KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...543 544 545 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

foarte englezească, să ai tort de fructe la nuntă! Să luăm, de pildă, tortul ăsta... Îmi arată tortul cu fluturi. E un blat foarte fin, fiecare strat cu umplutură diferită: caramel de portocală, mango - fructul pasiunii și sufleu de alune. Dumnezeule. — Dacă vă place ciocolata, vă putem face un tort exclusiv din diverse feluri de ciocolată. Mai dă o pagină. Ăsta e blat din ciocolată neagră cu ciocolată fondantă, cremă de ciocolată albă și interior din trufă umplută cu Grand Marnier

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
adâncul sufletului. Și mai știu și că, dacă eu m-aș arăta extraordinar de încântată, ar face orice îi cer. Închid ușa în urma mea și trag aer în piept adânc. Două secunde mai târziu, se aude soneria și tresar, înspăimântată. Dumnezeule, sunt cu nervii la pământ. — Bună, spun, deschizând ușa. A, tu erai, Danny? Fii atent, trebuie să dau un telefon foarte important. Așa că te rog, dacă nu te superi... — OK, vreau să te rog ceva, zice, intrând în casă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea de căprioară roz a fost o greșeală. Dar, Dumnezeule! Pur și simplu nu m-a slăbit o secundă. I-am spus despre rochia ta - dar el a sărit imediat că „Daniel, nu poți să-ți bazezi o inițiativă comercială pe un singur client, care locuiește sub tine“. Danny își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
părând să-și vină în fire. E doar o mică... Pot să-l pun aici? Face un pic de loc între aranjamentele florale exotice, ocazie cu care observ, prins de unul dintre acestea, un cartonaș cu antet de la Casa Albă. Dumnezeule. — Fructe, spune Michael, încuviințând din cap. Foarte frumos. Se vede treaba c-ai vorbit cu doctorul meu. Cei de aici sunt foarte stricți. Vizitatorii care aduc bomboane sunt trimiși direct într-o cămăruță din apropiere și puși să facă jogging

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
specială înnăscută, pe care doctorița asta a văzut-o dintr-o privire. Altfel, de ce ar fi venit glonț la mine să-mi sugereze că ar trebui să mă înscriu la medicină? Doctor Rebecca Bloomwood. Baroneasa Rebecca Bloomwood, Doctor și MBE. Dumnezeule, ce mândră ar fi mami de mine! Doctorița începe să vorbească, dar eu nu o pot urmări. Sunt complet transpusă de viziunea pe care o am, cu mine în halat alb, traversând cu pași energici un salon de spital, zicând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
New York. Sau un criminal cu topor să intre peste noi în casă... sau... eu aș putea fi luată drept spion guvernamental și aș putea fi răpită de o bandă de teroriști străini... Și cui i-ar rămâne toate bunurile mele? Dumnezeule, Luke are dreptate. E o problemă care trebuie soluționată extrem de rapid. — Becky? Ești bine? Ridic privirea și îl văd pe Luke punându-și paltonul. Trebuie să plecăm. — Mulțumesc că ați venit, spune Michael și îmi strânge mâna în clipa în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
capul. — În timp ce tu te-ai dus la toaletă, zice cu glas stins, i-am cunoscut pe părinții celui din camera vecină cu a lui Michael. Săptămâna trecută a făcut atac de cord. Știi câți ani are? — Cât? întreb stresată. — Treizeci și trei. — Dumnezeule, pe bune? E groaznic. Luke are doar cu un an mai mult. — Se pare că se ocupă cu tranzacționarea de acțiuni. Și că îi mergea foarte bine. Expiră încet. Chestia asta te cam pune pe gânduri, nu? Te face să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
s-o așez într-o manieră mai feng shui și mai armonioasă. Dar Luke a intrat în sufragerie exact în clipa în care am dat una cu piciorul canapelei în DVD player, și nu cred c-a fost prea impresionat. Dumnezeule, aș vrea foarte mult să-și deschidă sufletul în fața mea, așa cum fac personajele din Cei mai frumoși ani. Însă, de fiecare dată când îl întreb „Vrei să vorbim?“ și bat ușor în canapea invitându-l să se așeze, el, în loc să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
distorsionată asupra lucrurilor. Știu că Luke și cu tine veți fi foarte fericiți. — Laurel. Îi pun o mâna pe spatele încordat. Ești o tipă super. Cred că Laurel e una dintre persoanele la care țin cel mai mult din lume. Dumnezeule, dacă-l întâlnesc vreodată pe idiotul ăla de bărbat al ei, să vezi ce-i fac. Când pleacă, îmi consult programul pentru restul zilei. Am o oră liberă până la următoarea clientă, așa că mă hotărăsc să mă duc până la raionul cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
umeri. Se uită la ceas. Trebuie să plec. Îmi pare bine că te-am văzut, Becky. — Te duc până la lift, zice Danny și îmi aruncă o privire radioasă. Când ies din raion, simt că mă cuprinde un val de ușurare. Dumnezeule, a fost cât p-aci. Nu-mi vine să cred c-am scăpat așa ușor. — Hei! aud deodată o voce din spatele meu. Ia uite la astea! Sunt noi, nu? Peste umărul meu trece o mână cu manichiură perfectă, care înșfacă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
VEDEȚI cât sunt de stresată? — Bună, Becky. Tresar surprinsă și mă întorc. Lângă gardul grădinii vecine, îl văd pe Tom, care mă privește cu o mină de îngropăciune. — Tom! Bună! zic, încercând să-mi disimulez șocul la adresa înfățișării lui. Dar... Dumnezeule! Arată groaznic, palid ca naiba, deprimat și îmbrăcat cu niște haine absolut cumplite. Nu că ar fi fost vreodată regele modei - dar, când era cu Lucy, reușise să atingă performanța de a arăta OK. Ca să fiu sinceră, avea părul chiar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
las iar jos. Să iau hotărârea în minte e un lucru. Să o pun în practică e cu totul și cu totul altceva. Am înnebunit? Renunț la toată nunta de la New York? Și ce-o să zică Robyn? Ce-o să zică toată lumea? Dumnezeule, aș vrea să pot să am puțin timp să stau să mă gândesc liniștită la ce o să le spun exact... — Haide! spune Suze. Fă-o! — Bine! Ridic mobilul cu mâini tremurătoare și formez 001 pentru America - dar ecranul e mort

