137,849 matches
-
o tragedie de un gen poate mai sublim decât cele trei pe care le consideră Aristotel ca atare, iar dacă el nu a vorbit deloc despre acest gen, e pentru că nu a văzut niciun astfel de exemplu în teatrul din vremea lui, când nu era moda să fie salvați cei buni prin distrugerea celor răi." (Discurs despre Tragedie) Însă Racine dă, cu Berenice, dovada cea mai strălucită că această configurație, respinsă de Aristotel, poate fi infinit de patetică. Moartea planează pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să-ți placă viciile, nu poate să-ți placă ceea ce are drept scop să le facă plăcute!" (Nicole, Traité de la Comédie [Tratatul despre Comedie], capitolul VII) În Scrisoarea către Părintele Caffaro cu privire la comedie din 9 mai 1694, scrisă cu puțină vreme înainte de Maxime și reflecții despre comedie, Bossuet respinge punctul de vedere al acestui preot care, predând filosofia și teologia la Paris, se bucură de o mare autoritate. Acest teatin 59, de origine italiană, ia apărarea teatrului împotriva tuturor celor care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dar urmărind un scop diferit, Brecht, la rândul său, cu trei secole mai târziu, își va manifesta neîncrederea în operă. Bossuet îi critică mai ales pe Quinault și pe Lulli, doi dintre cei mai străluciți compozitori de operă din acea vreme. "Mai gândiți-vă dacă considerați demn de haina dumneavoastră, ca și de numele de creștin și de preot, să găsiți oneste toate falsele dulcegării, toate frazele de dragoste, și toate aceste dulci invitații de a ne bucura de frumoasa vârstă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pozițiile autorilor dramatici sunt identice cu cele ale contemporanilor lor italieni, spanioli și francezi. Trebuie deci să revenim pentru moment în urmă și să luăm în considerare starea teatrului înainte de apariția Clasicismului. Arta nouă de a face comedii [în aceste vremuri] (Arte nuevo de hacer comedias en esto tiempo)1 de Lope de Vega (1562-1635) este un text novator care pregătește calea pentru dramă. În acest discurs, pronunțat în fața Academiei de la Madrid înainte de 1608, și publicat în 1609, Lope de Vega
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor care, abandonând tradiția, a permis comediei să fie "mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra teatrului francez este imensă, atât asupra autorilor dramatici, cât și asupra teoreticienilor baroci, până ce se va impune Clasicismul. Teatrul său este un rezervor de situații din care se inspiră din abundență autori preclasici precum Alexandre Hardy, Boisrobert, Rotrou. Pe vremea când Clasicismul triumfa, Corneille și Molière se mai inspiră din intrigile sale. Corneille, în Don Sancho de Aragon, își amintește de El Palacio confuso, cum explică chiar el în Examenul din 1660: Această piesă este complet inventată, dar nu este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deja plină." (Noul Eseu despre arta dramatică, cap. 20 "Dacă poetul dramatic trebuie să lucreze pentru popor") Acest teatru popular pe care Enciclopediștii îl cheamă cu dorințele lor va fi civic. Modalitate de a educa poporul, el va formula, înainte de vreme, un fel de declarație asupra drepturilor omului și cetățeanului. În cea de-a doua jumătate a secolului, mai mulți autori creează drame istorice cărora le dau o turnură hotărât politică. Collé, în Partida de vânătoare a lui Henric IV (La
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în grija lui de a crea iluzia vieții, le suprimă, când au un caracter artificial, citându-l și cu această ocazie pe Terențiu. "Terențiu, scrie el în Discursul despre poezia dramatică, la capitolul XVII, intitulat "Despre ton", nu-și pierde vremea cu legarea scenelor între ele. El lasă scena goală până la de trei ori una după alta; și aceasta nu-mi displace, mai ales în ultimele acte. Aceste personaje care se succed, și care nu aruncă decât câte un cuvânt în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Foarte bine; dar când D-l de Voltaire declară comedia complet serioasă ca fiind un gen pe cât de fals, pe atât de plictisitor, nu se opune în acest fel experienței? Dar poate că nu se poate spune acest lucru pentru vremea când scria o asemenea părere. Nu exista încă nici Cénie52, nici Tatăl de familie; iar geniul trebuie să înfăptuiască multe lucruri, pentru ca să le privim ca fiind posibile." (Seara a 28-a) A dat chiar el un exemplu de "comedie serioasă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și