14,769 matches
-
am mai puțină sensibilitate față de detaliile "erudite" și recunosc o gravă infirmitate în acest anistorism al meu. (Dar aceasta este structura mea sufletească; dacă nu mi-aș fi ratat viața rătăcind pe căile încercării, condamnate la neînțelegere, ale întunecatelor mistere sufletești, aș fi fost probabil un peisagist. Chiar ratat, ca pictor, ar fi fost o ratare frumoasă. Dar e târziu pentru astfel de regrete.) Astfel că, mai puțin fermecat de istoria oamenilor decât de natura lui Dumnezeu, mă emoționează mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Să o plimbe o lună întreagă. Fiul ei va conduce motocicleta, soțul ei, revenit în patrie, călare pe șa, în spatele tânărului, și ea, Maria Ivanovna, în ataș. Era o entuziastă, trăia închipuita aventură ca pe un eveniment extraordinar, o revoluție sufletească eliberatoare. Când motocicleta și-a făcut apariția, Maria Ivanovna și-a confecționat un fanion cu tricolorul românesc. Va străbate țara, cu motorul foarte puternic, fâlfâind din steag. Era o răsplată pe care o cerea de la viață, pentru care plătise, preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pierdut pentru totdeauna, că le-a înghițit istoria. Bunica mea, o femeie cu puțină carte, devenise (fiind o cititoare pasionată și foarte inteligentă) un autodidact de o cultură și înțelepciune care mă uluiau (rămânând foarte echilibrată și cu armonioasă viață sufletească). Spunea din când în când că în lada aceea este tezaurul ei. Mic tezaur și totodată uriaș; știam că se refera la tezaur ca noțiune spirituală, nu la avere. Nu știu ce o fi devenit, cu timpul, "lada de zestre". Tezaurul s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a devenit o grămadă de piese izolate... Nu pot uita fermecătorul gest de neputință al lui Chaplin, îngrămădind ceasul desfăcut într-o bască și ridicând, dezolat, din umeri. Nu-l mai poate pune la loc... Psihanaliza desface și ea piesele sufletești componente, dar nu restabilește nimic. Insul pleacă cu sufletul îngrămădit într-o bască; în schimb, i se întâmplă totuși ceva: contractează un supliment de boală, o nouă formă simptomatologică, devine filosoful propriei sale suferințe; este o dependență. În aceste pagini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de refugiu, în care am călătorit douăzeci de zile pe o platformă, sub ninsoare rea, cum sunt ultimele ninsori ale iernii. Toate acestea m-au înzestrat, pe mine și pe cei de un leat cu mine, cu un anume profil sufletesc. Dar o să adun cu grijă, așternându-le la loc ferit, și "altfel" de imagini. Câteva, puține, cărți, amintiri din călătorii, unele uluitoare; concerte de neuitat; marile spectacole de teatru (când încă nu era invadat de rugina vulgară a modernismului precipitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este un bătrân schizofren pe care îl întâlnesc zilnic de zeci de ani; este cuviincios, auster, cuminte și taciturn. Se vede că boala lui a îmbătrânit. Este unul dintre oamenii pe lângă care trăiești o viață fără a-i cunoaște alcătuirea sufletească dacă nu te ocupi special și cu o anumită îndemânare de ființa lui. Nici nu știu dacă îl cheamă într-adevăr așa pe Teodosie; dar pentru că numele, fie el fals, îi este foarte potrivit, nu am îndrăznit niciodată să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
aceeași distracție.) Grivei mai suflă încă. "La ziar", ieri, o fotografie: un alt câine, unul alb și mare, mort alături de arma asasină, o rangă cu care cineva i-a sfărmat craniul. * Una dintre cele mai abjecte idei contemporane, reflectând josnicia sufletească, întreține tema necesității suprimării dinților maidanezi: "soluția finală". * Nu sunt excesiv de sentimental; viața și profesia m-au învățat să evit atitudinile excesive. Nu sunt nici un admirativ total al regnului animal; am reticențe și repulsii; dar nu încetez să mă las
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
împărțim un bun comun; greu de definit în ce constă acest "bun comun"; poate constă într-un "rău comun". Sunt însă convins că nu-i nevoie de nici o explicație. Este suficientă o privire, unul în ochii celuilalt; așa încep evenimentele sufletești. Dar asta nu explică izgonirea prietenului meu, câinele, într-un ținut al nimănui, țară a oricărei libertăți de asasinat. O lege nescrisă, a condamnării câinelui la moarte prin măcel, pare că funcționează, într-un subtext care îndeamnă: "lovește, ucide, bucură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cazul actualului pensionar. Sigur, pensionarul, acest ins ruinat de viață, dar mai ales de un travaliu dur, de patruzeci, cincizeci de ani, are tot dreptul să fie o mostră de nostalgie, are dreptul să-și aducă aminte, cu câtă putere sufletească mai are, de un anumit trecut în care știa că "va primi ceva", strictul necesar. Chiar așa, gârbovit, deteriorat, cu pălăria obligatorie, are dreptate să fie nostalgic. Are obligația nostalgici. Am mai descoperit o variantă de nostalgie admisibilă. Îmi spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
