19,447 matches
-
și doarme zdravăn. Nu-l smulge nimeni dintre prieteni când îi e lumea mai dragă (primește un telefon!) si nici din pat când e somnul mai dulce." "Săracul! exclamai, trebuie să fie tare chinuit!" Nu e chinuit, zise Matilda mohorâtă, simțul datoriei împlinite îl răsplătește din plin, dar câți or fi în stare să se înhame ca el și să nu-și dea în petic?" "Așa este, zisei cu ironie, fiecare cu soarta lui. Am însă îndoieli în ceea ce privește îndeplinirea datoriei. Ei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
luni avea chiar aversiune pentru băutură și atunci era fermecător. Pe urmă începea deodată să bea într-un mod înspăimîntător și devenea violent, dar numai cu mine!" "Astăzi crezi că era beat?" "Daaa, și în faza asta îi dispare complet simțul primejdiei, în toate sensurile, și pe cât de slab și de blând e în faza de repulsie față de băutură (slab în adevăratul sens al cuvântului, fizic și moral), pe atât de agresiv și rezistent devine în timpul crizelor alcoolice. Nu e adevărat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îndulcit alunecă pe gâtlej po-tolindu-i setea și foamea. Când se simți îndestulată, făcu un semn și îi retraseră tubul din gură. Noi sunete îi asaltară urechile: trilurile unei păsări exotice. Își recăpătase auzul și gustul, era timpul să treacă la simțul văzului. Ochii se deschiseră către o junglă ecuatorială. Copacii își ridicau spre cer brațele verzi și stufoase. Niște creaturi cu aripi multicolore, irizate, zburătăceau bâzâind, din ramură în ramură. Păsări cu pene caudale nemăsurate nu conteneau să se prăvălească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
promisiunile mele. În privința datelor de întoarcere, în orice caz. Burke dădu din cap ca pentru a-și manifesta simpatia. Nu-i era de obicei ușor în astfel de situații, dar acum era complet depășit de evenimente. Măcar avu destul bun simț să tacă, decât să debiteze banalitățile de circumstanță. ― Credeam mereu că putem recupera timpul pierdut... mai târziu. Dar acum e imposibil. Lacrimile apărură, cu întârziere. Așteptaseră cincizeci și șapte de ani. Ripley rămase pe banchetă, suspinând pe înfundate, stingheră într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
rezervele lor de dârzenie și umor, motivați fiind de niște salarii fabuloase. Nu vor apuca să vadă Acheronul ca un tărâm al abundenței. Numai Compania avea o speranță de viață destul de mare pentru aceasta. Compania era nemuritoare, nu și pionierii. Simțul umorului, propriu tuturor aventurierilor trăind în condiții de existență precare era prezent prin întreaga colonie, și în mod deosebit pe placa de oțel prinsă între pilonii de beton care se aflau dincolo de ultima structură integrată: SPERANȚA LUI HADLEY ― Pop. 159
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
trei, se îndreptau spre navetă, discutând aprins și târându-și picioarele. Apone ar fi putut să le ordone să meargă în cadență, aliniați, dar considera că nu avea nici o importanță. Și, constată cu bucurie că noul locotenent avea destul bun simț să tacă. Infanteriștii intrară în aparat sporovăind, fără stindard și fără tobe și surse preaînregistrate. Cântecul lor războinic era un potop de glume deocheate și răsuflate: dar aceasta era sfidarea morții din partea acestor bărbași și femei, aluzii lubrice la excremente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
uită la silueta singuratică din pragul blindatului. Nu spuse nimic și o observă până când se închise tambuchiul. Apoi făcu stânga împrejur pentru a-i urma pe Gorman și ceilalați. Ripley rămase singură. 6 Ea reveni la postul de operații: bunul simț era în conflict cu sentimentele. Nu-l avea nici pe Jones pentru alinare. Motanul era în siguranță, la ani-lumină de Acheron. Ecrane, cadrane și semnalizatoare umpleau cu lumini multicolore cabina în care se găsea. Avea impresia că era așezată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ușurat. Era gata să facă aceeași propunere și era fericit că nu fusese nevoit să-și impună punctul de vedere. Alți doi infanteriști dădură din cap, și ei vizibil satisfăcuți. Gorman era lipsit de experiență, dar nu și de bun simț. Hicks se întoarse spre mica încăpere alăturată pentru a striga. ― Hei, Ripley, mergem să facem o mică plimbare. Vii cu noi? ―-Venim acum. (Fură toți uimiți să o vadă pe fetiță ieșind din cealaltă încăpere.) V-o prezint pe Newt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu