19,447 matches
-
reorganizat după alte criterii decât cele ce se închină acelui "idol cronologic" contestat de F. Simiard. Are loc o prăbușire a temporalității, așa cum e înțeleasă ea în mod convențional, ca o succesiune de evenimente ordonate cronologic. Odată cu renegarea periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria devenită deșirată din punct de vedere cronologic își pierde din funcțiile de legitimare politică pe care le-a îndeplinit de-a lungul timpului. Simplificând lucrurile, liniaritatea cronologică sugerează teleologie (un țel
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de noul ethos democratic au condus ineluctabil înspre o radicală reconstrucție identitară a cărei victimă colaterală este tocmai identificarea exclusivă a individului cu statul națiune. Idealul de democrație deliberativă cosmopolită încarnat în comunitatea politică transnațională a Uniunii Europene favorizează un simț identitar postnațional, dizolvând relația ombilicală care îl lega biologic pe individ de națiunea sa de apartenență definită în termeni precumpănitori etnici. Finalitatea educativă a manualelor de cultură civică este crearea "cetățeanului postnațional" (Szakács, 2013, p. 14), posesorul unei "identități multiple
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
din 1989", BCS (Biroul de Cercetări Sociale) 2009 Una dintre întrebările ce rămân a fi lămurite este "cine sunt nostalgicii?". Prin ce se caracterizează categoria socială a nostalgicilor față de persoanele care sunt mai mulțumite cu ordinea politică democratică? Asumpția de simț comun care fundamentează analiza de față este aceea că nostalgia este o reacție de pozitivare și idealizare a trecutului comunist specifică "pierzătorilor tranziției". Astfel, este de așteptat ca modul de raportare nostalgic față de trecutul comunist să fie o strategie de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
culturală a primei formule a memoriei istorice românești, produsul intelectual al cărturarilor Școlii Ardelene. Prelucrând materiale deja existente în tradiția cronografică românească, literații ardeleni au reușit să articuleze, în avangarda reflecției istoriografice, paradigma latinistă în cadrele căreia s-a configurat simțul identitar național și, în paralel cu acesta, conștiința istorică românească. Paradigma latinistă a Școlii Ardelene a stabilit cadrul de referință al memoriei istorice românești, în raport cu care s-au definit și contra-definit formulele ulterioare ale românismului identitar și ale conștiinței istorice
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
proclamată enunțiativ prin "Declarația de independență" din aprilie 1964, a semnalat startul renaționalizării politicii și culturii românești. Al doilea capitol al comunismului românesc se remarcă prin repunerea în drepturi depline a ideii naționale, ajunsă din nou în miezul identității colective. Simțul istoric românesc se concretizează acum în memoria național-comunistă, caracterizată prin desovietizare, autohtonizare și hiperbolizare a trecutului indigen; vi) prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989 a produs efecte minimale asupra restructurării memoriei elaborate în național-comunism, din care au fost extirpate doar
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
înțeles că experiența emanata din destinul individual al subiectului sau văzut sub forma pasiunilor și emoțiilor universale crescute din relația omului cu existența și cu lumea, din percepția acestuia a condiției sale în lumina cugetului, tema centrală. Însă Kant, cu "simțul lui arhaic pentru estetic"39 și "deprins cu poezia pedanta" a timpului său40, îi vedea, scrie Victor Basch, ca pe niște "enfants perdus" "pour lesquels îl n' a pas d' invectives assez fortes"41. Din cauza "sentimentalismului" pe care il cultivau
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
mai întâi printre artiștii și filosofii englezi, francezi și italieni iar mai apoi printre cei din restul continentului, gustul era văzut, pe o linie teoretică ce ajunge până la Cicero, ca o facultate subiectivă, naturală (în Oratorul perfect, acesta pomenea un simț pentru frumos comun individului cult, doctus, și celui incult, rudis). În ciuda cărui caracter, crede Kant împreună cu Secolul Luminilor (sub influența contelui Anthony de Shaftesbury și a lui Alexander Gerard), gustul se modelează, se "corectează și evoluează", se educa și se
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
