15,139 matches
-
cu privire la preocuparea fanatică a lui Wittgenstein pentru exactitate și stil.“101 Brian McGuiness, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători contemporani ai vieții și gândirii lui Wittgenstein, aprecia într-un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de sine depline și idealul naturaleței perfecte“101a. Se poate susține că ele nu se contraziceau deoarece primul a fost idealul de viață, iar al doilea idealul gândirii și al exprimării gândurilor. Wittgenstein a crezut în inspirație deoarece pentru
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pentru exactitate și stil.“101 Brian McGuiness, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători contemporani ai vieții și gândirii lui Wittgenstein, aprecia într-un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de sine depline și idealul naturaleței perfecte“101a. Se poate susține că ele nu se contraziceau deoarece primul a fost idealul de viață, iar al doilea idealul gândirii și al exprimării gândurilor. Wittgenstein a crezut în inspirație deoarece pentru el gândirea autentică era gândirea naturală
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și gândirii lui Wittgenstein, aprecia într-un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de sine depline și idealul naturaleței perfecte“101a. Se poate susține că ele nu se contraziceau deoarece primul a fost idealul de viață, iar al doilea idealul gândirii și al exprimării gândurilor. Wittgenstein a crezut în inspirație deoarece pentru el gândirea autentică era gândirea naturală și, în acest sens, spontană. Doar că o clipă de inspirație trebuia să fie apoi plătită
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
un interviu că acesta ar fi avut două idealuri care se contraziceau: „idealul stăpânirii de sine depline și idealul naturaleței perfecte“101a. Se poate susține că ele nu se contraziceau deoarece primul a fost idealul de viață, iar al doilea idealul gândirii și al exprimării gândurilor. Wittgenstein a crezut în inspirație deoarece pentru el gândirea autentică era gândirea naturală și, în acest sens, spontană. Doar că o clipă de inspirație trebuia să fie apoi plătită cu multe ore de chin. Până în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Cercului de la Viena, se sprijină, de fapt, pe o legendă. Este o legendă care îl integrează pe autorul Tractatus-ului în curentul principal a ceea ce Rudolf Haller numește „filozofie austriacă“, o tradiție de gândire ale cărei caracteristici distinctive sunt empirismul, adoptarea idealurilor de excelență ale științelor naturii și atitudinea critică față de limbaj, care favorizează un demers de factură analitică.80 Dintr-o asemenea perspectivă se pierde tocmai ceea ce conferă în cea mai mare măsură originalitate și radicalitate acestei scrieri. Cei care o
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
accentuată dacă acceptăm supoziția că în Tractatus este elaborată o teorie filozofică pretinzând, ca orice teorie, că pătrunde dincolo de fenomene și dezvăluie structuri profunde.24 În acest caz, Tractatus-ul va putea fi socotit tot atât de reprezentativ pentru o gândire inspirată de idealul științei ca și marile opere ale filozofiei tradiționale 25. Pears apreciază că acea critică a esențialismului care străbate îndeosebi prima jumătate a textului Cercetărilor vizează și Tractatus-ul, în măsura în care se acceptă că scrierea postulează o realitate subiacentă, situată dincolo de fenomene. Pears
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
facem un pas cât de mic în această direcție. Îndemnul lui Wittgenstein „Nu gândi, ci privește!“17 poate fi înțeles astfel: nu te lăsa dominat de obișnuințe ale gândirii, explorează alternative! Filozofia merge pe o cale greșită atunci când, inspirată de idealul științei, își propune să depășească aparențele, să dezvăluie ceva ascuns, să formuleze principii care unifică și explică ceea ce este particular și contingent. Pentru a înțelege cum funcționează limbajul și gândirea noastră nu avem nevoie să cercetăm decât ceea ce stă deschis
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
în fața unui pod în construcție.) Voce de sus: «Lasă-l jos - lasă-l jos, îți spun - o să-l aducem pe partea aialaltă.» - «Este de neconceput, domnule coleg, că o muncă atât de complicată poate fi înfăptuită în această limbă.»“22 Idealurile de puritate, de ordine ale tradiției metafizice și științifice sunt înfățișate de Wittgenstein drept „ochelari ai gândirii“, care ascund adesea vederii noastre tot ceea ce nu li se conformează. Încetăm să ne dăm seama că suntem „orbiți de un ideal“. Cerințe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
