14,117 matches
-
la rândul lor se sprijină pe simboluri. Aș adapta însă aici definiția lui Durand astfel: schema este o generalizare dinamică și logico-simbolică a imaginarului în ansamblul său și a oricărui mod de a proiecta imaginativ. Ea alcătuiește nu doar "canavaua imaginației", ci și a imaginarului. Nu o consider doar un reflex colectiv inconștient, non-rațional, nici doar un simbol funcțional, ci și o matrice pe care se pot fixa, prin ceremonial și prin memorarea istoriei, diferite forme și structuri, precum și substanța imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
stereotipul etc.) și oferă "schița" pe care apoi se încarcă materia imaginarului sau o structură simbolică. Durand o reduce la un impuls primordial, la un factor pur antropologic, corelând-o strict cu senzorialitatea, restrângând în acest fel și pluralitatea funcțiilor imaginației și ale imaginii la limitele percepției "sensibilului". O a doua noțiune generală și fundamentală pentru sistem, precum schema − transportor și suport în timp pentru materia imaginară −, este structura, asimilată de Durand unui protocol normativ al reprezentărilor imaginare, bine definită și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cu un conținut determinat pe bază lingvistică; ulterior, el poate deveni figurativ, dar aceasta este ipostaza cea mai îndepărtată, de fapt, de principiul său generator. Nu e cazul să echivalăm arhetipul cu "ideea" și nici să îl așezăm sub semnul imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și nu icoana divinului − fără să diferențiem aici între divinul precreștin
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și mai puțin provocatoare. Imaginea simbolizată joacă un rol relevant în ceremonial, de aceea ea se manifestă deplin în texte și în programele iconografice, în mărturiile care descriu ceremonialurile de consacrare a puterii sau care redau portretul identitar; ea provoacă imaginația intelectuală, se bazează pe coduri culturale și pe cunoaștere; imaginea-semn are în schimb un caracter informativ, de aceea funcția ei se situează mai aproape de procedeul narativ, de trăire, de reactivitate și de senzorial. Semnul declanșează sau intră în schema acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginarului, pe care o propun aici, este așadar strict conceptuală, nespecifică unei perioade sau unui anumit spațiu, ci doar unui tip de cultură predominant orală, caracterizată de o sumă restrânsă de formule, "oficiale" sau populare, prin care se manifestau funcțiile imaginației colective, de grup (sat, clasă profesională, etnie etc.) sau individuale. Sistemul (permeabil) are un caracter taxonomic, este așadar normativ și schematic în interior; ni-l putem reprezenta geometric, ca pe un corp în spațiu, dată fiind complexitatea sa internă și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
al traducerilor din textele sfinte și al hagiografiilor) sau purtătoare de indici de "literaturitate" (horoscoape, zodiace etc.), și în programele iconografice apar semne ale "artisticității". Aceste mărturii merită de asemenea integrate în analiza imaginii, a simbolurilor și a expresivității produselor imaginației, mai ales prin stabilirea diferențelor în raport cu motivele cu circulație mai largă în imaginar. Pentru cercetarea de față, care nu ia în discuție valoarea scrierilor, căutată sau obținută involuntar de autori, și care nu ierarhizează acești martori ai identității medievale românești
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginarul comunității. Putem avea așadar în imaginar și reprezentări ale unor roluri care nu au primit o funcție simbolică. Simbolicul pe care Le Goff îl excludea din imaginar, dimpotrivă, face parte intrinsec din el, pentru că reprezintă rezultatul uneia din funcțiile imaginației (și toate sunt implicate în procesul de imaginare). Simbolurile alcătuiesc în cea mai mare parte substanța imaginarului medieval, tocmai datorită puterii lor de reprezentare și a schemei duale care le face ușor de memorat; în final, datorită capacității lor de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
terestru și pentru lumile fantastice) rezultă "module" determinate de un ritm binar, prin afirmarea și negarea valorilor. Ele includ modelele și anti-modelele lumii laice, dar și exemplaritatea recomandată de biserică și figurată de "personajele" teologice sau hagiografice, contrapuse bestiarului. Funcțiile imaginației sunt revelate diferit de "ochiurile" acestei matrice pe care am ales-o pentru a organiza convențional unitățile imaginarului medieval local. Ele nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
am ales-o pentru a organiza convențional unitățile imaginarului medieval local. Ele nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea materiei imaginative. Reprezentările perceptibilului sunt configurate mai curând cu ajutorul imaginației mimetice (icastice); manifestările sacrului sunt transpuse în imaginar mai degrabă de imaginația simbolică (iconică); pentru fenomenele care scapă logicii de constituire a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și a planurilor creației, este cea care