când în alte lumi, în alte teritorii temporale, metodă prin care încerc o iluzorie terapeutică. Am la dispoziție două variante, trecutul și viitorul. Trecutul este mai accesibil pentru că lasă amintiri, urme, mărturii concrete. Trăirea sau retrăirea trecutului constituie un fond sufletesc extraordinar și nu îți trebuie chiar talentul lui Proust pentru a te delecta căutând timpul pierdut. Cineva sătul de prezent va putea să se extragă din mizantropia actuală, îndreptându-și obiectivul propriului aparat de visare către trecut. Răsfoind albume cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vedea, eram în spatele ei. Știam că o să plece două luni și mă gândeam la minunata ei viață. îmi plăcea să fiu în preajma ei... La cap, pe noptieră, era sticluța ei de parfum cu miros de mere. Dar, în plină liniște sufletească, am fost lovit, năucit de ceea ce era alături, într-o farfurioară; era dantura dânsei, cu rânjetul mort a două șiruri de dinți, cu gingiile roșii, era o priveliște de parcă aș fi găsit-o pe Regină decapitată. Mătușa Nadia era asasinată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cel mai mult, pentru că în balonul ei se vede cerul albastru; nu știu ce i-a răspuns cealaltă, dar "atunci" am simțit deodată că anul acesta a venit vara, vacanța. Atunci, nu în canicula zilelor anterioare. Vacanța apare spontan, ca un fapt sufletesc inevitabil, ca dezghiocare a unui instinct care își face loc atunci când i-a venit timpul. Este o mică minune. Un ins aflat în vacanță se află, de fapt, într-o stare de transă. Este probabil ca o astfel de persoană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un duh care există și totodată nu există, se simte, ușoară ca o boare, răsuflarea lui Dumnezeu. Peste casele care încă nu s-au prăbușit și peste gardurile încă nerisipite de putreda lor senectute, stăruie o blândă lumină. Nu știu ce stare sufletească este această indecisă și ocultă înfiorare care mă cuprinde. Este o așteptare, de o "venire"; dar și ea indecisă; ca într-o gară, de demult, când un bang-bang răsunător anunță o venire și ea greu de denumit. Se putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
rămas stupefiat; abia târziu am urlat disperat, cum urlă câinii la nenorociri... Am salvat doar cadranul, care fusese aruncat mai încolo de locul nenorocirii, într-o tufa de flori galbene, urâcioase. Am trăit atunci una din cele mai mari dureri sufletești ale copilăriei. Starea mea de bruscă melancolie s-a atenuat cu greu, zile întregi am trăit într-un automatism ciudat. Ceea ce mi s-a părut de necrezut a fost convingerea că evenimentul fusese o trădare, că nimeni nu a oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de la răsărit... Și cred că toți eroii romanelor lui Sadoveanu, dacă n-ar fi fost numai ficțiuni poetice, s-ar scula legiune din morminte să-l alunge cu sabia de foc [12] pe cel ce-și trădează propriii săi copii sufletești... Romanele scriitorului polon, atmosfera din casă și cele ce citeam în „Neamul Românesc” au statornicit definitiv structura mea sufletească. Ea era bine închegată când, în Noiembrie 1916, a început evacuarea Bucureștilor. Tata, mobilizat la Statul Major, trebuia să plece, și
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
ar scula legiune din morminte să-l alunge cu sabia de foc [12] pe cel ce-și trădează propriii săi copii sufletești... Romanele scriitorului polon, atmosfera din casă și cele ce citeam în „Neamul Românesc” au statornicit definitiv structura mea sufletească. Ea era bine închegată când, în Noiembrie 1916, a început evacuarea Bucureștilor. Tata, mobilizat la Statul Major, trebuia să plece, și se hotărâse să-l ia și pe fratele meu: se zvonise că „nemții” vor deporta pe toți băieții mai
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
falnic în cadența marșurilor legionare cântate pentru întâia oară de muzicile militare, ceasuri după ceasuri s-au perindat în rânduri strânse unitățile legionare prin fața tribunei de la statuia lui Mihai Viteazul. Ministrul Germaniei, nătărăul Fabricius , diplomat de carieră, fără nicio afinitate sufletească cu regimul național-socialist a cărui insignă o purta totuși la butonieră, și fost în grațiile lui Armand Călinescu, se întreba mirat în gura mare: „Dar unde au fost toți oamenii aceștia în timpul lui Carol?”, crezând probabil că legionarii fuseseră numai
