13,756 matches
-
națiuni occidentale și erau deja bine integrate În piețele mondiale de capital, bunuri și forță de muncă. Până și Portugalia lui Salazar ținea, evident, de sistemul capitalist internațional - deși Împrumutase din el ce era mai rău. Noua clasă de mijloc, Îndeosebi În Spania, Își modela ambițiile și garderoba după directorii, oamenii de afaceri, inginerii, politicienii și funcționarii publici din Franța, Italia sau Marea Britanie. Deși Înapoiate, societățile din sudul Europei aparțineau deja unei lumi din care voiau acum să facă parte cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani, Comunitatea Europeană a dobândit o imagine deloc măgulitoare de obor instituționalizat, În care statele tocmeau alianțe politice În schimbul recompenselor materiale. Iar recompensele erau reale. Spaniolii și portughezii au profitat semnificativ de pe urma „Europei” (deși nu atât de mult ca Franța); Îndeosebi negociatorii spanioli au devenit experți În obținerea de avantaje financiare pentru țara lor. Însă potul cel mare a revenit Atenei: inițial rămasă În urma Comunității (În 1990, ea și nu Portugalia era cea mai săracă țară a Comunității), Grecia a beneficiat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comună la progresul concret către unitatea europeană”. Prin simpla Înlocuire a cuvântului „Comunitate” cu „Uniune”, liderii celor 12 state membre au făcut, În principiu, un pas decisiv Înainte. Dar semnatarii au evitat sau au amânat toate subiectele cu adevărat controversate, Îndeosebi agricultura, care Împovăra bugetul Uniunii. De asemenea, au ignorat absența jenantă a oricărei politici europene comune În domeniul apărării și afacerilor externe. În miezul „noului Război Rece” din anii ’80 și În pragul unor evenimente epocale care urmau să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sindicatele de profil preferau confruntările directe În uzină În stilul secolului al XIX-lea (pe care aveau toate șansele să le câștige) contractelor negociate În Downing Street (care Îi legau de mâini și de picioare pe mai mulți ani). Conservatorii, Îndeosebi guvernul lui Edward Heath din 1970-1974, au avut și mai puțin succes, În mare parte din cauza unei suspiciuni fondate, confirmată istoric, a anumitor sectoare din clasa muncitoare britanică (minerii mai ales) față de orice compromis cu miniștrii conservatori. Astfel, când Heath
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Thatcherismul” Însemna multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor, „valori victoriene”, patriotism, „individ”. Unele dintre ele - măsurile economice - erau versiuni elaborate ale propunerilor care circulau atât În cercurile conservatoare, cât și În cele laburiste. Altele, Îndeosebi temele „morale”, aveau mai mult succes la electoratul fidel al conservatorilor din zonele rurale decât la populație În ansamblu. Dar, după sufocantul libertarianism din anii ’60, ele aveau ecou la admiratorii doamnei Thatcher din clasa muncitoare și segmentul inferior al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
realizată În Germania de Treuhandgesellschaft, corporație publică Înființată În 1990 pentru a dispune de fostele Întreprinderi de stat din Germania de Est13. În Italia, principalul obstacol În calea privatizării a fost interesul mascat nu al statului, ci al partidelor politice. Îndeosebi creștin-democrații și socialiștii au folosit sectorul de stat și companiile publice pentru a-i răsplăti pe colegi și mitui pe suporteri, facilitându-le obținerea de contracte publice și absorbindu-le În sottogoverno sau structuri de putere adiacente care le consolidau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu se numeau Încă „disidenți” (termen În general neagreat de cei În cauză), se Îndepărtaseră de regim și de limbajul său „socialist”. După 1968, acest limbaj, cu volutele lui lemnoase despre „pace”, „egalitate” și „bunăvoință frățească”, suna strident de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60 care Îl luaseră cândva În serios. Aceștia, În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu volutele lui lemnoase despre „pace”, „egalitate” și „bunăvoință frățească”, suna strident de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60 care Îl luaseră cândva În serios. Aceștia, În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri tangibile, În paralel cu suprimarea energică a tuturor vocilor critice și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
