17,219 matches
-
cerc pe nisip, unde valurile abia atingeau malul. Înseamnă că într-adevăr alerg în cerc..., am constatat, lăsând globul înapoi la locul său. Asta este doar o viziune a viitorului, mi-a răspuns un glas din interiorul globului. Adică voi alerga în cerc în viitor?... Adevărul pe care trebuie să-l înțelegi este că viitorul e întotdeauna în mișcare și nu ai cum să afli exact ce se va întâmpla, pentru că fiecare moment depinde de tine și de ceea ce decizi în
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Adevărul pe care trebuie să-l înțelegi este că viitorul e întotdeauna în mișcare și nu ai cum să afli exact ce se va întâmpla, pentru că fiecare moment depinde de tine și de ceea ce decizi în prezent. Îți pare că alergi în cerc pentru că încă nu ai ieșit din prezent... De aceea nu-ți poți vedea pașii decât în secunda imediat dinainte de a înainta... Atunci, ar trebui să plec mai departe? Întotdeauna e bine să mergi mai departe. Asta înseamnă viitorul
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
ți se pare că ai mai întâlnit situații similare, că ai mai experimentat ceva asemănător... este însă doar cercul viitorului care începe mereu, cu fiecare clipă a deciziilor tale. Este doar o iluzie a alergării în sfera timpului... de fapt, alergi în viitorul deja prezent... în spirale care devin sferice atunci când viitorul devine absolutul infinit. Important este să ajungi la întregul acesta absolut al viitorului. Întregul absolut?... Viitorul este întregul absolut al arborelui infinit. Atunci cînd prezentul se identifică și se
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
eram acolo. Ți-am dăruit răsărituri și apusuri de soare în nenumărate culori, am așteptat la linia orizontului, noaptea prin razele lunii ți-am acoperit visele și trisețea mea s-a revărsat în ploaia de afară când am văzut cum alergi, cauți răspunsuri și nu știi că se află chiar aici. Am încercat să vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastrul cerului și prin liniștea ierbii, prin frunzele copacilor și splendoarea florilor, prin cântecul păsărilor și foșnetul crengilor... și m-
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
o ramură la alta în ritm amețitor, ca și cum crengile ar fi preferat să ia alte nuanțe, înnoindu-se mereu, de la un moment la altul... arborele infinit devenise asemenea unui râu, un fluviu imens colorat în milioane de raze diverse, ce alergau spre înălțimi, împletindu-se și rotindu-se prin universul nesfârșit și neștiut... iar fluviul acesta era de fapt roata invizibilă a vieții, întregul cerc al arcului curcubeului, definiția transparentă a luminii... se auzea încă râsetul vesel al culorilor, glasul lor
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
luminii... infinit, cresc și mă înalț mereu datorită ție, ramura care învață și devine viață, din viață spre viață, din lumină spre energie absolută... precum orice există și este viu, crengile mele cresc prin fluxul de energie și lumină care aleargă, sufletul materiei fiind adevărata viață, esența flexibilă a încremenirii iluzorii a aspectului exterior al lucrurilor... mișcarea, înnoirea, creația, revelația, inspirația, progresul, evoluția, înălțarea, acestea ar fi aspecte ale fluxului vieții imateriale, spirituale, invizibile dar atotputernice și definitorii pentru ceea ce este
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
eu aș fi tu și tu ai fi eu în măsura în care eu învăț și te înalț, iar tu ești deja înălțat și îmi arăți ce am de învățat? Iar dacă tu, arborele universal, ești de fapt împletit din lumină și lumina aleargă și crește în ramuri, e ca și cum ne-am identifica dincolo de timp, spațiu, exprimare sau afirmare cu însuși fluxul universal de lumină... tu îmi trezești conștiința spiritului pentru a vedea viața și a fi viu, iar eu te țin de mână
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
esențial, indefinibil... Asta trebuie să învățăm... Învățăceii Cine sunt învățăceii? Învățăceii suntem chiar noi... A învăța înseamnă a crește. Viața este o nelimitată posibilitate de a înțelege mereu mai mult. Ramurile arborelui universal cresc înspre infinit și acumulează lumină care aleargă precum esența vieții și a iubirii în direcția identificării cu absolutul... Învățăm mereu, atât timp cât ne aflăm în această lume, indiferent de numărul de ani care oricum este la fel de relativ ca orice aparență iluzorie... Important este să nu considerăm niciodată că
