KorAP: Find »[drukola/base=imaginație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...545 546 547 ...565 >

14,117 matches

Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599

ne induce transa ședinței de hipnoză. Nu mai văzuserăm așa ceva. Nu ne aducem aminte să mai fi văzut așa ceva. Se perindaseră o viață aici, în fața ochilor noștri curioși, în urechile ahtiate, sute de personaje cu baghetă: așa ceva însă ne depășea imaginația, ne anula memoria. Doi metri (cel puțin), efilat ca dansatorul lui Lautrec, partenerul tuciuriu al roșcatei La Goulue de la Moulin Rouge, sau, poate mai degrabă un posedat Paganini, de ce nu chiar Liszt, prezent, de altfel, în programul serii cu sublimul

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
literară nr. 31), referitor al scrisul junilor actuali, aspiranți la canon: "Mă văd din nou nevoit să deplîng, în primul rînd, lipsa epicului și nu știu ce explicație să dau acestui fenomen care mă tem să nu ia amploare. O fi lipsa imaginației (lucrul cel mai trist cu putință), a talentului narativ, în fine, lenea scriitorilor tot mai mult prozatori și mai puțin povestitori, sau pur și simplu o stupidă trăsătură de generație sedusă de o nouă formulă de antiroman umplut simplist cu

by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

radiografii" și lecturi diferite ale imaginarului, aparent insurgent, oricum dificil de încadrat ca obiect de studiu. În plus, un fenomen controversat, mai ales atunci când a fost abordat conceptual și redus la efectele psiho-sociale provocate de fantezie, la rezultatele manifestării funcției imaginației "onirice" - asimilate tenebrosului, elucubrațiilor neștiințifice, mitologiilor populare, superstițiilor și credințelor păgâne. Prin Meditationes de prima philosophia in qua dei existentia et animæ immortalitas demonstratur (1641), René Descartes a provocat una din cele mai puternice crize pe care le-a traversat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și etapele de purificare, pentru ca la final să acceadă la statutul de voievod sau de sfânt). Aceste conglomerate simbolice cristalizează în imaginarul colectiv registrele existenței, aflate sub dublul semn al valorificării lor posibile, pozitive și negative. Funcția mimetică (icastică) a imaginației ajută, pe de o parte, în memorarea experienței cotidiene, a vieții private în raport cu cea publică; pe de altă parte, duce la configurarea reprezentărilor puterii și ale eroicului. În ambele situații, comunitatea își fixează prin ritualuri și creații (orale și materiale

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
orale și materiale) simbolismul spațio-temporal, astfel încât imaginea lumii ajunge să fie construită sistemic, după o "hartă" a planului terestru (teritoriu cunoscut − teritorii străine) și pe mai multe registre desfășurate pe verticală (celest - teluric - "lumea de dincolo"). Funcția simbolică (iconică) a imaginației se manifestă în figurarea sacrului (de la Geneză la Apocalipsă), iar funcția "onirică" (pe care o putem asimila cu fantezia, ludică sau tenebroasă) este creativă mai ales în registrul popular al imaginarului, acolo unde credința creștină întâlnește moștenirea pre-creștină și iau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
locală a eroicului. Aceste observații ne duc către următoarea interpretare a imaginarului: ca fenomen, este o lume internă și specifică a mentalului colectiv; se comportă precum un sistem care primește continuu informații dinspre realitate prin filtrul gândirii colective și al imaginației sale complexe; prelucrează și sintetizează datele receptate, pentru ca ele să devină reprezentări simbolice și imagini, mituri și structuri narative, coduri (ritualice, spre exemplu) și norme de conviețuire - toate acestea având în final o valoare identitară pentru comunitate. Raportul deschis și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
decât mentalul, cel puțin ca mod de organizare; produs și purtat în același timp de către fantezie (nespecificată în această prefață nici pentru cazul imaginii plastice, nici pentru cel al imaginii literare) "dincolo de reprezentarea intelectuală" (6). Se poate înțelege că funcția imaginației fie este redusă aici la fantezie, fie este diferită de ea și stă în relație cu inteligibilul, dar atunci acesta nu ar avea nimic în comun cu imaginarul. În al doilea rând, nu e de ignorat diferența stabilită între imaginar

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
83). Ce provoacă aceste observații ale lui Jacques Le Goff, prezentate în prefața volumului său, Imaginarul medieval? Mai întâi, am putea spune că reprezentarea este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
volumului său, Imaginarul medieval? Mai întâi, am putea spune că reprezentarea este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală sau materială

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală sau materială; simplă sau complexă - nu operez aici diferențieri) și simbolul (Al.-Fl. Platon 154-66). În sine

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Le Goff între imaginar și simbolic, s-ar putea spune că, de fapt, primul termen trimite, ca fenomen de interpretare, la o narațiune colectivă despre existență și despre sacru, ce include și simbolicul − rezultat al activității de conceptualizare cu ajutorul funcțiilor imaginației. Nu sunt același lucru, dar nu se exclud reciproc, dat fiind că simbolul se regăsește în cadrul imaginarului în calitatea sa de unitate de sens autonomă (cu semnificații determinate opozitiv și tocmai de aceea dezambiguizate) și de sub-componentă în structuri complexe

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
unei descrieri, ea se poate integra ulterior într-o altă viziune comună, prin formulele specifice perioadei respective. Reprezentarea, înțeleasă aici ca reflex al gândirii "intelectuale" (nu imaginative, diferență trasată chiar de Le Goff), intră în relație, după cum voi analiza, cu imaginația, cu imaginea semnificantă (să o numim convențional "conotativă"), cu simbolul și cu structurile pe care acestea le formează. Ideologia este una din aceste structuri, înțeleasă și ea drept proiecție a unei realități dezirabile, plecând de la așteptările colective, ca o ofertă

