parolă invalide, vă rugăm, încercați din nou. Avatarul creat de Liz fusese scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cu pași mari spre calculator, se aplecă pentru a se uita la textul din mica bulă de pe ecran și repetă ghicitoarea pe care tatăl lui o ascunsese acolo. Apoi spuse foarte firesc: —Bine, hai să mergem. Fata cu cercel în nas se ivi și îi șopti ceva în ebraică lui Uri, arătând spre ieșirea din spatele cafenelei - și, în același timp, Maggie nu putu să nu observe, deschizând larg superbii ochi căprui pentru ca el să-i vadă. Aparent insensibil la farmecele ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
folosise. Când zări în cele din urmă lumina ecranului, observă îngrozită că altcineva era acum aplecat spre el, bătând în tastatură. Se apropie, rămânând ascunsă în umbră. În cele din urmă, își dădu sema cine era: fata cu cercel în nas. Maggie răsuflă ușurată, se îndreptă repede spre calculator și, exact când femeia era pe cale să spună cât de bazat era Second Life, apăsă pe butonul de oprire. —Hei... Dar Maggie se făcuse deja nevăzută, ieșise prin spate, coborând în stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
nu? Destabilizezi puțin procesul de pace, până când îl destabilizează nebunii de tot. — Nu există alegeri bune în jocul ăsta, Maggie. Ar trebui să știi deja asta. Și presupun că funcționa. Până când am apărut eu și am început să-mi bag nasul. A, nu trebuie să-ți faci griji în privința asta. —De ce? Ai fi reușit, eliminând pe oricine ar fi aflat despre tăbliță. Secretul lui Avraam ar fi rămas necunoscut. Dar m-am băgat eu, nu-i așa, zbătându-mă zi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

lipeau buzele lor groase de geam și se hlizeau, aruncau cu bezele, mă arătau cu degetul, cu unghia murdară la deget. (Bea.) M-ai salvat! (Îl îmbrățișează.) Acu’ le strâng cureaua! (Trece prin fața celor patru, încrevieniți; le flutură plângerea pe la nas.) ARTUR: Au vrut să mă dea afară... GUVERNATORUL: Niște scârbe! ARTUR: Au vrut să-mi dea bani! GUVERNATORUL: Nu se poate! ARTUR: Au vrut să mă omoare și să mă arunce în iaz... GUVERNATORUL: Hai noroc! Ne scoatem noi pârleala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-i! TOȚI: Așa! Așa! Să vadă și ei cum e! MARAT: Cine va fi prins ca nu joacă teatru va fi alungat din oraș, va fi urmărit, va fi prins, va fi blestemat, va fi interogat, i se vor tăia nasul și urechile, limba și pleoapele și va fi ghilotinat. Toți cei care vor fi bănuiți că nu joacă teatru vor fi prinși, vor fi prinși, vor fi prinși... În această cutie (O arată.) pe care o vom așeza la colțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
liniștit. Începem un joc nou. PARASCHIV: Ești nebun? (Privește în jos.) MACABEUS (Sparge altă sticlă și o așează dedesubt.): Nu vorbi. Te obosești. Încearcă să reziști cât mai mult. PARASCHIV (Speriat.): Ce faci cu cioburile? MACABEUS: Trage aerul numai pe nas. Nu gâfâi. Gâfâitul toacă nervii. (Sparge încă o sticlă și o așează tacticos.) PARASCHIV (Zvârcolindu-se.): Pune scara la loc! MACABEUS: Nu striga. Ține-ți gura încleștată. N-are nici nu rost să strigi. Gândește-te la altceva. S-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
taci... Dă-i în mă-sa! PARASCHIV (Scâncind.): Eu... eu... eu... eu... eu... eu... hâ... MACABEUS: Taci... Stai așa... stai... Vrei să te caut de pureci? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Stai așa... (Îl mângâie pe tâmple apoi, cu un deget, pe nas.): Ce nas frumos ai! PARASCHIV (Cu gândul aiurea.): Am crezut că mor... MACABEUS: Tu? Să mori tu? PARASCHIV: Când am văzut focul... (PARASCHIV nu realizează sensul în care decurg mângâierile lui MACABEUS.) Era negru... În jur... Era ca fierea, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-i în mă-sa! PARASCHIV (Scâncind.): Eu... eu... eu... eu... eu... eu... hâ... MACABEUS: Taci... Stai așa... stai... Vrei să te caut de pureci? PARASCHIV: Da. MACABEUS: Stai așa... (Îl mângâie pe tâmple apoi, cu un deget, pe nas.): Ce nas frumos ai! PARASCHIV (Cu gândul aiurea.): Am crezut că mor... MACABEUS: Tu? Să mori tu? PARASCHIV: Când am văzut focul... (PARASCHIV nu realizează sensul în care decurg mângâierile lui MACABEUS.) Era negru... În jur... Era ca fierea, da... MACABEUS: Ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ai! PARASCHIV (Cu gândul aiurea.): Am crezut că mor... MACABEUS: Tu? Să mori tu? PARASCHIV: Când am văzut focul... (PARASCHIV nu realizează sensul în care decurg mângâierile lui MACABEUS.) Era negru... În jur... Era ca fierea, da... MACABEUS: Ai un nas frumos... Și o frunte înaltă, zău așa... Unde spui că ți-ai dat tu doctoratul? PARASCHIV: La Göteburg... MACABEUS (Meditativ.): La Göteburg, da, la Göteburg. Ai o bărbie rotundă, o bărbie rotundă... PARASCHIV (Cu ochii rotunzi.): Mai bine s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Mă! Ce-i cu tine? Ce ai pe față? (La lumina lumânării se vede fața arsă a lui MACABEUS.) Ce-i asta? (Timid, prostește, PARASCHIV își trece degetele pe fața lui MACABEUS; se aude un geamăt slab.) Ce ai pe nas? Ce-i negreala asta? (Îl mângâie prostește pe pielea feței.) Ce-i cu negreala?... Maco... De unde ai negreala? (Toată fața, tot gâtul și tot pieptul lui MACABEUS sunt înnegrite și jupuite groaznic de explozie; la fel, mâinile lui MACABEUS sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]