unde toate gesturile sale, toate cuvintele sale nu sunt decât o contrafacere pur mecanică. Cu siguranță, acest al doilea actor, în ciuda indiferenței și răcelii sale, este mult mai de folos teatrului decât celălalt. După ce s-a limitat destul de multă vreme la contrafacere, a cules totuși un număr oarecare de mici reguli, conform cărora învață să acționeze pe contul lui." (întâia Seară) Lessing este convins că actorul, contrafăcând semnele exterioare ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de seamă. "Scotocind mereu prin această bibliotecă, scrie el în prima parte a Memoriilor sale, am văzut teatre englezești, teatre spaniole și teatre franțuzești; nu am găsit niciun fel de teatre italienești. Erau pe ici pe colo piese italienești de pe vremuri, dar nicio culegere, nicio colecție care să facă onoare Italiei. Am văzut cu durere că îi lipsește ceva acestei Națiuni, care a cunoscut arta dramatică înaintea oricărei alte națiuni moderne; nu pot concepe cum a putut Italia să o neglijeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ambiția să strălucească fără să-și dea osteneala să studieze." Goldoni întâlnește și multe reticențe din partea publicului italian, obișnuit cu jocul cu măști. Mascatul este ancorat în tradiția carnavalului, în întreaga Italie, și mai ales la Veneția, unde nobilii de pe vremea aceea erau obligați să poarte mască (bautta), altfel fiind denunțați de "informatorii" Republicii. Cetatea Dogilor devine, pe timpul carnavalului, un vast teatru în care societatea venețiană se regizează pe ea însăși. Toate categoriile sociale sunt foarte atașate de această perioadă festivă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectacolele, deși foarte controversate, atrag de data aceasta publicul. Este o revelație, după cum o dovedește această reacție a lui Alexandre Dumas, în textul pe care îl scrie ca prefață la teatrul său, "Cum am devenit autor dramatic": "Cam pe la acea vreme, actorii englezi sosiră la Paris. Nu citisem niciodată măcar o singură piesă a vreunui teatru străin. Anunțară Hamlet. Nu-l știam decât pe cel al lui Dacis. Mersei să-l văd pe cel al lui Shakespeare. Imaginați-vă un orb
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este responsabil de suflete. Nu trebuie ca mulțimea să iasă din teatru fără a duce cu ea vreo învățătură austeră și profundă. De aceea speră el, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu expună niciodată pe scenă (cel puțin atât timp cât vor dura vremurile serioase în care ne aflăm) decât lucruri pline de lecții și de sfaturi." Mulți romantici, în special cu ocazia Restaurației și a Monarhiei din Iulie, s-au angajat într-o acțiune politică 81. Trăind cu descumpănire o perioadă haotică, ei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
folos romanticilor când vor să arate mai multe fațete ale personajului lor plasându-l în situații diferite. Nerespectarea unității de timp necesită, la reprezentație, schimbări de decor, ceea ce nu se întâmplă fără să pună probleme legate de scenele din acea vreme, și mai ales de așteptarea publicului, dornic de iluzie. Când aceste schimbări se operează în timpul antractului, ca în teatrul lui Hugo, pot fi ascunse privirilor grație cortinei. În schimb, dacă survin în sânul actului, este dificilă evitarea schimbărilor în văzul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceva frumos, ca cea privind moartea Julietei la Verona, și din sentimentul de liniște al lui Romeo care, la Mantova, se lasă pradă unor visuri de fericire." Musset, în Lorenzaccio, în 1834, face dovada celei mai uimitoare îndrăzneli pentru acea vreme, imaginând treizeci și cinci de locuri diferite situate nu numai la Florența, ci și la Veneția, frângând unitatea chiar în sânul actului. De aceea, niciun regizor nu a avut curajul să monteze această dramă, prea în avans față de gustul timpului, înainte de 189685
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari perioade succesive cărora le corespund trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare, frumusețile creației. Este epoca poeziei lirice, care își atinge punctul de perfecțiune cu Biblia. Vin apoi "vremurile antice", când se nasc, odată cu sedentarizarea și apariția cetăților
