15,766 matches
-
din cartier o duc așa, fără vârstă, de îndată ce încep să curgă copiii. Și se trezesc deodată babe. Cum farmacistele încă așteaptă rețeta de la moș, baba se simte datoare să-l ajute: „Să-i dați, săracu’, buline din alea roz, mititele“. Moșul aprobă, fapt ce înseamnă că aude dintr-o parte. Sau doar ce-i convine. „Tataie - îl ia nițel la rost farmacista mai tânără -, cum se cheamă pastilele matale?“ Moșul se uită la fată cu multă înțelegere. Da’ proști mai sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-l ajute: „Să-i dați, săracu’, buline din alea roz, mititele“. Moșul aprobă, fapt ce înseamnă că aude dintr-o parte. Sau doar ce-i convine. „Tataie - îl ia nițel la rost farmacista mai tânără -, cum se cheamă pastilele matale?“ Moșul se uită la fată cu multă înțelegere. Da’ proști mai sunt farmaciștii ăștia! De douăzeci de ani nu ia alte buline decât din cele roz, micuțe, toți moșii pe care-i cunoaște înghit buline roz cât gămălia de la chibrit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ia nițel la rost farmacista mai tânără -, cum se cheamă pastilele matale?“ Moșul se uită la fată cu multă înțelegere. Da’ proști mai sunt farmaciștii ăștia! De douăzeci de ani nu ia alte buline decât din cele roz, micuțe, toți moșii pe care-i cunoaște înghit buline roz cât gămălia de la chibrit de mari, iar farmacistele, în orice oficiu ar intra, îl întreabă de fiecare dată cum se cheamă. Ce, parcă el știe?! Buline roz și gata! Baba intervine din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
iar farmacistele, în orice oficiu ar intra, îl întreabă de fiecare dată cum se cheamă. Ce, parcă el știe?! Buline roz și gata! Baba intervine din nou să clarifice situația, cu o precizare din folclorul parcurilor publice, unde se adună moșii și babele ca să discute despre nepoți și despre boli: „Hai, mamă, ce mare scofală, dați-i moșului hapuri pentru bărbați. Că eu vreau din acelea maro, pentru stomac. Știți de care, nu-i așa? Maro și lunguiețe. Că luai cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
el știe?! Buline roz și gata! Baba intervine din nou să clarifice situația, cu o precizare din folclorul parcurilor publice, unde se adună moșii și babele ca să discute despre nepoți și despre boli: „Hai, mamă, ce mare scofală, dați-i moșului hapuri pentru bărbați. Că eu vreau din acelea maro, pentru stomac. Știți de care, nu-i așa? Maro și lunguiețe. Că luai cum mi-a zis administratorul de la noi, de la bloc, hapuri verzi. Or fi bune la alții, dar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu-i așa? Maro și lunguiețe. Că luai cum mi-a zis administratorul de la noi, de la bloc, hapuri verzi. Or fi bune la alții, dar pe mine m-a tăiat pântecăraia“. Cele două farmaciste au zilnic de-a face cu moși și cu babe care nu se mai duc la doctor, ci se tratează cum îi taie capul. Când nu-și recomandă unii altora medicamentele după culori și după forma tabletelor, le construiesc legende populare, locale, după preț: „Io cumpăr din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se mai duc la doctor, ci se tratează cum îi taie capul. Când nu-și recomandă unii altora medicamentele după culori și după forma tabletelor, le construiesc legende populare, locale, după preț: „Io cumpăr din alelante de triejdă mii - zice moșul, ca și cum toată lumea a auzit de virtuțile hapurilor de treizeci de mii de lei cutia -, că mă păcălii și luai o vreme mai scumpe. Știți de care, nemțești sau ungurești, dracu’ știe! Dai o sută de mii și nu te faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
lei cutia -, că mă păcălii și luai o vreme mai scumpe. Știți de care, nemțești sau ungurești, dracu’ știe! Dai o sută de mii și nu te faci bine“. Farmacistele se uită una la alta, caută în rafturi, îi aduc moșului o cutiuță, însă el e nemulțumit. „Alea de triejdă mii îs în cutii mari.“ Moșul a devenit nervos, iar baba, deși tace, e clar că nu dă doi bani pe știința farmaciștilor. Ce-o fi atât de greu de înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sau ungurești, dracu’ știe! Dai o sută de mii și nu te faci bine“. Farmacistele se uită una la alta, caută în rafturi, îi aduc moșului o cutiuță, însă el e nemulțumit. „Alea de triejdă mii îs în cutii mari.“ Moșul a devenit nervos, iar baba, deși tace, e clar că nu dă doi bani pe știința farmaciștilor. Ce-o fi atât de greu de înțeles? Buline de treizeci de mii în cutii mari. Buline roz, nu albastre sau violete. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