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
la cărți și plecat din armată cam pentru același bun renume! Reînhumarea la Predeal a câtorva sute de legionari uciși prin lagăre sau arși la crematoriu după ce fuseseră măcelăriți în beciurile poliției, a fost un alt prilej de înălțătoare comunitate sufletească legionară. Din seara aceea rece și senină de toamnă, cu stelele veghind deasupra gropilor, ca în balada „Mioriței”, n-am mai revăzut sutele de cruci din curtea Mănăstirii Predeal, aliniate ca pentru a da ultima dată „onorul” Legiunii și Căpitanului
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
liniști lucrurile, dar cei mai mulți dintre cei de față au fost, pe bună dreptate, împotriva acestei concesiuni, care ar fi însemnat o capitulare politică în mâinile unui om ce ne dușmănea și, chiar dacă ar fi avut alte sentimente, avea o structură sufletească cu desăvârșire alegionară. Al. Constant, reluând și el propunerea lui Sima, a fost acuzat mai târziu, pătimaș și pe nedrept, de N. Pătrașcu și de devotații acestuia, că ar fi fost autorul acestei propuneri, ceea ce este însă neadevărat. În cele
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
epurându-și colegii din [233] „Cercul de studii documentare”... Mulți erau desigur de bună credință, dar s-ar fi cuvenit să înțeleagă că o acceptare în masă a tuturor solicitatorilor ar fi însemnat o copleșire numerică și mai ales calitativ sufletească a adevăraților legionari, așa încât trebuia să aștepte să fie primiți pe rând, după o amănunțită verificare a trecutului, spre a se putea integra vieții organizației noastre. Marea greșeală a fascismului a fost tocmai repetata deschidere a porților pentru toți nechemații
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
cea mai mârșavă dintre faptele acelor oameni fără onoare și fără nimic cinstit în ființa lor. Căci Carol și Călinescu răpiseră viața celor mai buni dintre noi, dar antoneștii și oamenii lor încercau să ne acopere de noroiul josniciei lor sufletești, pentru a ne compromite din punct de vedere moral. Îmi aduc și acum aminte de o fotografie apărută în „Universul” și trucată în chipul cel mai nerușinat. Două sau trei mașini de cusut „Singer” - găsite desigur la unul dintre [236
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
va rămâne veșnic simbolul unității noastre naționale; Corneliu Codreanu și Mișcarea Legionară au fost crucificați, dar renașterea viitoare a neamului românesc și a unei Românii a Românilor va avea ca piatră de temelie credința legionară și ca ciment de unitate sufletească înălțătoarea lor jertfă. N-am încercat, în aceste pagini care s-au înmulțit dincolo de dorința mea, să fac considerații asupra doctrinelor politice ce s-au ciocnit în ultimele trei decenii, inclusiv aceea legionară și cu atât mai puțin asupra programului
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Goga, un Adrian Păunescu, tribuni cu mare impact emoțional la public, nu au cunoscut și probabil nu vor cunoaște urmași. Pentru a scrie ca „poetul pătimirii noastre” sau ca Păunescu, poetul patosului patriotic, e nevoie să ai o anume structură sufletească. Tehnica poetică merită mai puțin luată în seamă. Mai numeroasă, cealaltă categorie subscrie o constelație de astre în fruntea căreia strălucește luceafărul Mihai Eminescu. Deși neprieten al marelui poet (iată, cazul Labiș nu e izolat), Alexandru Macedonski a creat și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
colț al vechii Moldove, de unde a pornit cel dintâi mitropolit al țării în vremurile lui Alexandru cel Bun, ci dânsul are menirea de a fi totodată și un harnic și conștient răspânditor al ideii unirii și un propagator al unificării sufletești a neamului nostru din toate colțurile pământului românesc. Cu pregătirea științifică ce o are, cu bunătatea și modestia lui creștinească nu ne îndoim că noul episcop Nectarie va începe o activitate binecuvântată de Cel de Sus în episcopia cea nouă
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
debilitat de griji și osteneli s-a încuibat cu vremea și germenele unei crude boli care nu iartă, și astfel vedem astăzi pe înfăptuitorul autonomiei bisericii din Bucovina prăbușindu-se în mormânt. Moartea sa o deplâng toți fii și fiicele sufletești. Moartea sa o deplânge și Universitatea „Regele Carol II” [...]. De aceea, numele său se va pomeni totdeauna cu evlavie și recunoștință alăturea de marii ctitori și adăugători ai bisericii drept măritoare din Bucovina. Cade-se deci să ne plecăm cu
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]