13,997 matches
-
criticul Mihai Ralea într-o analiză misogină în care afirma că femeia scriitoare „nu poate vedea decât confuz și nedeterminat, dincolo de viziunea ei sublectivă, (...) nu poate face observație psihologică asupra altuia, fără s'o falșifice prin punctul propriu de vedere”. Criticul sus-menționat susține că romanul Hortensiei Papadat-Bengescu este lipsit de obiectivitate, iar autoarea își manifestă pregnant simpatia sau antipatia față de unele personaje, care sunt lipsite astfel de o existență de sine stătătoare. Astfel, autoarea îl privește cu dezgust pe ofticosul prinț
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
din muzică de Bach" s-a datorat, în opinia lui Nicolae Manolescu, faptului că majoritatea cititorilor îl considerau o „proză lentă și greoaie, cu multe greșeli de exprimare”, această percepție negativă influențând inițiativa de introducere a romanului în programele școlare. Criticul sus-menționat afirmă că impresia cititorilor este falsă, datorându-se dificultăților de acomodare cu textul literar. Chiar dacă stilul scriitoarei „abundă în barbarisme și construcții defectuoase, nu o dată chiar sub raport gramatical” (după cum observa Ov.S. Crohmălniceanu), romanele Hortensiei Papadat-Bengescu au o valoare
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
d’ecrivains contemporains", 1931, pp. 168-175; traducere de Sarina Cassvan). Romanul a fost ecranizat în anul 1974 de către regizorul Dinu Tănase, după un scenariu propriu, într-un film de televiziune omonim cu o durată de 69 de minute, pe care criticul Călin Căliman îl considera „un exercițiu de stil incitant și convingător”. Rolurile principale au fost interpretate de Fory Etterle (doctorul Rim), Irina Petrescu (Elena Drăgănescu-Hallipa), Ovidiu Iuliu Moldovan (Lică Petrescu), Ica Matache (Lina Rim), Dana Comnea (Mini), Carmen Maria Strujac
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
cu 5 capitole și partea a cincea - cu 6 capitole. Capitolele sunt numerotate cu cifre romane (de la I la XXVII) și nu țin cont de împărțirea romanului în cele cinci părți. Integrarea Hortensiei Papadat-Bengescu în cenaclul literar „Sburătorul” organizat de criticul Eugen Lovinescu în primii ani de după Primul Război Mondial a determinat o evoluție a prozei sale de la nuvelele cu substrat psihologic scrise într-un mod stângaci la romanele cu specific citadin, mult mai obiective. Acestui cenaclu i se datorează într-
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
imoralitatea și lipsa sentimentelor nu pot fi însă ascunse, ieșind la iveală în anumite momente. „Sufletul lor [acestor oameni - n.n.] e încă primitiv și grosier subt reflexe de aur și de purpur. Din civilizație ei n'au decât confortul”, observa criticul Mihai Ralea. Mediul uman descris de Hortensia Papadat-Bengescu aparține „unei burghezii de formație recentă, fără tradiții, fără morală, fără gust”, dar care cultivă luxul și dorește să constituie o elită. Neavând tradiție, societatea burgheză descrisă de Hortensia Papadat-Bengescu duce un
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
Walter cu Lenora și cu atât mai puțin cea viitoare între Walter și Coca-Aimée. Personajele au nevoie de stabilitate, de o poziție socială și acceptă căsătoriile aranjate pentru a se menține în cercul exclusivist. Observând lipsa de perspectivă a personajelor, criticul Mihai Ralea a constatat că opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu este stăpânită de o concepție radical-pesimistă asupra naturii umane. Scriitoarea a răspuns acestui reproș, afirmând într-un interviu publicat în revista "Viața literară" că personajele sale au în ele și
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
