14,398 matches
-
tu oare?. Cine ești tu oare? este, așa cum spune chiar compozitorul și textierul acestuia, Adrian Ordean, un album de hituri, fiecare piesă de pe acest disc ( Cine ești tu oare?, Te visez mereu, Să te gândești la mine, Nu uita, Trenul Pierdut, Singur în noapte, 22 decembrie, Omul negru) ajungând să fie cântată pe toate posturile radio și tv și să fie cunoscută de întreaga țară în interpretarea inegalabilă a lui Leo Iorga. Discul se vinde foarte bine și se numără printre
Compact (formație) () [Corola-website/Science/310811_a_312140]
-
în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați "străini fără pașaport", supuși regimului juridic ca atare. Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de
Miron Cristea () [Corola-website/Science/310821_a_312150]
-
un tratat de pace în urma căruia Antioh a pierdut toate teritoriile din nordul și vestul munților Tauros (Taurus), astfel că din Asia Mică nu i-au rămas decât Kikilia (lat. Cilicia), teritoriu corespunzând astăzi provinciilor turcești Adana și Mersin. Teritoriile pierdute au fost împărțite între Roma și aliații ei, Pergam și Rodos. Antiohos nu avea voie să dețină mai mult de zece corăbii și trebuia să plătească 10 000 de talanți de argint ca despăgubiri de război. În anul 187 Antiohos
Antiohie cel Mare () [Corola-website/Science/310786_a_312115]
-
cu termene precise. A restaurat Catedrala și reședința mitropolitană, precum și imobilele alăturate, care fuseseră ciuruite de gloanțe și de schije, încât rămăseseră fără geamuri, cu zidurile crăpate și cu găuri în acoperiș, dar și cu inventarul răvășit și în parte pierdut. Le-a adus în bună stare de funcționare, inclusiv fabrica eparhială de lumânări, care aproape că își încetase activitatea în anii războiului. În același timp, a completat cu călugări tineri și destoinici personalul slujitor al Catedralei mitropolitane, numindu-l ca
Justinian Marina () [Corola-website/Science/310822_a_312151]
-
au chemat să apere Adevărata Cruce, puțini dintre ei au răspuns. Pentru a-i chinui și mai mult, musulmanii aprinseseră focuri în tufișuri și fumul le venea permanent în față, mărindu-le setea arzătoare. Dându-și seama că victoria era pierdută, Raymond și-a adunat cavalerii, ai săi și pe cei din Antiohia și Sidon, și i-a atacat pe sarazinii care apărau drumul de acces către satul Hattin. Cavalerii lui Raymond reușesc să treacă printre ei și să scape, dar
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
Țările de Jos sau din Franța. În această privință, cele mai reprezentative sunt "Das fließende Licht der Gottheit" ("Lumina curgătoare a divinității") a lui Mechthild de Magdeburg - menționată anterior - și lucrările lui Hadewych de Brabant, care, fiind în mare parte pierdute, sunt cunoscute doar prin relatări. Se poate de asemenea face o paralelă cu lucrarea "Mirouer des simples ames" ("Oglinda sufletelor simple") scrisă de beghina franceză Marguerite de Hainault, numită La Porete Deși lucrarea are multe similarități cu cea a Angelei
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
la cea a lui António Nobre (1867-1903) care în "Só" (Singur, 1892), stăpânit de nostalgie, de nostalgia unei lumi care moare, lumea preburgheza, tradiționalista, a plugarului din Minho, îi idealizează pe oamenii „simpli” (pescari, țărani) care fac parte din paradisul pierdut al copilăriei sale. Această operă este inovatoare mai ales prin cursivitatea limbajului folosit și prin respingerea artificiilor oratorice ale romanticilor portughezi. În același timp, contemporanul sau Eugénio de Castro (1869-1944) încearcă, cu încăpățânare și sârguința, să introducă în poezia portugheză
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
1 în "iTunes Rock Chart". May a avut interesul de a colecționa stereofotografii victoriene pe tot parcursul vieții sale. În 2009, împreună cu Elenă Vidal, a publicat cea de-a doua carte a sa, "A Village Lost and Found" (Un sat pierdut și găsit), fiind bazată pe munca inovatorului stereofotografiei engleze, Ț. R. Williams. El a fost premiat cu medalia The Royal Photographic Society's Saxby Medal în 2012, pentru munca să în domeniul imaginilor tridimensionale. May a făcut o contribuție mare
Brian May () [Corola-website/Science/308750_a_310079]
-
artă a vorbit foarte mult despre peisajele sale, uneori nejustificat. Conform curentelor artistice ale vremii sale, oamenii erau atrași mai mult de literatura semănătoristă și astfel aveau tendința de a aprecia mai ales melancolia unor lucrări intitulate " Toamna", lirismul fetelor pierdute " Între nalbe" sau optimismul debordant al "Horelor" pe care le-a pictat. Verona a rămas însă inflexibil la succesul de public sau al criticii de artă și și-a urmărit pasiunea în direcția picturii monumentale. Posesorul unei firi active și