cunoaște "necunoscând" ("saber no sabiendo")214. Suspendată temporalitatea, eul artistului formează unitate vie cu totalitatea (precum, în planul religios, al misticului cu divinitatea), aprehende Creația, indistinct, pe deasupra limitelor și formelor, în vârtejul opozițiilor interne absență-prezență, vacuitate-plenitudine. Intelectul nu poate simți; simțurile nu pot gândi. Cunoașterea, afirmă Kant, nu e posibilă decât prin acțiunea articulata a acestor nivele. Așa cum "Gedanken ohne Inhalt sind leer, Anschauungen ohne Begriffe sind blind"215, citim în Critică din 1781. Dar în singulară experiență a cunoașterii poetice
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Leonardo afirmă că "stăpânește toate lucrurile la care omul s-ar putea gândi". Ceea ce în univers există "prin esență, prezența sau imaginație", scria "geniul vast" din Vinci (cum se referea Kant la creatorul italian în Antropologia), există mai întâi în simțurile și în mintea lui, iar mai apoi în mâinile și în creațiile lui224. Nu ca un adevăr unic, exclusiv, ci că unul ce aparține momentului și experienței, atins pe calea participării directe la realitate. Spectator și actor în același timp
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Kants Leben, p. 78. 13 Ibidem. Acest aspect este semnalat de asemenea în Ernst Cassirer, Kant, vida y doctrina, pp. 70-71, si in Mariano Campo, La genesi del criticismo kantiano [Geneză criticismului kantian], Varese, Editrice Magenta, 1953, p. 398. 14 [simțul lui critic era cultivat și exigent numai când era vorba despre literatura] Lewis White Beck, Early German Philosophy. Kant and His Predecessors [Filosofia germană timpurie. Kant și predecesorii săi], Cambridge, Harvard University Press, 1969, p. 498. 15 "five stanzas at
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
un tânăr, rudă pe departe cu el, pe care, de altfel, îl cunoștea destul de bine. Acesta era un oarecare Evgheni Pavlovici R., de vreo douăzeci și opt de ani, fliegel-aghiotant36, o frumusețe de bărbat, „dintr-un neam de vază“, un om cu simțul umorului, strălucitor, „nou“, „excelent educat“ și cu o avere cumva prea nemaiauzită. În privința acestui din urmă punct, generalul era întotdeauna prudent. Făcu investigații: “într-adevăr, există așa ceva, deși, de altfel, trebuie să mai verific“. Acest fliegel-aghiotant tânăr și „de viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că acuși o să ajungi în gura ei. O meriți. Și se pricepe să ia oamenii peste picior, ah, ce bine se pricepe!... PARTEA a III-a Itc "I" Clipă de clipă auzim lamentații că la noi nu există oameni cu simț practic; că oameni politici, de exemplu, avem mulți; și generali sunt mulți; administratori de orice fel, oricât ar trebui, acum putem găsi pentru orice domeniu - dar practicieni nu avem. Cel puțin toți se plâng că nu avem. Chiar, se zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că, uite, sunt de-acum două sute de ani de când ține această situație, impusă de un model german, care nu e dintre cele mai bune, că deprinderea se perpetuează de la străbunici la strănepoți, însă funcționarii sunt oamenii cei mai lipsiți de simț practic și s-a ajuns până acolo încât, până nu demult, chiar printre funcționari, lipsa contactului cu realitatea și insuficiența cunoștințelor practice mai că nu erau considerate înalte virtuți și cea mai bună recomandare. Totuși, degeaba am deschis discuția despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
există idei superioare despre care nu trebuie să încep să vorbesc pentru că negreșit îi fac pe toți să râdă; prințul Ș. mi-a adus aminte de asta chiar acum... Nu sunt în stare să fac un gest decent, nu am simțul măsurii; cuvintele mi-s altfel, nu corespund ideilor, și asta-i o înjosire pentru aceste idei. Și de-aceea nu am dreptul... pe deasupra, sunt și suspicios, sunt... sunt convins că în această casă nimeni nu mă poate jigni, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât de vesel al prințului. — Totuși, prințe, l-ați prins mai adineaori de mâini. Așa ceva, mai ales când sunt spectatori de față, e greu de suportat pentru o persoană cu simțul onoarei. — Iar el m-a lovit în piept! strigă prințul, râzând. N-avem motiv să ne batem! O să-i ofer scuzele mele și gata. Dar, dacă-i să ne batem, atunci o să ne batem! N-are decât să tragă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se pare, o idee destul de puternică pentru a servi drept punct de sprijin și „izvor al vieții“ pentru secolele viitoare ale omenirii, observă Ganea, care se înfierbântase deja la modul serios. — Necesitatea de a bea și a mânca, adică numai simțul autoconservării... — Parcă și numai simțul autoconservării e prea puțin? Doar simțul autoconservării e o lege normală a umanității... — Cine v-a spus asta? strigă deodată Evgheni Pavlovici. Ce-i drept, e o lege, dar tot atât de normală ca și legea distrugerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