scaunul și se uită în culoarul central. ― Newt. Unde-i Newt? Cineva o trăgea de pantaloni; erau mișcări ușoare, așa că nu tresări. Copila era ghemuită în spațiul îngust dintre scaunul conductorului și blindajul mașinii. Tremura, îngrozită, dar cu toate simțurile la pândă. Ripley consideră acum că era aproape normal: fetița asistase la scene și mai înspăimântătoare, atunci când creaturile invadaseră colonia. Privea oare ecranele postului de operații când soldații pătrunseseră în sala cu coconi? Văzuse fața femeii care o implorase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Din celălalt capăt al coridorului își făcură apariția niște forme inumane, iar Ripley se întreba cum de reușeau aceste ființe să-și depisteze atât de ușor prada. Nu păreau să aibă nici ochi, nici urechi, nici nări. Posedau, oare, vreun simț de care oameni erau lipsiți? Într-o zi, poate că un cercetător va avea ocazia să disece una dintre aceste monstruozități și să dea un răspuns la această întrebare. Într-o zi, mai târziu. Ea nu avea nici un chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fost? Repetă, Bishop. Vântul? ― Nu. Stația de epurare a atmosferei. Sistemul de de-gazare de urgență este pe punctul de a exploda. Nu va mai dura mult, caporale. Nu vă opriți pentru pauza de cafea. Întunericul ascunse zâmbetul lui Hicks. Simțul umorului nu era inclus în programul tuturor sinteților și, printre cei astfel dotați, puțini erau cei care știau să-l folosească așa cum trebuie. Bishop era cu totul special. ― Nu-ți face griji. Niciunul dintre noi nu are chef să întârzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aplecă pentru a-și recupera lanterna când auzi un alt strgăt, ricoșând de pereții pasajului strâmt. ― Mamăăă! Ripley porni din nou prin tunel. N-avea decât să spere că se-ndrepta în direcția cea bună. Din cauza rapidității coborârii își pierduse simțul orientării. Încă o chemare sfâșietoare a lui Newt străpunse aerul. Mai slab? Nu-și dădea seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
stimul pe care subiectul poate să o perceapă. Acest prag este mai rar menționat deoarece, atunci când este vorba de intensitatea unui stimul depășirea unei anumite intensități îl face să devină dureros și deci să pericliteze integritatea funcțională a organelor de simț. 2. Măsurarea pragurilor senzoriale Măsurarea pragurilor se poate realiza prin diferite metode experimentale. 2.1. Măsurarea pragului absolut Metoda limitelor (este o procedură relativ simplă pentru măsurarea pragurilor absolute și diferențiale); constă în a prezenta subiectului un stimul clar perceptibil
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
cu realitatea crudă... O ființă umană însemna un cap și un trup înconjurat de nimeni nu știa exact ce. Nimeni nu aflase vreodată - în mod exact. Erau cinci sisteme principale care înregistrau mediul înconjurător: și cel puțin trei din acele simțuri îi furnizau deja câteva informații. Dar și aceste informații se bazau tot pe informații, și pe memoria din creierul său. El știa anumite lucruri datorită îndoctrinării anterioare. În esență, eul interior se află mereu în întuneric; și mesajele, pătrund la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și estetice. Mă trăgeam dintr-un popor de trubaduri pașnici, înzestrat cu vocația lirismului și darul vocalizei și înarmat pentru orice eventualitate cu pâinea și sarea într-o mână și matraca forestieră în cealaltă. Toleranți, dar ușor suspicioși, străbunii îmbinau simțul ospitalității cu cel al nervozității locale, în numele căruia își pilduiau generos vecinii de graniță sau de epocă. Uneori, învățăturile luau forma unor ample demonstrații istorice, în care bolovanii, cazanele cu zmoală și țepele înlocuiau rapid și eficient sarmalele și vorbele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prind seara pe voleibalistele de la „Penicilina“ sau „Flacăra Roșie“ cum se dezechipează după meci și intră două câte două în aburii dușului. Dar asta nu însemna nimic, corpul rămânea rece și indiferent, era ca și cum mintea ar fi smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sentimentul că domină lumea prin atracția unică pe care o exercitau. Le respingeam, confiscându-le totul: pulpe, rochii, farduri, zâmbete se comprimau în nările mele, aspirate în câteva molecule de aer, recompuse apoi în faldurile creierului și împrăștiate sub reflectoarele simțurilor, departe de ochii