14,117 matches
-
identitate sprijinită pe însăși conștiința de timp. Cum a apărut aceasta din urmă? Ea, de fapt, este prezentă continuu, începând cu nivelul bazal al oricărei cunoștințe, anume condițiile formale ale intuiției (spațiul și timpul), trecând prin sinteza materialului sensibil, sinteza imaginației bazată pe schemele temporale, și ajungând la conștiința propriu-zisă de timp proprie postulatelor gândirii empirice, în genere. Adevărul transcendental se deosebește de cel empiric prin sens, dar mai cu seamă prin sfera de aplicație: adevărul tanscendental este propriu doar judecăților
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logică a judecății: nu trebuie să se contrazică pe ea însăși. Principiul propriu logicii generale fiind cel al contradicției, pentru logica în cauză nu are nici o semnificație aspectul sintetic al cunoștinței, așadar nici principiul sintezei empirice (în intuiția sensibilă, în imaginație, în aprehensiune). De acesta se ocupă, în mod exclusiv, logica transcendentală. Din aceeași cauză, logica generală nu cunoaște, dintre judecățile necesare, decât judecata analitică, nu și pe cea sintetică a priori; pe aceasta din urmă o poate accepta, însă doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scenariu construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea, activ, dar numai în perspectiva și pe baza statutului de judecată, mai bine spus, a sensului de judecată sintetică a priori ca determinare logic-transcendentală a cunoștinței (veritabile). Orice sinteză, începând cu aceea sensibilă de la nivelul percepției, apoi cea a imaginației, în final, unitatea sintetică aperceptivă originară, presupune sensul acestei operații de a lega.111 Sensul acesta nu este însă evident de la bun început, fiindcă este vorba, întotdeauna, despre un divers care trebuie adus într-o singură "formă", adică la unitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la bun început el condiționează formal nu doar reprezentări care au ca obiect lucruri externe, ci și reprezentări al căror obiect este strict "subiectiv". Tocmai o asemenea însușire a sa îl deschide către alte facultăți de cunoaștere decât sensibilitatea: către imaginație și către intelect. Oricum, fenomenele, condiționate formal și de spațiu (nu doar de timp), "stau necesar în raporturi de timp"112. Iar stările noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această poziție intermediară a timpului corespunde, în privința nivelurilor de prelucrare a cunoștinței, unei scheme, care este, în fapt, produsul imaginației, având funcțiune transcendentală atunci când un divers sensibil (determinat, așadar, ca reprezentare empirică) este subsumat ca atare unui concept, unei categorii.113 În plus, schemele reglează această operație de subsumare, în așa fel încât diversul sensibil este subordonat în vederea sintezei sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecata sintetică a priori. Timpul este garantul obiectului, așadar el instituie "existențe" (ca fenomene, la Kant). Dar el este, totodată, garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
garantul posibilității fenomenului ca sinteză în conștiința cunoscătoare, constituind forma a priori a oricărui fenomen și determinarea acestuia prin schemele imaginației, acestea nefiind altceva decât "determinări de timp a priori după reguli".114 Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi posibile în absența apercepției originare, a lui "eu gândesc". Dar ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul însuși repezintă sensul ultim al adevărului transcendental, precum și al sistemului principiilor pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
direct la obiect; pe de altă parte, ele își capătă "realitatea obiectivă" tocmai prin aplicarea unității sintetice reprezentate de fiecare asupra unui obiect. Dată fiind această situație, oarecum contradictorie, trebuie să intervină mediatorul despre care am vorbit mai sus: schema imaginației, aplicată în mod transcendental, schemă posibilă doar prin determinarea a priori a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are trei sensuri: a) sinteza tuturor fenomenelor, ca element al cunoștinței impus de categorie prin schema corespunzătoare ei; orice judecată sintetică a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu doar de formele a priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a priori și, într-o altă ordine, fenomenul. Căci posibilitatea experienței nu are doar o valabilitate limitată la cogniție, ci ea se extinde în acest sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiect căruia nu-i poate corespunde nici o intuiție; altfel spus, atunci când conceptul este aplicat la "lucrul în sine". Aplicația aceasta are aceleași condiții de posibilitate ca și aplicația propriu-zis transcendentală, prin care conceptul își găsește, prin schema corespunzătoare furnizată de imaginația transcendentală, obiectul empiric potrivit, fenomenul. Intelectul poate lucra, corespunzător regulilor proprii, în două feluri, odată ce a legat de un concept al său un asemenea obiect ce nu poate fi dat în experiență: a) fie se menține în limitele gândirii "negative
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză, asemenea conceptelor pure ale intelectului (categoriile), numai că nu unifică experiența, adică diversul intuiției empirice prin schemele sintezei imaginației, asemenea categoriilor intelectului, ci chiar conceptele acestuia. Ideile transcendentale țin de rațiune, aparțin acesteia ca forme ale unei facultăți de cunoaștere, dar nu se raportează la experiență, fiind transcendente și aducând alături de condiționatul propriu experienței, care capătă "formă" prin categoriile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale a ipostazelor anterioare ale ei. 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței 3.2.2.1. Introducere Prezența timpului în toate momentele importante ale prelucrării "subiective" a cunoașterii (sensibilitate, imaginație, intelect) ne conduce către ideea că am putea descoperi în proiectul critic toate elementele unei reducții judicative. De altfel, chiar din felul în care, mai sus, au fost formulate ideile despre proiectul critic am putea extrage sensul unei asemenea interpretări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta din urmă înțeleasă ca facultate a raționamentelor dialectice. Acest fapt nu poate fi ocolit; dimpotrivă, trebuie abordat cu toată atenția, fiindcă el pare a avea un anumit potențial non-judicativ, de vreme ce timpul nu are "poziția temeinică" dobândită prin activitatea sensibilității, imaginației și intelectului. Sensul "subiectivist" al timpului este însă subminat continuu în proiectul critic, prin alte sensuri ale sale: prin cel de idealitate, prin acela al nimicniciei timpului în absența "obiectului" etc. Ceea ce înseamnă că reducția judicativă, constând în recuperarea sensului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subcapitole anterioare. Scopul meu, în acest moment, este acela de a indica modalitatea de constituire a cunoștinței veritabile (și a fenomenului) pe temeiul regulilor acestei analitici. Tocmai de aceea, primul pas corespunde scoaterii la iveală a regulilor impuse prin schematismul imaginației transcendentale. A constitui înseamnă, în acest context, a aplica un concept corespunzător la un obiect; în fapt, a aplica o categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categorie (concept pur al intelectului) la fenomene. O astfel de aplicare nu este posibilă, susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susține Kant, decât printr-un intermediar, care să aibă ceva din ambele părți ale "aplicației": din categorie și din fenomene (din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din intelect și din sensibilitate). Schema imaginației poate fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]