ales ca domeniu personal high-life-ul, descriind cu fine nuanțe stările morale ale super-structurii sociale. Limitându-și investigația asupra unui teritoriu bine conturat, d-sa a suit în ultimii zece ani treptele unei frumoase cariere epice”, îi descria laudativ activitatea literară criticul Șerban Cioculescu. Criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt precursoarele literaturii de analiză românești, excelând în sondarea adâncă a psihologiilor personajelor și explorând stările sufletești, sentimentele umane și procesele morale. Autoarea manifestă o curiozitate analitică morbidă, urmărind comportamentul
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
personal high-life-ul, descriind cu fine nuanțe stările morale ale super-structurii sociale. Limitându-și investigația asupra unui teritoriu bine conturat, d-sa a suit în ultimii zece ani treptele unei frumoase cariere epice”, îi descria laudativ activitatea literară criticul Șerban Cioculescu. Criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt precursoarele literaturii de analiză românești, excelând în sondarea adâncă a psihologiilor personajelor și explorând stările sufletești, sentimentele umane și procesele morale. Autoarea manifestă o curiozitate analitică morbidă, urmărind comportamentul bolnavilor precum studierea
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
iubirii feminine de la formele ei simple și rudimentare până la cele poetice și din analiza introspectivă a psihologiei personajelor. Primele trei romane ale ciclului Hallipilor - "Fecioarele despletite" (1925), "Concert din muzică de Bach" (1927) și "Drumul ascuns" (1932) - sunt considerate de criticii literari drept cele mai reușite scrieri ale Hortensiei Papadat-Bengescu, având aceeași formulă stilistică. Ele concretizează un efort artistic întins pe durata a mai puțin de un deceniu, în care scriitoarea și-a folosit toate resursele literare. În opinia criticului Șerban
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
priză în mobilele subconștientului”, oferindu-i „un loc de seamă în romanul nostru contemporan”. Ulterior, potrivit criticului Mihai Zamfir, „forța Hortensiei a scăzut brusc, iar scrisul ei nu a mai prezentat interesul de odinioară”. Analizând opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu, criticul Silvian Iosifescu consideră că mai ales romanele "Concert din muzică de Bach" și " Drumul ascuns" au o „rigoare expresivă în compoziție” și o „echilibrare a diferitelor elemente” ca rezultat al unei perioade mai lungi de elaborare. Mihai Zamfir afirmă că
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
a spus de mai multe ori că „lumea este un camuflaj, că e plină de semne care trebuie descifrate cu răbdarea unui ghicitor în pietre”. Culianu considera că apelul la divinație stă la baza descifrării procedeului literar al prozatorului, iar criticul literar Monica Lovinescu l-a numit pe Mircea Eliade „litomantul incomparabil al literaturii române”. Tema principală a nuvelei o constituie experiența sacrului, care nu este precedată de unele semne ca în alte nuvele eliadești, ci anticipată de un act divinator
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
nuvelă (pietrele și marea) sunt elemente primordiale generatoare de viață, aflate în opoziție: solid vs. lichid, concret vs. abstract, având rolul de a evidenția căutarea fără oprire a statorniciei de către om. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din România, criticul Florin Manolescu afirmă că „Ghicitor în pietre” poate fi considerată o nuvelă S.F., dacă se acceptă definiția că o scriere științifico-fantastică poate avea la bază nu doar o ipoteză științifică „pozitivă”, ci și una „umanistă” sau chiar pseudoștiințifică. Explicarea aptitudinii
Ghicitor în pietre () [Corola-website/Science/335013_a_336342]
-
