137,849 matches
-
capacană pentru sensibilitatea unui lector obosit de mistere, descifrări ingenioase și victorii intelectuale. Ishiguro e un autor hipersensibil. Până și ironicul Barnes are un roman de participare afectivă (Staring at the Sun). Naratorul prin excelență Graham Swift se scufundă din vreme-n vreme în sufletul eroului. E semn că autorii intuiesc că lectura e un proces complex, în care e ca în viață: mai există și clipe de înduioșare. Autorul Desperado e mare amator de vorbe deșucheate, de ceea ce vorbitorii de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sensibilitatea unui lector obosit de mistere, descifrări ingenioase și victorii intelectuale. Ishiguro e un autor hipersensibil. Până și ironicul Barnes are un roman de participare afectivă (Staring at the Sun). Naratorul prin excelență Graham Swift se scufundă din vreme-n vreme în sufletul eroului. E semn că autorii intuiesc că lectura e un proces complex, în care e ca în viață: mai există și clipe de înduioșare. Autorul Desperado e mare amator de vorbe deșucheate, de ceea ce vorbitorii de limbă engleză
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează șiruri de detalii, lumi de toate culorile și mărimile. Distopiile Desperado sunt: politice (cel mai accesibile și evidente câtă vreme a existat Cortina de Fier), științifico-fantastice (coșmarul tehnicii, spre deosebire de idealul SF), moral-filozofice (natura umană, violența adolescenților), apocaliptice (apocalipsa atomică), îmbătrânirea, criza civilizației (moartea viitorului). Teroarea imaginată de distopiile Desperado are și un rol pozitiv: ea reabilitează hidosul într-o manieră
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
E aceasta o experiență nouă ori o năucire a vechiului meu fel de a înțelege? Sfidarea e punctul de pornire al oricărei convenții. Cu toții am fost cândva tineri. Există totuși o deosebire: de multe veacuri, din antichitate până la realismul acestor vremi, cititorii au urmat un tipar, acela al cronologiei, al cuplului care trăiește (ne)fericit până la adânci bătrâneți. Cuplul și finalul cert sunt două convenții demodate și tocite. Iată cum ajung autorii Desperado să sfideze ficțiunea tradițională din temelie. Sfidarea lor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iluzie. Autorii Desperado sunt mai radicali, literatura lor nu oglindește viața, literatura lor susține că ea este viața însăși. Autorul pășește în viața ca literatură și se pune pe construit o nouă casă pentru roman. Nimic rău în asta, câtă vreme lectorul nu uită că în final tot o casă va fi, nu o pădure ori o pajiște adevărată, ci un adăpost artificial. Autorul e conștient de două lucruri: mai întâi, vrea să fie mai adevărat decât toți cei dinaintea lui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dăm greu seama încotro bate, ceea ce ne aduce la propia noastră eroare, aceea de a nu fi destul de bănuitori când citim romanul prima oară, fiindcă ne-am obișnuit cu un anume gen de căutare, încurajată de tradiția romanescă. A venit vremea să ne educăm așteptarea să se contrazică pe sine, trebuie să ne trezim surprinși de propriile așteptări. Dacă cineva are de câștigat de pe urma operei ca joc, acela este cu siguranță lectorul. El este educat să-și facă o bucurie din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Timpul real, timpul palpabil al operei Desperado, timpul în care intriga se leagă și se dezleagă, eroul se nehotărăște (fiindcă prea puține sunt lămurite și precise în astfel de opere), este timpul prezent. Ca orice prezent, prezentul Desperado e o vreme amenințată. El scoate de prin buzunarele narațiunii ori ale discursului liric o cronologie contorsionată, răsturnată, confuză. Eroinele lui Doris Lessing cad în patru labe, îmbrâncite de istorisire în acest prezent năucitor. Eroii lui Ishiguro se trezesc plutind în gol, într-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cad în patru labe, îmbrâncite de istorisire în acest prezent năucitor. Eroii lui Ishiguro se trezesc plutind în gol, într-un prezent care le devorează ființa, îi neagă, îi destramă. Lanark al lui Alasdair Gray descoperă că i-a venit vremea să moară. Profesorul de istorie al lui Graham Swift încetează să mai fie profesor. Eroii lui Ackroyd nu au stare, evadează în alte lumi, în alt timp. Eroii lui Barnes, Bradbury și Lodge se hrănesc cu ironie, ca să uite că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