niște hapuri pătrate, crem, deși ei îi făceau bine cele violete, ca biluțele de rotunde, și s-a dus. Să-i fi dat măcar cașete rotunde și galbene de cincizeci de mii, nu pătrate și crem, de la care se prăpădește moșii și babele repede. Albastru, un calm celest La toate proiectele prezentate de artiștii orașului, primarul Marinache venea cu aceeași vorbă: „Da’ idei mai ieftine n-aveți, mă, băieți?“. Nu c-ar fi fost zgârcit, însă nu înțelegea de ce un cal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
le observă. Îți venea să zici: „Dar de ce eu? De ce să rezolv eu un destin, în vreme ce o întreagă omenire, neavând o soluție, apelează la zicale?“ Când a îmbătrânit, cu dascălul cel urât s-a petrecut un miracol: a devenit un moș frumos. Nasul nu îi mai era mare, ci impunător. Barba albă care-i invada fața îi conferea măreție, monumentalitate. Tot ceea ce până atunci fusese un necaz, devenise un motiv de admirație. „Dumnezeule, dar ce căpățână de taur comunal poate să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fripte?!!“, iar alți doi s-au scuzat politicos, ca niște oameni care știu că lumea e plină de țicniți, pe care nu-i bine să-i întărâți. Nimeni din parc nu avea pix. I-am luat la rând pe toți, moși și babe, tineri și tinere, cucoane între două vârste și șahiști care jucau table, și m-am ales cu aceeași privire contrariată. Dacă le ceream contul din bancă sau cheile de la mașină, n-ar fi fost mai surprinși. Cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mulțumesc, Isuse). În declarația din 24.11.1950 dată la Securitate în timpul cercetărilor specifica următoarele: „De Crăciunul anului 1948, pr. Dr. Anton Bișoc mi-a ordonat să vin la București ca preot cântăreț la capelele Institutelor Notre Dame și Pitar Moș, primind permisiunea de a urma și Conservatorul. Cât am fost preot la Pitar Moș am ținut și lecții de religie cu maicile din Institutul Sf. Maria, în clădirea Nunțiaturii de 2-3 ori pe lună. În toamna anului 1949 am început
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
următoarele: „De Crăciunul anului 1948, pr. Dr. Anton Bișoc mi-a ordonat să vin la București ca preot cântăreț la capelele Institutelor Notre Dame și Pitar Moș, primind permisiunea de a urma și Conservatorul. Cât am fost preot la Pitar Moș am ținut și lecții de religie cu maicile din Institutul Sf. Maria, în clădirea Nunțiaturii de 2-3 ori pe lună. În toamna anului 1949 am început cursurile Conservatorului din București”. Odată, la o repeție a corului, o colegă l-a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
așa cum i-o dăruise Dumnezeu, fără a o mai cultiva. Organele de represiune erau îngrijorate de popularitatea tot mai mare de care se bucura tânărul preot care după ce cânta la capela Notre Dame, majoritatea participanților îl urmau și la Pitar Moș pentru a-l reasculta. Din nefericire nu a rămas nicio înregistrare a cântecelor interpretate în perioada de dinaintea arestării. Trebuia găsită o cale de a face ca acesta să dispară cât mai discret. Ocazia se ivi pe neașteptate. În Capitală funcționa
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să întârzie în dosul ușii, pe coridor, și să-l asculte până la sfărșit. Cu câțiva ani înainte de arestarea mea, se zvonise în București despre un preot tânăr,cu voce excepțională, care cânta la slujbele de duminica din capela de la Pitar Moș. Informandu-mă la o verișoară de a mea, care era catolică, zvonul mi-a fost confirmat și am fost invitat s-o însoțesc într-o duminică la biserică. Atunci l-am auzit pentru prima oară cântând pe Dumitraș. Am fost
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
închisoarea din Pitești am auzit de existența unui preot pe care-l chema Dumitraș, numele nu mi-a spus nimic. Numai când l-am auzit cântând în noaptea de Înviere, mi-am amintit de glasul și numele preotului de la Pitar Moș”. Cum s-a îmbolnăvit de plămâni la Pitești îi relatează chiar el surorii mai mici, Ana. Unul din colegii de celulă mai în vârstă, familist, avea patul sus lângă fereastră și se îmbolnăvise grav din cauza curentului și să fi rămas