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ba nu suni nici un mai târziu! Mergem până prinzi semnal. Hai! Suze începe să mărșăluiască spre King’s Road, și eu fug după ea plină de draci. Mai încearcă o dată, zice, când ajungem la prima trecere de pietoni. — Nimic, îngaim. Dumnezeule, Suze e incredibilă - parcă ar fi prora unei corăbii. Părul blond îi flutură în spate, și are chipul îmbujorat de atâta hotărâre. De unde o fi având atâta energie? Credeam că femeile gravide trebuie s-o lase mai moale. — Mai încearcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ochelari cu ramă aurie, cu lănțișor. — Prietena mea are nevoie de o ambulanță, spun cu respirația întretăiată. Cred că e bun și un taxi, spune Suze. Mi s-a rupt apa. Așa că trebuie să ajung cât mai repede la spital. — Dumnezeule mare! face femeia. Vino și stai jos, draga mea, și îți chem imediat un taxi... O așezăm pe Suze pe un scaun de lângă casă și o vânzătoare tânără îi aduce un pahar cu apă. — Așa, zic. Acuma spune-mi de ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
tot ce-mi cade în mână. Costumașe întregi, șosețele, o căciuliță... un ursuleț de pluș, o păturică... și ce să mai iau? Un coș Moses... scutece... niște păpușele din mănuși, pentru când se plictisește bebele... o jachețică mortală Christian Dior... Dumnezeule, mă întreb dac-or fi având modelul ăsta și pentru mărimi mai mari... Trântesc toate astea pe masa de la casă și scot cardul Visa. — E pentru prietena mea, spun resprirând precipitat. Tocmai a intrat în travaliu. Îi mai trebuie oare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și zile topite una într-alta, în centrul căreia eram eu, Suze și bebelușul Ernest, care orăcăia nonstop. Să nu mă înțelegeți greșit, îl ador pe micuțul Ernie. Evident, doar o să-i fiu curând și nașă și toate astea. Dar... Dumnezeule. Când începea să țipe ... Habar n-am avut că asta înseamnă să ai un copil. Credeam că o să ne distrăm de mama focului. N-am știut că Suze o să trebuiască să-l hrănească din oră-n oră. Și că o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vreau să le trimit chiar eu, zic. E o... tradiție de familie. Mireasa întotdeauna... își trimite singură invitațiile. Mă frec pe fața încinsă, încercând să-mi păstrez calmul. În colțul opus al camerei, o văd pe Kirsten scrutându-mă, curioasă. Dumnezeule, probabil că acum fiecare din ele își spune în gând că n-a văzut o persoană atât de obsedată să controleze totul, ca mine. Dar nu-mi pasă. Tot ce știu e că trebuie să opresc invitațiile. — N-am mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sosia lui Luke va spune că s-a tăiat în timp ce se bărbierea și va avea fața acoperită cu un bandaj uriaș... și în timpul ăsta noi o să zburăm liniștiți spre Anglia... — Becky, ferea! zice Christina zâmbind, iar eu ridic privirea, tresărind. Dumnezeule, era cât p-aci să dau peste un manechin. — Tot cu gândul la nuntă? continuă, în timp ce intru în raionul de shopping personalizat. — Ai ghicit, spun veselă. — Arăți mult mai relaxată de la un timp, spune Christina pe un ton aprobator. Se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să arate elegant, nu vreau să spun să arate prea elegant. Să fie ceva formal... dar, totuși, sexi. Mă înțelegi, nu? Se uită la mine întrebător, plescăind din gumă. — Ăă... da! spun, fără să am habar ce naiba vrea să spună. Dumnezeule, nu-mi amintesc deloc ce-a zis că vrea. Haide, Becky! Concentrează-te! — Deci, ca să recapitulăm, dorești... o rochie de seară, da? mă aventurez, jucându-mă cu pixul în registru. — Sau un compleu cu pantaloni. Indiferent. Nu contează, îmi stă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
clădiri de birouri. Și soarele se reflecta în geamurile de sticlă turnată. În toate direcțiile. — Frumos, spun, total nepotrivit. — Tu nu înțelegi ce-ți spun? Mă fixează cu o privire intesă și abia cum remarc urmele vineții de sub ochii lui. Dumnezeule, pare complet istovit. Lumina intră în Manhattan... și rămâne blocată aici. Blocată într-o lume în sine, și glisează înainte și înapoi, fără a reuși să scape. Păi... da, bănuiesc că ai dreptate. Doar că... uneori mai și plouă, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
am să fiu în picioarele goale, și o să ne plimbăm pe plajă, și o să fie atât de romantic... — Bex! Tresar înspăimântată, când aud tonul lui Suze. N-am auzit-o în viața mea atât de furioasă. Termină! În clipa asta. Dumnezeule, ce vacă egoistă poți să fii uneori. Ce vrei să spui? îngaim. M-am referit doar la faptul că toate contrângerile astea chiar nu contează deloc... — Ba contează. La constrângerile astea, cum le spui tu, au muncit ca bezmeticii o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dimineața, mă dau ușor jos din pat, mă duc în sufragerie și o sun pe Suze. — Bună, Bex! spune surprinsă. Cât e la tine? În fundal aud zgomotul metalic făcut de emisiunile matinale britanice și micile scâncete ale lui Ernie. Dumnezeule, îmi pare foarte rău că ți-am vorbit așa ieri. M-am simțit nasol toată seara... — E OK. Serios, am și uitat. Mă trântesc pe parchet, strângându-mi capotul în jurul meu. Suze, fii atentă. Luke s-a certat cu mama

