13,724 matches
-
Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea crizelor \: arta prezicerii viitorului" Deși Empedocle și orfismul erau cât pe ce să intre În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
c) mistică (așa cum se poate constata În exemplul triadei capitoline). Jupiter Capitolinul, În ce privește imaginea și mitul, este regele tuturor zeilor și al tuturor zeițelor; „semn” al acestui fapt este sceptrul și poziția dominantă pe care o are fortăreața ce se Înalță pe colină (I fr. 14). El poate fi Însă venerat și fără imagini și sub alte nume; de pildă, iudeii Îl numesc pe Jupiter Iao (I frr. 15-17). În realitate el este „sufletul” lumii, pe care „o cârmuiește prin mișcare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În 204 Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al Pergamului și Îi primesc imaginea aniconică, piatra neagră ce va fi găzduită, după aproximativ un an, În sanctuarul Înălțat pentru zeiță pe Palatin. Totuși dimensiunea elenizată este de netăgăduit În figura romanei Magna Mater Idaeaxe "Magna Mater Idaea", atât prin moștenirea ei din Pergam, cât și prin unirea profundă care se vrea stabilită Între ea și tradiția troiană a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
continuat să practice cultul În forme private În locuința sa, Încredințându-i apoi această grijă fiului. După moartea acestui Apollonius, primind În somn poruncă de la zeu să Îi construiască un templu, depășește Împotrivirea dușmanilor printr-o miraculoasă intervenție divină și Înalță o capelă unde Serapis și zeitățile care Îl Însoțesc primesc omagiile unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate de epigrafe, va conduce la construirea altor două temple și, În sfârșit, la recunoașterea oficială a aceluiași
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei ieșit din comun, poate fi luată drept formulă paradigmatică a legăturilor puternice instaurate Între zeul protector și credincios În ambientul acelor culte iatromantice care au cunoscut un succes extraordinar În toată lumea elenistico-romană. Cultul eroului-medic, fiu al lui Apolloxe "Apollo", Înălțat de curând la rang divin, din locul originar de la Tricca, În Tesalia, este implantat, Încă de la sfârșitul secolului al V-lea Î.Hr., la Epidaur și, după introducerea lui oficială la Atenaxe "Atena", În 420-419 Î.Hr., Începând din secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-o zi am auzit aceste cuvinte privind retorica și comunicarea cu zeul: intelectul trebuie să se Îndepărteze de ceea ce există și, după ce s-a Îndepărtat, să se unească cu zeul și, după ce s-a unit cu el, să se Înalțe deasupra condiției umane (IV, 52). Semn al răspânditei prezențe, În atmosfera spirituală a secolului al II-lea, a unor elemente neoplatonice care - deși În ambientele culte acționează cu amploare și incidență diferite - ating și sfera religiozității populare și pătrund În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se propune mulțimii ca o epifanie divină, care era familiară experienței religioase contemporane (Fox, 1986). Evenimente miraculoase Însoțesc „descoperirea” șarpelui Glycon, nouă manifestare a lui Asclepios care, din vechiul și veneratul sanctuar din Calcedon se mută la Abonotichus, unde se Înalță noul lăcaș al cultului său iatromantic, În care se instalează o simbioză profundă Între zeitatea oraculară și profetul ei (Alexandru, 10-16). Modelat după scheme tradiționale, funcționarea oracolului se folosește de un personal sacru complex, dar Își găsește În Alexandru unicul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scurtă „viață” a filozofului din Samos și unde se afirmă chiar o superioritate a lui Apollonius, care „a observat principii asemănătoare... și, Într-un chip divin, a știut mai mult decât Pitagora să se apropie de Înțelepciune și să se Înalțe deasupra tiranilor” (I, 2; Del Corno, 19882, p. 62). Gustul pentru miraculos domină Întreaga lucrare, de la nașterea miraculoasă a personajului la Întâmplările uimitoare ale formării sale culturale și religioase -, amândouă desăvârșite Într-o lungă ședere În sanctuarul lui Asclepiosxe "Asclepios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
