KorAP: Find »[drukola/base=grăbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...547 548 549 ...599 >

14,967 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

învăluiți de privirea mea fixă. Are genunchi frumoși! Pot să văd și eu contractele? mă întreabă. Să văd dacă sînt toate semnăturile... Da-da, desigur. Iau dosarul de pe biroul economistei și-l duc doamnei Teona, așezîndu-i-l în față, deschis. Te grăbești? mă întreabă cînd ajung lîngă birou, ridicîndu-și privirea spre mine. Nu, îi răspund, înfruntîndu-i privirea. Bine. Te rog să iei loc! îmi indică ea fotoliul în care am stat cînd am venit aici cu Don Șef. Mă așez în fotoliu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sînt tratat cu respect. Ar putea fi și adevărat, dar ar putea fi și o simplă coincidență... Eu ți-am spus așa, poate-ți folosește în confruntarea cu generalul. Succes! Mulțumesc! Salut! Continuu să cobor scările, fără să mă mai grăbesc, bucuros că cei din birou cu Graur s-au ambalat în studiul filamentelor de douăzeci. Întîmplarea cu doamna Teona a rămas undeva în urmă, parcă ar fi fost vis. Doar pentru o clipă, în mintea mea, răsună șoapta ei: "...mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Mergeți înapoi la combinat și dați de urma tabelului. În momentul cînd aflați unde-i, veniți direct la noi. Îmi întinde mîna, conducîndu-mă pînă spre scări. Îi mulțumesc pentru amabilitate, cobor, trec prin fața portarului în fugă și ies în stradă, grăbindu-mă să prind mașina de combinat care se apropie de stație. Ajung la combinat în aproape un sfert de oră. Arăt legitimația portarului și intru. Scot casca de protecție din sacoșă, mi-o pun pe cap, împăturesc sacoșa și ziarul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un obraz de om pălmuit, palme adunate în timp și date acum, toate deodată, să-mi fie spre învățătură. Nu-mi dau seama cum am ieșit din biroul președintei: probabil că, pur și simplu, m-am întors și am ieșit, grăbindu-mă să ajung aici, în locul cel mai apropiat, unde pot fi singur; să stau pe betonul rece și să privesc în gol... Așa-mi trebuie! Ulciorul, care a mers de atîtea ori la apă, tot trebuia să se spargă odată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-l am la o adică. Don Șef scoate din buzunarul șubei un bilet ștampilat, îl completează, îl semnează și mi-l dă, urîndu-mi succes. La poartă, e înghesuială iese schimbul de la ora paisprezece. Dau portarului biletul de voie și mă grăbesc spre stație. Scot sacoșa și ziarul din buzunar, învelesc casca în ziar și o pun în sacoșă. Cu aglomerația care e în stație, nu cred să ajung în oraș pînă la ora cincisprezece. Merg spre capătul peronului și stau pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-mă apoi cu palma peste spate. Nu dezarma! Succes! Le fac semn de rămas bun, cobor și pornesc în fugă spre intrarea în Consiliu. Portarul vrea să mă mai întrebe ceva, dar îi spun că n-am timp și mă grăbesc pe scări în sus. Ușa cu numărul șaptezeci e încuiată, probabil tipul cu catarama de cow-boy face și el parte din Biroul Executiv, în calitate de clasă muncitoare, că n-a mai apucat să intre la Politehnică, ori, știind că șefii sînt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să spuneți ceea ce știți? îl întreb pe Olaru. De ce nu?! strînge Olaru din umeri. Nu o fac pentru că vreau să fiu erou, dar îmi place să nu-mi fie rușine de mine însumi cînd mă uit în oglindă. La revedere! Grăbiți-vă să-l mai găsiți pe tovarășul Amariei, că-i trecut de două jumate... Strîng mîna lui Olaru, mulțumindu-i, apoi trec strada, spre clădirea Comitetului Județean P.C.R. Intru la portar și-i spun că vreau să merg la tovarășul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o companie plăcută, oameni cu care pot schimba o vorbă inteligentă, de la care mai pot afla ultimele noutăți literare. Bună ziua! salut eu intrînd în secretariatul literar. Salut, bădie Mihai! răspunde Lazăr, bunul meu prieten, referent literar al teatrului, care se grăbește să dea un cot celui care stă aplecat asupra telefonului: Hai, termină convorbirile, că vine directorul și ne afurisește dacă află că ne-am transformat în telefon public. Salut, dom' Vlădeanu! zice secretarul literar, intrînd în urma mea în birou. Ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cu degetul în sus, spre tavan, continuîndu-și drumul spre scările centrale. Înțeleg că este chemat la conducere, dar asta mă lasă rece. Am și eu aceeași convingere că faptele contează acum; vorbele sînt apanajul impostorilor. Intru în curtea combinatului și grăbesc pasul spre clădirea Serviciului dezvoltare. Viscolul a stat. Mai suflă din cînd în cînd vîntul, umed și rece, pătrunzînd adînc în corp, făcîn-du-mă să fiu scuturat de frisoane scurte și puternice. "Asta-i, îmi zic, pupăza a fost pînă acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la tine, mă uit o jumătate de oră cum cînți la pian și-apoi te înlocuiesc. Să nu amestecăm una cu alta! zice furios Luchian și-mi deschide ușa, invitîndu-mă să ies. Pe culoar, ultimii salariați de la etajul acesta trec grăbiți spre ieșire. Scara e plină de oameni care coboară de la etajele superioare. De lift, nici nu poate fi vorba. Eu mai rămîn, le spun celor patru care au ieșit în urma mea din birou. Intru puțin aici, arăt cu capul spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sînt maro amănunte care doar azi, pentru prima oară, mi-au atras atenția. Deschide din mers geanta, arătîndu-i-o portăriței; o închide la loc printr-un gest sigur și-și continuă mersul cu același pas rar, de parcă s-ar teme că, grăbindu-se, ar putea să-și rupă firul gîndurilor. Am rămas pe loc, privind în urma ei, sperînd prostește că va întoarce capul, să-i pot întîlni privirea, să-i spun printr-un gest că-mi pare rău pentru vorba necuviincioasă. Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
spulberarea nopții mele de Ajun. Deși, sincer să fiu, parcă altfel ar fi fost totul acum dacă i-aș fi întîlnit privirea doamnei Teona știu că nu pot trăi din plin fără să port în mine un gînd, o speranță... Grăbesc pasul și-i ajung pe cei patru, care s-au oprit in capătul culoarului de ieșire a bărbaților. Mihăiță, îmi întinde mîna Graur, succes! Zeii să fie cu tine! Lasă zeii! strigă la el Brăduț. Mai bine-ai veni și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Înțeleg, Graure, zice domnul Luchian, dacă ar fi fost altcineva, dar cînd e-n joc amicul nostru Mihai... Hai, îmi zice, luîndu-mă furios de braț, hai că timpu-i scump... Ce zici de vreme? mă întreabă el în timp ce mergem pe alee, grăbindu-ne să-i ajungem pe Brăduț și Lupu. Urîtă vreme, zic. Aerul e tare umed... Va trebui să bag și bateriile de rezervă pentru uscare... Ai destule? mă întreabă Luchian. Am, îngîn eu abătut. Rezervele au sită moleculară... Excelent! se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de-a greși, spune Dinu. Am să vin mai tîrziu pe la separator, hotărăște Luchian, făcîndu-mi semn că rămîne și el. Bine, mulțumesc! le zic și plec. Pe aleea dinspre separator mă întîlnesc cu directorul general, însoțit de vreo cinci-șase ingineri, grăbindu-se spre platforma rezervoarelor. Cum merge la rezervoare, tovarășe Vlădeanu? mă întreabă directorul. Bine. Dacă mai e nevoie de forțe, să-mi spui. Nu, că unde-s prea mulți, încep să se încurce unii pe alții. Bine, spune el continuîndu-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
arăt eu cu privirea spre sacul de hîrtie. Probabil două costume de azbest, strînge el din umeri, dînd un șut sacului. Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea, apoi îmi șterg îndelung nasul, care mă ustură ca o rană. Dinu se plimbă prin încăpere, frămîntat, cercetînd cu privirea încrengătura de țevi de la sol. Nu ți-a fost teamă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de la Don Șef, savurîndu-i mirosul exotic... Vorba lui Vlad: ce bine-i cînd învingi!... Parcă nu mă mai interesează nimic. Doar gripa asta... Dacă n-aș mai strănuta atît... Mă uit la ceas: e aproape ora zece. Trebuie să mă grăbesc să ajung repede la poartă, că peste cîteva minute va ieși schimbul doi și-o să fie aglomerație mare în stație. Mă ridic de pe scaun, bag cutia cu ramul de magnolie în buzunarul de la piept al scurtei îmblănite, fac un pas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mi răscolesc buzunarele: mai găsesc doar o aspirină, pe care o mestec și o înghit cu o gură de apă. Merg pînă la ușă, mă aplec și ridic hîrtia. Telefonul sună sec, strident! " Mă caută Livia!", îmi zic și mă grăbesc să iau receptorul. Alo, da, spun. Bună seara! aud o voce de femeie. Domnul Vlădeanu? Bună seara! răspund. Eu sînt... Sînteți cumva Mihai Vlădeanu, cel care... începe să mă întrebe femeia. Exact! îi tai eu vorba. Sînt cel care scrie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

