14,154 matches
-
barba albă, gângăvind de asemenea fraze despre "țărișoara noastră" și făgăduind noului guvern concursul necondiționat al vechiului parlament. Atunci noul prim-ministru se duse la fostul prim-ministru la tribună, îi strânse amândouă mâinile și apoi se sărutară pe amândoi obrajii. Deputații și senatorii, împreună cu publicul din tribune, acompaniară cu un uragan de aplauze scena aceasta de înfrățire patriotică. Mulți ochi se umplură de lacrimi și o duioșie înfioră chiar inimile cele mai rezistente. Numai prim-redactorul independent de adineaori nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Boierul asculta liniștit și se pregătea să vorbească. Trifon întrerupse din nou, mai provocator, jignit că nu l-a întrebat pe el: ― Stai, cucoane, să te lămuresc eu, că dânșii sunt proști și nu... ― Eu cu oameni necuviincioși și fără obraz nu vorbesc, zise bătrânul Miron, măsurîndu-i cu dispreț, și apoi urmă către ceilalți: Spune tu, Profire, vasăzică... Ascultând spusele încurcate ale celor întrebați, Miron Iuga simțea cum i se urcă tot sângele în obraz. Îndrăzneala lui Trifon îi fierbea creierii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Eu cu oameni necuviincioși și fără obraz nu vorbesc, zise bătrânul Miron, măsurîndu-i cu dispreț, și apoi urmă către ceilalți: Spune tu, Profire, vasăzică... Ascultând spusele încurcate ale celor întrebați, Miron Iuga simțea cum i se urcă tot sângele în obraz. Îndrăzneala lui Trifon îi fierbea creierii, oricât se sforța să se calmeze și oricât își dădea seama că ticălosul înadins caută să-l scoată din sărite ca astfel să ațâțe pe ceilalți. În același timp și Trifon Guju se socotea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taci", deși abia mai hârâia de oboseală, Trifon strigă gros și sfidător: ― Da de ce să tac?... Iacă, nu vreau să tac!... Ai să-mi poruncești dumneata? Ce, sunt sluga dumitale? Miron Iuga nu mai vedea, dar fiece cuvânt îi plesnea obrajii de-i țiuiau urechile. Continuă cu aceeași mînie: ― Să taci... și să ieși îndată din curtea mea!... Ieși afară, ticălosule! Acu să ieși, hoțule, că altfel!... Trifon Guju își răsfiră picioarele și întinse genunchii, ca să se înfigă mai puternic pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zise domol: ― Lasă, muiere, lasă-l să se odihnească așa cum a orânduit Dumnezeu... Voia să spună că până va veni vreo anchetă care să stabilească împrejurările morții, dar nu îndrăznea. Petre privea lung fața noroită a bătrânului boier. Vedea pe obrazul stâng o dâră de sânge năclăit cu humă, ca o panglică de catifea neagră ieșită de sub căciula turtită. Tresări când auzi glasul primarului cu o imputare ascunsă: ― Mi se pare că nu fuseși aci, Petrică? ― Bine că n-am fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
luat barda. O învîrti deasupra capului, sări pe pat și izbi cu toată puterea. Zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
masacreze bandiții? se răsti Tănăsescu la primul-procuror. Nu vezi că au început să ne bombardeze? Apoi continuă cu glas de comandă: ― Trompet, sună!... Trompet! În secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trâmbiței. Calul trompetului mișca urechile după cum obrajii sergentului se umflau și se roșeau. ― În numele legii... Cuvintele procurorului, înfricoșate și uscate, nu le auzi prefectul Baloleanu. Numai glasul trâmbiței, necruțător și amenințător, șerpuia peste capetele oamenilor ca un bici de foc. Pe când trâmbița suna, maiorul Tănăsescu ridică sus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfigea tentaculele nenumărate în cetele zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-o goană zvăpăiată spre sat... Maiorul Tănăsescu își ținea strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de spumă cenușie. Mai înapoi, în șosea, prefectul Baloleanu cu picioarele înțepenite, cu ochii rătăcitori, spunea întruna