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nu sunt "repartizate" în mod exclusiv unui registru sau altul, dar au o anumită relevanță în raport cu celelalte în constituirea materiei imaginative. Reprezentările perceptibilului sunt configurate mai curând cu ajutorul imaginației mimetice (icastice); manifestările sacrului sunt transpuse în imaginar mai degrabă de imaginația simbolică (iconică); pentru fenomenele care scapă logicii de constituire a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și a planurilor creației, este cea care redă insurgența gândirii și a credinței, dar și lumea necunoscută sau "lumea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
este cea care redă insurgența gândirii și a credinței, dar și lumea necunoscută sau "lumea de dincolo". Fantezia generează mai curând corpusul imaginilor numite fantastice, fabuloase, magia, iluzia și chipul maleficului sau "literatura" livrescă ficțională (în formele ei medievale), în timp ce imaginația este cotată drept o funcție de reprezentare a fenomenelor puterii laice sau religioase (istoriografie, pravile sau morala creștină). Urmând acest traseu științific, se poate realiza joncțiunea dintre viziunea antropologică asupra puterii și matricea de organizare a materiei imaginarului medieval. Modelul s-
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
oficială (o suprastructură de tip sintagmatic), cu credințele populare, ereziile sau gnozele care traversează cultura și imaginarul popular creștin, cu bestiarele, complexele, codurile și unitățile spațiu-timp ("clase morfologice") și cu o zonă în care imaginile fantastice sunt generate de o imaginație bogată și insurgentă față de dogmă, completată, în sfârșit, cu o zonă a "literaturii" livrești (mai puțin liberă însă, din cauza vizibilității ei la nivelul elitelor, unde canonul este mai atent respectat). Speculum mundi Imaginarul medieval în scrierile din Țările Române Paradoxurile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
foarte populară la nivelul comunității, el dublează într-o oarecare măsură modelul politico-religios și cultural al lui Constantin I. Eroul Alexăndriei (text din Codex Neagoeanus), deși este adaptarea locală a unui personaj străin, întruchipează suma atributelor regalității, atât de dragi imaginației mitizante românești (Moraru 60-82). Alexăndria, roman pseudo-cavaleresc al inițierii viitorului autocrat, este și o narațiune în spirit hagiografic, ce fixează în cultura și în imaginarul medieval românesc figura apologetului militar - cunoscută și din scrierea Varlaam și Ioasaf, în reușita variantă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
supune protagonistul la diverse probe, fie că îi oferă ajutorul, fie că îi arată doar un înspăimântător spectacol al diformului și al grotescului. O alternativă fabuloasă, uneori impregnată de mirabil creștin, mai aproape însă de mit și de fantastic, benefic imaginației și formării spiritului curios; un univers pe care întotdeauna eroul îl ia în stăpânire, fără a eșua în tentativele sale de civilizator. În definitiv, dacă bestiarul imaginat este o replică dată realului, fantezistă, amplificată retoric tocmai pentru a proiecta la
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reziduală" formată din structuri ideatice antice, preluate și transformate în planul oikonomic creștin, s-a întâlnit la nivel local mai curând cu soluțiile pragmatice de menținere în istorie (atât politic și ideologic, cât și social sau economic) decât cu o imaginație culturală fantezistă sau cu o gândire raționalistă novatoare (de altfel, aproape imposibile într-o cultură tradiționalistă). Imaginea, simbolistica și imaginarul colectiv, rămase la populația ortodoxă românească în siajul rezistenței canonice iconodule, pe alocuri chiar a isihasmului, au integrat în principal
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
confesionale tradiționale au provocat o slăbire a rolului imaginii religioase. Neo-raționalismul veacului iluminist a constituit în parte contra-replica dată barocului și exceselor în reprezentarea sacrului din secolul precedent. La rândul lui, neoclasicismul reintroduce un "dezechilibru iconoclast între puterea Rațiunii" și imaginație, iar semnele "funcționalismului" său se fac simțite curând, prin anularea simbolisticii baroce atât de bogate și prin introducerea unor simple și univoce alegorii (Durand, Aventurile imaginii 141). Imaginarul continuă să reziste, însă contextul și cadrul său de manifestare se schimbă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reflectat de ea) și din istoria sa duală, a afirmărilor spectaculoase în raport cu (auto)negările. În cadrul lui, imaginea nu are în sine o valoare de fals sau de adevăr, pentru că ea este un mijloc de a reda o realitate percepută (prin imaginația mimetică sau icastică), o provocare mentală (prin imaginația simbolică sau iconică) sau o viziune (prin imaginația onirică sau fantezie). Rolul ei aici este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a afirmărilor spectaculoase în raport cu (auto)negările. În cadrul lui, imaginea nu are în sine o valoare de fals sau de adevăr, pentru că ea este un mijloc de a reda o realitate percepută (prin imaginația mimetică sau icastică), o provocare mentală (prin imaginația simbolică sau iconică) sau o viziune (prin imaginația onirică sau fantezie). Rolul ei aici este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale sau colective, înspre o altă "existență", în parte
