14,411 matches
-
joacă roluri pasive și active în relații, exprimă faptul că sunt vulnerabile și puțin defensive și sunt hipervigilente la orice indiciu de problemă în cadrul relațiilor. Multe femei pot să se angajeze în mod repetat în relații cu ceilalți, care îi consolidează postura de subordonare în relație; de exemplu, multe femei se căsătoresc cu bărbați care vor soții servile, inhibate. Această reprimare a propriilor lor idealuri și frica de impas, le face pe femei mai anxioase, ca și în tulburarea de anxietate
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
pedagogică., metodică și de specialitate, precum și o deschidere suficient de largă pentru a proiecta corect actul didactic. Atingerea unui randament superior în activitatea didactică nu este posibilă fără cunoașterea și aplicarea corectă a strategiilor didactice. Strategiile euristice și algoritmice sunt consolidate de strategiie evaluativ-stimulative. În condițiile unui stil didactic elevat, riguros și performant, o condiție esențială este raportarea evaluării la componentele actului didactic. În felul acesta, instrumentele de evaluare, metodele și tehnicile adecvate trebuie să fie cât mai flexibile, să asigure
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Tomulescu Maria () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1187]
-
Legitimarea acestui demers ține de faptul că narațiunea este o practică semiotică antropologic universală, independentă de cultură și timp, utilă în structurarea experienței și în comunicarea sensului, care poate oferi un potențial sporit de analiză și care poate nuanța și consolida studiul picturii. Abordarea picturii ca pictură narativă este un demers care plasează câmpul de cercetare naratologic, așa cum spune Gerald Prince , la limita dintre narațiune și non-narațiune sau dintre narațiune ca entitate cantitativă și narațiune ca entitate calitativă. Unii teoreticieni consideră
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
în numeroase state din lumea a treia o structură fragil-democratică ("aproape" democratică sau chiar autoritară (de tip personal sau nu) este răsturnată? Motivele cele mai importante are intervenției militare nu sunt militare, dar politice; ele depind de absența instituțiilor politice consolidate [Huntington, 1968: 194-198, și par. 6]. 2. De ce actorii intervenției sunt chiar militarii? Răspunsul este aproape dat: militarii (în orice țară) au monopolul forței [v. Janowitz, 1964 și 1977]. 3. Care sunt condițiile sau precondițiile politice care facilitează intervenția? Foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de modernizare socio-economică, cu un început de industrializare, o considerabilă urbanizare, cu dezvoltarea învățământului și expansiunea claselor profesionale mijlocii. Frecvent, aceste regimuri s-au organizat în structuri în care erau deja apărute instituții democratico-liberale, dar în care nu era încă consolidat un sistem de partide capabil să dea naștere unor guverne stabile. Partidele nu erau în măsură să mobilizeze consens în afara spațiilor urbane, în timp ce puterea proprietarilor funciari persista în spațiile rurale (cu nivel scăzut de educație a maselor și o politică
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
rezidă în rezultatul (diferit) pe care această ideologie îl produce funcționând în contexte extrem de diferite. În primul model este vorba de țări ale căror elite au luptat mai întâi pentru independență, și, apoi, au fost nevoite să instaureze și să consolideze un regim care a preluat, pe de o parte, propriile tradiții și, pe de altă parte, moștenirea colonizării. În al doilea model, aceeași ideologie este afirmată în țări deja independente, uneori dezvoltate din punct de vedere socio-economic, alteori ieșite dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
moment al consolidării și cel următor (între o fază în care coaliții restrânse au un caracter provizoriu și scopul limitat de a "acapara" guvernul și o fază în care acele coaliții, în cazul în care nu se destramă subit, se consolidează și formează un regim funcționabil). Totuși, deși distincția este fără echivoc, în sfera empirică diferența nu este la fel de clară. Este dificilă, mai ales, analiza procesului instaurativ din prima faza a consolidării. În această etapă inițială, în special după o criză
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
succesul înregistrat. Primele chestiuni importante care vor apărea vor fi cele legate de originile crizei regimului anterior. În aceasta situație, procesul de luare a deciziilor este facilitat de capacitatea crescută de represiune a regimului autoritar. În plus, luarea acestor decizii consolidează semnificativ coaliția dominantă prin faptul că participantii conștientizează implicarea lor într-un joc "de suma pozitivă", cu câștig pentru toți. Demonstrarea eficacității decizionale și a eficienței noilor instituții va aduce o întărire a unității actorilor din coaliție. Nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