procurorului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aceea, lacrimile îl năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile împreunate ale mortului, lucind ca niște pete de ulei... Grigore se ridică, scoase batista, cu gândul să șteargă mâinile mortului, dar până ce o desfășură se răzgândi și-și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp, reculegîndu-se, trecu în altă cameră, urmat de ceilalți, afară de căpitanul, care se retrăsese discret spre a nu-i tulbura durerea. ― Leonte, trebuie să pleci îndată la Costești! zise Grigore cu glasul puțin plâns, dar liniștit, parcă lacrimile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Niculina ieși la iveală, palidă, cu copilașul de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau. ― Caporal! strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care plângea sfâșietor, Titu s-a aruncat asupra maiorului, i-a smuls-o din mână și a azvîrlit-o... "Te arestez! Te arestez!" răcnea maiorul. Titu se văzu înhățat de soldați furioși și apoi deodată cravașa maiorului începu să-i sfârtece obrajii... La Drapelul, a doua zi, Roșu îl îmbrățișă, parcă s-ar fi întors din mormânt. Îl introduse și la Deliceanu, să-i istorisească metodele de pacificare ale noului guvern. Veșnic ispitit de a ridica Drapelul prin ceva de mare senzație
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de un cot unul de altul, alcătuind un fel de trepte - sau poate că asta și fuseseră pe vremuri, când păzitorii trebuiau să vegheze câmpia. Mângâie lemnul porții mari. Era cald și neted, precum carnea scoasă de la afumat. Își lipi obrazul de el și închise ochii, ascultând. Din măruntaiele lemnului veni răspunsul, nu cu lărgimea tăcută pe care o auzi când pui ghiocul la ureche, ci ca o liniște ferecată. Atunci Petrache se hotărî să deschidă lacătul greu care atârna de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
călușeii se opriră. Poate că aștepta ceva, pe căluțul ei, legănându-și capul și înălțând umerii, când unul, când celălalt, și atunci Petrache se încu metă, întinse brațele și o luă de subsuori. Fata chicoti, stătură așa, câteva clipe, îmbrățișați, obrajii li se lipiră, dar bărbatul nu mai știu ce să facă și se depărtă, privind în jur, stânjenit. Merseră la tarabele cu dulciuri. Aurica își luă un băț cu vată de zahăr, cufundându-și mutrișoara în spuma sticloasă. Petrache privi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu fața la mine... spuse Petrache, făcându-și loc pe scaun. Pune piciorul ăsta aici și celălalt în partea cealaltă, cum ar veni să mă încaleci... — Ba uite că încăpem, șopti ea, luându-l pe după umeri. Privi într-o parte, lipindu-și obrazul de al lui. Ce frumos e ! Câte lumini în oraș... Și ce de stele... Parcă am fi între ceruri... Ar putea să ne vadă toată lumea, aici sus, așa cum o vedem și noi... Dar nu ne știe nimeni, nu-i așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Stelele cresc și ard, zic ei, cerul nu poate să le mai țină și cad peste noi... Aurica își dădu capul pe spate și privi în sus, pe fereastră. — Cad peste noi ? râse. Ca perele coapte... El o mângâie pe obraz și-și strecură mâinile pe sub basma, să caute rădăcina șuvițelor. Ea își deznodă basmaua și lăsă părul să-i cadă pe umeri. Apoi îl privi din nou, brusc nedumerită și serioasă. Când buzele li se atinseră, închiseră ochii. Rămaseră așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ridicând privirea spre cârciumar, care se apropiase cu pași moi, de pisică : Și tu ce stai aicea, hai, mișcă-ți reportofonul și adu o votcă mare, nu vezi că-i e rău cumătrului ? Adu-i, să mai capete culoare în obraji. — N-am necazuri, zise, pentru sine, Petrache. Adică nici nu știu ce am. Cum ar fi să simți că suflă un vânt pe lumea asta, dar, când te uiți mai atent, vezi că nu bate de nicăieri. Or mai fi îmbătrânit și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lor, se înțeleg într-o