KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...546 547 548 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se îneacă, tușește... Tace... Daniil, cu tunica ghemotocită la piept, oftează, bolborosește: Doamne, Dumnezeule... Ștefan, istovit, cu ochii pironiți în gol, îngână răgușit: La Valea-Albă... începe el, dar se lasă să cadă pe lăicioară, sfârșit, cu umerii pleoștiți, cu ochii goi, pierduți. "Văleatul 6984 de la zidire, 26 a lunii Cuptor, Vodă Ștefan fu înfrânt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Zău-așa! se îndârjește Daniil. Îți ostoiește durerea... Îți aduce uitarea... pacea... Barem să dormi... Să te hodinești... Ești... ești ostenit, ostenit... Ștefan, cu ochii mijiți de nesomn și oboseală: Să mă hodinesc? Să dorm? Ahh! Ce fericire să dormi! Dumnezeule! Când m-oi duce la culcare la Putna o să mă satur de somn... O mie de ani... până la Judecata de Apoi, o să mă tot odihnesc. Și cel mai zbuciumat râu ce coboară de la munte, învolburat, își află odihna cufundându-se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
firul, cu amară obidă, copleșit de amărăciune: Am vrut să mântui țara de orice asuprire străină. Și, iată, chiar "am mântuit-o"!... Am cufundat-o într-o și mai adâncă robie! Câtă durere și moarte am adus în Țara Moldovei!... Dumnezeule! Turcii o trec prin foc și sabie! Și mi-o sfârtecă! Și mi-o batjocoresc! Și mi-o scaldă în sânge! Și... și n-are cine le sta împotrivă cu sabia! Ai mei, cei dragi n-am nici o știre -, sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Toți m-au trădat! Ai mei chiar! Și... și, cum să mai creadă în mine, când eu însumi nu mai cred?! În cine să cred?! Constantinopolul a căzut in mâinile păgânilor! Azi e rândul Sucevei! Mâine, al Romei!... Unde ești Dumnezeule?! întreabă, trăgându-și cu greu sufletul. Și totuși...totuși, trebuie să fac ceva! Și... și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mâine, al Romei!... Unde ești Dumnezeule?! întreabă, trăgându-și cu greu sufletul. Și totuși...totuși, trebuie să fac ceva! Și... și diavolului m-aș vinde, și sufletul mi l-aș vinde pentru o mână de ajutor!... Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! se oțărăște Daniil și ridică ochii spre cer cu mâinile împreunate a rugă. Iartă-l, Doamne! Iartă-l că-i e sufletul bolnav și mintea-i e rătăcită... Iartă-l! Ștefan, schingiuit, adresându-se unor fantome pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe barba Profetului că Mahomed numai capul "spurcatului ghiaur al Moldovei" visează, bineînțeles, dat la sare să nu se împută, umplut cu paie și înfipt în suliță, cu care să deschidă cu mare pohfală alaiul de biruință pe ulițele Stambulului!... Dumnezeule! îngână Daniil îngrozit. ...Sau... sau și mai rău!... Îl vezi pe Marele Ștefan "Catapeteasma", "Sabia" și așa mai departe îl vezi lepădat, cetluit într-o cușcă zăbrelită, ca pe-o lighioană spurcată, dat în târg prin toată Împărăția, ca orice

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
m-am întrebat: "Atunci, la Baia, oare care a fost prețul vânzării Moldovei?" Mateiaș, cu săgeata ceea, nu cred că a fost zgârcit pentru așa o facere de bine... Isaia își aruncă ochii în pământ, să nu-l trădeze căutătura: Dumnezeule! Cât o să mă mai chinuiești, Doamne?! Te joci cu mine, ca pisica cu șoarecele! Încaltea, taie-mă! Și gata! Vai de mine! se zbârlește Ștefan jignit. Fără dovadă?! Fără județ? Că n-oi fi vreun satrap! Mai glumește omul... La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