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
notabile filme fiind două westernuri cu buget redus: "Ride în The Whirlwind" și "The Shooting" de care, inițial, nu s-a interesat nici un distribuitor american dar care, în decursul timpului, au devenit catalogate „filme culte”. Când carieră de actor părea pierdută, Nicholson părea resemnat la o carieră în spatele camerelor că și regizor sau scenarist. Primul său succes în postura de scenarist a apărut în 1967 odată cu "The Trip", în care au jucat Peter Fondă și Dennis Hopper. A scris de asemenea
Jack Nicholson () [Corola-website/Science/308843_a_310172]
-
ieșirile antisemite. La sfârșitul anilor '50, după o scurtă perioadă de relaxare, represiunea organizată de regimul comunist s-a intensificat din nou. În 1956, a adus în țară de la Paris (dintr-un turneu al Teatrului Național cu piesele "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale și "Ultima oră" de Mihail Sebastian) volume de Mircea Eliade și Emil Cioran, pe care le-a răspândit sub formă de samizdat. Eliade i-a înmânat la Paris romanul "La forêt interdite" ("Noaptea de sânziene") și
Marietta Sadova () [Corola-website/Science/308907_a_310236]
-
Frumoase de la București și la Expoziția Română de la Sibiu cu o compoziție de mari dimensiuni intitulată " Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmisegetuza". Lucrarea a primit aplauzele criticii de artă și ale publicului, dar nu a supraviețuit timpului - este astăzi pierdută. În 1880 a pictat compoziția "Legenda Meșterului Manole" care prezintă scena vizitei lui Neagoe Basarab împreună cu Doamna Despina la șantierul Mănăstirii de la Curtea de Argeș. Mircea Popescu a considerat acest tablou un studiu făcut în vederea realizării unei compoziții de mari dimensiuni, deoarece
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
asupra chakrei, Sakura s-a transformat într-un excelent medic ninja și a arătat ea însăși că este în măsură să vindece răni mortale cu un efort relativ mic, chiar și atunci când medicii mai experimentați consideră că este o cauză pierdută. Ea a demonstrat, de asemenea, cunoștințe vaste de otrăvuri și o cunoaștere aprofundata de medicamente pe bază de plante, precum și alte substanțe chimice, cum ar fi gazele puternice. Sakura poate ajuta cu autopsii, așa cum se vede atunci când ea și Shizune
Naruto () [Corola-website/Science/308899_a_310228]
-
Jurnal". Printre lecturile sale se numără: Friedrich Nietzsche, Novalis, Dostoievski, Ralph Emerson, Maurice Maeterlinck și Aristotel ("Poetica" mai ales), autori care l-au influențat durabil, așa cum a mărturisit-o. Scrie de asemenea poezii și câteva schițe de piese dramatice, astăzi pierdute. În 1899 redactează primul său manuscris, "Domnul Vivisector", care pune deja bazele esteticii sale literare și mai ales a observației științifice a vieții. În același an se îndrăgostește de Valerie (este numele pe care i-l dă în "Jurnal") al
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
unitar peste pronaos și naos și are căpriorii dinspre sud așezați pe cununa prispei, iar cei dinspre nord pe o cosoroabă ce se susține pe consolele formate din capetele ultimelor bârne din pereții transversali, astfel încât se diminuează puțin din simetria pierdută a celor două ape longitudinale ale acoperișului. Peste pronaosul bine tăvănit se ridică stâlpii turnului, până deasupra galeriei deschise, cu arcadele ei semicirculare, de unde începe să se avânte spre cer coiful octogonal, înscris după tipic constructiv într-o bază pătrată
Biserica de lemn din Tămașa () [Corola-website/Science/309840_a_311169]
-
de teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1997. După absolvirea facultății, a jucat la Teatrul Național din București în „Moartea unui comis voiajor“ de Arthur Miller (în regia lui Horia Popescu), în „O scrisoare pierdută“ (montată de Alexandru Tocilescu în 2000) și în „D’ale carnavalului“ (în regia lui Gelu Colceag în 2002). S-a transferat apoi la Teatrul de Comedie, unde a jucat în „Audiția“ de Aleksandr Galin (regia Mircea Cornișteanu - 2004), în „Avarul
Marius Florea Vizante () [Corola-website/Science/309902_a_311231]
-
și-a dat seama, cu înțelepciune, că aceasta nu ar fi făcut să stârnească și mai multă neplăcere și tulburare. Când a devenit clar că alte întăriri din Occident nu mai erau de așteptat, antiunioniștii au recâștigat ceva din terenul pierdut. S-au produs tulburări de stradă.Arhiepiscopul latin de Lesbos, pe care Isidor îl adusese cu el, i-a spus lui Constantin că era mult prea îngăduitor. Ar fi trebuit să-i aresteze pe conducătorii antiunioniștilor. Ca și papa Nicolae
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
