14,689 matches
-
la drama cu note expresioniste, pentru că nu despre o dramă natu- ralistă este vorba în Năpasta, ci despre un joc psihologic complex, și o marcare a unor voințe care au ceva din dictatul insurmontabil al tragediei și din visceralitatea unor trăiri la limită care fac trimitere la un psihism abisal. Pe bună dreptate, contextul țărănesc a părut impropriu dacă nu chiar bizar acestor uriașe degajări psihice, iar tipul acesta de conflict tragic încadrat clar în rama sen- sibilității expresioniste nu mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
paro- xismelor retorice. Cu toate acestea, ceea ce constituie esența discursului catastrofic al lui Nae, nu este nicidecum teroarea, angoasa sau compasiunea, ci jubilația. Trăirismul lui Nae este în deplin acord cu o catastrofă delectabilă. Apropierea sfârșitului constituie rațiunea unei plenare trăiri. Abnormul este aici rezultatul unei excitații jubila- torii, la antipodul celei nevrotice a lui Leiba Zibal. „Simț enorm și văz monstruos” devine un modus vivendi pe care discursul jurnalistic și cel al lui Nae îl împărtășesc odată intrate în rezonanță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
regizorul întrebuin- țează termenul de „delir”. „Delirul politic ăformă degene- rată a liberalismului burghez, al cărui dușman neîmpăcat era Caragiale, setos de ordine și autoritate - Situațiune, O lacună, Atmosferă încărcată... și bineînțeles, în primul rând O scrisoare pierdutăă precum și delirul trăirii irespon‑ sabile, de unde delirul «bășcăliei», plăcerea adâncă, eternă, pentru farsa macabră ă1 aprilieă, se vor împleti, într-o teribilă organicitate, cu celălalt delir caracteristic eroului cara gialesc, delirului pasional. Sinteza celor trei deliruri - delirul pasional, delirul politic și delirul «bășcăliei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îngrămădite în trupul altei femei care le desăvârșește și la face identități cu carne, cu suflet, cu frământări, cu sentimente, numai și numai din pricina harului de actriță. Magnetismul aparent spontan cu care își purta personajele prin scenă, intensitatea fanatică a trăirilor, echilibristica periculoasă și devastatoare pe firul transparent de ață dintre tragic și comic, glasul cu densități de bocet ancestral (uneori) sau cu gângureli de porumbiță ofensată (alteori), implicarea devotată până la nesăbuință în repetiții, au fost câteva din atuurile Adei la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași. Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și cu exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară. Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903ă, Gavriil Musicescu a
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
de balet - Nicolae Iacobescu, Anton Romanovschi, Bella Balogh și Marilena Preoteasa Tutova - care au montat spectacole în primele stagiuni aveau în Natalia Vronschi unul din pilonii de bază ai concepției lor regizoral coregrafice: Lirismul ce se degaja din mișcările și trăirile sale în rolurile încredințate erau proprii temperamentului său mereu visător. Odată cu prima premieră coregrafică clasică la 19 februarie 1958, în rolul Swamildei din opera Coppelia de Leó Delibes, Natalia Vronschi-Gașler a creat personaje de neuitat: Maria din Fântâna din Baccisarai
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
adversari ai realismului dogmatic, În timp ce tu erai greu de definit. O altă comparație poate lămuri mai bine poziția ta În contextul de atunci. Dacă priveai realizările lui Penciulescu, vedeai un regizor care Înțelesese cel mai adânc realismul ca adevăr al trăirii. Chiar când stiliza sau sublinia teatralul, era mai interesat de prezența vie a actorului În comunicare decât de orice altceva. Tu te lăsai dus de amestec, nu de dragul amestecului În sine, ci căutând libertatea gândului și a acțiunii scenice. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În viață cu dorința nemărturisită de a găsi și aici intensitatea pe care mi-o oferea scena. Dezamăgirea era pe măsura decalajului - după o premieră, nimic nu rămânea „intens“ mai mult de-o clipă. Călătoriile, da, Îmi dădeau satisfacția unei trăiri intense, dar când nu călătoream, mă simțeam cuprins de neliniști necreatoare. Dacă În teatru eram puternic, În viață mă simțeam indecis, slab, confuz. Ce căutam de fapt? Mi-am adus aminte, În toiul acestui zgomot interior ce se derula pe când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