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și dr. Podoleanu, un catolic practicant, o mai veche cunoștință care i-a asigurat asistența medicală în tot acest timp. Așa cum mi-a povestit sora Elena Ungureanu care îl cunoștea pe pr. Ghiță încă din 1947, când era la Pitar Moș, iar acum (2009) locuia în Mărgineni, „când a venit era atât de slab, bolnav și fără putere dar mai cânta uneori în cameră. A cântat numai o dată în biserică deoarece cu greu urca treptele de la cor, cu toate că era ajutat. A
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
era firesc, căci și el era tânăr. I se confesau și-i cereau sfaturi. Într-una din zile, când era acasă și povestea alor mei cum venea tineretul după el (în majoritate fete) în București de la Notre Dame la Pitar Moș să-l asculte, Ana l-a întrebat cum se descurca între atâtea fete, a răspuns cu seninătatea ce-l caracteriza: „pentru mine toate erau ca un lan de porumb: când îl privești vezi lanul dar nu și fiecare plantă în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
stat ascuns prin București la diferite familii catolice cunoscute și necunoscute, primindu-mă cu bucurie și inimă largă auzind pățania mea și a greco-catolicilor din Ardeal. Sfânta Liturghie am celebrat-o în mai multe capele (bisericuțe) ale maicilor de la Pitar Moș, Sanct’Agnes și Timișul de Sus, până într-o zi când am auzit că haldăii sunt pe urma mea luând-o la sănătoasa. În acest timp de restriște n-am uitat nici pe foștii mei enoriași din Drăgești pe care
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cartof de sămânță pentru a împărți feliile fripte pe plită cu nepotul la fel de înfometat ca și el, scena cu bunica de o implacabilă cruzime care-l scapă pe câinele credincios al familiei de agonia inaniției prelungite, prezența discretă a lui Moș Butu, a fraților Răzmeriță, pictori iconari, sau a domnului Muca, de o nespusă omenie (în partea întâi), a doctorului Gomoiu (în partea a doua) și (surprinzător!) a primarului, deci un om al sistemului (asta, deși, eu sunt convins, nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
am plâns nimănui și n-am întins mâna la nicio poartă și la nici un colț de stradă. Ne-am purtat cu demnitate și mândrie crucea destinată fiecăruia dintre noi. Sfântul Nicolae? Poate mai degrabă "Sfântu' Așteaptă"! Dacă vă referiți la Moșul care bucură inima copiilor punând în ghetuțele lor bomboane, jucării și fel de fel de surprize, cred că sărmanul Moș ar fi fost pus într-o teribilă încurcătură. Ce i-ar fi fost dat să vadă pe holul casei noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu demnitate și mândrie crucea destinată fiecăruia dintre noi. Sfântul Nicolae? Poate mai degrabă "Sfântu' Așteaptă"! Dacă vă referiți la Moșul care bucură inima copiilor punând în ghetuțele lor bomboane, jucării și fel de fel de surprize, cred că sărmanul Moș ar fi fost pus într-o teribilă încurcătură. Ce i-ar fi fost dat să vadă pe holul casei noastre? O îngrămădire de vechituri degradate în ultimul hal: niște scofâlcituri, boțituri și rupturi, care de care mai turtite, mai găurite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
există nici măcar un telefon, a preferat să evite un asemenea incident penibil și, luându-și în spinare sacul aproape golit, a plecat mai departe, meditând asupra sărăciei lucii în care trăiau mama și cei șase copii. O Doamne, își zise Moșul cu obidă nereținută. Câte gogoși, cât neadevăr și câtă minciună mai scrie și-n Biblia asta. Vai de mine și de mine! Căci nu este părtinire la Dumnezeu" (Romani, 2:12) Cum, Doamne?! zise Moșu înfuriat peste măsură, cum nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
copii. O Doamne, își zise Moșul cu obidă nereținută. Câte gogoși, cât neadevăr și câtă minciună mai scrie și-n Biblia asta. Vai de mine și de mine! Căci nu este părtinire la Dumnezeu" (Romani, 2:12) Cum, Doamne?! zise Moșu înfuriat peste măsură, cum nu este părtinire?! Copiii ăștia nu au tată, copiii ăștia suferă de frig și de foame, n-au haine, n-au încălțăminte, sunt subnutriți și bolnavi. Pe câtă vreme alții stau în camere bine încălzite, împrejurul pomului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]