niște intelectuali est-europeni puteau „sugera națiunii” cum ar trebui să se comporte poate părea puțin prea ambițioasă: cei mai mulți intelectuali nu erau În măsură să sugereze ceva nici măcar unul altuia, cu atât mai puțin celorlalți concetățeni. Intelighenția din Ungaria și Polonia Îndeosebi era În mare parte străină de condițiile și starea de spirit din centrele industriale și complet ruptă de țărănime. Ba chiar se poate spune că, mulțumită comunismului (un sistem politic care, conform disidenților maghiari Iván Szelényi și György Konrád, „le-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a publica În samizdat pentru aceiași 2.000 de intelectuali care fac la rândul lor același lucru. Pe deasupra, curajul nu reprezenta, În sine, o garanție a calității. Aerul nonconformist, opoziționist și adesea periculos al scrierilor ilegale le conferea acestora (Îndeosebi În ochii admiratorilor lor occidentali) o aură romanțioasă și o semnificație uneori exagerată. Pe mormanul de compost În descompunere al blocului sovietic puteau, Într-adevăr, să se dezvolte și să Înflorească idei originale și radicale, scrierile lui Havel și Michnik
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pe poziții de stânga - de aceea erau deopotrivă inaudibili și irelevanți În restul Europei de Est, după cum observa caustic scriitorul ceh Jiøí Pelikán. Astfel, Rudolf Bahro, care În 1979 a fost deportat În Vest după ani de persecuție, era cunoscut Îndeosebi pentru eseul său intitulat Alternativa, o critică explicit marxistă a „socialismului real existent”. Robert Havemann, un comunist mai vârstnic care a fost pus sub acuzare și amendat pentru că Îi luase apărarea cântărețului de folk Wolf Biermann (exilat În Occident În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unele cazuri, ei Își rectificau implicit pozițiile entuziaste din trecut. Mai mult, ei erau urmașii (În unele cazuri, copiii) clasei conducătoare din prima generație a puterii socialiste - iar educația și privilegiile s-au transmis destul de eficient de-a lungul generațiilor, Îndeosebi În Polonia și Ungaria. Prin urmare, nu erau Întotdeauna Îndrăgiți de restul populației. Ca și În trecut (când cuvântaseră pentru regimurile cărora acum li se opuneau), ei formau o minoritate minusculă În rândul populației și se reprezentau doar pe ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mucava de mărimea unui continent, „Volta Superioară cu rachete”, În descrierea lapidară și exactă a lui Helmut Schmidt, Însă avea acele rachete și ele Îi confereau un anumit statut și impuneau un oarecare respect. În plus, liderii sovietici mai bătrâni - Îndeosebi Iuri Andropov, șeful KGB-ului - luau În serios amenințarea americană. Asemenea omologilor de la Washington, ei credeau sincer că cealaltă parte lua În considerare un război nuclear preventiv. Linia dură adoptată de Reagan și În special Inițiativa de Apărare Strategică au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
așa cum explicase Gorbaciov În octombrie 1986, În cursul unei vizite În Franța, „ideologia” nu era o bază adecvată pentru politica externă. Acest punct de vedere reflecta recomandările făcute lui Gorbaciov de o nouă generație de experți sovietici În afaceri externe, Îndeosebi de colegul său Aleksandr Iakovlev, care Înțelesese că URSS putea exercita un control mai eficient asupra relațiilor sale externe prin concesii bine calculate decât printr-o confruntare zadarnică. În comparație cu problemele insolubile pe care Gorbaciov le avea de Înfruntat acasă, politica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat americani și de vicepreședintele George Bush. În 1988, Ungaria comunistă avea o imagine categoric „bună”. În parte din acest motiv, a trecut multă vreme până să apară o opoziție deschisă la adresa partidului. Disimularea și manevrele discrete păreau de preferat, Îndeosebi pentru cei care Își aduceau aminte de 1956. Iar viața În Ungaria lui János Kádár era anostă, dar suportabilă. În realitate Însă, după cum am văzut În capitolul precedent, economia oficială maghiară nu stătea mai bine decât cea poloneză, În pofida variilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orientată În mod deliberat, Începând cu anii ’70, spre producția de bunuri de consum elementare (și nu numai, În cazul cehilor). Mai mult, Cehoslovacia comunistă imita În mod conștient, deși la un nivel mediocru, aspecte ale societății de consum occidentale, Îndeosebi În ceea ce privește programele de televiziune și petrecerea timpului liber. Viața În Cehoslovacia era anostă, mediul Înconjurător se deteriora, iar cenzura omniprezentelor autorități călca pe nervi tineretul. Dar, câtă vreme se abțineau de la confruntări cu regimul și mimau un oarecare respect pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Belgrad. Ce a urmat nu era chiar atât de neobișnuit: se mai Întâmplase În Europa cu doar câteva decenii În urmă, când - pe tot continentul și sub pretextul războiului - oameni obișnuiți au comis delicte deloc obișnuite. Fără Îndoială, Bosnia Îndeosebi avea o istorie pe care propaganda sârbă o putea invoca - o istorie de suferințe trecute, Îngropată superficial sub aspectul Înșelător de placid al vieții postbelice din Iugoslavia. Dar decizia de a trezi această amintire, manipulând-o și exploatând-o