22 Idealurile de puritate, de ordine ale tradiției metafizice și științifice sunt înfățișate de Wittgenstein drept „ochelari ai gândirii“, care ascund adesea vederii noastre tot ceea ce nu li se conformează. Încetăm să ne dăm seama că suntem „orbiți de un ideal“. Cerințe consacrate în anumite contexte, prin cercetări logice și de știință exactă, ni se înfățișează drept cerințe ale gândirii în genere. „În gândurile noastre, idealul stă ferm, de neclintit. Nu poți să treci dincolo de el; trebuie tot timpul să revii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce nu li se conformează. Încetăm să ne dăm seama că suntem „orbiți de un ideal“. Cerințe consacrate în anumite contexte, prin cercetări logice și de știință exactă, ni se înfățișează drept cerințe ale gândirii în genere. „În gândurile noastre, idealul stă ferm, de neclintit. Nu poți să treci dincolo de el; trebuie tot timpul să revii la el. Nu există un «în afară»; afară nu se poate respira. - De unde vine acest lucru? Ideea stă, oarecum, ca ochelarii pe nasul nostru și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lucru? Ideea stă, oarecum, ca ochelarii pe nasul nostru și lucrurile la care ne uităm le vedem prin ei. Nu ne trece prin minte să-i scoatem.“ (Cercetări filozofice, § 103.) Multe situații imaginate de Wittgenstein ne ajută să recunoaștem că idealurile de claritate, puritate, precizie ale gândirii moderne sunt ochelari ai gândirii pe care trebuie să știm nu numai să-i punem, dar și să-i scoatem. Este un obiectiv pe care nu-l vom putea atinge formulând principii, teorii, ci
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ele este că introspecția ar fi corolarul observației asupra lumii exterioare, cu specificarea că ceea ce știm prin introspecție despre ceea ce simțim și gândim este cert, indubitabil. Suntem tentați să credem că acea cunoaștere pe care ne-o oferă introspecția constituie idealul cunoașterii în genere. Iar dacă obiectul cercetării psihologului îl constituie „lumea interioară“, psihologul este într-un anumit sens, ținând seama de certitudinea cunoașterii introspective, într-o poziție mai bună decât cercetătorul naturii. O altă intuiție care conferă un contur net
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
va putea supraviețui naufragiului prieteniei lor. Pentru a evita orice ipocrizie, i se părea însă esențial să cadă de acord că ceea ce îi leagă se situează în perimetrul unor preocupări intelectuale care ar putea fi bine izolate de cel al idealurilor de viață, al emoțiilor și sentimentelor. Modul cum comunică Wittgenstein cu Russell după ce părăsește Cambridge ilustrează în genere această nouă linie de conduită. Atunci când îi dictează unele observații despre logică lui George Moore, cu ocazia vizitei acestuia în Norvegia, îl
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
O lume mai bună? Cu greu am putea găsi doi contemporani ale căror vederi asupra vieții să fie, din anumite puncte de vedere, mai opuse decât au fost cele ale lui Russell și Wittgenstein. Primul a fost profund angajat față de idealurile libertății individuale și ale solidarității umane, a crezut în progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și religie ale lui Russell. 3. Spiritul raționalist versus „un punct de vedere religios“ În acord cu filozofia epocii luminilor și cu liberalismul secolului al XIX-lea, Russell lega țelul emancipării ființei umane, al instaurării unei ordini sociale inspirate de idealurile libertății și dreptății, de dezvoltarea și afirmarea gândirii raționale. Expresia cea mai înaltă a gândirii raționale o reprezenta, pentru el, spiritul care animă cercetarea științifică și, în genere, acele discuții și controverse în care nu contează decât probele și argumentele
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
însemna o societate bună și este, prin urmare, o chestiune de reflecție și acțiune rațională, o problemă socială, nu una individuală. Russell se distanța în mod ostentativ de reflecția centrată asupra problematicii existențiale a individului, calificând-o drept expresia unui „ideal aristocratic“ ce se cere depășit.51 Wittgenstein vorbea, dimpotrivă, oamenilor a căror stare sufletească bună sau rea nu depinde în primul rând de împrejurări exterioare, ci de ei, de gândurile lor. Atitudinea autentic religioasă era pentru Wittgenstein cea a seriozității
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
omul este spiritualizat și reprezentat prin forme plate, decorative, proporțiile variind în funcție de spațiul arhitectural; • în arta romantică: forma, proporțiile corpului sunt încorporate elementelor arhitectonice pe care le decorează; • în stilurile clasice umaniste (de exemplu: renașterea, clasicismul greco-roman neoclasicismul): predomină căutarea idealului de frumusețe fizică și morală a omului superior; • în stilurile anticlasice (elenistic, gotic, baroc, romantic): personajele exprimă trăiri și sentimente intense, proporțiile diferă în funcție de forma corpului 66. De multe ori, în istoria civilizației, sfârșitul unui secol a marcat schimbări radicale
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
și în afara procesului de învățământ, în diversele forme ale educației nonformale și informale) sau privitoare la parteneri. Astfel, comunicarea didactică poate să apară între diferiți alți actori: elev-elev, manual-elev, părinte-copil, instructor-instruiți101. Așadar, profesorul modifică personalitatea elevilor conform obiectivelor didactice și idealului educațional, anticipează finalitățile educaționale, organizează procesul de învățare-predare-evaluare, înglobând fenomenul de retroacțiune (de la rezultatele școlare spre obiectivele inițiale). b) caracterul programat dezvăluie elementele convenționale, oficiale, instituționale, ale comunicării didactice determinate de documentele școlare: planurile de învățământ, programele școlare, proiectele unităților