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că ar fi bine să încercați să vă împăcați. Sau cel puțin să vorbiți unul cu altul. — N-am ce să vorbesc cu Luke, răspunde Elinor. Și nici cu tine. Așa cum a spus Luke ieri, relația noastră a luat sfârșit. Dumnezeule, amândoi sunt la fel de căpoși! — Spune-mi... i-ai spus lui Robyn că s-a terminat cu nunta? Asta e spaima mea secretă, și îmi țin răsuflarea, în așteptarea răspunsului ei. — Nu. Am considerat că e bine să-i mai dau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să te afecteze în vreun fel, scumpa mea. E doar o fătuca tristă care are un dinte împotriva mea. Cine mai era și asta? spune Elinor, încruntată. O cunoașteți? — O fostă clientă de-a mea înrăită de viață, spune Robyn. Dumnezeule, cât de rele pot să devină fetele astea! Nu știu ce li s-o fi întâmplând de ajung în halul ăsta. Acum sunt niște bombonici fluflu, și în clipa imediat următoare te trezești cu ele că te amenință că te dau în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546

obișnuit să se reproșeze cuiva obârșia sa evreiască. De altfel, nasul meu se poate măsura, În ceea ce privește linia sa dreaptă, cu orice nas «pur arian»” <endnote id=" (407)"/>. Poetul iudeo-german credea că „nasul mare este un fel de uniformă, prin care Dumnezeul Iehova Îi recunoaște pe vechii săi supuși, chiar dacă ei l-au abandonat” <endnote id="(678)"/>, așa cum a făcut-o Heine Însuși, botezându-se. Englezii au chiar o zicală rimată pentru această idee : Change their name of Moses, but do not

Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu (2012) [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]