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
produce frică, cum descrie pe larg Muchembled ("Un monde d'insécurité et de peurs". O istorie a diavolului 21-57). Ființa umană este prinsă între două tipuri de finitudine, pe ambele planuri. Neputând să stăpânească nici perceptibilul, nici non-perceptibilul (prin forța imaginației), se manifestă nu schizoid, ci compensatoriu în alunecarea dintr-o lume în alta, preferând, de cele mai multe ori în istoria culturală a imaginarului, granița și arealele ei învecinate. Disoluția acestei limite dintre lumi nu este însă posibilă. Ea există (așa cum afirma

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a bazinelor lor este doar o captatio imaginativă pentru cititorul care merge alături de mine. Sistemul corespondențelor merită studiat printr-o arheologie a conceptelor și a structurilor, printr-o metodă adaptată problematicii specifice a imaginarului și relației sale cu imaginea, cu imaginația și cu realitatea. Vom opera în analiza științifică un tip de "scufundare", la adâncimi diferite și în diverse locuri din același plan, astfel încât să obținem o radiografie tridimensională a acestor bazine pe un segment edificator al lor (perioada medievală din

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și nu un proces de ordonare sistematică a memoriei, precum este, în schimb, rezultatul lui, respectiv imaginarul colectiv. În acest "sistem" mental pătrund dinspre gândirea practică și dinspre gândirea intelectuală (teorie) informații relevante pentru povestitorul colectiv și care, prelucrate de imaginație, sunt absorbite în "rețea" în diverse sub-structuri narative și simbolice. Reprezentarea, înțeleasă ca schemă de proiecție mentală, nu ar fi în mod obligatoriu purtătoarea unui simbolism preexistent (în accepțiunea lui Le Goff). Gândirea colectivă o folosește pentru a transfera, a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
semnificații și uneori chiar mutații de sens. Pentru imagine sau simbol, reprezentarea este precum suportul pe care se poate încărca "pasta" unui tablou. Ea integrează în substanța imaginarului idei și concepte singulare, care devin într-o perioadă ulterioară, prin intervenția imaginației, componente ale structurilor simbolice (sacre sau profane: spre exemplu, ideea de construcție religioasă, pusă în scenă de un domnitor - al cărui gest edilitar a fost memorat datorită repetării lui -, ajunge în timp o componentă a mitului fondatorului de civilizație creștină

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de modificare a semnificației informațiilor din cadrul mentalului colectiv intervin asupra reprezentării (ca schemă) trei tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
trei tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la care ne referim, evul mediu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la care ne referim, evul mediu românesc, conservator și canonic, ea este relevantă mai degrabă în cazul imaginarului popular creștin, în care regăsim figurarea diavolului, a lumii de dincolo și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
relevantă mai degrabă în cazul imaginarului popular creștin, în care regăsim figurarea diavolului, a lumii de dincolo și a formelor sale, precum și în câteva scrieri culte - spre exemplu, în bestiarul din Istoria ieroglifică sau în Țiganiada). Pe schema de reprezentare, imaginația proiectează o categorie ambivalentă și greu de definit, situată între concret și abstract, între real și "raționabil", între sensibil și inteligibil: imaginea. În sine, ea re-prezintă, interiorizează lumea, apoi o reproduce la nivel mental sau în baza unui suport material

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
relația dintre "semnificant" (lucru sau formă) și "semnificat" (substanță sau concept), pe de alta, între referință și subiectul receptor, imaginea solicitând atât funcția cognitivă (recunoașterea unui conținut, perceput și transmis senzorial), cât și capacitatea de reprezentare abstractă, intelectivă, cu ajutorul funcțiilor imaginației. În configurarea structurilor imaginarului, imaginea se dovedește, datorită acestor trăsături și funcții ale sale, o unitate fundamentală, pentru că actualizează forme fixate în memorie, reconfigurându-le în noi combinații, sau expune diferite proiecții afective ale subiectului (colectiv sau individual). Conceptul de imagine

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a fi ceea ce indică; de fapt, că el nu există ca semn, ci ca obiect. Este dificil, dacă nu imposibil să aderăm la acest punct de vedere în ce privește imaginarul în ansamblu sau doar unitățile create de cele două funcții ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cele două funcții ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
recomandată de Walter duce către antropologie literară, traversând, pentru a colecta concepte viabile pentru obiectul de studiu, istoria religiilor (Mircea Eliade), istoria formelor sociale și mitografia comparatistă (Georges Dumézil), antropologia structurală (Claude Lévi-Strauss și Gilbert Durand). Categoriile cu care operează imaginația colectivă sunt în primul rând spațiul și timpul, fundamentale pentru gândirea mitică medievală. Ele organizează componenta ceremonială a civilizației evului de mijloc; puternic ritualizată, aceasta devine transmițătoarea unei memorii antice, atașate de un mod de viață tradițional, esențial agro-pastoral (reflectat

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Gilbert Durand, Jean-Jacques Wunenburger, Joël Thomas, fie circumscrise obiectului de studiu cu caracter istoric, la medieviștii Jacques Le Goff, Évelyne Patlagean sau Paul Zumthor - dezvoltă o complexă arhitectură de concepte, dar și de relații, în mod special cu imaginea și imaginația, dar și cu mitul și arhetipul, cu simbolul și semnul. Aceste noțiuni sunt numitorii comuni ai abordărilor la care ne-am referit, fie că sunt așezați în perspectivă antropologică, fie filosofică (îl reamintesc aici și pe Paul Ricœur), istorică sau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]