În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inflației 17, fie În perspectiva intrării În Uniunea Europeană, oricine avea un venit fix sau pensie de stat (adică exact profesorii, doctorii și inginerii, care fuseseră odată mândria socialismului) avea motive Întemeiate să evoce trecutul cu nostalgie. Mulți oameni din Europa de Est - Îndeosebi cei trecuți de 40 de ani - se plângeau cu amărăciune de schimbările negative În materie de siguranță materială, cost al vieții și serviciilor, ceea ce nu Însemna neapărat că tânjeau după o reîntoarcere la comunism. După cum le explica jurnaliștilor străini o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și stabil, cu prețuri mici - și În același timp, cu această libertate care nu exista Înainte”. Sondajele de opinie efectuate printre lituanieni, care, de altfel, ar fi fost Îngroziți de ipoteza unei Întoarceri sub guvernarea rusească, sugerează totuși că ei, Îndeosebi țăranii, erau convinși că o duceau mai bine pe timpul sovieticilor. și poate că dreptatea era de partea lor - și nu numai În cazul țăranilor. La sfârșitul anilor ’80, Înainte de revoluții, est-europenii erau niște cinefili avizi. În 1997, frecventarea sălilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În unele regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, unde ruptura și dislocarea erau totale, iar democrația nemaivăzută. Sărac lipit, nesigur și plin de resentimente față de noua prosperitate afișată ostentativ de o minoritate, electoratul vârstnic - și mai puțin vârstnic - din Rusia și Îndeosebi din Ucraina era o pradă ușoară pentru politicienii autoritari. Dacă inventarea constituțiilor-model și a partidelor democratice În țările postcomuniste se dovedise destul de facilă, crearea unui electorat capabil de discernământ era cu totul altceva. Primele alegeri au favorizat mai peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie sau Olanda) rata șomajului a scăzut În cele din urmă la un nivel satisfăcător - dovadă, se spunea, că piața globală funcționează ireproșabil când nu este Îngrădită. Însă mulți dintre cei care nu se mai aflau pe listele de șomaj - Îndeosebi femei și tineri - lucrau acum cu jumătate de normă, muncă prost plătită și fără beneficii sociale, sau erau angajați cu contract pe termen limitat În programe pentru crearea unor locuri de muncă subvenționate sau girate de stat. Cei care aveau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Leicester erau atât de multilingve și multicolore, Încât un localnic Întors acasă după o absență de două decenii ar fi fost uluit. În 1998, copiii albi deveniseră o minoritate În gimnaziile din cartierele sărace ale Londrei. Orașele mari din Europa, Îndeosebi Londra, erau acum Într-adevăr cosmopolite. Slujbele bine plătite din mediul urban le reveneau tot albilor europeni (și nord-americani). Munca slab remunerată, de la măturatul străzilor la Îngrijirea copiilor, nu mai era prestată, ca Înainte, de tradiționalii europeni „de mâna a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că era multiculturală, Uniunea Europeană era și multireligioasă. Creștinii rămâneau majoritatea covârșitoare, deși cei mai mulți erau nepracticanți. Evreii constituiau acum o minoritate redusă, semnificativă doar În Rusia, Franța și Într-o măsură mult mai mică În Marea Britanie și Ungaria. Însă hindușii și Îndeosebi musulmanii erau acum o prezență substanțială și vizibilă În Marea Britanie, Belgia, Olanda și Germania, ca și În marile orașe din Scandinavia, Italia și Europa Centrală. Iar adepții islamismului erau tot mai numeroși - un fenomen unic printre religiile majore din Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sprijinire a comunităților multiculturale (care, astfel, erau practic separate)? Ori ar fi trebuit ca autoritățile să Înlesnească integrarea și chiar s-o impună? În Franța, politica oficială promova intregrarea culturală și interzicea etalarea simbolurilor religioase În școli; În alte părți, Îndeosebi În Marea Britanie și Olanda, exista o toleranță mai mare față de diferențele de ordin cultural și manifestarea identității religioase a indivizilor. Pretutindeni Însă părerile erau Împărțite (vezi capitolul XXIII). Introducerea rapidă a unor astfel de Întrebări pe ordinea de zi a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câțiva ani de la căderea comunismului s-a putut constata că, paradoxal, ocupația germană și cea sovietică au eradicat familiaritatea cu limbile respective. În teritoriile strivite atâta timp Între Rusia și Germania nu mai conta acum decât o singură limbă străină. Îndeosebi pentru tineri, a fi european În Est după 1989 Însemna a vorbi engleza. Pentru vorbitorii nativi de germană din Austria, Elveția și chiar Germania, provincializarea treptată a limbii lor (În asemenea măsură, Încât nici măcar olandezii, a căror limbă este strâns
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]