activitatea militară o dobândește În cazul popoarelor slave supuse unei presiuni continue și crescânde din partea popoarelor germanice. 5. Divinitățile minore Ne putem referi aici la așa-zisul „Canon al lui Vladimir”, adică lista idolilor pe care principele Vladimir i-a Înălțat la Kiev Înainte de convertirea sa la creștinism, convertire devenită inevitabilă În vederea căsătoriei sale cu o prințesă bizantină, În 988. În afară de Perunúxe "Perunu^" și Da¹bogúxe " Daz^i^bogu^", despre care am vorbit deja, pe lista respectivă mai apar următoarele divinități: 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adversarul. Arborele universului se cutremură, de peste tot apar cete de uriași, Odin este sfâșiat de lupul Fenrirxe "Fenrir", toți zeii sunt uciși, Însăși natura participă la această distrugere: soarele devine negru, pământul se prăbușește În mare, stelele dispar, focul se Înalță până la cer. Dar nu este sfârșitul a toate. După catastrofa universală va urma o etapă nouă, mai bună: pământul va ieși din nou din mare, cascadele vor ropoti, vulturul va zbura din nou și o nouă generație de Aesir se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
crenguță din acel vâsc și merge la adunare, unde jocul continua; Îi dă crenguța lui Hödrxe "Hödr", fratele orb al lui Baldrxe "Baldr", și Îl Îndeamnă să arunce cu ea În Baldr: ...Baldrxe "Baldr", victimă sângeroasă, fiul lui Odin: se Înălța În mijlocul câmpurilor, tânără și grațioasă, o crenguță de vâsc. Acea ramură care mi se părea delicată, devine pentru el o suliță pericuoasă (Völuspá, 31 sq.) Baldrxe "Baldr" moare străpuns, iar zeii sunt cuprinși de un sentiment de infinită uimire și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de editor și tălmăcitor al mineielor, punând la contribuție traduceri din vieților sfinților făcute de Dosoftei, Radu Greceanu și episcopul Damaschin, F. este original în transpunerea literară a „cântărilor” religioase și rămâne autorul incontestabil al prefețelor. În prefața pe aprilie, înalță un imn pentru primăvară și aduce laude luminătorului Chesarie. În Mineiul pe mai, elogiază domnia lui Alexandru Ipsilanti, favorabilă dezvoltării învățămîntului și tipăriturilor. Menționează obiceiurile populare de Sf. Gheorghe, dar dezavuează „acele basme ale elinilor”, rămășițe păgâne păstrate de tradiție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286989_a_288318]
-
La Râmnicu Vâlcea, ca și la Târgoviște, publică, în românește, scrieri de bază pentru slujbele bisericești. Contribuția sa ține mai mult de prezentarea artistică (ilustrarea cu gravuri, realizarea unor frontispicii, de asemenea majusculele, vinietele, executate în xilogravură). În 1708, e înălțat la suprema demnitate ecleziastică a Țării Românești. Dacă activitatea tipografică îi înlesnise ascensiunea, amestecul în politică îi va aduce sfârșitul. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este cât pe ce să-și piardă scaunul mitropolitan. Iertat, păstorește în tihnă sub Ștefan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
demnitate ecleziastică a Țării Românești. Dacă activitatea tipografică îi înlesnise ascensiunea, amestecul în politică îi va aduce sfârșitul. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu este cât pe ce să-și piardă scaunul mitropolitan. Iertat, păstorește în tihnă sub Ștefan Cantacuzino. Acum înalță Mănăstirea Tuturor Sfinților (1713), astăzi Antim, unde ar fi dorit să fie înmormântat. Mai puțin iertător decât Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat îi obține caterisirea. Acuzat de vrăjitorie și de alte „meșteșuguri satanicești”, dar și de uneltire contra puterii otomane și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
ar fi putut atunci intitula Despre libertatea umană ca libertate gravitațională. Determinațiile cu care orice ființă umană pornește la drum și care fac parte din zestrea ei, ca „limite“ pe care nu ea le-a ales, dar dinlăuntrul cărora se înalță și se exersează propria noastră putință de alegere, au fost numite „fondul intim-străin“. Noi existăm ca ființe libere în măsura în care rămânem să „atârnăm“, să depindem de tot ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre și care în felul acesta, fără să ne aparțină
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fost conferită, tot ceea ce emană din ea ca act liber și hotărât de mine poate fi absorbit în sursa conferirii ei și relativizat ca merit. Umilitatea vine din conștiința faptului că orice hotărâre și orice realizare a proiectului propriu se înalță pe un proiect străin, cu alte cuvinte că în orice reușită a noastră nu suntem decât medii sau, cel mult, părtași. Gândul că nu totul depinde de noi, că nu noi am hotărât în cele din urmă în privința noastră este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
