14,422 matches
-
ci trebuie să prezinte doar aspectele pozitive ale vieții. De aceea, literatura lui Caragiale se opune optimismului și idealismului micii burghezii. Comediile intrate în repertoriul Teatrului Național nu au avut un succes răsunător. Cea mai populară dintre ele, O scrisoare pierdută, are o sută de reprezentații în treizeci și doi de ani (1884 1914). D-ale Carnavalului este fluierată la premieră. O noapte furtunoasă este scoasă de pe afiș după două reprezentații. Dacă publicul din marea burghezie îl consideră pe Caragiale un
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Berlinul. Este, de altfel, singurul scriitor de seamă al vremii sale care prezintă orașul și aspirațiile lui de civilizație burgheză. În creațiile sale, orașul trece înaintea satului, iar din incinta bucureșteană, locul principal îl reprezintă mahalaua, mediul suburban. Cu excepția Scrisorii pierdute, a cărei acțiune se petrece în capitala unui județ de munte și care sintetizează viața politică din întreaga țară, celelalte comedii își iau personajele din lumea măruntă a Bucureștilor de acum aproape o sută cincizeci de ani. Caragiale prezintă, încă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
politicii, când totul se făcea fără discernământ, clarificare sau sistematizare. Pasiunea pentru politică este deci firul conducător al piesei O noapte furtunoasă, dar și al celorlalte două principale comedii ale marelui dramaturg: Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută (citate în ordine cronologică). Ce este Jupân Dumitrache dacă nu un ambițios, al cărui zel în garda civică ascunde de fapt dorința unui „la mai mare!“? De aceea îl acceptă cu ușurință pe viitorului cumnat, Rică Venturiano, de a cărui
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la Berlin, când după 20-25 de ani decide să urmărească mai departe, în devenirea lor, personajele din O noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută. Piesa avea să se numească Titircă, Sotirescu & C ie. Titircă este Jupân Dumitrache, zis „Titircă Inimă-Rea“. Sotirescu este Chiriac; în vechea comedie îi lipsește numele de familie. Într-o altă listă de personaje, poate cea mai veche, Chiriac se numește
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Caragiale și este publicată în „Convorbirile literare“ din 1 februarie 1880. Subliniem de la început faptul că această comedie a lui Caragiale nu este întru nimic inferioară celor două creații între care se intercalează cronologic: O noapte furtunoasă și O scrisoare pierdută. Mai simplă, piesa se concentrează asupra unei noi categorii, propunându-ne un savuros cuplu de bătrâni din mica burghezie bucureșteană de la 1880. De această dată, cherestegiul este înlocuit de pensionarul mărunt cu prestigiu exclusiv domestic. Deși protagoniștii acestei capodopere miniaturale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
încurcătura de situație sau de persoane și la momentele bufe. Confuzia pe care o face Rică între numărul 6 și numărul 9 își are echivalentul în eroarea lui Leonida atunci când este convins că este urmărit de reacțiune sau în răvașele pierdute și regăsite din O scrisoare pierdută și chiar din D-ale carnavalului. De asemenea, urmărirea lui Rică și butoiul în care se ascunde fac parte din același lanț ca și pregătirile celor doi bătrâni. Totuși, creatorul clasicizant de tipuri subordonează
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
și la momentele bufe. Confuzia pe care o face Rică între numărul 6 și numărul 9 își are echivalentul în eroarea lui Leonida atunci când este convins că este urmărit de reacțiune sau în răvașele pierdute și regăsite din O scrisoare pierdută și chiar din D-ale carnavalului. De asemenea, urmărirea lui Rică și butoiul în care se ascunde fac parte din același lanț ca și pregătirile celor doi bătrâni. Totuși, creatorul clasicizant de tipuri subordonează mereu comicul de situație celui de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană... Astfel de fraze care circulă deja în afara pieselor și care au intrat în limbajul comun demonstrează că Leonida rămâne un suveran în universul teatrului comic caragialian. 4. O scrisoare pierdută - „teatrul lumii politice pe scena teatrului“ 4.1. Panorama piesei În piesele O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea, Caragiale se oprește asupra unor personaje din burghezia periferică, aflată oarecum în afara arenei politice, dar interesată de modul în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
oarecum în afara arenei politice, dar interesată de modul în care se face politică. Aceste două comedii, excelente din punct de vedere al realizării de tipuri și al tehnicii dramatice, sunt totuși destul de restrânse în privința problematicii sociale. În comedia O scrisoare pierdută, reprezentată pe scena Teatrului Național la 13 noiembrie 1884, el descrie în mod ironic moravurile specifice claselor dominante în politică, în familie, în societate. Vorbim, așadar, despre capodopera lui Caragiale, ba chiar, după Pompiliu Eliade, cea mai frumoasă operă literară