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trei moduri în literatură: liric, epic și dramatic. În "vremurile primitive", omul, care duce o viață pastorală, cântă, în uimirea lui plină de încântare, frumusețile creației. Este epoca poeziei lirice, care își atinge punctul de perfecțiune cu Biblia. Vin apoi "vremurile antice", când se nasc, odată cu sedentarizarea și apariția cetăților, războaiele. "Epică", poezia îl naște atunci pe Homer. În fine, odată cu creștinismul, când omul se descoperă dublu, trup și suflet intim amestecate, încep timpurile moderne. Apar atunci atât spiritul de examinare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care evoluează actorul, "un interior cu cele patru fețe ale sale", cum spune Antoine în Convorbiri despre regie (Causeries sur la mise en scène, 1903), este destinat să reproducă exact un fragment din lumea reală. Zola deplânge mediocritatea actorilor din vremea lui, incapabili de autenticitate. El critică conformismul conservatorului care formează comedianți fără caracter, având cu toții același tip de joc convențional, moștenit din emfaza Marilor Comedianți. Cum învățământul care este predat acolo se bazează pe postulatul că teatrul nu are nimic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramă totală în care să se amestece toate artele, și desoperirea stilizării aparținând teatrelor orientale. Chiar de la mijlocul secolului al XIX-lea, Wagner (1813-1883) dorește apariția unui spectacol în care fuziunea artelor să fie perfectă. Foarte critic față de opera din vremea lui, pe care o consideră decadentă în inaptitudinea ei de a uni cele trei arte care o compun, muzica, poezia și dansul, el aspiră la Gesamtkunstwerk, adică la "opera de artă comună"1, concept pe care îl explicitează astfel chiar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dansul ocupă un loc la fel de important ca declamația. Occidentul descoperă, datorită lor, stilizarea. Astfel, Michaux, încântat de teatrul chinez, scrie, în Un Barbar în Asia (Un Barbare en Asie): Numai chinezii știu ce înseamnă o reprezentație teatrală. Europenii, de multă vreme, nu mai reprezintă nimic. Europenii prezintă totul. Totul este pe scenă. Orice lucru, nimic nu lipsește, nici chiar vederea pe care o ai de la fereastră. Chinezul, dimpotrivă, plasează ceea ce va însemna câmpia, copacii, scara, pe măsură ce ai nevoie de ele. El
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
locurile cu cea mai mare exactitate posibilă, naturaliștii nu au reușit decât să aglomereze scena. Când se generalizează folosirea electricității, între 1880 și 1890, nu mai este cu putință să se creadă în autenticitatea decorului care putea face iluzie câtă vreme domnea penumbra. Cât despre decorul în trompe l'oeil, el dispare total, căci sursele luminoase îl lipsesc de orice prestigiu. Abandonând decorul construit, autorii dramatici și regizorii dau scenei o culoare poetică. Regizorul suedez Adolf Appia, care descoperă multiplele efecte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emoției în corpul său, actorul îi reîncarcă densitatea voltaică. A-ți cunoaște dinainte punctele corpului pe care trebuie să-l atingi, înseamnă să-l arunci pe spectator în niște transe magice. Însă poezia în teatru s-a dezobișnuit de multă vreme de această prețioasă știință. A cunoaște localizările corpului înseamnă deci a reface înlănțuirea magică. Iar eu pot prin hieroglifa unui suflu să-i regăsesc o idee teatrului sacru." Actorul este, după părerea lui Artaud, un sfânt, un jupuit de viu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când performanțele pe care le necesită din partea interpreților. Pe când Antichitatea și Clasicismul au preferat dramaturgia și estetica receptării, începând cu secolul al XVIII-lea și nașterea dramei, teoreticienii s-au întrebat din ce în ce mai mult asupra artei actorului și regizorului. Din toate vremurile, ei au definit teatrul ca fiind reflectarea lumii. Acesta este, după părerea lui Shakespeare, în Hamlet, "obiectul propriu teatrului, al cărui scop a fost mai întâi, și rămâne în continuare, să țină, ca să spunem așa, oglinda în fața naturii, să arate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ideile filosofice ale lui Rousseau, este totuși uimitoare din partea unui om care este pe atunci un spectator asiduu al Comediei-Franceze, și care a scris deja el însuși multe piese de teatru care l-au făcut cunoscut printre contemporani, pe vremea când nu-și publicase încă romanele și eseurile. 20 Vezi Capitolul 1. 21 În Entretiens sur "Le Fils naturel" (Convorbiri despre "Fiul nelegitim"), Diderot adoptă forma dialogului filosofic, punând față în față, așa cum va face mai târziu în Le Paradoxe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]