14,810 matches
-
conștiinței unității de destin istoric care este națiunea, individul va muri ineluctabil în matca neamului său care i-a dat viață. "Cum cineva nu poate sări peste umbra lui, de asemenea, nu va putea ieși din sfera influențelor trupești și sufletești ale neamului din care s-a născut. Iar dacă cineva se silește să iasă, acela cade în haos" (Mehedinți, 2002, p. 43). În imaginarul politic al interbelicului, etnicitatea este principiul ordonator al universului uman, nomos-ul construit deasupra abisului ca scut
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu apăruse încă pe scena ideilor politice), N.A. Constantinescu (1928) epurează "Cea dintâi Unire a tuturor Românilor" (p. 163) de orice intenționalitate naționalistă: aceasta "nu putea să dureze", în primul rând "fiindcă era o unire silită, din care lipsea unirea sufletească" (p. 169). În interpretarea critică a lui Constantinescu, Mihai Viteazul a servit idealul național, dar "fără a-și da seama" (p. 175), acest fapt datorându-se absenței conștiinței unității naționale în acel moment istoric. În aceeași tradiție critică, de-naționalizantă, se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
această tensiune inconciliabilă între ispita naționalismului angajat și constrângerea detașării critice. Soluția de compromis la care se ajunge este un adevăr relativ național controlat parțial de evidențe empirice și rigori inferențiale. În climatul spiritual dominat de un ortodoxism intransigent, unitatea sufletească a românilor a fost readusă în capul ordinii de zi a chestiunilor identitare. Am arătat că acțiunea unificatoare a lui Mihai Viteazul nu mai putea fi interpretată în cheie naționalistă. Profesionalizarea câmpului istoriografic, precipitată prin asumarea criticismului, prevenea asemenea "anacronisme
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 120). "Instinctul național" care pulsa în Mihai s-a concretizat astfel nu în unificarea politică (vremelnică și sortită eșecului datorită lipsei conștiinței naționale în epocă), ci prin unificarea eclezială. Înființarea Mitropoliei Ortodoxe a reprezentat fundamentul instituțional pentru desăvârșirea unității sufletești a românilor. Un secol mai târziu, unitatea eclezială, ca temelie instituțională a unității spirituale a românilor, avea să fie scindată în urma acceptării de către Mitropolia Ardealului a trecerii formale la catolicism. Unirea cu Roma a însemnat însă dezbinarea unirii spirituale a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
era o suficientă bază economică necesară unui stat centralizat. Nu se desvoltase suficient o piață internă pe întreg teritoriul Țărilor Române" (Roller, 1952, p. 180). Dacă istoricii interbelici diagnosticau cauza eșecului unirii de la 1600 în lipsa "conștiinței naționale" ori a "unității sufletești", deși exista un "instinct al unirii", istoriografia comunistă identifică drept cauză absența "pieței interne" și a economiei integrate. Evidentă în această analiză este concepția stalinistă a națiunii, preluată din broșura Marxismul și chestiunea națională, în care I.V. Stalin precizează ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
interpretare, precum într-o literatură de sorginte preponderent spirituală, de pildă, apoi în curentele post-moderne etc., în care ponderea personajului feminin nu s-ar mai contura în funcție de statutul ei social, de educația ei, ci, pur și simplu, de forța ei sufletească ori de spiritualitatea ei implicată în configurația „lumii semantice” instituite în text și chiar în deșfășurarea lui diegetică. Dinamica antinomiei angelic-demonic este și ea un exemplu al unei desfășurări preponderent ciclice, pline de reîntoarceri specifice, în toată istoria culturii. Ce-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
interesantă: a început cu o rugăciune și în același timp o laudă adusă Fecioarei Maria (ABC) și s-a încheiat cu o penitență (Retractarea), în care sunt invocați Hristos, mama Sa și sfinții, expresie vădită a unei nevoi de salvare sufletească. Dar între cele două extreme, autorul englez a avut grijă să mărturisească că universul său diegetic nu aparține nici raiului, dar nici iadului. Ca și în cazul târgoveței din Bath, autoritatea și experiența, simpatia, indulgența și latura critică s-au