coaliției dominante care nu se referă atât la structurile politice, cât la deciziile de fond care trebuie adoptate, sau la modalitățile de formare a fracturilor fundamentale, specifice respectivei perioade istorice. Exact în faza în care trebuie luate deciziile menite să consolideze coaliția dominantă, putem asista la reversul medaliei: nu numai ca nu are loc consolidarea sau stabilizarea, dar se destramă coaliția la putere. Conflictul poate fi depășit prin medierea între lideri sau poate conduce la ieșirea din scena a unor actori
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ai regimului (cu atât mai numeroși cu cât a fost mai restransă activitatea și/sau capacitatea represivă) li se adaugă (eventual) cei ce au ieșit din coaliția dominantă, și care, prin urmare, sunt nemultumiți de maniera în care s-a consolidat regimul. În privința primilor - oponenții regimului - unica posibilitate aflată la îndemâna guvernanților este recurgerea la o represiune mai mare. În privința celorlalți - de obicei opozanții din regim -, odată cu represiunea și demobilizarea, se poate urmări și obținerea legitimității. Nu trebuie omis monopolul deținut de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
opoziția existentă. În sfârșit, trebuie precizat că, în această analiză, ne-am axat pe modalitățile și aspectele principale ale consolidării autoritare în regimurile civile sau civil-militare. În schimb, am lăsat deoparte, în mod conștient, regimurile militare. Astfel de regimuri se consolidează mai usor în societățile mai puțin dezvoltate și articulate pe plan economic, ele putând reuși prin atribuirea unei ideologii care să le legitimeze, inclusiv de factura religioasă. Aspectele importante și distinctive se referă, pe de o parte, la menținerea unității
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
o participare politică de natură democratică. În acest caz, conducătorii autoritari pot avea doar o legitimitate pseudo-democratică, obținută prin alegeri fraudate, referendumuri coercitive sau parlamente "marionetă". Care sunt (într-o situație precum aceasta) cauzele crizei autoritare? Dacă regimul și-a consolidat poziția, atunci e nevoie să ne uităm la factorii pe termen lung, și, în plus, la anumite aspecte pe termen scurt și mediu. Dacă însă nu a existat o astfel de consolidare, analiza empirică se va concentra, în mod necesar
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în interiorul ei joacă frecvent un rol major în determinarea rezultatului crizei și în tot ceea ce privește armata (mai ales divizările din cadrul acesteia izolarea de alți actori și de societate), cântărind mai mult decât alte "cauze". În regimurile autoritare instaurate și consolidate de mult timp, începutul crizei este marcat de evenimente recurente. Aceste sisteme sunt mai bine "echipate" din punct de vedere instituțional pentru a rezista la dificultățile prezente în coaliția dominantă și la presiunea exercitată de societatea civilă, mult mai slabă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cu nașterea sau crearea unui Stat independent. Aspectul cel mai important este faptul că prima secvență este tipică pentru diferite țări europene cum ar fi Marea Britanie, Suedia, Norvegia (și altele), fiind cea care a pus bazele democrațiilor care s-au consolidat mai bine și care nu s-au prăbușit pe parcursul anilor '20 și '30. Un aspect relevant care caracterizează apariția democrațiilor occidentale este dezvoltarea graduală a drepturilor sociale, adică a unei a treia dimensiuni (alături de drepturile politice și de cele civile
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
pusă în aplicare (sau chiar imposibilitatea de a ajunge la un acord cu privire la succesiunea în pozițiile cheie ale regimului). În cazul unui regim autoritar consolidat, e dificil de instaurat prosperitatea economică (ceea ce poate determina o criză de autoritate). Dimpotrivă, succesul consolidează regimul și coaliția care îl susține. Cu toate acestea, în multe cazuri din America Latină, inclusiv cele de succes din punct de vedere economic, s-au creat condiții pentru schimbare (de multe ori condusă chiar de actorii instituționali interni sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Palma, 1990: 145). Prin urmare, sunt mulți autori care recunosc rolul și semnificația legitimității și legitimării. Cu toate acestea, în spatele acestei unanimități substanțiale se ascund diverse probleme. De fapt, legând consolidarea de legitimare, putem configura o tautologie (instituțiile democratice se consolidează pentru că cetățenii le consideră pozitive) care lasă întrebări deschise. Mai mult decât atât, chiar dacă definiția legitimității adoptate aici este acceptabilă și utilă, ar fi oportun să se ia în considerare și o versiune mai "atenuată" a acceptării instituțiilor, de multe
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
doar parțial funcționarea generală a procesului de consolidare. În esență, consolidarea presupune o combinație de consens și legitimitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, moduri diferite de "ancorare" ale societății civile. Un regim democratic s-ar putea consolida în temeiul unuia sau a unui set de circumstanțe, dar, în cele mai multe cazuri, este consolidată prin intermediul unui complex de modalități diferite. Astfel, dimensiunea care merge de jos în sus duce la crearea de legături între indivizi și instituții, ceea ce amplifică
