KorAP: Find »[drukola/base=elită & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...547 548 549 ...555 >

13,867 matches

Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525

limba franceză era un simplu pretext pentru demonstrația studenților împotriva elitei și a nedreptății sociale tot mai răspîndite. Studenții își începuseră demonstrația sub formă de trupe de șoc, iar ulterior mulțimea s-a alăturat tărăboiului creat. Prințul moștenitor Ferdinand și elita și-au dat seama de motivul real al demonstrației. Pe măsură ce lucrurile se înrăutățeau, prințul Ferdinand și prințesa Maria au venit să-i vadă jucînd pe cîțiva din prietenii din cercul lor de la Palatul Cotroceni. Au chemat armata (Regele Carol nu

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
zăpadă colcăiau mizeria, deznădejdea, zădărnicia și o devastatoare epidemie de tifos. Situația era dramatică: un milion și jumătate de refugiați, un milion de soldați ruși; penurie de alimente și locuințe, lipsă de combustibil și 100.000 de morți de tifos. Elita bucureșteană (membrii Regimului care reușiseră să fugă) a devenit și mai strîns unită la Iași. Politica a devenit într-o măsură și mai mare o afacere de familie. Brătianu s-a mutat într-o casă vecină cu aceea a lui

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
reacție la felul în care îl trata Brătianu. Tonul "Neamului românesc" era distinct și radical de stînga. Iată unul dintre articolele sale care ilustrează acest lucru. Scriind despre "Dulcea decadență" a "înaltei societăți", respingînd pretenția acesteia de a fi o elită, Iorga spunea următoarele: "Oamenii aceștia ai înaltei societăți au numai privilegii, dar nici o răspundere. Ei nu sînt produsul istoriei, ci al unei bune investiții și al unui noroc scandalos. Au o singură dorință: să fie văzuți și să se vorbească

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
un suflet, o conștiință care acționează în consecință. Masele au instincte și pasiuni; acestea sînt instincte primitive și sălbatice și pasiuni menite să satisfacă poftele și interesele. "Trebuie oare să permitem ca astfel de "adunări" să-și impună voința asupra elitei națiunii, formată de-a lungul timpurilor? Nu, un stat nu poate fi cîrmuit în acest fel!"210 Aversiunea lui Iorga față de populism era de neclintit. Prăbușirea sistemului liberal s-a produs în toamna lui 1928. Astfel încît aveau să aibă

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
Iorga nu a devenit prim-ministru prin voința poporului român și nici guvernul său nu a lăsat în urmă o impresie bună. Fapt aflat în discordanță cu marea șansă pierdută după Războiul cel Mare de a deveni liderul necontestat al elitei ieșite din tranșee și de a duce România Mare spre o reînnoire națională, culturală și socială. După eșecul guvernării sale, Iorga nu a renunțat la politică pînă în ultimul moment al vieții sale. Va continua să spere că țara sa

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
ce face cînd mi-a trimis scrisoarea"". Era prea tîrziu. Călinescu dăduse lovitura cu o seară mai înainte. În cîteva ore, aproximativ 30.000 de locuințe ale legionarilor au fost percheziționate și mii de legionari au fost arestați. Aproape întreaga elită a Legiunii a fost întemnițată la Jilava, Miercurea-Ciuc, Rîmnicu Sărat, Vaslui, Dragomirna și Dobrovăț. Persecutarea violentă a Gărzii de Fier a continuat în timpul verii și al toamnei; începînd din acel moment, emblema Legiunii, zăbrelele încrucișate ale unei închisori, reflecta o

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
vecinului său". Iorga era suficient de încăpățînat și de naiv ca să considere acțiunea Italiei drept o consecință a faptului că "Franța votase la Liga Națiunilor în favoarea sancțiunilor impuse Italiei în timpul războiului din Etiopia"3. A urmat căderea Parisului. Diviziile de elită SS au mărșăluit în pas de gîscă de-a lungul celui mai frumos bulevard din lume, trecînd pe lîngă Flacăra veșnică de sub Arcul de Triumf. Ca majoritatea intelectualilor, Iorga a fost profund îndurerat. Își căuta cuvintele, dar acestea nu-i