mod egal, potrivit anumitor categorii; ea a culminat cu lucrarea lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, care printre multe altele a spus că „Realul este rațional; raționalul este real.” Opera lui Hegel a fost dusă în multe direcții de adepții și criticii ei. Karl Marx și-a apropriat atât filozofia istoriei a lui Hegel, cât și etica empirică dominantă în Britania, transformând ideile lui Hegel într-o formă strict materialistă, punând bazele pentru dezvoltarea științei societății. Søren Kierkegaard, din contra, a respins
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
să pună de acord arta cu morala. Prezentarea cumulativă a dezastrelor și a pedepsei suferite de femeia adulterină pare astăzi însă melodramatică și forțată, deși există și o condamnare implicită de către autor a convențiilor sociale ce prevalează asupra drepturilor individuale. Criticii literari au susținut că Balzac a descoperit în această carte un nou tip de personalitate: Balzac vorbește deci despre căsătorie, despre sexualitatea feminină și despre sentimentele femeii. Aceasta include atât aspirațiile amoroase juvenile, transformate rapid în dezamăgiri, cât și plăcerea
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
Aceste teme sunt comune în literatură (adulterul, suferința sexuală), ele făcând obiectul unui proces intentat lui Gustave Flaubert pentru "Madame Bovary". Balzac a introdus legenda napoleoniană în întreaga "La Comédie humaine". În romanul " Femeia de treizeci de ani", el evocă: Criticul Alexandru Paleologu îl considera pe Balzac ca fiind „geniul suprem al literaturii franceze (...), cu nimic mai prejos de Shakespeare sau Dostoievski”. Scriitorul francez este perceput ca un observator subiectiv, un „demiurg” ce cunoaște cele mai secrete gânduri ale personajelor. Principalul
Femeia de treizeci de ani () [Corola-website/Science/335199_a_336528]
-
a câtorva mii de copii fotografice ale unor scrieri aflate în străinătate. s-a ocupat timp de peste 40 de ani de identificarea, inventarierea și punerea în circulație a textelor lui Mircea Eliade, ca și de adunarea informațiilor privind biografia sa. Criticul Alex. Ștefănescu îl considera „omul providențial al posterității lui Mircea Eliade”, un „editor și biograf, competent și devotat” care a depus un efort imens de ordonare a bogatului material biobibliografic. În perioada comunistă, când accesul la aparatura de copiere era
Mircea Handoca () [Corola-website/Science/335310_a_336639]
-
de ordonare a bogatului material biobibliografic. În perioada comunistă, când accesul la aparatura de copiere era restricționat în România, Mircea Handoca a copiat manual o cantitate mare din scrierile inedite ale lui Mircea Eliade, readucând în circulație opera savantului român. Criticul Teodor Vârgolici îl considera pe Handoca un „eminent exeget și editor al operei lui Mircea Eliade”, lăudându-i activitatea laborioasă de editare a operelor fundamentale ale lui Mirea Eliade. „De peste patru decenii, Mircea Handoca s-a dăruit, cu pasiune, deplină
Mircea Handoca () [Corola-website/Science/335310_a_336639]
-
copieze cu mâna un număr enorm de pagini, ca diecii din mânăstirile noastre, de vrednică pomenire, din îndepărtatele veacuri”, scria Vârgolici într-un articol publicat în revista "România Literară". Activitatea editorială și biobibliografică desfășurată de Handoca a fost lăudată de criticii literari, dar editorului i s-a reproșat admirația într-o anumită măsură fanatică a lui Mircea Eliade. Mircea Handoca a fost admirator fără rezerve al scriitorului, refuzând să discute trecutul politic al lui Eliade. Criticul Zigu Ornea îi aprecia meritele
Mircea Handoca () [Corola-website/Science/335310_a_336639]
-
Handoca a fost lăudată de criticii literari, dar editorului i s-a reproșat admirația într-o anumită măsură fanatică a lui Mircea Eliade. Mircea Handoca a fost admirator fără rezerve al scriitorului, refuzând să discute trecutul politic al lui Eliade. Criticul Zigu Ornea îi aprecia meritele bibliografice și editoriale, contestându-i însă calitățile de critic literar. „A vrut mai mult decât asta și a scris, în 1992, un fel de monografie, ratată, despre crâmpeie din viața și opera lui Eliade. E