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
dincolo de iluzoriul visului, eu chiar fiind ceva din acest iluzoriu și în același timp un adevăr esențial al arborelui, având puterea ramurilor de a se înălța, de a ajunge la absolut și conștiința de a fi deja veșnic, asemenea luminii alergând prin crengi incandescente, iubirea absolută strălucind în esențialul soarelui vieții, independent de trecerea relativă a inefabilului existenței ... după ce vălurile instabile ale aparențelor s-ar fi eliberat de finitudinea imperfecțiunii lor, rămâne doar eternul adevăr perfect, răspunsul absolut, idealul însuși - energia
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
trădare, dar nu de la Chereas. Îl împinse cu forță, reuși să-l izbească de perete, în timp ce încă o lovitură de pumnal cădea în gol. Împăratul se repezi spre ieșire; din atrium, un ofițer îi veni repede în întâmpinare. Nu, nu alerga după ajutoare, alerga spre el. Era înarmat - ținea pumnalul ridicat. El nu avea cum să se apere. Îi privi pe cei doi agresori, în spațiul îngust care-i rămăsese. Încă o străfulgerare: „Să nu te încrezi în cei care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de la Chereas. Îl împinse cu forță, reuși să-l izbească de perete, în timp ce încă o lovitură de pumnal cădea în gol. Împăratul se repezi spre ieșire; din atrium, un ofițer îi veni repede în întâmpinare. Nu, nu alerga după ajutoare, alerga spre el. Era înarmat - ținea pumnalul ridicat. El nu avea cum să se apere. Îi privi pe cei doi agresori, în spațiul îngust care-i rămăsese. Încă o străfulgerare: „Să nu te încrezi în cei care te văd zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un singur gând: „Mai aveam atâtea de făcut...“. Ucigașii îl priveau implacabili. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: „E mort, hai să mergem“. Nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit de disperare răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu sângele, îi luă capul în mâini. — Ascultă-mă, te-am iubit întotdeauna, chiar și atunci când tu nici măcar nu știai că exist... Vin cu tine... Îi mângâia părul, încerca să-i vadă chipul. Și părticica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o clipă asupra unei ultime imagini: veneau mulți oameni alergând, iar în fața lui văzu încălțările greoaie ale puternicelor, incoruptibilelor gărzi germanice. „Ați ajuns târziu“, gândi el. Pentru prima oară în cei douăzeci și nouă de ani ai lui, știu că nu se mai teme de nimic. Nu mai văzu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
curg pe pantele muntelui de gheață și pârâul se mărește. Așa se naște fluviul Rhenus. — Ai văzut tu locul ăla? — L-am văzut și l-am trecut dintr-un salt. Acolo sus, zeul Rhenus era subțirel ca un adolescent, dar alerga printre pietre și glasul lui devenea tot mai puternic, se prefăcea într-un torent, aluneca prin codri și prăpăstii, adunând alte ape. Curând devenea cu neputință să treci prin vad: zeul adult devenea fluviu. Tot curgând, zeul Rhenus săpase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a înțeles că mama sa voise să-i cruțe de durerea unei despărțiri conștiente. Era nouă dimineața, și lumina albăstrie a iernii invadase grădina, când Gajus dădu în atriu peste bătrânul șef al paznicilor, un veteran al lui Germanicus, care alergase de-a lungul drumului principal. — Nero a fost arestat la Capri, în vila lui Tiberius - îl aduc la Roma în lanțuri! În timp ce Gajus se uita la el împietrit, Drusus, fără să spună nimic, fără să-i salute, dispăru. Gajus dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de serbări, cum nu s-a mai văzut în imperiu“, s-a scris. Dar nimeni nu-și imagina că era și o prevestire a tragediei, fiindcă la Roma mulți au fost deranjați. Mensis Julius O mulțime de servitori, paznici, intendenți alergară pe clivus Palatinus, străduindu-se să trezească la viață palatele abandonate, pentru a-l întâmpina. În prima etapă, îl escortară până la Domus Tiberiana, pe care el n-o văzuse niciodată, nici măcar de departe. Deschiseră marea poartă de bronz, iar lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sunt cei ce se întorc din exil sau ies din închisoare. Din închisoare a ieșit, alături de alții, Quintus Pomponius, scriitor tragic și viitor consul, care de șapte ani își aștepta procesul; când văzu din nou lumina zilei, nici o rudă nu alergă să-l îmbrățișeze, pentru că nu-l recunoscură. Ieși blândul poet Phaedrus, închis pentru că, atunci când scrisese