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
consens și legitimitate, pe de o parte, și, pe de altă parte, moduri diferite de "ancorare" ale societății civile. Un regim democratic s-ar putea consolida în temeiul unuia sau a unui set de circumstanțe, dar, în cele mai multe cazuri, este consolidată prin intermediul unui complex de modalități diferite. Astfel, dimensiunea care merge de jos în sus duce la crearea de legături între indivizi și instituții, ceea ce amplifică consensul și legitimitatea regimului (de exemplu acceptarea treptată și sprijinul acordat instituțiilor democratice existente). În
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
încheiat la mijlocul anilor optzeci (cazul Portugaliei). În Italia, în schimb, legitimarea limitată nu a fost suficientă pentru consolidarea regimului 49. În consecință, "ancorele" consolidării democratice apar ca fiind deosebit de importante în special în cazul Italiei. Cum altfel s-ar putea consolida democrația pe termen lung, dat fiind nivelul inițial de legitimitate, atât de scăzut? Dar ce se întâmplă în celelalte cazuri? Și, mai presus de toate, care este mix-ul relevant pentru consolidările democratice specifice celor patru țări? Pentru a răspunde
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în aplicare în țările care, în mai toate cazurile, au avut experiențe democratice anterioare (mai mult sau mai puțin coerente, Grilli 1997, cap. 6). În plus, "aranjamentele" instituționale interne depind de perspectiva aderării la Uniunea Europeană, care impune necesitatea de a consolida diferitele instituții obligatorii pentru garantarea drepturilor și libertăților, așa cum prevăd în mod expres mai multe documente oficiale ale Uniunii Europene, de exemplu Tratatul de la Amsterdam (1999) și Carta de la Nisa (2000). Perspectiva integrării impune în diferite țări nevoia de modernizare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în toate țările occidentale. Pe de altă parte, extinderea votului a fost văzută de diferiți liderii europeni conservatori ca un mijloc pentru mai buna integrare a claselor sociale "de jos" (muncitoare, în primul rând) sau ca o modalitate de a consolida puterea parlamentară a partidelor conservatoare. Este, vorba, deci, de o problemă complexă de incluziune/excludere, în care strategia de incluziune a elitelor politice (clasele de mijloc sau burghezie) ajută la "de-radicalizare" și invers [Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens, 1992
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
este mult mai puțin edificatoare decât precedenta, deși este percepută doar de elitele politice și ca "savanții" instituțiilor, ea își păstrează importanța și are o reprezentare instituțională remarcabilă în țări precum Germania și Austria. Astfel, regimul democratic începe și se consolidează în zonele menționate, având caracteristicile, inclusiv cele instituționale, prezentate deja, și, apoi, se extinde în alte zone din cauza epuizării regimurilor autoritare de lungă durată (Spania și Portugalia) sau niciodată legitime (Grecia), a colapsului economic al regimurilor autoritare (în special în
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
lor cu democrația. 4. Care sunt condițiile esențiale ale democrației contemporane? Răspândirea democrației nu garantează întotdeauna consolidarea și persistența acesteia. Este deci oportun să reformulăm întrebarea astfel: "Este posibilă identificarea anumitor condiții "apolitice" relevante pentru democrațiile care s-au instaurat consolidat în ultimele decenii? În aceste decenii, răspândirea democrației doar prin "imitare" a făcut relativ superfluă analiza tranzițiilor și a instaurărilor democrațiilor. Această întrebare a dat naștere unei dezbateri aprinse. În ciuda limitelor în înțelegerea acestei teme, unele elemente de ordin metodologic
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
faptul că o analiză atentă arată o direcție cauzală diferită de cea prezentată de Diamond și Vanhanen. Astfel, Przeworski și colegii săi arată că, prin decizia unui lider sau a unui grup de lideri democrați, o democrație poate să se consolideze, declansând un proces de dezvoltare economică. Analiza a 135 de țări (în perioada 1950 și 1990) arată că dezvoltarea este datorată: 1) creșterii venitului pe cap de locuitor (aici sunt reluate observații similare celor formulate de Lipset; 2) bunei performanțe
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și fără a există vreo formă de responsabilitate (accountability) "orizontală". Condițiile indispensabile pentru asigurarea responsabilității sunt evidente. Pe lângă aspectele deja indicate (posibilitatea de alternanță și bipolaritatea partidelor), este important ca cele două responsabilități, verticală și orizontală, să fie, ambele, prezente, consolidându-se astfel reciproc; în al doilea rând, trebuie să existe un sistem judiciar independent și alte instituții publice independente pentru a exercita concret controalele cerute de lege; în al treilea rând, rămâne esențială participarea efectivă a cetațenilor interesați, educați și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]