clar și e prezentat limpede. Ceea ce ne nedumirește este ordinea în care acesta își amintește și își comentează amintirile. El ajunge abia la sfârșit la amintirea cheie, care ne explică de ce ne e antipatic, de ce cartea îl acuză. Cândva, pe vremea măririi imperialiste a Japoniei, a trimis la închisoare un coleg pictor de stânga. A venit vremea Japoniei îngenuncheate de americani, pictorul cu pricina a ajuns în poziția cândva privilegiată a lui Kuroda, pictorul care visa la imperiul japonez. Roata s-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
își comentează amintirile. El ajunge abia la sfârșit la amintirea cheie, care ne explică de ce ne e antipatic, de ce cartea îl acuză. Cândva, pe vremea măririi imperialiste a Japoniei, a trimis la închisoare un coleg pictor de stânga. A venit vremea Japoniei îngenuncheate de americani, pictorul cu pricina a ajuns în poziția cândva privilegiată a lui Kuroda, pictorul care visa la imperiul japonez. Roata s-a întors, și Kuroda, în mica lui parcelă de prezent real a romanului, se uită în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de vreme, dar Peter Ackroyd, de pildă, merge ostentativ pe asocieri imprevizible, uneori de cuvinte chiar. În Hawksmoor, un capitol se încheie cu o formulă care începe capitolul următor, cele două petrecându-se la distanță de mai multe secole. În general însă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
timpul trecut, romanul Desperado pierde până și ideea de cronologie, finalul de orice fel, (ne)fericirea cuplului, ideea în sine de roman, de literatură, ca formă de oglindire a vieții. Autorul Desperado nu face literatură, el pretinde pentru cine are vreme să-i dea crezare că scapă din tipare (inclusiv tiparul temporal) și face viață. Post-timpul operei Desperado relectura Confruntat cu contradicția dintre dorința autorului Desperado de a-și ancora opera în real și nevoia lui de a se delimita de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la prima lectură. Nu se pune problema unei descifrări, deci a ceea ce s-a numit multă vreme lectură activă, ci a unei lecturi aglutinante. Abia după îngurgitare, vine efortul. Lectorul își dă măsura la relectură. Dar până acolo el se inițiază în post-timp. Sentimentul de post-timp apare când lectura remarcă absența încheierii intrigii. Eroul trăiește într-un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autori Desperado scriu oarecum la repezeală, în ritmul vorbirii, fugind de orice fel de simbolistică. Eliot făcea din imaginile lui recurente o întreagă teorie a "corelativului obiectiv" (marea, grădinile, apa, tisa etc.). Autorul Desperado e discret cu emoțiile eroului lui. Vremea codificării somptuoase a înțelesului, a textului care poate fi "perceput înainte de a fi înțeles", a apus. Mecanismul de descifrare a cuvântului modernist îl ducea pe lector direct la planul / intenția autorului. Autorul Desperado, ca orice autor, în fond, are și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autorii Desperado este că, la moderniști, planul era înțelesul ascuns în stil, în vreme ce autorul Desperado își face un plan din a complica mecanismele narațiunii. Cu alte cuvinte, în vreme ce moderinștii reduceau firul narativ și încâlceau cuvântul, autorul Desperado mizează (ca pe vremuri, înainte de răsturnarea modernistă) pe simplitatea verbală a unei istorisiri complicate. Noutatea textului Desperado este, în mare parte, discreția, neutralitatea lui afectivă, libertatea de a simți pe care o lasă lecturii. Eroul Desperado vorbește, de obicei, direct cu lectorul. Fluxul conștiinței
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un viitor distopic, care anihilează prezentul și lasă lectorului doar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și cu starea lui de acută confuzie din prezent, viitorul e o amintire, și încă una ce aparține lectorului, adică este exterioară eroului. Lectorul Desperado n-are de ce să aștepte cu sufletul la gură ultima pagină a poveștii. Încă din vremea moderniștilor, ultima pagină (încheierea tradițională) se afla de fapt chiar pe prima pagină, care dezvăluia brutal ce îl așteaptă pe protagonist. Întreaga istorie Desperado e o afirmație că viitorul nu e decât o amintire livrescă, o tradiție contrazisă de mileniul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