distanța dintre eul primit și eul construit. Ca ființă liberă, sunt constrâns să colaborez cu zestrea de limite a eului primit. Libertatea umană se întruchipează din acest mănunchi de limite; ele sunt condiția exersării ei, terenul de pe care libertatea se înalță ca libertate îngrădită și condiționată. A descrie spațiul gravitațional al libertății înseamnă a trece în revistă elementele fondului intim-străin, a proceda la un inventar al hotarelor care mă constituie și care îmi aparțin de dinaintea hotărârilor mele. Spațiul gravitațional al libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-mi pot învinge frica pe care el mi-a provocat-o. În primă instanță se pare că „celălalt“ nu cunoaște frica; el este doar cel care o provoacă. Câtă vreme sunt biruit de frică, „celălalt“ rămâne puternic: puterea lui se înalță pe frica mea. Spectacolul fricii mele îl face pe „celălalt“ să fie neclintit în ființa lui și sigur de sine. Dintre noi doi, doar eu știu ce înseamnă frica. Însă din clipa în care frica este învinsă, ea afirmă cu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fi niciodată învinsă. Ea se alimentează la nesfârșit din sângele celui care o provoacă. În teroare nu se mai păstrează decât aparența puterii. Sângele pe care ea îl varsă este deja simptomul dispariției puterii. Pentru că puterea „celuilalt“ nu se putea înălța decât pe frica mea, din clipa în care frica aceasta e învinsă, puterea „celuilalt“ dispare. Puternic nu este acum decât cel care s-a eliberat de frică. De abia acum, în libertatea lui, se manifestă esența puterii, în vreme ce în frica
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o inadecvare la resursele de libertate conferite. Din lumea celor care se amăgesc că e în ei mai mult decât li s-a dat, sau a nemulțumiților cu ce li s-a dat, din această lume înzestrată inferior și care înalță pe un surogat de libertate iluzia unei libertăți sporite, din această lume veleitară care vrea să se muleze pe lumea excelenței, din această lume în care cresc zadarnicele visuri ale omenirii, în care domnește falsul, ignorarea sau minciuna de sine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
al Adevărului 1. Acești factori l-au predestinat mult prea adesea pe istoric unui rol politic. În maniera sa evocatoare, Nicolae Iorga punea aceste cuvinte pe seama apărătorului națiunilor mici care a fost Edgar Quinet: "Ori de cîte ori mi-am înălțat glasul, am încercat să susțin cauza națiunilor slabe sau pe cea a națiunilor care speră să învie. Este adevărat, am murit cu asemenea cuvinte pe buze. Dar acum sînt îngropat în Italia, la Veneția, în Polonia, alături de unguri și români
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
deci a "Legii supreme". Ca și Nicolae Bălcescu, Iorga voia eliberarea națiunii de sub dominația străină. El detesta abstractul, dar avea propria lui mistică națională. Nu există nici un naționalism fără mistică. Iorga scria odată că era ca un suflu care se înalță din solul natal românesc, conținînd toate elementele culturii naționale a poporului român. Aceste elemente nu reprezintă doar prezentul, ci și spiritul trecutului României, izvorînd din pămîntul natal ca să influențeze generațiile prezente și viitoare 28. Iorga spera că idealul național român
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Miron Costin, despărțirea lui cu forța de familia sa și asasinarea lui de către acoliții lui Constantin Cantemir, Iorga presupune următoarele: "Poate că acoliții lui Cantemir nu l-au lăsat să rostească o ultimă rugăciune, dar (Costin) și-a putut înălța sufletul deasupra vîrstei sale înaintate și să spună din inimă o rugăciune punîndu-se în slujba națiunii sale cu scrierile sale istorice drept meritul lui de căpetenie". Ceea ce i-a făcut pe biografii lui Iorga să se întrebe: Este posibil să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din realitățile naționale", care trebuie să trezească țărănimea și să se ocupe de soarta ei. Sămănătorismul susținea că națiunea constituie societatea naturală. Așa cum scria Iorga: "... Nu există în lume o entitate mai naturală decît națiunea"80. Literatura trebuie să-l înalțe pe cititor. După părerea lui Iorga, literatura "nu poate semăna cu o cafenea unde intră toți cei care pot plăti. O astfel de literatură poate fi acceptată acolo unde ea nu are marea misiune de a călăuzi și eleva moralitatea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
A condamnat violentul bombardament al artileriei împotriva Belgradului, făcîndu-l răspunzător pe Tisza pentru aceasta. În iarna lui 1914, atunci cînd armata sîrbă și-a eliberat țara de ocupanți, Iorga remarca: "și Dumnezeu a coborît de pe tronul Lui și l-a înălțat pe cel umil". A urmat o campanie de simpatie față de Serbia în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene și în "Revista istorică" (care și-a început apariția în 1915). Iorga susținea Belgia și pe regele ei, Albert I. Va stabili o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]