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
Tel. Difuzare: 032/233731 • Fax: 032/230197 • euroedit@mail.hotmail.com 1 Dimitrie Georgievici, Historians in Politics: Slobodan Jovanovič, "Journal of Contemporary History", vol. 8, nr. 1 (ianuarie 1973) 2 Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga București, 1968, p. 317 3 Educația elitei era diferită la răscrucea veacurilor. Bismarck își amintea de programa școlară de pe vremea cînd urma cursurile liceale: jumătate din clasa lui a căzut la examene, iar celaltă jumătate a condus Germania. Astăzi respingem adesea cu dispreț o asemenea emfază, catalogînd-o

by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

opozițiile din timpul războiului erau mai complicate și mai obscure decât sugerează etichetele sumare de după război: „colaborare” și „rezistență”. De exemplu, unii flamanzi din Belgia ocupată s-au lăsat ispitiți de promisiunea autonomiei (o ocazie de a scăpa de monopolul elitei francofone asupra statului belgian) și au sprijinit ocupația germană, repetând astfel o greșeală din primul război mondial. Aici, ca și În alte părți, naziștii au jucat cu plăcere cartea alianței, câtă vreme le-a convenit: belgienii flamanzi care erau prizonieri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ocupat de cel puțin două ori: mai Întâi de inamici, apoi de armatele eliberatoare. Unele țări (Polonia, țările baltice, Grecia, Iugoslavia) au fost ocupate de trei ori În cinci ani. Cu fiecare invazie, regimul anterior era distrus, autoritatea sa demolată, elitele eliminate. În unele locuri, rezultatul a fost tabula rasa: toate vechile ierarhii au fost discreditate, iar reprezentanții lor compromiși. În Grecia, de exemplu, dictatorul Metaxas eliminase Înainte de război clasa parlamentară; germanii l-au Înlăturat pe Metaxas, apoi au fost la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
exemplu, dictatorul Metaxas eliminase Înainte de război clasa parlamentară; germanii l-au Înlăturat pe Metaxas, apoi au fost la rândul lor izgoniți, iar În urmă au rămas foștii colaboraționiști, dezonorați și vulnerabili. Cea mai spectaculoasă schimbare a fost probabil lichidarea vechilor elite sociale și economice. Exterminarea evreilor europeni de către naziști nu era doar o oroare În sine. Ea a avut consecințe sociale semnificative pentru numeroasele orașe din Europa Centrală unde evreii constituiau clasa profesională locală: doctori, avocați, oameni de afaceri, profesori. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
defunctă a regimului/statului precedent, ci și orice urmă de civilitate sau atașament În relațiile dintre indivizi - și În mare parte și-au atins scopul. Dacă oficialitățile Îl brutalizau ilegal pe vecinul tău - fiindcă era evreu sau membru al unei elite educate ori al unei minorități etnice, deoarece căzuse În dizgrația regimului sau fără un motiv aparent -, tu de ce ar fi trebuit să-l respecți? Dimpotrivă, era prudent să mergi chiar mai departe: făcându-i vecinului probleme, te puneai bine cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
germană s-a retras, primele victime ale răzbunării spontane din Est au fost minoritățile etnice. Forțele sovietice și aliații locali nu au făcut nimic pentru a Împiedica acest lucru. Răfuiala nepremeditată (Însă discret alimentată, În unele cazuri) contribuia la eliminarea elitelor locale și a acelor politicieni care ar fi putut sta În calea ambițiilor comuniste. În Bulgaria, de exemplu, nou-apărutul Front al Patriei a stimulat pedepsirea neoficială a colaboraționiștilor de orice speță, sub acuza generică de „simpatizant fascist”, și a Încurajat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
colaboraționiști vinovați de delicte grave nu și-au recăpătat niciodată integral drepturile civile. Contrar unui longeviv mit postbelic, populația flamandă nu a fost pedepsită cu predilecție, deși este adevărat că, prin represiunea eficientă a suporterilor Noii Ordini (În majoritate flamanzi), elitele din Belgia antebelică - catolici, socialiști, liberali - au recăpătat controlul asupra Flandrei și Valoniei. Contrastul dintre Norvegia, Belgia, Olanda și Danemarca, ale căror guverne legitime au ales calea exilului, și Franța, unde regimul de la Vichy era guvernul legitim, este sugestiv. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lăsată În urmă era fascistă, iar puterea să fie câștigată la urne. Din poziția sa privilegiată În mișcarea comunistă internațională, Togliatti avea o perspectivă strategică mai amplă, În care situația Greciei servea drept avertisment. În Grecia, deși lumea afacerilor și elita administrativă colaboraseră masiv În timpul războiului, epurarea postbelică nu a vizat dreapta, ci stânga politică. Era un caz unic, dar concludent. Războiul civil din 1944-1945 i-a convins pe britanici că această țară mică, dar vitală din punct de vedere strategic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a iluziilor și speranțelor aduse