mulțimii. Eram fericit, le înghițeam frumusețea oricând îmi doream, nimeni nu bănuia nimic. Acasă, lucrurile curgeau mai complicat. Locuiam cu iubita mea într-un bloc interbelic, de patru etaje. Corabia noastră de marmură și granit trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rândul lor, ardeau carnea, uscând-o și îmbătrânind-o. Bătrâna Doamnă, vioaie, în toată splendoarea ei. Era suficient să-ți-o imaginezi, ca să-ți treacă cheful. De imaginație, nu duceam lipsă; alții (ca Andrei sau Cezar) i-ar fi spus simțul realității. Mi se părea că istoriile astea tragice cu trenuri, avioane și vaporașe terciuite sunt povestite de o minte invizibilă, terifiantă, pregătită să pună în practică păcăleala supremă: urmăream cu plăcere, aproape cu voluptate dinamica dezastrelor, cronometram secundele rămase până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur, ați venit aici, împreună cu domnișoara Dinu.“ „Dinu-Bulinu’!“, s-a hlizit Penciu. Am căscat ochii; nu-mi venea să cred: un polițist mârlan, tâmpit, cu simțul umorului sau bine-documentat? Maria nu suferea să i se spună așa. Doar eu și cu mama ei îi știam porecla din școala generală (probabil și restul clasei a patra). „Gura, Penciule!“, l-a potolit Rapotan. „Fără completări!“ „Da, să trăiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Aleile pietruite fuseseră proaspăt măturate, mirosea a roșcove, o senzație pe care n-o poți descrie, pentru că nu seamănă cu nimic, afară poate doar de mirosul blând și intens al copilăriei. Bucureștiul nici nu exista altfel decât fixat în pupila simțurilor mele. Cu cât îl ignoram mai mult, cu-atât apăsa mai tare. Îl aspirasem ca pe-o imagine defectă, ciuntită, pătată de trecerea anilor; îmi scăpa mereu printre degete. Degeaba încercam eu să-l păstrez intact, încremenit în soarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timp, tranziția făcuse vreo trei cincinale, unul după altul, cât ai bate din palme. Un trenuleț voios, care îți mâncase a șasea parte din viață. Te cam lasă răbdarea după cinșpe ani, nici în poze nu mai arăți la fel. Simțurile se subțiază, ca o musculatură atrofiată, bucuriile scad, mai pâlpâie puțin, apoi dispar cu totul. Se duce naibii curajul, dacă l-ai avut vreodată. Nu-i suficient să ieși seara și să tragi aer adânc în piept; nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te-ntreb eu ceva înainte.“ Am tras o pijama pe mine și-am clămpănit din papuci spre dormitor. Maria a venit după mine. „Cum se face că nimeni n-a văzut code-bar-ul ăla până acum? E-o întrebare de bun simț...“ „Simplu. Nimănui nu i-a dat prin cap să prelucreze imaginea pe calculator.“ „Vrei să spui că...“ „Da. Cei care-au descoperit, prin anii ’80, supraimprimarea secundă la Luchian s-au mulțumit s-o scoată la lumină cu raze X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu așa, de fațadă, ci bine de tot. În principiu, oricine se-ascunde se ferește să lase urme; altfel ar ieși direct pe televizor la știri și-ar spune cine e și ce vrea. Ai zice că-i de bun simț ca și-omul nostru să procedeze la fel. Numai că, de fiecare dată când noi ajungem la un punct mort pe pista cu globalmind, primim imediat informații suplimentare: ba pe calculator, ba-n pragul ușii - întotdeauna, sub formă de text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-n lateral, gen crăpătura unei fuste lungi), buzele întredeschise și, mai ales, pletele negre, incandescente, desfăcute pe carnea albă a spatelui. Călărețul meu apaș, pe nume Loup-Noir, lua înfățișarea unei femei; când închideam noaptea ochii, o tensiune surdă îmi cuprindea simțurile, făcându-le să tresară de nerăbdare. Întâlnirea părea inevitabilă: ea avea să se producă mulți ani mai târziu, sub forma unei obsesii calme și perseverente pentru femeile brunete, cu ochii negri și părul lung. Încă mai ciudat, cam tot pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mă aflam aproape, primit ca un copil în țesăturile calde și tuberculoase ale pielii. Degradarea se dovedea totală, inexplicabilă. Coboram la niveluri de josnicie mentală și corporală pe care nu crezusem că le pot atinge vreodată. Pretențiile de bun-gust și simț estetic (pe care probabil nu reușisem să le aplic nici înainte de 1989, dar măcar mă cramponam de ele, aproape convins că mă vor scoate odată și-odată la liman prin zeama comunistă) scăzuseră la cote alarmante. Mă lăsam dus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]