14,079 matches
-
aparat ascuns care scoate fum și cu ajutorul unui proiector transmite imaginea holografică a feței sale, totodată folosește un foc de artificii pentru a le ataca și intimida pe vrăjitoarele rele. De teamă, Evanora se ascunde în castelul ei, în timp ce Teodora zboară din oraș călare pe mătură ei, fiindu-i imposibil să-l rănească cumva pe "invincibilul" vrăjitor. Păpușa chinezească o eliberează pe Glinda, care își folosește bagheta pentru a o înfrânge și alunga pe Evanora, distrugându-i colierul care ascundea adevărata
Grozavul și puternicul Oz () [Corola-website/Science/328889_a_330218]
-
au început în mijlocul lui iulie, anul 2010 în New York. Gordon-Levitt a fost rănit în timpul filmărilor pe 1 august 2010, când a mers foarte repede cu bicicleta și s-a lovit de spatele unui taxi. Impactul a făcut ca Gordon-Levitt să zboare în parbriz din spate a taxiului, tăindu-și brațul și fiind nevoie să fie cusut de 31 de ori. Lovitura din urma acelui accident este inclusă ca o scenă din timpul creditării filmului. Prin locații unde s-a filmat se
Cursă fără frâne () [Corola-website/Science/328912_a_330241]
-
ministrului francez al transporturilor aeriene Pierre Cot, dar nu a fost comandat în mai multe exemplare de către Serviciul Tehnic Aeronautic al Ministerului Aviației din Franța deoarece distanța de aterisaj depășea cu 5 metri normele franceze de atunci. Acest exemplar a zburat spre România unde a fost prezentat la Băneasa și a efectuat câteva zboruri pentru SARTA (Societea Anonimă Română de Transporturi Aeriene) în anii următori, înainte de a fi declasat și demontat. Al doilea exemplar Bratu 220-002 suferi o ruptură a trenului
Avionul Bratu-220 () [Corola-website/Science/328942_a_330271]
-
aterisaj, nu a obținut niciodată certificatul de capacitate și a fost demontat : motoarele au fost restituite societății "Gnome & Rhône" iar carlinga vândută inginerului Jean Sallis care a vândut-o ca lemn de sobă în 1936. Prototipul Bratu 221 nu a zburat niciodată și a rămas în curtea uzinei de la Athis-Mons unde mai exista în timpul celui de-al doilea război mondial pe post de coteț de orătănii pentru muncitorii uzinei. Inginerul Romulus Bratu a rămas la Athis-Mons unde s-a asociat cu
Avionul Bratu-220 () [Corola-website/Science/328942_a_330271]
-
vânat în 1844 în Islanda. Avea dimensiuni aproximativ egale cu a unei gâște medii și a fost de cinci ori mai greu decât pinguinul mic de astăzi. De-a lungul evoluției aripile i s-au atrofiat și era incapabil să zboare. Mulțumită picioarelor dispuse foarte posterior înota bine, însă pe uscat se deplasa neîndemânatic. Deoarece nu știa să zboare, era dispus pericolului vânătorilor, în special pe uscat. Deși mulți marinari au văzut pinguini mari traversând Oceanul Atlantic, știm puține despre modul de
Marele pinguin nordic () [Corola-website/Science/328945_a_330274]
-
cinci ori mai greu decât pinguinul mic de astăzi. De-a lungul evoluției aripile i s-au atrofiat și era incapabil să zboare. Mulțumită picioarelor dispuse foarte posterior înota bine, însă pe uscat se deplasa neîndemânatic. Deoarece nu știa să zboare, era dispus pericolului vânătorilor, în special pe uscat. Deși mulți marinari au văzut pinguini mari traversând Oceanul Atlantic, știm puține despre modul de viață a acestei păsări. Pinguinul mare își petrecea o mare parte a anului în larg, în special în
Marele pinguin nordic () [Corola-website/Science/328945_a_330274]
-
larg, în special în nordul Oceanului Atlantic. Populații numeroase trăiau și în apele puțin adânci din Grand Bank aflat lângă coastele South Newfoundland, precum și pe insulele si pe stâncoase din jurul Islandei, unde erau efective mari de pești. Deși nu putea să zboare, nu era o pasăre statornică veritabilă. Fosile ale speciei au fost găsite și mult mai departe de aria de răspândire: Florida, Gibraltar și Italia. Deoarece își petrecea o mare parte a timpului în larg, hrana sa era reprezentată mai ales
Marele pinguin nordic () [Corola-website/Science/328945_a_330274]
-
ca adaptare ecranizată a musicalului. În anul 1941 studiourile Disney au realizat filmul de animație "Dumbo", după povestirea omonimă scrisă de Helen Aberson în 1939. Personajul principal, Jumbo junior, poreclit „Dumbo” (din = prost), este un elefant de circ care poate zbura, folosindu-și urechile gigantice în loc de aripi. Aventurile tinerilor locuitori ai orașului Oxford, care au opus rezistență transferului lui Jumbo peste ocean, sunt descrise în romanul istoric "The Elephant War", alcătuit de scriitoarea pentru copii Gillian Avery în 1960. Avionul de
Jumbo () [Corola-website/Science/328951_a_330280]
-
deschis pe beregată. A doua haină este formată din puf mai lung și mai lânos. Primele pene apar la pui la aproximativ o lună. Puii părăsesc cuibul în circa 56 de zile și se hrănesc independent la 8 săptămâni. Ei zboară la 70 de zile, însă rămân totuși în apropierea cuibului, cerând hrană, încă timp de 35-40 de zile.