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginea nu are în sine o valoare de fals sau de adevăr, pentru că ea este un mijloc de a reda o realitate percepută (prin imaginația mimetică sau icastică), o provocare mentală (prin imaginația simbolică sau iconică) sau o viziune (prin imaginația onirică sau fantezie). Rolul ei aici este de a păstra sau a transfera o semnificație, pe o schemă particulară, prin filtrul unei conștiințe individuale sau colective, înspre o altă "existență", în parte independentă de creatorul sau de referentul său ori
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care imaginarul le ia. În ciuda tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și să se îmbogățească; chiar dacă imaginea religioasă a fost retrasă și negată, temporar sau definitiv, din clădirile de cult, funcția imaginației și mentalitățile care susțin imaginarul s-au manifestat permanent. Oare afirmarea și negarea imaginii sunt cauzate mai curând de dorința/de frica de oglindire în ea a ființei și a chipurilor alterității sale? Este posibil ca aspectele controversate ale imaginarului
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
private. București: Meridiane, 1994-1996. [1985-1987] Ariés, Philippe. Omul în fața morții. București: Meridiane, 1996. 2 Vol. [1977] ---. Timpul istoriei. București: Meridiane, 1997. [1954] Armbruster, Adolf. Romanitatea românilor. Istoria unei idei. București: Ed. Enciclopedică, 1993. Bachelard, Gaston. Apa și visele. Eseu despre imaginația materiei. București: Univers, 1995. [1942] ---. Flacăra unei lumânări. București: Anastasia, 1994. [1986] Baltrušaitis, Jürgen. Le Moyen Âge fantastique. Paris: Flammarion, 1993. ---. Oglinda. București: Meridiane, 1981. [1978] ---. Formări, deformări. Stilistica ornamentală în sculptura romanică. București: Meridiane, 1989. [1986] Barbu, Daniel. Byzance
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Gilbert. L'Immaginario. Scienza e filosofia dell'immagine. Como: RED, 1996. Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la mitanaliză. București: Nemira, 1998. [1992]. ---. Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală. București: Univers Enciclopedic, 1998. [1960]. ---. Aventurile imaginii. Imaginația simbolică. Imaginarul. București: Nemira, 1999. [1964] [1994]. ---. Arte și arhetipuri. București: Meridiane, 2003. [1989]. Duțu, Alexandru. Dimensiunea umană a istoriei. Direcții în istoria mentalităților. București: Meridiane, 1986. ---. Histoire de la pensée et des mentalités politiques européennes. București: Tipografia Universității București, 1998
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și ideea despre "formele a priori" ale facultății de cunoaștere. Fără forma intelectului numită de Kant "judecată", categoria nu poate face trecerea de la senzații la "obiect". E drept, tocmai categoria este cea care "obiectualizează" senzațiile (prin intermedierea schemelor temporale ale imaginației transcendentale), însă numai în funcțiunea sa judicativă (ca funcție în judecată). Trecerea gândirii (în mod reprezentațional sau noetic) către lucruri, în vederea "sintezei" onticului cu lingvisticul, este, așadar, problematică. Căci onticul pare a fi de la bun început un fel de sinteză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare de noțiune, în context judicativ. Sau putem socoti valabil scenariul kantian al constituirii cunoștințelor prin contribuția formelor a priori ale facultății de cunoaștere, de fapt, a apercepției originar transcendentale, a categoriilor "aplicabile" la "obiecte" prin schemele temporale ale imaginației; sau scenariul fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar corespunde unui "lucru" anume și unui "nume" determinat. Dar ne putem baza pe intuiționiști și pe unii fenomenologi, admizând un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logica transcendentală. Cel dintâi reprezintă, desigur, acordul dintre cunoștință (judecată) și propriul său obiect dat empiric. Ceea ce este cu totul semnificativ aici este faptul că însăși aprehensiunea ca fapt al unității sintetice necesară oricărei cunoștințe, alături de senzație și de sinteza imaginației devine ceva anume: aprehensiunea cutare, diferită de orice altă aprehensiune, adică "această aprehensiune", survenită printr-o anumită sinteză a diversului sensibil. Acesta din urmă, ca "fenomen", este condiționat de aprehensiune, de unitatea sintetică a conceptului corespunzător; dar aprehensiunea, la rându
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]