răvășită, numai broboane, retrăind aievea întâmplările, ne strecuram pe lângă ziduri, când, deodată, din susul străzii, ne iese în cale o bandă de bașbuzuci cu iatagane însângerate. Îngroziți, am rupt-o cale-ntoarsă. Fugeam... Fugeam... Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de preț pe noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două zile, a stat apăsat, tăcut. Apoi, mi-a răspuns răstit: "De-o fi să... O să-l rog pe Mateiaș... Un loc de refugiu, undeva în Transilvania..." Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el ci fași și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
colorate. "Ce-i în mână, nu-i minciună". Aici, barem, știm ce avem. Avem dragostea... Și mai avem visul, și mai avem speranța... Sunt și copiii, și cerul, și tinerețea, și cântecul, și iarba verde de acasă... Și lacrima chiar... Dumnezeule, câte lucruri bune și frumoase avem!... De te gândești bine, "Raiul" ar putea fi chiar pe pământ. Iadul și Raiul sunt în noi. Toate acestea și câte încă... Păcat că le prețuim numai când le-am pierdut. "Gaudeamus igitur"! explodează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să se creadă supraoameni, adaugă Maria. Își creează un adevărat cult al personalității: "Omul providențial", un geniu stăpânitor ce se naște o dată la cinci sute de ani... De fapt, au o rotiță sărită aici, își împunge el tâmpla cu degetul. Dumnezeule! strigă Alexandru, eroic, și mușchii încordați se umflă sub cămașa nădușită, lipită pe trup. De m-aș întâlni în luptă, față-n față cu acest "Magnific"! I-aș arăta eu "Fatih-Fatih"! Un cetitor în stele, egipțian, pripășit la curtea padișahului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
oamenii, poporul. Turcul de rând, e amărât-amărât, vai de el , dar tare cumsecade și primitor, în toată sărăcia lui; nu visează el la cuceriri, la stăpâniri străine, gândul lui e la ce mănâncă mâine. Toți despoții lumii îl iau pe Dumnezeul lor tovarăș de arme, să le justifice crimele în numele unui sfânt ideal. Adevărul e că prostimea trebuie prostită cu un portdrapel "sfânt". Toți le promit marea cu sarea pentru sacrificiile lor, binefaceri nemaiauzite: "fericirea și ridicarea pe culmile cele mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Sfânta Sofia, de Sfântul Mormânt și alte fleacuri de-astea!... Dimpotrivă, în sinea lor, cu Papa în frunte -, se bucurau că, o dată cu Împărăția Romană de Răsărit, piere și pravoslavnica ortodoxie schismatică ce le stătea ca osul în gât. Câtă inconștiență! Dumnezeule! Ba, încă, nu știu care Papă de la Roma a propus creștinarea sultanului și decretarea lui ca "Împărat al Răsăritului"! Câtă inconștiență! Europa veacului nostru se zbate într-o profundă criză morală. E periculos "să gândești altfel". Nu știu cine a spus că " Sunt în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-am bălăcit, ciripește ea cu bucuria bălăcelii în glas. Dumnezeule! Ce-am pierdut! se căinează Ștefan. Și chiar ști să înoți? Ohooo! Taica m-a-nvățat. Era... e un înotător neîntrecut. Și Dunărea o trecea înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
subito! Don Batista medicare, vindecare... Grazie Don Giovanni! îl îmbrățișează cu căldură Ștefan. Grazie! Măseaua! își împunge el apoi cu degetul falca. Dente-molare! Madonna mia!... Dar n-am avut timp, se scuză Ștefan. Turcii-n sus, turcii-n jos!... Când, Dumnezeule?! Acu', la Stambul, e liniște. Ciuma să trăiască! Scoate-mi-o! Lepădare! Capisco?! Eliminare! Extirpare!... Presto, subito! face Batista semnul cleștelui. Oricum râde Ștefan îmi rămân destui dinți cu care să mușc. Tot se vaită unii și alții "că-s