unui sicriu; chiar și acesta era gol, de parcă, În sensul invers al evenimentelor, până și oasele lui s-ar fi dezintegrat. Asemenea fantezii nu sunt străine celor care au pășit de curând În viață. Sau, altfel spus, primele și ultimele trăiri tind să aibă o notă adolescentină - cu excepția cazurilor, posibile, când ele sunt Îndrumate de vreo religie venerabilă și rigidă. Natura se așteaptă ca adultul să accepte cele două neanturi, dinainte și de după, cu aceeași indiferență cu care acceptă extraordinarele viziuni
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
drame, sentimente, conflicte: dramaticul și comicul faptului istoric. Și, nu în ultimul rând, în ce măsură trecutul toate câte au fost estet învățătură pentru ceea ce este, pentru ceea ce va fi. Romanul este și parabolă, simbol cu conotații contemporane, prin trimiteri transparente la trăirile timpului nostru. Arta cu care împletește trecutul cu prezentul, istoricul cu artisticul, respectând adevărul și ținând în frâu fantezia, izvodind o operă care nu copiază fidel, ci reproduce creator viața însăși, din care oamenii judecând trecutul să capete învățătură prezentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rele. Cine nu ține seama de istorie, riscă să-i repete greșelile", a spus un mare istoric și sociolog american. Romanul lui Ștefan Vodă și al Moldovei lui nu este povestit, ci trăit, trecutul se deapănă la timpul prezent, ca și cum trăirile eroilor s-ar petrece sub privirile vrăjite ale cititorului ce devine, din spectator, martorul din umbră al dramei; mai mult, prin participarea emoțională, pentru el, povestirea devine adevărată, eroii sunt vii, trăiesc cu el alături: e o vrajă, o minunată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ceea ce am gândit că lipsește, completându-l vizionar, cu fapte, întâmplări, gânduri, sentimente care "ar fi putut să fie adevărate". Arta, literatura, îmi acordă această libertate, cu condiția să nu mint, să nu falsific logica personajului, să cred în sinceritatea trăirilor acelea, care, astfel, sunt autentificate. Biografia închipuită a Mariei de Mangop nu este minciună, ci plăsmuire, și, atâta vreme cât este necunoscută, nu poate fi tăgăduită. Tentativa de sinucidere a Doamnei Maria, imaginată în roman, s-ar putea să aibă un substrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
intermediară între epos și dramă." (Adrian Marino) Romanul modern, rebel dogmelor, se sustrage rigorilor oricărei clasificări și, sub influența artei dramatice, a cinematografului, a realizat o sinteză, îmbogățind genul epic cu modalități de exprimare dramatică, apropiind literatura de om, de trăirile lui în suprafață și în adâncime, dinamic, obiectiv, nemijlocit, în care meditația se amestecă cu dialogul, "ca în viață", fără intervenția atotștiutoare, demiurgică a scriitorului, cu o receptare aproape vizuală, afectivă a cititorului, și, care, astfel, devine într-un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
până la care ar fi putut crește istoria românească." (Lucian Blaga, Spațiul mioritic) Nu putem uita pe alt mare, mare om al nostru, martir, cărturar care cu strădanie multă s-a aplecat asupra letopisețelor, asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
clipe. Mai era apoi, după cum am spus, acea minunată seară de mai, caldă, senină - pentru mine cel puțin, pentru memoria mea regina primăverii din acel an. Mai erau, desigur, și cei 17 ani ai mei, nu demult împliniți, toată prospețimea trăirilor, toate așteptările avide ale vârstei. Cum, nu știu, dar sigur e că seara de mai, râul de oameni de dedesubt (pe care rareori i-am simțit ca atunci în așa măsură afini) și adolescența mea setoasă de neprevăzut s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dintre două cursuri în amfiteatrul Facultății de Mecanică din Cluj - evocate în După-amiaza de sâmbătă și în cartea de față, ca și, în alte volume. Ideea romanului este că paradisul e pavat nu cu intenții bune, ca iadul, ci cu trăiri și ființe bune, că el constituie chiar totalitatea acestor trăiri și oastea acestor ființe ridicate la cer, posibilitatea de a trăi veșnic în cele mai luminoase momente și spații lumești. Raiul ar fi prelungirea și însumarea crâmpeielor de rai din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