Mircea Handoca () [Corola-website/Science/335310_a_336639]
-
a readus lucrurile în matca lor. Felix Buckman decide să-l acuze pe Taverner de moartea surorii sale, pentru a distrage atenția opiniei publice de la incest. Un scurt epilog care prezintă destinele personajelor leagă laolalră toate firele tematice ale romanului. Criticul de la "New York Times", Gerald Jonas, a lăudat romanul, spunând că „Dick explorează cu măiestrie ramificațiile psihologice ale acestui coșmar”, dar consideră finalul „o eroare de calcul artistic și un minus major a ceea ce, în rest, s-a dovedit a fi
Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul () [Corola-website/Science/335319_a_336648]
-
în scrierile anterioare ale lui Sadoveanu. Prezentarea ritualului de inițiere a lui Iliuță Dumitraș în meșteșugul pescuitului îi prilejuiește autorului ocazia să realizeze descrieri vibrante de natură și să evidențieze trăirea de către oameni a unui sentiment de comuniune cu natura. Criticii literari au afirmat în mai multe rânduri că Sadoveanu ar fi cel mai strălucit poet al naturii din literatura română. Mihail Sadoveanu realizează în acest volum descrieri picturale ale naturii de o deosebită sensibilitate, transfigurând poetic atât imaginea naturii, cât
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
luptătorii socialiști și forțele de poliție. Muncitorul tipograf Sandu, membru al Cercului muncitoresc din Iași, se ascunde pe Nada Florilor în timpul revoltei țărănești din 1888, fiind urmărit de poliție. Subiectul a fost politizat și înțesat cu lozinci demagogice, de aceea criticul Călin Căliman considera acest film ca fiind „conjunctural și perisabil”. Personajele discută despre revista "Contemporanul", apărută la Iași între iulie 1881 și mai 1891, sub îngrijirea militanților socialiști Ioan Nădejde și Vasile G. Morțun, precum și despre ideile politice ale lui
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
avut loc pe 13 decembrie 1928 la Carnegie Hall, cu Walter Damrosch dirijând Orchestra Simfonică din New York. Gershwin a finalizat orchestrația lucrării pe 18 noiembrie, cu mai puțin de patru săptămâni înainte de premieră. Gershwin a colaborat pentru programul lucrării împreună cu criticul și compozitorul Deems Taylor, spunând că "scopul meu aici este să prezint impresia unui vizitator american la Paris când acesta se plimbă pe străzi, ascultă diferitele zgomote stradale și absoarbe atmosfera franceză". Când poemul are caracter de blues "prietenul nostru
Un american la Paris () [Corola-website/Science/331569_a_332898]
-
că tempoul lent și tărăgănat al lui Damrosch l-a determinat să părăsească sala. Publicul, conform lui Edward Cushing, a răspuns cu "o demonstrație de entuziasm impresionant și real în contrast cu aplauzele convenționale ale muzicii noi, fie ea bună sau rea". Criticii au considerat că "Un american la Paris" a fost mai bine construită decât Concertul în Fa care nu a primit aceeași receptare pozitivă. Unii credeau că nu aparține unui program de lucrări clasice ale compozitorilor César Franck, Richard Wagner și
Un american la Paris () [Corola-website/Science/331569_a_332898]
-
câteva povestiri legate direct sau indirect de "Ultima licornă". Printre ele se numără trei povestiri despre Schmendrick și trei despre licorne. "The Saturday Review" consideră "Ultima licornă" „un roman la fel de frumos ca "Alice în Țara Minunilor" și "Stăpânul inelelor"”, în timp ce criticul Louis Untermeyer vede în el „unul dintre cele mai încântătoare romane scrise vreodată. o fantasy devenită clasică, plină de umor, amestec îndrăzneț de parodie și puritate tandră [...] un basm dezlănțuit, ironic și, până la urmă, miraculos de emoționant”. "Chicago News" este
Ultima licornă () [Corola-website/Science/331766_a_333095]