Codalb () [Corola-website/Science/329006_a_330335]
-
habitatele spațiale recent construite. Creatorul de modă își îndeplinește misiunea și reușește chiar să îi convingă pe administratorii habitatelor că, lângă axa habitatelor, e mai potrivit un model care imită înotul peștelui prin apă, decât cel al unei păsări care zboară prin aer. Povestirea a apărut în numărul inaugural al revistei "Omni", din noiembrie 1978. Povestirea a fost scrisă în ianuarie 1976 pentru o serie SF cu tiraj limitat inițiată de Alan Bechtold. Seria nu a mai apărut, iar povestirea a
Vântul schimbării () [Corola-website/Science/325373_a_326702]
-
12 milioane de dolari. În recenzia sa din 25 decembrie 1990 pentru "New York Times", Vincent Canby a scris: ""Alice" este despre călătoria de autodescoperire a unei femei duse de furtună, amețitoare, induse de plante. Este la extrema realismului magic - Alice zboară, ea devine invizibilă, ea este o altă persoană. Este hilară și romantică, serioasă și exuberant satirică." Pe situl Rotten Tomatoes, filmul a primit recenzii în general pozitive, având în prezent un rating de 77% "fresh". Woody Allen a primit o
Alice (film din 1990) () [Corola-website/Science/325910_a_327239]
-
trebui să facă. Codreanu susține că ar trebui să aterizeze pe aeroportul din Viena sau să ocolească frontul atmosferic, în timp ce Oprescu (un pilot experimentat cu o carieră de 25 ani și aproape un milion de km de zbor) insistă să zboare printr-un culoar aflat în mijlocul furtunii. În timp ce avionul intră în furtună, culoarul de zbor se închide, iar legătura radio cu turnul de control este pierdută pentru câteva minute. Văzându-l pe comandant că este speriat de această întorsătura, copilotul Codreanu
Zbor periculos () [Corola-website/Science/325922_a_327251]
-
Navigație, iar Codreanu este trimis controlor de trafic la turnul de control. Copilotul se așteaptă ca Oprescu să recunoască adevărul, deși acesta din urmă mai are un an până la pensie și ar putea să nu i se permită să mai zboare. Înregistrările radio nu lămuresc situația. Comandantul suferă însă un accident vascular, iar Codreanu nu se mai poate dezvinovăți. În paralel, relația lui Codreanu cu soția sa, arhitecta Ruxandra (Enikõ Szilágyi), devine tot mai tensionată ca urmare a puternicului atașament al
Zbor periculos () [Corola-website/Science/325922_a_327251]
-
reabilitat și i se aprobă înscrierea la cursurile de comandanți de aeronave. Comandanții săi - Drăgan (Gheorghe Cozorici), directorul Departamentului Aviației Civile, și Matei Rotaru (Ion Dichiseanu), secretarul de partid al departamentului - îi spun însă că nu-l pot trimite să zboare cât timp situația sa familială nu este rezolvată. Nemulțumit de faptul că nu i se permite să piloteze avioane, Codreanu cere să i se aprobe transferul la aviația sportivă. Directorul Drăgan îi aprobă detașarea pentru a-i permite pilotului să
Zbor periculos () [Corola-website/Science/325922_a_327251]
-
publice internaționale asupra crizei, își începe lunga și notoria carieră de insurgent folosind o metodă care îi va deveni familiară: terorismul. Împreună cu șeful grupului, Said-Ali Satuev, Basaev și Lom-Ali Ceaceaev deturnează, pe 9 noiembrie 1991, un avion Aeroflot Tu-154 care zbura de la Mineralnîe Vodî, în Rusia, către Ankara, amenințând să arunce în aer aeronava și pe toți cei aflați la bord dacă starea de urgență din Cecenia nu e imediat ridicată. Deturnarea s-a rezolvat în mod pașnic în Turcia, celor
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
evrei în centrul Europei precum și refugiați. Un comitet anglo-american de anchetă, înființat să examineze problema Palestinei, ai recenzat opiniile lor iar 97% voiau să migreze în Palestina. Mișcarea Sionistă a moderatului pro-britanic (și cetățean britanic) Weizmann, care ulterior a murit zburând în RAF, a fost subminată de politicile britanice antisioniste. Conducerea mișcării a fost trecută către Agenția Evreiască din Palestina, acum condusă de Partidul sionist - anti-britanic (Mapai) și condus de Davis Ben Gurion. În diaspora, evreii americani dominau mișcarea sionistă/ Imperiul
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
din 1919. Dintre cele trei bărci zburătoare care au pornit la drum, doar avionul NC-4 al lui Albert Read a terminat călătoria, proiectul devenind astfel primul zbor transatlantic. La 9 mai 1926, Byrd și pilotul Floyd Bennett au încercat să zboare peste Polul Nord într-un trimotor Fokker F-VII denumit "Josephine Ford". Zborul a pornit din Spitsbergen (Svalbard) și a revenit la aerodromul de pe care a decolat. Byrd a susținut că a ajuns la pol. Reușita i-a adus lui Byrd multe