apologul destinat să rămână de neuitat pentru toți cei care, în secolele următoare, aveau să studieze latina: Inferior stabat agnus, superior stabat lupus - la izvorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la acest punct, un grup de nobili senatori protestă. Le răspunse: — Julius Caesar a așezat o statuie a Cleopatrei, mama singurului, adevăratului său fiu, lângă statuia zeiței Venus Genitrix, mama stirpei Julia. Cred că vă aduceți aminte... Întreaga Romă a alergat să o vadă. Mi s-a spus că era minunată, din bronz aurit ce strălucea în soare, goală precum Venus. Însă a fost distrusă și topită. Pe când vorbea, încerca să analizeze proiectul grandios și misterios pentru care Julius Caesar ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vreme, o bucată dintr-un portic: la o primă privire, o clădire în ruină. Împăratul lăsă calul la pas și, din parcul lăsat în părăsire, încercă zadarnic să zărească lacul. Îi văzu însă pe intendent, pe paznici și pe sclavi alergând de-a lungul drumului. Împăratul coborî dintr-un salt, înainte ca unul dintre soldați să apuce frâiele calului; îl încredință pe Incitatus celor din escortă, intră în vilă și rămase dezamăgit, pentru că miticul Julius Caesar - care o iubise pe foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vede. Însă dacă Împăratul arată ce simte e ca și cum s-ar deschide porțile unei cetăți asediate.“ Cu câteva zile înainte, în liniștea aceea, pașii Drusillei se auziseră, ușori, dincolo de ușa aceea. Nimeni nu se mișca mai ușor decât ea când alerga, încălțată cu sandalele de piele moale, căptușite cu mătase. Și, răsuflând repede, bătea la ușă. Nici o femeie nu avea buze subțiri, surâzătoare ca ale ei. Împingea ușor ușa. El se prefăcea că doarme. Pe consola din fund stătea mica sculptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să sosească la Lugdunum. Din curtea palatului ce domina fluviul, Împăratul o văzu ivindu-se din greoaia raeda, trăsura pentru călătorii de origine galică, și coborând cu mișcări precaute și oarecum nesigure. Deși era înconjurat de tribuni și magistrați, el alergă în întâmpinarea ei și o îmbrățișă, cu aceeași tandrețe pe care, pe când era copil, o văzuse la părinții săi. Îi spuse că nu reușea să stea departe de ea, așa cum tatăl său, Germanicus, nu putuse sta departe de Agrippina. — Voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chema pe Manlius, să vină aici imediat. Vreau o reședință privată, unde să nu intre nici unul dintre cei pe care nu-mi face plăcere să-i văd, unde tu să te poți plimba liniștită prin grădină, iar Julia Drusilla să alerge liberă, ca toți copiii... Da, da, spuse Milonia, strângându-l în brațe, iar el o îmbrățișă la rându-i. — Vreau să am timp și pentru mine, ca la Lugdunum, îi spuse el. — A fost minunat, răspunse Milonia, însă vocea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe cineva după el, să-l aducă în lanțuri la Roma. Ordinul de arestare a nevinovatului legatus porni imediat în noaptea înghețată, cu viteza fulgerătoare a mesajelor imperiale. Annius Vinicianus șopti cu o ironie plină de cruzime: — Caii pot să alerge, corăbiile pot să aibă parte de vânt bun, însă distanța e mare; zeii ne-au dat destul timp pentru a ne duce la capăt acțiunea. Asiaticus profeți, cu faimosul său zâmbet: — Cel mai fericit de moartea „băiatului“ va fi chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imediat! gâfâi Asiaticus. Pe neașteptate, Împăratul îl împinse cu forță pe Chereas și reuși să-l izbească de zid pe când acesta încerca o nouă lovitură de pumnal. Lama străpunse aerul. — A ratat, gemu cineva. Să plecăm. Îl văzură pe Împărat alergând spre ieșirea din cryptoporticus. Văzură că un soldat alerga spre el din direcția aceea. Încremeniră de groază, apoi, într-o străfulgerare, își dădură seama că militarul nu venea în ajutorul Împăratului, ci voia să-l atace cu pumnalul ridicat. Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
forță pe Chereas și reuși să-l izbească de zid pe când acesta încerca o nouă lovitură de pumnal. Lama străpunse aerul. — A ratat, gemu cineva. Să plecăm. Îl văzură pe Împărat alergând spre ieșirea din cryptoporticus. Văzură că un soldat alerga spre el din direcția aceea. Încremeniră de groază, apoi, într-o străfulgerare, își dădură seama că militarul nu venea în ajutorul Împăratului, ci voia să-l atace cu pumnalul ridicat. Împăratul nu putea să se apere, era închis în spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]