singură limbă, a morților. N-au nevoie de translator ca să vorbească unul cu altul. De aia pot ei să bântuie și noi nu. N- au nevoie nici de tălmăcire și nici de tălmaci. Petrache atinse obrazul neted și rece al femeii de la picioarele statuii. Ea nu-l învrednici cu nicio privire. Crezi că statuile ar putea învia, cumetre ? Cumătrul Fandarac se apropie, de parcă în contururile statuii ar fi stat răspunsul la întrebare. La urma urmei, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zbăteau, de parcă focul le dădea viață, adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între buzele cenușii. Petrache stătuse atât de aproape de rug, încât acum fața lui strălucea. Nu știa că obrajii păstraseră dogoarea ca pe o pojghiță, atâta doar că, dintr-odată, înțelese mai multe lucruri care i s-ar fi părut de necrezut cu câteva clipe mai înainte. În loc să coboare spre oraș, urcă din nou spre castel. Cum trecuse de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
anumit fel de lumină. Cu totul altfel este cea care se arată întemnițatului. Lumina stării de libertate e curată, ca și cum ai bea de-a dreptul din izvor. Cu buzele lipite de pânza apei, precum cerbii. Stropi răcoroși îți sar pe obraz, îți treci mâinile umede prin păr, încerci o senzație de prospețime. Lumina din temniță e ca și cum ai bea dintr-un chiup nisipos ; o apă zgrunțuroasă și sălcie. Ca și apa, lumina poate fi curgătoare ori stătută, limpede ori sălcie. Ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lucios în care să ne putem confrunta cu propriul chip. Uneori îmi ziceam că, dacă m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ca un val care abia dacă îți ajunge până la tălpi. De aceea trupurile noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu, într-un fel sau altul, nepotriviți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu găleata lumină pe creștet. Mă dureau ochii, pupilele se îngustaseră, abia reușeau să soarbă atâta lumină. Ochii mi se micșoraseră ca un stomac împuținat, care nu mai primea decât un pumn de mâncare. M-am frecat pe brațe, pe obraji cu lumina aceea, de parcă m-aș fi spălat cu apă de la fântână. Și tot așa m-am împrietenit cu imaginea mea din oglindă, chiar dacă, fără să fi stat cu mine în închisoare, luase asupra ei dovezile trecerii mele pe acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mine în închisoare, luase asupra ei dovezile trecerii mele pe acolo. Și, mai ales, m-am împrietenit cu umbra mea, singura care, dincolo de toate chinurile la care am fost supus și care mi-au sleit corpul și mi-au brăzdat obrajii, a rămas neschimbată. Așa încât, reîntâlnindu-mă cu umbra mea, chiar dacă la ieșirea din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit așa de singur. Dacă nu mai ai altceva decât lumina tot nu e puțin.“ Filip rămăsese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gândul e și el un fel de energie, așa că și melancolia poate arunca flăcări pe nări“. El pufni : „Asta vă învață la Medicină ?“. Ea îl îmbrâncise ușor, dându-și seama că, sub pretextul acestei conversații, el își apropiase prea mult obrazul de al ei : „Asta nu se învață la școală“. Filip era gata să glumească pe seama osârdiei ei de a învăța, „o tocilăreasă“, adică nu doar „o tocilară“, ci de-a dreptul o profesionistă a învățatului pe rupte. Ceea ce îi cruța
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care fata i-o lăsă moale în palmă și îl urmă. Papi se luă după ei, legănându-se. Deși muzica nu îndemna la această apropiere, Filip o luă pe Cosmina pe după mijloc și o trase aproape. Ea îi evită apropierea obrazului și-și sprijini capul de umărul lui. Bărbatul spera ca fata să închidă ochii și să se lase îmbrățișată mai strâns, dar îi simți ușoara împotrivire și se refugie doar în păstrarea ritmului. „Bună dimineața !“, râse Papi, strecurându- se între
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]