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
lume coruptă, unde stăpânesc ipocrizia, felonia, imoralitatea, favoritismul, o ambiție care ia forme agresive. Aceasta este panorama în care ne introduce comedia lui Caragiale, ajuns la deplina maturitate a viziunii sale sociale și a măiestriei dramatice. Realizarea artistică a Scrisorii pierdute constituie un apogeu al dramaturigiei românești care nu a fost încă depășit. Personajele piesei sunt mânuite pe parcursul desfășurării acțiunii cu o siguranță perfectă. Liniile acțiunilor principale și secundare se detașează cu ușurință în labirintul complicațiilor dramatice, în ciuda digresiunilor și intercalărilor
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
intrigii. La fel și finalul, în care dezlegarea firelor tuturor intențiilor se proiectează pe un fundal care le pune pe toate în valoare. Într-adevăr, puterea dramaturgului de reflectare a realității în această piesă conturează limpezimea vieții adevărate. În Scrisoarea pierdută trecerile se propun și se acceptă cu seninătate. Dandanache se prezintă: și eu, în toate camerele, cu toate partidele, ca românul imparțial!... Constrânși de situație, Zoe și Tipătescu cedează și acceptă candidatura lui Cațavencu. Este clar că nu se ține
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
de diferență față de organismele asupra cărora prezidează Trahanache și din care face parte Farfuridi; ele trădează o nuanță privat-activist lucrativă, totuși cu ușoare note de stridență dacă ne referim la numele gazetei „Răcnetul Carpaților“. Spre deosebire de majoritatea personajelor din O scrisoare pierdută, caracterizate prin câte o formulă sau un gest stereotip („curat“ sau „fix“), Cațavencu nu are asemenea ticuri, care i ar contrazice flexibilitatea. Îndreptat mereu spre parvenire, se adaptează la orice situație și cade totdeauna în picioare. Își acoperă „machiaverlâcurile“ cu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
putere; se supune orbește prefectului pe care nu-l suportă, dar în același timp face declarații de admirație lui Cațavencu în eventualitatea în care acestuia i-ar surâde sorții izbânzii. Cât despre Cetățeanul turmentat, acesta face figură aparte în Scrisoarea pierdută. El se opune evident celorlalte personaje de pe scenă, aducând o frântură de umanitate și de candoare. Acest personaj anonim, care rătăcește amețit pe scenă și încearcă să afle de la prefect cu cine trebuie să voteze, are valoare de simbol. Caragiale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
termenul pristandanism pentru a defini oportunismul acelora care trec de partea cealaltă a baricadei, abandonându-și patronii, spre a-și oferi serviciile noilor oameni ai zilei. Categoric autorul noii vocabule se referă la scena VII din actul II al Scrisorii pierdute, când polițaiul Pristanda îl arestează pe Cațavencu din ordinul prefectului Tipătescu, îl eliberează la porunca Zoei Trahanache și apoi îl roagă să-l ierte, spunându-i că n-a avut încotro, a executat ordinul superiorului său: „Poftiți, cocoane Nicule, poftiți
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dacă votează, merge la pușcărie, onorabilul - are drept să voteze cu guvernul: Altă vorbă... Să voteze cu noi e ușor: are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare. 4.6. Comicul microcosmului caragialian Latura socială a comicului apare în O scrisoare pierdută mai mult decât în orice altă piesă a lui Caragiale. Personajele sunt înfățișate sub multe aspecte individuale, precum nume proprii, ticuri verbale, stâlciri de cuvinte, costum, gestică. Structura lor grotească are ca obiectiv punerea în valoare a tipului general social
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
-și face datoria de alegător. Ultima apariție este a lui Agamemnon (sau Agamiță) Dandanache, candidatul impus de centru, care îi confundă pe cei ce i-au fost prezentați și povestește tuturor peripețiile din timpul călătoriei, precum și istoria cu scrisoarea sa pierdută. Comicul de limbaj este extins la toate personajele piesei, cu excepția Zoei Trahanache și a prefectului Tipătescu, care se aseamănă într-un fel cu perechea Veta-Chiriac din O noapte furtunoasă. Pristanda, ecou al stăpânilor săi, le reproduce vorbele schimonosindu-le. Zaharia
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Șerdeanu afirmă: „Comicul lui Caragiale - a acestui om care a râs printre lacrimi - molipsește pe toți spectatorii care se conving că se găsesc în fața unui genial dramaturg din familia lui Aristofan, Goldoni, Molière, Gogol.“ (Critica teatrală străină despre O scrisoare pierdută. În: „Tribuna“, VI, 1962, n. 6, 19 aprilie, p. 10) 5. Referințe critice la teatrul lui Caragiale 5.1. CIOCULESCU, ȘERBAN: „Caragialiana“, Editura Albatros, București, 2003, p. 340-341. Șerban Cioculescu dedică câteva pagini din studiul său lui Mihai Ralea, referindu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a imortalizat marele scriitor. Comicitatea eroilor caragialieni nu anulează ființa lor, fiindcă ei fac parte dintr-o epocă profund realistă, iar calitatea comică nu este decât un înveliș al lor. Ridicolul personajelor caragialiene subliniază elementul odios din ele. O scrisoare pierdută este apreciată de N. Barbu ca sacră sistemă a oligarhiei burghezo moșierești, sinteza calităților odioase ale politicienilor vremii, relațiile dintre diferitele categorii sociale. Dramaturgul posedă arta tipizării: Fiecare din personajele lui rezumă comportarea, poziția, mentalitatea, cultura unei întregi categorii, păstrând