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a terminat, existau 536.000 de membri cu carnet; 1,2 milioane de austrieci făcuseră parte În timpul războiului din efectivele germane. Austriecii erau chiar prea bine reprezentați În SS și În conducerea lagărelor de concentrare. Viața publică și cultura de elită erau dominate de simpatizanții naziști: 45 din cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria a scăpat surprinzător de ușor. Din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ratate după 1918, crahul bursier din 1929 și marea criză care i-a urmat, șomajul, capitalismul de tip laissez-faire, ale cărui inegalități, ineficiențe și nedreptăți i-au făcut pe mulți să cadă În capcana autoritarismului; aroganța și indiferența sfidătoare a elitei conducătoare și incompetența unei clase politice inadecvate) păreau să izvorască toate dintr-un deficit de organizare a societății. Pentru a funcționa și a-și recăpăta prestigiul, democrația trebuia să fie planificată. Se consideră uneori că această credință În planificare, o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
garantat decât aliniind sistemele politice ale statelor est-europene la sistemul din Uniunea Sovietică: aceasta a fost, de la Început, intenția și dorința lui Stalin. Pe de o parte, părea un țel ușor de atins: În țări ca România și Ungaria, vechile elite fuseseră discreditate; nu era greu să le elimini și să pornești de la zero. În multe locuri, armata sovietică de ocupație a fost Întâmpinată la Început cu bucurie, ca eliberatoare și aducătoare de schimbare și reforme. Pe de altă parte, Uniunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat În „Grupul 47” la doi ani după Înfrângerea lui Hitler - avea numai 28 de ani când războiul a luat sfârșit. În Europa de Est, unde elitele intelectuale din anii interbelici erau mânjite de ultraconservatorism, naționalism mistic sau chiar mai rău, ascensiunea socială a tineretului a fost și mai frapantă. Czes³av Mi³osz, al cărui celebru eseu Gândirea captivă a fost publicat În 1951, când avea doar 40

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
noi suntem de partea Binelui. Cum spunea Klaus Mann la Paris În 1935: „Nu știu ce sunt fasciștii, dar eu nu sunt și mă opun”. De vreme ce oponenții antifascismului Își defineau poziția În primul rând ca anticomunistă (de unde atracția exercitată de naziști asupra elitelor conservatoare, din Danemarca până În România), această simetrie perfectă Îi avantaja polemic pe comuniști. Filocomunismul - sau măcar anti-anticomunismul - era esența logică a antifascismului 9. Desigur, Uniunea Sovietică avea tot interesul să atragă atenția asupra meritelor ei antifasciste În anii de după război

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
după eliberare, a fost scoasă de la naftalină și repusă În circulație În Italia, Franța și Belgia, precum și În Germania, de către Brecht și alți scriitori est-germani. Vrând să profite de teama nelămurită - dar generalizată - de un nou război, precum și de suspiciunea elitelor europene față de orice lucru legat de America, Stalin a inițiat o Mișcare pentru pace internațională. Din 1949 și până la moartea lui, „pacea” a fost cuvântul de ordine al strategiei culturale sovietice. Mișcarea pentru pace a fost lansată În august 1948

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
râzând pe la spate de „papagali”, noua generație de „idioți utili”, cum spunea Lenin. Comuniștii au reușit să cucerească simpatia (măcar condiționată) a multora din Europa de Vest, iar parada făcută de partidele comuniste, mai ales În Franța și Italia, cu sprijinul unor elite culturale americanofobe, a declanșat, În fine, o reacție tardivă, dar fermă din partea unui grup de intelectuali occidentali. Îngrijorați că Stalin ar putea câștiga bătălia culturală din lipsă de adversari, ei au Înființat un „front” cultural propriu. Congresul pentru Libertatea Culturii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Războiului Rece, programele culturale ale Statelor Unite În străinătate (excluzând fundațiile private și subsidiile secrete) foloseau 13.000 de angajați și costau 129 de milioane de dolari, din care cea mai mare parte erau cheltuiți În bătălia pentru mințile și inimile elitei intelectuale din Europa de Vest. „Lupta pentru pace”, cum au botezat-o comuniștii, se dădea pe „frontul” cultural printr-o „Bătălie a Cărții” (remarcați limbajul militarizat tipic leninist). Primele manifestări au avut loc În Franța, Belgia și Italia la Începutul primăverii anului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
succesul filmelor americane era fără egal. Propaganda sovietică nu putea oferi un echivalent; până și progresiștii occidentali, atrași de filmul și muzica americane, se despărțeau aici de linia partidului. În primii ani ai Războiului Rece, competiția culturală a fost inegală. Elitele culturale din Europa aveau Încă senzația că Împărtășesc, dincolo de fracturile ideologice și chiar de Cortina de Fier, o cultură comună amenințată acum de America. Mai ales francezii au Îmbrățișat această poziție, În concordanță cu eforturile postbelice ale diplomaților de a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]