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de fapt sunt mai prejos, mult mai prejos ca noi.”195 Unui astfel de exemplar uman, nu putea să-i dea o lecție dură decât o femeie „pe care firea o înzestrase mai mult ca pe orișicare alta cu frumusețe sufletească și minte ascuțită”196, capabilă să întocmească un plan iscusit pentru a-și atinge scopul și mereu în postura de a lua inițiativa, ea se folosește de călugărul naiv pentru a-l atrage pe tânărul de care se îndrăgostise și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o operă cu o viziune predominant înnoitoare, renascentistă. Lauretta, al cărei nume se dorește o prefigurare a recunoașterii și elogierii povestirilor, realizează, în prima zi a întrunirii, un elogiu lumii curtenești de altădată, ce păstra intacte ceremonialul și curtoazia, noblețea sufletească, onoarea, spiritul justițiar, și care se găsea, la sfârșitul Evului Mediu, într-o degradare a idealurilor sale. Curteanul se transformă într-un intrigant, ideea însăși de cavalerism a dispărut, a decăzut imaginea bărbatului plecat în căutarea iubirii pure, absolute sau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai pătimașe și mai neliniștite doamne din societatea de astăzi.” 235 Giovanni Boccaccio are meritul de a introduce pentru prima oară analiza psihologică 236, un personaj feminin cu preocupări de cercetare a propriilor trăiri 237, a celor mai intime abisuri sufletești, și care mai are și preocupări intelectuale, așternând pe hârtie tot ceea ce constituia până atunci o interdicție - mărturisirea unei iubiri în afara căsătoriei. Autorul este un fin cunoscător al femeii, al dramei ei domestice, al moravurilor epocii sale și proclamă curajos
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
n.) 235 Giuseppe Gigli, Introducere la Fiammetta, Bibliotheca Romanica, nr. 120, 121, 122, Stragsburg, Heitz & Mundel, p. 14, apud ștefan Crudu, op. cit., p. IX. 236 „pagini de subtil roman psihologic”, „roman confesiv ce descrie la persoana întâi chinurile carnale și sufletești ale iubirii” Mirela Roznoveanu, op. cit. , p. 314. 237 „Protagonista, care narează la persoana întâi, este cu certitudine o precursoare a unor eroine precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina, deoarece întregul roman este o proiecție a sufletului torturat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
al celor mai alese sentimente și al celor mai nobile elanuri. Femeia este cea care dezlănțuie forța creativă, prefăcându-l pe cavaler într-un artist veritabil: acesta compune cântece pe care le intonează iubitei, astfel încercând să-și dezvăluie tumultul sufletesc. Totul se desfășoară după un veritabil scenariu al dragostei curtenești: femeia nu intuiește mai nimic, căci nu este permisă declararea directă a sentimentelor, îndrăgostitul trebuie să treacă printr-un travaliu al incertitudinii și al temerii de a nu fi înțeles
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
slujind evlavioasă.”756, iar o pedeapsă, venită prin uneltirea soacrei, cum este aceea de a fi din nou trimisă pe mare, de data aceasta alături de nevinovatul copil, este acceptată cu aceeași obediență și resemnare evlavioasă. Invocarea mariologică îi aduce liniștea sufletească și încrederea necesare depășirii și acestei situații limită. Constanța devine un simbol nu doar al răbdării dincolo de marginile firii, al echilibrului și al măsurii, așa cum sugerează și numele eroinei, ci este un simbol al creștinului de pretutindeni, care înfruntă valurile
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
desprinsă de cele lumești, serafică, eterată, desăvârșită. Proveniența socială a viitoarei mirese îi va șoca pe toți, nu avea nici pe departe un rang nobiliar, era fiica unui țăran sărac, dintrun sătuc apropiat cetății, dar se distingea printr-o noblețe sufletească remarcabilă: „Cât despre a virtuții frumusețe/ Pereche nu-i găsești ușor sub soare;/ Măcar că n-avu cine-i da povețe,/ Ea nu simțise-a cărnii-nfiorare;/ Arar din ploscă, pururi din izvoare/ Sorbea, și-n cumințenie deplină/ știa ce-i munca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fost ruinat. Naratorul lansează pelerinilor o întrebare finală, sub forma unui test, de identificare a celui mai generos personaj al povestirii, care, dintr-o relatare despre cuplul perfect, se convertește într-o istorisire ce are ca principal motiv ideea nobleței sufletești. Prima problemă pe care povestirea o abordează este legătura ce se stabilește între răbdare și instabilitate, stări care pot distruge trăinicia căsătoriei, ființa umană iremediabil supunându-se schimbării.829 Chaucer crede într un ideal al egalității în căsătorie, pe care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
naturală, ci visată, mai mult în planul ipoteticului, al dorinței. Adevărata magie în text nu ține de dispariția stâncilor, ci de schimbarea atitudinii pretendentului, care devine la fel de miraculoasă ca și cea a cavalerului din Povestirea târgoveței din Bath. Magia convertirii sufletești se dovedește mult mai complexă și pe ea mizează naratorul pentru a impresiona. „Magia umană nu este nimic altceva decât puterea ființei umane de a se schimba.”832 Cu toate că este fidelă, virtuoasă, sinceră și oarecum capabilă de jertfă, Dorigena, ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