capricios. Pe de altă parte, dacă nu-i recunoaștem lui Joyce dreptul de a fi descoperit verbalizarea pre-verbalului, a gândului abia mijit, anulăm un roman capital, cum este Ulysses. Eliot a făcut școală. Idiomul lui Eliot atât de hulit la vremea când s-a publicat The Waste Land e acum un fapt comun, un punct de pornire pentru inovațiile poeziei contemporane. Pe când după Joyce și Woolf romancierii au trebuit să dea fuga înapoi la istoria corect narată pentru a-și păstra
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tanspuse în practică. Se așteaptă involuntar la ceea ce le-a oferit până acum doar în vorbe propaganda comunistă adică la cele mai bune lucruri și se necăjesc grozav când dau de opusul lor. Drept care fug îngroziți, înainte să fi avut vreme să digere informația. Se tem că ar putea fi înghițiți și ei. Frica e reacția occidentală majoră în fața cortinei de fier. Supușii comunismului, pe de altă parte, sunt sătui de utopie și tânjesc după jungla occidentală. Vesticul fuge de est
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și Lessing închipuie o criză a civilizației, fără a se axa pe politic. Alasdair Gray nu mizează nici el pe politică, recurgând mai degrabă la o criză a mediului/naturii (lumina soarelui scade atât de mult încât e mai toată vremea noapte), care e desigur simbolică pentru amatorii de decodare. * Ecouri din est rău înțelese: Julian Barnes scrie The Porcupine din auzite. Descrie căderea comunismului, dar pierde nuanțele, dimensiunea tragediei umane a răsturnării dictaturii, care nu poate nicicum repara ce au
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e un rău fatal, dar schilodește. Toți acești autori par să spună în cor că frica e întemeiată. Râsul și spaima sunt singurele reacții ale vesticilor în fața comunismului în literatură. Comedia și tragedia în stare pură. Cum însă de multă vreme ele nu mai sunt separabile în convenția literară, imaginea vestică a cortinei de fier este inevitabil superficială. * Lipsurile economice din interiorul comunismului îl fac pe lectorul vestic să exclame: Trăiască capitalismul, ce dreptate am avut! 1984 de Orwell e o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
are două laturi politice, la dreapta și la stânga cortinei de fier, dar rezultatul literar este în ambele același în final. Vestul ascunde ambiguitatea după sloganul accesibilității; literatura luptă să-și recâștige publicul și reușește, cu toate că sofisticarea mascată începe în ultima vreme să-i plictisească pe lectori. Estul e redus la un limbaj rudimentar de clar și se zbate să înghesuie ambiguitatea în fraze simple. Atât estul cât și vestul exprimă o neclaritate în limbaj clar. Diferența este că în est trebuie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a fost hrana literaturii. Ne împrieteneam cu eroul pe când îi citeam istoria și așteptam suspansul și rezolvarea într-un final absolut. Acum nu mai e cazul să așteptăm. Ne împrietenim cu autorul, care ne derutează și ocultează textul. Dacă pe vremuri romanul era o afirmație, acum e un semn de întrebare, iar lectorul n-are decât să-și răspundă singur sau să-și înghită nemulțumirea. Realismul secolului XX (ideal reprezentat de Galsworthy) încă mai nădăjduiește să-i fie pe plac cititorului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
au declarat poemul lui Eliot "vaca sacră a poeziei", "piece that passes understanding" (poemul se încheie cu un cuvânt pe care Eliot îl explică prin sintagma "peace that passeth understanding"). Romanul lui Joyce a fost declarat obscen și exilat multă vreme. Abia după decenii bune de lecturi repetate a început industria comentariilor, care continuă și azi. Un roman de Fielding sau Dickens putea fi citit și fără descifrare. Marea inovație a moderniștilor e că pun lectorul / criticul la treabă. Textul modernist
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Drept care lectorul Desperado părăsește textul contra voinței lui (un text neîncheiat nu se abandonează ușor), cu o întrebare: Și acum? Autorul Desperado nu răspunde la întrebări, deci lectorul e veșnic mirat, nemulțumit, flămând, invitat la cină când gazda nu are vreme de el. Critic Până în prezent, criticul Desperado nu s-a maturizat. El este deocmadată o inteligență condiționată de principii fixe, de termeni preluați și sacrosancți, de abordări docte, ce tind să se substituie plăcerii textului în sine. Criticii de întâmpinare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]