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
pornit din Spitsbergen (Svalbard) și a revenit la aerodromul de pe care a decolat. Byrd a susținut că a ajuns la pol. Reușita i-a adus lui Byrd multe laude, precum și Medalia de Onoare, precum și fonduri pentru următoarele tentative de a zbura peste Polul Sud. Din 1926 și până în 1996, au existat controverse și îndoieli cu privire la veridicitatea reușitei lui Byrd de a ajunge deasupra Polului Nord. În 1958, aviatorul și exploratorul american de origine norvegiană Bernt Balchen a pus sub semnul întrebării succesul
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
în vreme ce în raportul oficial ulterior poziția la ora 7:07:10 pare să fi fost 18°18'18". Pe baza acestei informații și a altor date din jurnal, Dennis Rawlins a concluzionat că Byrd a manevrat cu acuratețe și a zburat circa 80% din distanța până la Pol înainte de a se întoarce din cauza unei scurgeri de ulei, și că apoi și-a falsificat raportul oficial pentru a susține că a reușit să ajungă la pol. Alții nu sunt de acord cu Rawlins
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
iulie 1927. După întoarcerea în SUA, Byrd a scris un articol pentru ediția din august 1927 a revistei "Popular Science Monthly" în care a prezis că deși un avion special modificat cu unul sau trei membri ai echipajului ar putea zbura non-stop peste Atlantic, va mai dura circa 20 de ani până când se vor putea efectua zboruri comerciale pe scară largă. În 1928, amiralul Byrd și-a început prima expediție în Antarctica cu două vase și trei avioane: vasul-amiral al expediției
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
zboruri comerciale pe scară largă. În 1928, amiralul Byrd și-a început prima expediție în Antarctica cu două vase și trei avioane: vasul-amiral al expediției, "The City of New York"; un Ford Trimotor denumit "Floyd Bennett" (după pilotul recent decedat care zburase în anterioarele expediții ale lui Byrd); un Fairchild FC-2W2, NX8006, construit în 1928, botezat „Stars And Stripes” (astăzi expus la Virginia Aviation Museum, împrumutat de la National Air and Space Museum); și un monoplan Fokker Universal botezat "Virginia" (statul natal al
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
prin radio cu restul lumii. După prima iarnă, expedițiile s-au reluat și, la 28 noiembrie 1929, s-a lansat celebrul zbor până la Polul Sud și înapoi. Byrd, împreună cu pilotul Bernt Balchen, copilotul Harold June și fotograful Ashley McKinley, au zburat în trimotorul Ford până la Polul Sud și înapoi în 18 ore și 41 de minute. Au întâmpinat dificultăți la ridicare, și a trebuit să abandoneze rezervoarele goale de combustibil, precum și proviziile de urgență, pentru a se putea ridica suficient deasupra
Richard Byrd () [Corola-website/Science/324384_a_325713]
-
a creat și a scris despre primul virus informatic către sfârșitul anilor '60. În 2004, Benford a venit cu ideea de a combate încălzirea globală prin construirea unor lentile Fresnel rotative de 1.000 de km în diametru, care să zboare în spațiu în punctul Lagrange L1. După spusele lui, aceste lentile ar reduce energia solară care atinge Pământul cu aproximativ 0,5-1%, costul proiectului fiind estimat la cca. 10 miliarde de dolari. Proiectul său a stârnit dezbateri pe numeroase forumuri
Gregory Benford () [Corola-website/Science/324413_a_325742]
-
Enterprise" să tragă un fascicul de energie dătătoare de viață asupra stației Farpoint după ce aceasta este evacuată. Fasciculul de energie permite creaturii aflate la sol să se transforme din nou în forma ei normală asemănătoare unei meduze, prin urmare ea zboară pe orbită ca sa se alăture celor din rasa sa. În timp ce echipajul urmărește reuniunea acestor creaturi extraterestre, Q îi spune lui Picard cam fără tragere de inimă că oamenii au reușit să treacă testul, dar simte că se vor mai întâlni
Encounter at Farpoint () [Corola-website/Science/324479_a_325808]
-
apele de lângă Groenlanda-Islanda-Marea Britanie și în Marea Neagră, Marea Barents (care era considerată de sovietici „marea lor proprie”, Marea Norvegiei și Marea Baltică. Manevrele aveau ca scop să demonstreze cât de aproape se pot furișa forțele NATO de baze sovietice importante. Bombardierele americane zburau direct spre spațiul aerian sovietic și se întorceau doar în ultima clipă, uneori făcând aceste manevre săptămânal de mai multe ori. Aceste atacuri simulate pe de o parte dădeau informații importante despre pregătirea și capacitatea de reacție a sovieticilor, iar
Exercițiul militar NATO „Able Archer” () [Corola-website/Science/327476_a_328805]