educație îngrijită. Astfel se întâmplă și în nuvela a treia din ziua a treia a Decameronului, când protagonista este „o femeie de neam, frumoasă și bine crescută, pe care firea o înzestrase mai mult ca pe orișicare alta cu frumusețe sufletească și minte ascuțită.”901 Prin viclenie și diplomație, femeia urzește un plan atât de iscusit, folosindu-se și de credulitatea unui călugăr, încât reușește să-l aducă alături pe bărbatul îndrăgit. Teatralitatea ei este impecabilă, intuiția remarcabilă, iar imaginația de-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și cât ar mai fi produs Eminescu dacă ar fi trăit cât Goethe? Destăinuirile științifice pe care d. dr. Vineș le-a dat asupra ultimelor clipe din viața lui Eminescu, și asupra sfârșitului său, ne au reamintit astfel vechi răni sufletești și dureri ce le purtăm de mult în suflet, pentru că Eminescu este o forță vie care trăiește permanent în conștiința noastră a tuturor. Și niciodată nu a grăit mai înțelepțește Hașdeu, decât atunci când a rezumat viața și moartea lui Eminescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt și n-aș mai fi ajuns să trăiesc. Căci a suferi atât pentru ce? pentru ca să te nefericesc pe tine, pentru ca și pe tine să te atrag în adâncimea mizeriei mele sufletești; a suferi atât nu este nici drept, nici are vreun scop.” De data aceasta scrisoarea este datată de poet: 28 decembrie 1979 (Op. cit., p. 51) iar în septembrie același an Eminescu publicase „Rugăciunea unui dac” din care coboară metafora pietrei
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Literatura bolnavă”, în fața generației lui Călinescu, chiar în fața generațiilor create și rămase în emulația „divinului critic” dar acum, de câțiva ani buni, parantezele au sărit în aer, Aron Densușianu, Alexandru Grama, Petre Grădișteanu, Anghel Demetriescu și ceilalți din stirpea loc sufletească s-au liberat, circulă, reînvie prin ei înșiși dar și prin emulii lor conștienți sau nu. Textul „Literatura bolnavă”, de pildă, există în cărți actuale și n-ar fi lipsit de interes să cităm întemeierea teoretică a lui Aron Densușianu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ști luna când se culcă/ Și noaptea câtu-i de lungă, / Cine n-are dor în lume / N-are inimă, nici nume. / Eu am două doruri grele: / Dorul meu și-al mândrei mele / Și trăiesc numai cu ele!"108 Paroxismul trăirilor sufletești ipostaziază multiplele fețe ale sentimentului uman, fie că este de înstrăinare, de suferință sau de dor, ca participare cosmică la viața de zi cu zi. Paralelismul explicativ, îmbinat cu paralelismul sinonimic ("mă plec / se-nchină"), transfigurează umanul, transformându-l în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pene, / Mergi la maica de mă cere. / De m-a da, de nu m-a da, / Eu pe laiță m-oi culca, / Pe fereastră mi-i fura, / La lună ne-om cununa, / Soarele ne-a judeca!"206 Luna tăinuiește trăirile sufletești ale omului și participă la zbuciumul lăuntric: "Frunză verde măr domnesc, / Of, împărate ceresc, / Mai dă-mi zile să trăiesc; / Cu puica să mă-ntâlnesc. Două vorbe să-i vorbesc / Ș-apoi să mă săvârșesc. / Nu știu luna-i luminoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în lumea spiritului. O lume în care un individ are acces pe temeiul exersării aptitudinilor și capacităților sale. Propria participare la lumea spiritului o vedea, în primul rând, în încercările de a-și clarifica probleme fundamentale ale filozofiei. Starea lui sufletească, așa cum se exprimă ea în însemnări zilnice și în scrisori, va oscila în funcție de prezența sau absența în el a spiritului. În primul caz era încrezător, în cel de-al doilea se simțea părăsit, constrâns să trăiască o viață lipsită de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mod serios, într-o epocă a valorizării unilateral estetice a artei și vieții, asupra însemnătății hotărâtoare a moralității unui artist pentru opera saă Punctul de vedere moral intervine în considerarea artei doar în măsura în care în opera artistului se arată un defect sufletesc. Iar prestația decisivă a lui Kraus era, aici, cea de a fi dovedit că aceasta este, din punctul de vedere al limbajului, aproape întotdeauna cazul. «Nu pot să trec peste faptul că o propoziție întreagă poate proveni de la o jumătate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sunt de prisosă Fiți fericit dacă nu înțelegeți ceea ce scriu aici.“51 Sunt indicii ale celei mai profunde depresii. Într-o lucrare publicată în 1973, care a stârnit numeroase controverse și proteste, filozoful american William W. Bartley vede în starea sufletească sumbră a lui Wittgenstein din această perioadă în primul rând expresia sentimentului de vinovăție și dezgust față de sine pe care el l-ar fi resimțit după ce ar fi frecventat, în toamna lui 1920 și în primăvara lui 1921, anumite medii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]