14,132 matches
-
Goulue, din cocul lui Jane Avril, din profilul coroiatului gurist Aristide. Cum să prinzi în cîteva linii dementul antren modern, păstrînd, revuistic, numere din secolul celălalt al localului, dar semănînd mai degrabă cu Mulenrujul recent al superbei Nicole Kidman, frenetic-americănesc! Iluzie! Pînă în secunda în care se opri lîngă nasu-mi adulmecător una din frumoasele nopții, lăsînd să aterizeze pe carnet o pană smulsă din parfumatul panaș roșu. Fusese chiar La Goulue? Îmbătat de sublimul clipei, am părăsit localul, Parisul, Franța și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
debut să decupez doar cîteva. Pentru digitație. - euforiile apropierii "Pragăi" duc mercurul puterii spre punctul de fierbere; vlădica dîmbovițeană vrea să ne lase că credem că Vltava își iese din matcă doar pentru că vrea vlădica asta. De revenit la amploarea iluziei. Pe moment, punctînd doar ce ne-a ieșit în cale după căderea pe gheață; - încercînd (culmea oportunismului, dar și a naivității!) să obțin înțelegerea (pecuniară) a C.J.-ului ieșean în tipărirea proiectatului meu album Uși ieșene celebre, a trebuit oroare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vitala arteră. Dar imaginile pe care, cu obstinație, le tot derulează visătorul anticar Mitică Grumăzescu în vitrina sa din Lăpușneanu? Dar cu voia dumneavoastră și propriile-mi Uși ieșene celebre? Ce sînt toate astea, decît dătătoare de puteri și speranțe, "iluzii formatoare", în expresia sagacei Andreea Deciu, bucureșteanca locuind, un timp (universitar), la Pittsburgh, în vreme ce la librăria din aceeași Cale a Victoriei se află prima ei carte, Nostalgiile identității. Un mic (usturoiat și ardeiat la maximum) ne servește Dan Petrescu, în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prin fața vitrinelor sclipitoare, nu reușește să o facă decît în momentul cînd se apleacă să-i lege șiretul desfăcut și, astfel, să vadă de la înălțimea copilului: puzderia de picioare și de funduri. Îl ia în brațe. Mă urc pe cataligele iluziei și nu mă mai plîng. O singură (și neperimată) revelație: Parisul, de-aici, de pe sacra... movilă!!! La Moulin Rouge (nici măcar nocturnă), o simplă fotografie. Compensatoriu, magistral compensatoriu. Nu îl văzusem acum 15 ani, îl văd acum: Musée d'Orsay. Fosta
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
complexul Fedrei, dar și, mutatis mutandis, complexul Meșterului Manole − asimilat vocației creatorului care (se) sacrifică pentru opera sa. Urmează o altă intersectare metodologică, de această dată cu analiza de tip lacanian. Thomas preia conceptul de imagine-oglindă și noțiunea complexă de iluzie speculară, pe care o definește drept o confuzie cvasi-totală între model și reproducere (ușor de realizat, spre exemplu, în cinematografie; este implicată aici imaginea internă, care capătă viață datorită empatiei, dar și subiectului receptor). Astfel, Thomas trece dinspre psihosociologie și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de-formarea eu-lui (el crede că este locuit de o imagine și posedat de ea, în sens negativ sau pozitiv). Reprezentările sinelui compun în acest caz o "imagerie spéculaire" (Thomas 23); dar atunci când sinele devine conștient de sine însuși și iluzia speculară se destramă, se instalează mitologia armonioasă a dublului, a fratelui geamăn, a alter-ego-ului sau a celuilalt-asemănător. Reprezentarea, schemă de reproducere a unei informații senzoriale sau intelective, posibilă cu ajutorul funcției imaginative mimetice, subiectivează referentul (obiectul), reinvestit cu semnificații chiar prin
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cu o bază scriptică restrânsă, precum cea medievală românească, este acela că imaginarul lor colectiv se menține relativ omogen, schematic, dar are în mod necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței că semnul este dotat cu capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