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Românii și ungurii, uniți, fac o mare putere", a recunoscut-o însuși Mahomed. Și, ca să fim și mai puternici, mă bate gândul să mai poruncesc la Brașov să-mi făurească încă două mii de săbii. Vistiernicul Juga sare, foc și pară: Dumnezeule! De unde bani?! Faurul Mihail din Scheii Brașovului iar mi-a trimis vorbă: Ce aveți de gând cu datoria pentru cele cinci mii de săbii poruncite de Vodă Ștefan și plătite pe jumătate numai?!"... Trece-l pe răboj! Dă-i ceva-ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Patimile", "Iisus răstignit", frumos, senin, scăldat în lumină, cu aureolă aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit asemenea luptă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mult. Împărțiți în tabere, scoteau săbiile, se încăierau între ei ca orbeții, pustiiau târgurile; vărsările de sânge, jafurile, omorurile se țineau lanț, că bieții oameni ziua-n amiaza mare tremurau în spatele obloanelor trase. Nu mai era lege, nu mai era Dumnezeu!... Colac peste pupăză, foametea, ciuma, lingoarea, frigurile negre bântuiau într-o veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de râs. Să fii văzut atunci ochi boldiți și guri căscate... Câțiva au pus mâna pe săbii, dar le-au băgat repede în teacă; cetatea era înconjurată de vitejii mei. Când a fost vorba să înapoieze pământurile hrăpite cu japca... Dumnezeule! Turbaseră! Au încercat vechile lor figuri: cu pumnalul, cu otrava, cu borșul... Prea târziu! Toată Moldova se adunase în jurul meu. Au strigat după oaste străină. A venit oaste străină. Prostimea a pus mâna pe topoare și n-au mai aflat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă loc. Aoleooo! Parcă pot?! Curu' meu e-o rană! se vaicăre Cupcici plângându-și de milă. Dumnezeule! Ce-am pătimit!... Să vedeți! La "Întrecerile voinicești" de răs-duminică, că Păgânu' nici Ziua Domnului n-o cinstește -, mă luptam cu spada, ca un leu mă luptam de-mi dăduse și borșu' pe nas. Diavolu', cu ochii pe mine, mârâia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
trebuie să fie pildă tuturor celor ce-or cuteza să se mai ridice împotriva "Neînvinsului Aliotman și-al Fatihului său"!"... Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia grozavă a lui Mahomed n-avem scăpare! Doamne Dumnezeule, apără și ferește! se crucește Juga. Nu numai noi suntem în primejdie. Tăvălugul turcesc, ciuma războaielor de jaf și cotropire, se întinde spre inima Europei. Visul lui Mahomed e triumful Islamului asupra Europei. De fapt, războiul nostru e un război

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de credință la Înalta Poartă... Am refuzat! Dar... dar dacă, într-o zi, interesele Moldovei mi-o vor cere, pe Dumnezeul meu, te voi da! izbucnește el după o tăcere grea. Te voi da, Alexandre! Ai înțeles, acu, Săndrele, ce înseamnă să fii domn? Ce valoare are dragostea mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vlaicu. Întâi "Patimile". O să ajungem și la "Înviere"... Cine știe... răspunde Ștefan cu un surâs amar. Stanciu îl privește, îi zâmbește la rândul său: Priviți la el! Zâmbetul! Surâsul de nepătruns al lui Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt! Stanciule Marele, îi întoarce zâmbetul Ștefan. Nici cu domnia ta nu mi-i rușine. Iaca-acu, nu știe omul, mă lauzi au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
exclamă Ștefan întunecându-se și se repede să-l susțină îmbrățișându-l să nu cadă. S-au pornit?!?! Vi... vin?... gângăvesc gurile boierilor ce tot erau căscate, că râdeau. Gherasim își trage sufletul și, mucalit, începe să se vaicăre: Du... Dumnezeule!... Într-un galop... Câți cai ai mai crăpat? i-o retează Ștefan. Hai las-o! Vorbește! Vin! Vin, Măria ta! S-au pornit! Vin cu toată puterea Împărăției! Mă așteptam, șoptește Ștefan, alb, rece. În zorii zilei de 13 mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]