Dar o să fie gata la timp, da? — Normal! Categoric. Își lasă piciorul jos, iar mașina de cusut începe să toarcă de zor. Știi ceva? îmi spune, încercând să acopere zgomotul. Mi-ar prinde bine un pahar cu apă. — Imediat! Mă grăbesc la bucătărie, dau drumul la robinet și aștept să vină apa rece. Instalațiile din clădirea asta sunt un pic cam ciudate și mereu suntem pe capul doamnei Watts, proprietăreasa, să le repare. Dar ea stă la mama naibii în Florida

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mele, care, sinceră să fiu, mi-au înghețat bocnă. Domnișoara de onoare! țipă Suze brusc. Unde-i Bex? Hai la poză. Deschid ochii. — Aici! strig, dându-mi cojocul jos de pe umeri. Luke, ține-mi și mie paharul, te rog... Mă grăbesc prin mulțime și mă alătur lui Suze și lui Tarquin. Și, destul de ciudat, acum că toți oamenii ăștia se uită la mine, nu-mi mai e deloc frig. Zâmbesc cu cel mai radios zâmbet de care sunt în stare, îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o mână spre el, oprindu-l. Luke. Hai s-o luăm încet, vrei? Îi zâmbesc cu căldură. Pe bune, abia ne-am logodit. Stai un pic să ne obișnuim mai întâi cu chestia asta. N-are nici un rost să ne grăbim să fixăm date. Arunc o privire în oglindă, simțindu-mă adultă și mândră de mine. O dată în viața mea, nu mă grăbesc. N-am de gând să mă agit ca o nebună. — Ai dreptate, spune Luke după o pauză. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
logodit. Stai un pic să ne obișnuim mai întâi cu chestia asta. N-are nici un rost să ne grăbim să fixăm date. Arunc o privire în oglindă, simțindu-mă adultă și mândră de mine. O dată în viața mea, nu mă grăbesc. N-am de gând să mă agit ca o nebună. — Ai dreptate, spune Luke după o pauză. Nu, așa e. Iar data pe care a propus-o mama ta ar fi mult prea apropiată. — Serios? Iau o gură de cafea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Și... așa, ca chestie... când se gândise ea? — 22 iunie. Anul ăsta. Scutură din cap. Nu, ar fi o nebunie. Nu mai sunt decât câteva luni până atunci. Ce nebunie, curată demență! zic, dându-mi ochii peste cap. Ce, ne grăbește cineva? 22 iunie. Zău! Ce-o fi și în capul lui mami! Deși... Cred că, teoretic, o nuntă care să aibă loc vara nu e o idee așa de rea. Nu ne oprește nimic, de fapt, dacă chiar vrem să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu mai știu eu cum s-o scald, însă Lucy își dă ochii peste cap și o ia la pas spre casă. Oricum, îmi pare bine că ne-am văzut și că viața de cuplu e... ăăă... cum e. Mă grăbesc să mă întorc în bucătărie, murind de nerăbdare să-i spun mamei ce am auzit, dar în bucătărie nu e nimeni. — Hei, mami! strig. I-am văzut pe Tom și pe Lucy! Fug pe scări, și mama tocmai coboară scara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
hotărât. Aș putea s-o sun pe Elinor și să-i spun. N-are nici un rost să mai pierd timpul aiurea. Îmi deschid iar mobilul, formez două cifre, după care mă opresc. Pe de altă parte - ce rost are să mă grăbesc să iau o decizie? Adică, vreau să spun că nu se știe niciodată. Poate mami și tati au să discute între ei diseară și o să se răzgândească. Poate or să vină să arunce o privire. Poate că, în clipa în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
simțim cu toții extraordinar. — Nu e neapărat vorba despre locul unde facem nunta, în Oxshott sau în altă parte. Ideea e că vreau să... luăm cea mai bună decizie. Și parcă tu erai ăla care zicea că nu trebuie să ne grăbim... Luke se îmblânzește, și se ridică. — Știu. Oftează. Îmi pare rău, Becky. — Și mie, murmur. — Of, ce prostie! Mă înconjoară cu brațele și mă sărută pe frunte. N-am vrut decât să-ți ofer nunta la care ai visat dintotdeauna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]