nenaturală a caracteristicilor formale se pierd din vedere ansamblurile în favoarea detaliului; în consecință, dispare "regula de aur" a armoniei naturale renascentiste. Noua viziune este sceptică și dubitativă în legătură cu identitatea - contradictorie, conflictuală, melancolică și halucinatorie. Temele literare predominante sunt legate de iluzie, de inconstanță și de miraj, ce contribuie, prin estetismul exagerat, la artificializarea imaginii. În imaginar, fracturile psihismului colectiv și individual se reflectă precum războaiele civile ale vremii în istoria materială. Sentimentul tragic al existenței bulversează complet ordinea anterioară, regulile și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și a planurilor creației, este cea care redă insurgența gândirii și a credinței, dar și lumea necunoscută sau "lumea de dincolo". Fantezia generează mai curând corpusul imaginilor numite fantastice, fabuloase, magia, iluzia și chipul maleficului sau "literatura" livrescă ficțională (în formele ei medievale), în timp ce imaginația este cotată drept o funcție de reprezentare a fenomenelor puterii laice sau religioase (istoriografie, pravile sau morala creștină). Urmând acest traseu științific, se poate realiza joncțiunea dintre viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
vis, neîmplinit niciodată. Realitățile au refuzat posibilitatea unui imperiu neo-bizantin la care prea puțini domni români vor fi cutezat să se gândească, după cum au spulberat și vremelnicele consolidări ale unui echilibru intern și extern care le-au dat acelor principi iluzia de a fi reușit să imite stilul imperial. (Pippidi 22) O presiune istorică aduce așadar puterea statală românească în situația, repede asimilată, de a-și confunda teleologic domnia cu programele politice ale ultimilor basilei (bizantini), pentru apărarea teritoriului creștin, interpretând
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
legitim dacă se limitează la statutul de "canon de judecare", de colecție de reguli privind "activitatea formală a intelectului și rațiunii"; dar ea devine "dialectică" depășindu-și caracterul legitim -, dacă pretinde statutul de "organon pentru a produce real cel puțin iluzia unor afirmații obiective"101; fiindcă, în acest caz, ea ar pretinde dobândirea adevărului, cu toate că, strict formală fiind, ea nu poate avea acces la "obiect", termen, totuși, necesar în "ecuația" adevărului, așa cum apare el pentru Kant și, cum am văzut deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de înțelegere. Evidența și obiectivitatea, coerența și eficiența sunt calitățile pe care și le pune singur pe seama sa judicativul constitutiv, prelungind astfel, în spațiul ocupat de toate formele de cunoaștere pe care le reglează (așadar, și în spațiul filosofiei), câteva iluzii ale conștiinței naturale (simțului comun) și oferind "locuință" unor "idoli" ai conștiinței ne-filosofice (care nu este nici măcar gândire pre-filosofică). Iată un motiv puternic pentru operarea reducției judicative asupra judicativului constitutiv: re-cunoașterea idolilor conștiinței ne-filosofice legitimați drept fapte filosofice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, ontologic, dintre ființare și Dumnezeu (sau dintre ființa ființării și Dumnezeu sau ființă și Dumnezeu), atunci ea este transformată într-o falsă problemă; o confirmare a sa este, totuși, îngăduită: fie la nivelul unor "fenomene anormale" sau al unor "iluzii" ale subiectului uman, fie la nivelul unor "fenomene" extraumane care pot fi măsurate ca atare, cu instrumente specifice dictaturii judicativului, dar care nu ar fi bine înțelese de conștiința "publică". Aici este vorba despre un sens pe care unii filosofi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este visul american, ci fantezia americană. Autenticul vis american combină credința În Dumnezeu cu munca intensă și sacrificiile pentru un viitor mai bun. Noile surogate - jocurile legale, programele de televiziune și altele la fel - se bazează pe fantezie și iluzie. Am devenit, spun criticii, un popor obez, leneș și sedentar, care Își petrece o bună parte a timpului dorindu-și succesul, dar fără să Își „plătească cotizația” de efort personal necesar pentru a reuși În viață. Aceasta este o judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
obsedeze pe americani, subminând orice prețentie pe care ei o puteau avea la un statut moral superior printre popoarele lumii. La fel În ceea ce privește sclavagismul. Transportarea forțată și punerea În sclavie a milioane de africani În sudul Americii au anulat orice iluzie pe care americanii ar fi putut-o avea despre noblețea experimentului american. În mare măsură totuși proiectul american a fost ferit de obstacolele tradiționale și interesele conflictuale În măsura În care a fost posibil. Clasa capitalistă și guvernul țării au fost rar În
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