evocate în După-amiaza de sâmbătă și în cartea de față, ca și, în alte volume. Ideea romanului este că paradisul e pavat nu cu intenții bune, ca iadul, ci cu trăiri și ființe bune, că el constituie chiar totalitatea acestor trăiri și oastea acestor ființe ridicate la cer, posibilitatea de a trăi veșnic în cele mai luminoase momente și spații lumești. Raiul ar fi prelungirea și însumarea crâmpeielor de rai din timpul vieții, amfora reconstituită din cioburi; raiul ar fi asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Maica Domnului) se uită la tine cu atâta duioșie de parca îți spune ceva tainic, ceva... o mângâiere parcă îți dă. O transformare, o liniște sufletească îți dă, îți ia greutatea pe care o ai în suflet. Simți o ușurare, o trăire aparte ce nu se poate explica în cuvinte. Una este să auzi și altă este să vorbești, să trăiești mai bine zis. Ceea ce trăiești nu uiți niciodată și de câte ori îți aduci aminte retrăiești acele momente binefăcătoare. Nici nu știu bine
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
auzi și altă este să vorbești, să trăiești mai bine zis. Ceea ce trăiești nu uiți niciodată și de câte ori îți aduci aminte retrăiești acele momente binefăcătoare. Nici nu știu bine cum să vă explic. Oricât m-aș strădui, nu pot arăta trăirea. Ea se simte, se trăiește. Ce trăiești nu poți uita, e țesut în suflet. Iar ce vorbești sau auzi se mai uita. Mergeți să vedeți că nu mint. Deși foarte greu am plecat din fața icoanei (nu mă puteam desprinde și-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
irealitate, parcă e adusă din Rai. Doamne, ce minunat ești! Tresaltă duhul în noi de bucurie lăuntrica. Parcă n-am mai pleca de aici, de la Tine, așa au spus și ucenicii Tăi când erau cu Tine pe Tabor. Este o trăire aparte față de lumea de aici. Atât de bine ne simțim în apă Iordanului, parcă ne-am născut din nou. O, ce bine-i! Ce mulțumire sufletească am simțit, am trăit! Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a rânduit aceste clipe fericite
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
lână, în patru ițe, afăcut o stofă, pe care a piuat-o și pentru a pune căptușală la sacoul acela și-a dat singura cămașă pe care o mai avea, din cânepă țesură. În inima mamei mele am aflat împlinirea, trăirea tuturor însușirilor iubirii adunate de sfântul apostol Pavel în sublimul imn al dragostei. „Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
în biserica din Volovăț. După amiază au venit la biserică „ostașii Domnului”. Am făcut vecernia și după aceea, o rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos. Cei prezenți au suspinat și au vărsat lacrimi în timpul acestei rugăciuni. Oameni cu sete de trăire duhovnicească. Dar ce folos? Ei nu au și nu știu să respecte o ierarhie a valorilor. Ei nu știu ce-i mai important și ce-i mai puțin important. Mulți dintre ei au trăit zeci de ani într-un mediu religios nesănătos
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
hibrizi ai viselor diurne. Trăiesc o viață dublă cu mortul meu. „Trecutul” din textele lui René adresate mie mă umple de o energie fără nume. Trăiesc în plină literatură: inventez viața începând cu moartea, adică de la sfârșit la început. O trăire în care nu se contează pe viitor, pentru că el de fapt nici nu există, fiind o ficțiune din serpentinele misterioase din trecut. Un scriitor nu scrie, în fond, despre existența sa, ci numai despre ce își amintește, în cazul meu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
oprește la viață. Totul se petrece în simțurile mele atât de concret, încât aproape că nu-mi doresc asemenea vise fericite, pentru că după aceea sufăr îngrozitor, fiecare întâlnire cu iubitul meu presupune despărțirea brutală prin trezire. Sunt epuizată de intensitatea trăirii din vis. Țările occidentale s-au pus de acord să sancționeze Irakul. De fapt, războiul a început în formele lui cele mai îngrozitor de subtile. Oamenii suferă de foame și de neputința de a se salva. Ce rost are această durere
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
luptă pentru supremație. N-aș putea să „extirp” niciodată limba maternă, pentru că ea ține chiar de sufletul meu. Se spune pe bună dreptate că natura este fața lui Dumnezeu, și limbile sunt sufletele popoarelor, prin care ele își exprimă chiar trăirile esențiale ale vieții. Eu am avut și avantajul, ca și alți scriitori care au scris în două limbi, că eram un scriitor deja format când am venit în Suedia. Deci un scriitor avizat de ce se poate pierde o dată cu limba maternă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]