puternică pentru a servi drept punct de sprijin și „izvor al vieții“ pentru secolele viitoare ale omenirii, observă Ganea, care se înfierbântase deja la modul serios. — Necesitatea de a bea și a mânca, adică numai simțul autoconservării... — Parcă și numai simțul autoconservării e prea puțin? Doar simțul autoconservării e o lege normală a umanității... — Cine v-a spus asta? strigă deodată Evgheni Pavlovici. Ce-i drept, e o lege, dar tot atât de normală ca și legea distrugerii și, poate, a autodistrugerii. Credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de sprijin și „izvor al vieții“ pentru secolele viitoare ale omenirii, observă Ganea, care se înfierbântase deja la modul serios. — Necesitatea de a bea și a mânca, adică numai simțul autoconservării... — Parcă și numai simțul autoconservării e prea puțin? Doar simțul autoconservării e o lege normală a umanității... — Cine v-a spus asta? strigă deodată Evgheni Pavlovici. Ce-i drept, e o lege, dar tot atât de normală ca și legea distrugerii și, poate, a autodistrugerii. Credeți că numai în autoconservare stă toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate mai confortabil decât la mine acasă. Nu înțeleg cum de oamenilor aflați în situația mea nu le trece prin cap această idee, cel puțin în glumă? De altfel, poate că le trece; și la noi există mulți oameni cu simțul umorului. Totuși, chiar dacă nu-i recunosc nimănui dreptul să mă judece, știu că voi fi judecat atunci când voi fi deja un acuzat surd și fără grai. Nu vreau să plec fără să las un cuvânt de răspuns, un cuvânt liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ți-ar veni să-ți iei lumea în cap! — N-ai ce-i face: soarta! spunea generalul, strângând din umeri și repetând încă mult timp această expresie pe care o îndrăgise. Să adăugăm că, în calitatea sa de om cu simț practic, generalului nu-i plăcuseră multe în starea actuală a lucrurilor, mai ales faptul că nimic nu era clar. Dar până una-alta și el se hotărâse să tacă și să privească... în ochii Lizavetei Prokofievna. Buna dispoziție a familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cunoșteau pe prinț încercau o senzație de teamă (unele chiar de jenă) și se mirau de ieșirea lui, atât de surprinzătoare în comparație cu reținerea și chiar cu timiditatea lui dintotdeauna, cu tactul lui rar și deosebit în anumite cazuri și cu simțul lui instinctiv al bunei-cuviințe superioare. Nu puteau pricepe de ce s-a întâmplat așa, fiind clar că nu spusele despre Pavlișcev fuseseră cauza. Din colțul lor, doamnele îl priveau ca pe un smintit, iar Belokonskaia avea să mărturisească ulterior că “încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici măcar numele lui Pușkin... Întotdeauna mi-e teamă ca nu cumva, prin înfățișarea mea caraghioasă, să compromit ceea ce gândesc și să-mi discreditez ideea principală. Nu am gesticulație. Gesticulația mea este întotdeauna contrară, ceea ce provoacă râsul și înjosește ideea. Nici simțul măsurii nu-l am și asta-i important; aș zice chiar că e lucrul cel mai important... Știu că ar fi mai bine să stau jos și să tac. Când mă îndârjesc și tac, par chiar foarte rezonabil, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în vânt se datoresc pur și simplu inepției fenomenale a prefectului de poliție, d. Radu Mihai. Acest model de agent polițienesc a fost prevenit, ca publicul întreg, că are să se comită un atentat. Publicul, cum e ironic și cu bun simț, și-a zis rîzînd: " Cine să-l comită dacă singurii oameni capabili de asemenea lucruri, apologiștii lui Blanqui, sunt la putere? " Calculul publicului era eronat însă, pentru că uitase o împrejurare. Directorate de bancă nu are statul decât câteva, asemenea și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nu-i dă dreptul la nici o aspirație... Așadar cum rămînem? Desigur că nu modestie așteptăm de la confrații noștri. Ilustrul Sihleanu e un om prea cuminte pentru a-i putea pretinde să recunoască contrariul, ilustrul Costinescu prea învățat pentru ca să aibe bunul simț de-a nu se compara cu generația de oameni care s-au născut în timpul instrucției private, pe când nici un titlu academic nu se putea câștiga în țară. Însă pentru noi trebuie să fim drepți: n-am pretins nicicând de la bătrâni să
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în cari ele nu se puteau căpăta și, daca am combătut pe d. Brătianu ca geniu universal, n-am făcut-o pentru că n-a avut cum și unde învăța, ci pentru că pretinde a ști tot fără să aibă măcar bunul simț comun. D-sa e strateg, e financiar, e tecnic, e totul într-o persoană, pre când singurul talent real pe care-l posedă e acela de diplomat de școală bizantină, diplomat al intrigii de caracter personal, lipsită de orice idee
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]