început o serie de lucrări de refaceri și restructurări ale ansamblului. Lucrările s-au desfășurat în etape succesive și au durat până spre 1680. Acele ample reparații începute de Vasile Lupu în anul 1646 erau menționate într-o pisanie - astăzi pierdută - văzută la sfârșitul secolului al XIX-lea și transcrisă de episcopul Melchisedec Ștefănescu. Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) a refăcut parțial zidurile de incintă, turnurile de colț și acoperișul bisericii și a construit o a doua casă domnească, la sud de
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
mai mare împărat seleucid după Seleucus I Nicator. Trecând în India, acesta se împrietenește cu regele indian, Sophagasenus, de la care va primi elefanți de război și provizii pentru trupele sale. În vest, Antioch recucerește Siria-Coele de la Egipt, redându-i gloria pierdută Imperiului Seleucid. Încurajat de exilul generalului cartaginez Hannibal și de încheierea păcii cu Liga Etoliană, acesta pornește o invazie în Hellespont, creând din Imperiul Seleucid o putere în lumea greacă. O viitoare confruntare cu superputerea din Mediterană, Republica Romană, devine
Imperiul Seleucid () [Corola-website/Science/309464_a_310793]
-
Taj Mahalului. Într-o noapte, când se afla în una din expedițiile sale nocturne de cercetare a terenului, se arde pe spate fiind distrusă o parte din tatuaj și fiind astfel pus in pericol întregul plan. Pentru a recupera porțiunea pierdută a hărții, se preface nebun pentru a pătrunde în clădirea unde erau deținuții instabili din punct de vedere mental în care se afla J-Cat, (între timp acesta fusese colegul său de cameră), care avea o memorie fotografică excelentă. Pe lângă cei
Michael Scofield () [Corola-website/Science/304951_a_306280]
-
von Säkkingen". După ce a finalizat-o, Mahler a compus "Totenfeier", un marș funebru de 20 de minute, care mai târziu va deveni prima parte a Simfoniei nr. 2. Au existat speculații frecvente cu privire la lucrările lui Mahler din tinerețe, distruse sau pierdute. Dirijorul olandez Willem Mengelberg credea ca prima simfonie este prea matură pentru o primă lucrare simfonică și trebuie să fi avut precedente. În 1938, Mengelberg a dezvăluit existența așa-numitei „Arhive din Dresda”, o serie de manuscrise aflate în posesia
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
cuprindă totul.” Având acest crez, Mahler s-a inspirat din mai multe surse în cântece și lucrări simfonice: trilurile păsărilor și tălăngile vacilor pentru a evoca natura și satul; fanfare, melodii de stradă și dansuri sătești pentru a evoca lumea pierdută a copilăriei sale. Încercările vieții sunt reprezentate în stări contrastante: dorința pentru împlinire prin creșterea în intensitate și armonie cromatică, suferința și dezdădejdea prin disonanțe, distorsiune și grotesc. În mijlocul acestora tronează marca specifică a lui Mahler - intruziunea constantă a banalității
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
dărilor, a participării la lucrările publice și a satisfacerii obligațiilor militare). La prea puținele date transmise de autorii antici cu privire la economia geto-dacilor se adaugă mărturia istoricului got Iordanes (sec. VI e.n.), care în "Istoria și originea geților", folosind și lucrarea (pierdută) a contemporanului său Cassiodor, scrie că geții au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu grecii, și după cum relatează Dio Chrysostomos, care a compus istoria și analele lor în limba greacă. Dio a fost un filosof și
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
După a treia împărțire a Poloniei din 1795, Polonia a încetat să existe ca stat independent. Din 1795 până la începutul primului război mondial, au avut loc mai multe ridicări la luptă ale polonezilor în încercarea lor de a recâștiga independența pierdută. După insurecția din Polonia Mare din 1806 a fost creat Ducatul Varșoviei, care a rezistat opt ani mai înainte de a fi împărțit din nou între Prusia și Rusia. La sfârșitul primului război mondial, președintele SUA Woodrow Wilson propunea un program
Marea Revoltă Poloneză () [Corola-website/Science/305107_a_306436]
-
București. Melodia imnului național albanez este cea a cântecului patriotic românesc "Pe-al nostru steag e scris Unire" compus de Ciprian Porumbescu. Comunitatea albaneză a suferit în timpul regimului comunist când, începând cu 1953, asociațiile sale culturale au fost închise. Drepturile pierdute au fost recâștigate după Revoluția română din 1989, însă numărul celor care se declară albanezi în zilele noastre a scăzut dramatic față de anul 1920. Între anii 1856-1878 și în perioada interbelică trăia o comunitate albaneză și în județul Ismail din
Albanezii din România () [Corola-website/Science/306072_a_307401]