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
198 Frumosul și urîtul .............................................................................................. 201 Valoarea artei, a esteticului În viața omului. Sensibilitatea artistică .................. 203 RÎsul/comicul, gluma, spiritualul - plînsul, tragicul .................................................... 203 Paranoidismul (sau maladiile autoestimării) - modestia, moderația, simțul măsurii .........206 Fericirea (Împlinirea sufletească) - nefericirea .............................................. 207 Sensul vieții. Nevoia de ideal .................................................................................. 212 Dimensiunea socială, culturală și religioasă: Comunitate sufletească, comunicare socială, sociabilitate - izolare, Însingurare (introversie - extroversie)........................................................................................................ 215 Speranță, Încredere, optimism - deziluzie, descurajare ............................................. 221 Comportamentul antisocial: ostilitatea, agresiunea, crima ........................................ 224 VÎrstele omului și Înțelepciunea .................................................................. 226 Viața și moartea ................................................................................................... 234 Exigențe și riscuri
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
Învingătorului, deoarece acesta și-a pus În valoare calitățile doar În măsura În care a fost stimulat de răspunsurile tot mai performante ale colegului de competiție. * „Vederea minții Începe să devină ageră atunci cînd aceea a ochilor caută să-și Înceteze activitatea.” (Platon) Idealul este Însă ca „reflecțiunea” să se Întemeieze constant pe datele simțurilor, deoarece o judecată Îndrăgostită de ea Însăși și necontrolată de realitate dă naștere fie la „idoli”, fie la „monștri”. „Mai degrabă suferim din cauza părerii decît a realității.” (L.A. Seneca
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
mai Întîi un anumit interior sufletesc, trebuie să-ți făurești acele disponibilități prin care să te autodepășești. * „Trupul e marginea sufletului.” (Lucian Blaga) Adică acea graniță care delimitează regatul instinctelor, al trebuințelor biologice de ținutul nesfîrșit al valorilor și al idealurilor omului. * „Savanții ajung să creadă că ei inventează ceea ce descoperă.” (G. Cesbron) Adevăratul creator este, cu certitudine, „natura” și nu omul. Însă cercetătorul pasionat este Într-atît de generos În munca lui, depune atîta suflet, Încît se identifică la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
potrivește În oglindă.” (N. Iorga) Pentru că primul este dispus să-și vadă și defectele, pe cînd al doilea, doar calitățile. * „E ciudat că nemuritor În noi e numai ceea ce e mort.” (N. Iorga) Înțelegem paradoxul din această afirmație sub forma idealului uman spre desăvîrșire, care va fi mereu prezent În sufletul omului, Însă ale cărui Încercări de Împlinire sînt sortite eșecului, deoarece „desăvîrșirea” aparține doar divinității. * „Acolo unde te vei bucura cel mai mult, te vei și teme cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
opuse celor susținute cu consecvență. * „De cîte ori n-a murit ceea ce trăiește În tine! Și te mai temi de moarte!” (N. Iorga) Într-adevăr, de cîte ori nu ne omorîm În noi Înșine, prin lașitățile și compromisurile noastre, propriile idealuri; de cîte ori dominați de satisfacții senzuale și de interese materialiste de moment, nu ne strivim chiar omenescul din noi! Și cu toate acestea, teama de moartea trupească este mai mare decît cea sufletească... * „Uneori și dreptatea pricinuiește rău.” (Sofocle
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cea sufletească... * „Uneori și dreptatea pricinuiește rău.” (Sofocle) De exemplu, atunci cînd judecătorii Închid „dreptatea” În articole de legi, neținînd cont de potențialul de remușcare și, implicit, de Îndreptare prin sine Însăși a persoanei incriminate. Într-o altă interpretare, Împlinirea idealurilor oricărei „revoluții” se face Întotdeauna pe seama suferințelor altora. Se poate chiar generaliza, spunîndu-se că a face dreptate cuiva presupune a provoca un proces de nemulțumire sufletească altcuiva. * „Știm neștiind.” (Petre Țuțea) În acest enunț este concentrat unul dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ar putea da seama În ce măsură este și umană, sau nu. * „Niciodată nu ne aflăm mai departe de țelul dorințelor noastre decît atunci cînd ne Închipuim că le-am atins.” (J.W. Ghoethe) Pentru că sensul adevărat al dezvoltării omului este un ideal de perfecțiune, ori Încercările noastre În această privință nu răspund decît În foarte mică măsură exigențelor idealului de perfecțiune. Acest lucru l-a făcut pe Ch. Montaigne să afirme: „Dorința și satisfacerea ei ne fac să suferim la fel”. La
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]