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida față cu reacțiunea. Aici critica socială este mai adâncă, acțiunea comediei este vie, personajele se mișcă natural, tipurile sunt vii, intriga extrem de simplă. Totuși, criticul consideră că expresia cea mai înaltă a talentului caragialian se întâlnește în O scrisoare pierdută, o adevărată comedie de moravuri, o valoroasă satiră politicosocială. Analiza personajelor este făcută cu lux de amănunte. Gherea afirmă că Cetățeanul turmentat e unicul om adevărat cinstit din toată piesa, că polițaiul Ghiță Pristanda, servil, corupt de șefii lui, instrument
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fiind îndreptată asupra acestui aspect: „Dar analiza sufletească atât câtă e, ca exactitate, ca pricepere a sufletului omului, ca putință de a zugrăvi acest suflet, e mai presus de orice laudă.“ 5.4. GHEORGHIU, MIHNEA: „Marea dramaturgie națională“. „O scrisoare pierdută“. Teatrul Național „I.L. Caragiale“. În: „Contemporanul“, 1958, n. 37, 19 septembrie, p. 4. În scurta sa cronică teatrală, Mihnea Gheorghiu se oprește asupra piesei O scrisoare pierdută, subliniind înscrierea acesteia în repertoriul mondial al teatrelor. Capodopera caragialiană reprezintă în dramaturgia
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
presus de orice laudă.“ 5.4. GHEORGHIU, MIHNEA: „Marea dramaturgie națională“. „O scrisoare pierdută“. Teatrul Național „I.L. Caragiale“. În: „Contemporanul“, 1958, n. 37, 19 septembrie, p. 4. În scurta sa cronică teatrală, Mihnea Gheorghiu se oprește asupra piesei O scrisoare pierdută, subliniind înscrierea acesteia în repertoriul mondial al teatrelor. Capodopera caragialiană reprezintă în dramaturgia națională zona superioară a realismului critic. Piesa are un caracter combativ, demascator și un umor popular: „Operă de pătrunzătoare viziune politică și artistică, O scrisoare pierdută îmbină
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
scrisoare pierdută, subliniind înscrierea acesteia în repertoriul mondial al teatrelor. Capodopera caragialiană reprezintă în dramaturgia națională zona superioară a realismului critic. Piesa are un caracter combativ, demascator și un umor popular: „Operă de pătrunzătoare viziune politică și artistică, O scrisoare pierdută îmbină luarea fermă de poziție a autorului, într-un moment istoric dat, cu datele unei creații literare de nesfârșită durată în moștenirea culturală românească, contribuție la edificiul pe care umanitatea înainte mergătoare a înscris opera și numele lui Gogol și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
citat: Unde mi-e gazeta? (nervos) că dacă o fi să fie revuluție, trebuie să spuie la „Ultimile știri“. Din cercetarea logicii personajelor lui Caragiale ca mijloc de satirizare, rezultă că punctul culminant la care ajunge scriitorul este O scrisoare pierdută. Dumitru Isac găsește și aici scene de contradicții și absurdități, de fraze sonore și incoerente, expresii ale unei gândiri deformate, rupte de realitate. Isac afirmă în articolul său că rădăcinile psihologice ale gândirii logice din conduita personajelor lui Caragiale sunt
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
logice din conduita personajelor lui Caragiale sunt adânc înfipte în orânduirea burghezo-moșierească. Din aceste rătăciri ale gândirii logice, Caragiale își face o armă de maximă ridiculizare a asupritorilor poporului, un mijloc de necruțătoare satirizare. 5.6. ALEXANDRESCU, SICĂ: „«O scrisoare pierdută» - cea mai viguroasă critică a regimului burghezo moșieresc“. În: „Contemporanul“, 1952, n. 5, 1 februarie, p. 3. Sică Alexandrescu înlătură orice prezumție potrivit căreia comicul caragialian este comicul pur al mahalalei și provinciei. Prin această falsă concepție se încearcă o
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
al mahalalei și provinciei. Prin această falsă concepție se încearcă o denaturare a conținutului satiric al comediei, o abatere de la critica adusă de Caragiale regimului burghezo-moșieresc, o deformare a adevăratului caracter al lumii lui Caragiale. Referindu-se la O scrisoare pierdută, Sică Alexandrescu consideră că autorul creează aici personaje tipice în împrejurări tipice, că în această piesă demască nu numai exponenții burghezo-moșierimii, ci și toată clientela ei politică. Alexandrescu îl critică pe G. Ibrăileanu care afirmă că satira se îndreaptă numai
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]