dintr-un sentiment de aversiune extremă față de genul de comportament barbar, pe care ființele umane sunt capabile să-l aplice altor oameni. Noul experiment european este o Încercare de a depăși moștenirile cele mai rele ale umanității, nefiind caracterizat de iluzii, ci de o evaluare realistă a condiției umane. Acum, când Europa a arătat că această nouă cale În politică funcționează pentru douăzeci și cinci de țări, reprezentând 455 de milioane de oameni, ea este dornică să Împărtășească experiența sa cu restul lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
rezumat sentimentele multor conservatori din Statele Unite ale Americii astfel: Până când Europa va demonstra o dorință egală de a angaja trupe și fonduri pentru apărarea națională, toate discuțiile despre crearea unei formidabile forțe militare independente În Europa rămân la nivelul discuțiilor. Iluziile nu vor echipa sau Înarma un portavion, nu vor construi un scut antirachetă și, În general, nu vor inspira suficientă teamă tiraniilor acestei lumi72. Mulți oficiali guvernamentali americani și analiști militari, ca să nu mai menționăm politologii și-au pierdut răbdarea
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
al Atlanticului. Europenii spun că avem ochelari de cal. În realitate, este un pic mai complicat. Majoritatea americanilor Încă cred În pilonul central al visului american - că fiecare persoană este În ultima instanță stăpânul sorții sale. Putem să-i spunem iluzie, dar sentimentul de autoîmputernicire este atât de adânc implantat În mentalul american Încât chiar atunci când sunt confruntați cu evidența crescândă a amenințărilor globale potențial devastatoare, majoritatea americanilor consideră asemenea noțiuni cu mult prea pesimiste și defetiste. Indivizii pot să mute
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
am diminuat-o Împărțind-o În bucăți și am expropriat-o sub formă de proprietate, toate În efortul de a ne extinde ființa noastră individuală În lume. știința iluministă, relațiile de piață și guvernarea statului-națiune, toate lucrează pentru a crea iluzia individului autonom, independent față de lumea naturală. Din ce În ce mai mult ne trăim viețile Într-un cocon de autonomie tehnologică și economică. Nu mai suntem Înconjurați de natura vie, ci, mai degrabă, de obiecte moarte. Tragedia constă În faptul că am crezut că
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
vedere originale. Într-un prim capitol, care stabilește premisele lucrării, P. Zosin analizează netemeinicia liber-arbitrismului, care, pentru autor, constituie o expresie implicită a recunoașterii dualismului psihofiziologic. Voința în sine (liber arbitrul) este o categorie imposibil de admis. "Individul poate avea iluzia că vrea și odată faptul consumat să-și închipuie că a greșit, c-ar fi putut vrea și altfel; în fapt el e strict determinat și noțiunea de "voință" în realitate decât o strictă fatalitate. De unde rezultă că liber-arbitrismul este
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
adevărul ia-l de unde nu-i... Reperele sînt deregulate, bulversate în sistemul coercitiv din care "eroii" au încercat să fugă. Vrînd să pășească în ținutul ademenitor al lumii aievea, Popeștii vor fi înghițiți de un sorb perfid, acela al tragicei iluzii. Victime ale unei halucinații care nu face decît să îți schimbe semnul, ei se aruncă de pe un parapet într-o apă... care nu există. Un salt în himeră, adică în neant, pecetluind niște sărmane vieți care, pierzîndu-și înțelesurile, și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
boltă a căsniciei; apoi, își împrospătează "speranțele" cu "excursia în străinătate", după ce o strălucită strategie a chiulului îl reabilitează, chipurile!, în fața colegilor, asigurîndu-i (?) avansarea; ca antidot pentru o nouă cădere în gol se naște ideea creșterii unui "copil". Pe încetul iluzia se transformă în "halucinație" terifică, combătută de valul delirant al dorurilor de "a tăia lemne", de "a cosi", de "ceva adevărat"; iar "plecarea în pădure" suprem elan utopic al căutării acelui "ceva adevărat" care să-l readucă la viață, pune
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
definitiv capăt cursei autoiluzionărilor. III. Fiecare act de autoiluzionare e clădit pe un simulacru, pe o aberație și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare de regrupare febrilă a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]