KorAP: Find »[drukola/base=vreme & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5481 5482 5483 ...5514 >

137,849 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

credea sincer În apropiatul colaps economic al Vestului - conform dogmei marxiste și extrapolând precedentul interbelic - și exagera conflictul „inevitabil” dintre Statele Unite și Marea Britanie, competitori imperiali pentru o piață mondială tot mai mică. În concluzie, el se aștepta nu numai la vremuri turbulente - de unde nevoia Uniunii Sovietice de câștiguri categorice -, ci și la scindarea foarte probabilă a Aliaților din cauza Orientului Mijlociu, poate și a Germaniei. Din acest motiv nici nu s-a grăbit să ajungă la un acord În Germania: timpul, credea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai convenea o administrație germană unică, pentru că aceasta ar fi presupus nu numai abandonarea populației vest-germane - un considerent politic de sine stătător -, ci și includerea de facto a Germaniei În zona de influență sovietică, având În vedere asimetria militară a vremii. După cum recunoștea Robert K. Murphy, consilier politic În guvernul militar american din Germania, „Conferința de la Moscova din 1947... reprezintă momentul În care s-a lăsat cu adevărat Cortina de Fier”. Ernest Bevin abandonase orice speranță de a se ajunge la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel embrionul viitorului guvern vest-german. Mai departe, situația a evoluat rapid. Nici una dintre părți nu a mai căutat sau oferit concesii: americanii și britanicii, care se temuseră multă vreme de o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai ia În considerație această ipoteză improbabilă. În august au luat decizia unilaterală de a permite creșterea producției În Bi-zonă (suscitând un val de critici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Prusia Occidentală și promotor neobosit al unității germane. Spre deosebire de Adenauer, el ar fi acceptat fără ezitare anihilarea Germaniei ca preț al menținerii unui stat unic, adică exact ceea ce oferea Stalin. Iar poziția lui Schumacher era probabil mai populară În Germania vremii, motiv pentru care Adenauer trebuia să facă manevre subtile, asigurându-se că responsabilitatea pentru Împărțirea țării revenea fără echivoc forțelor ocupante. Deja În 1948, Statele Unite, ca și Marea Britanie, nu protestau Împotriva conturării unei Germanii divizate, supusă În segmentul vestic, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
uniuni” comunist-socialiste cu o structură similară au Împânzit blocul sovietic: România În februarie 1948, Ungaria și Cehoslovacia În iunie, Bulgaria În august și Polonia În decembrie. Între timp, partidele socialiste erau atât de scindate pe tema fuziunii, Încât cu multă vreme Înainte să dispară Încetaseră deja să mai reprezinte o forță politică. și, la fel ca În Germania, foștii social-democrați care au marșat alături de comuniști au fost răsplătiți pe măsură, cu titluri goale: primul șef de stat al Ungariei comuniste, desemnat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sovietice s-au făcut simțite. La urma urmei, Întreba cu ipocrizie liderul comunist francez Jacques Duclos În cotidianul L’Humanité din 1 iulie 1948, nu era Uniunea Sovietică cea mai bună garanție că aceste țări nu se vor Întoarce la vremurile grele dinainte și că Își vor menține independența națională? Părerea era foarte răspândită pe atunci. După cum remarca Churchill, „Într-o bună zi, germanii vor dori să-și recapete teritoriul, iar polonezii nu vor putea să-i oprească”. Uniunea Sovietică era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al lui Tito sau o urnă intitulată simplu „Opoziția”. În ianuarie 1946, Partidul Comunist din Iugoslavia a introdus o Constituție calchiată după cea sovietică. Tito a continuat cu arestări În masă, Încarcerarea și execuția oponenților, precum și colectivizarea forțată, Într-o vreme În care comuniștii vecini din Ungaria și România Încă mai calibrau atent o imagine moderată. Iugoslavia părea să fie În avangarda comunismului european. Radicalismul iugoslav și succesul comuniștilor de a controla ferm o regiune crucială din punct de vedere strategic

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
compatibile. Toate acestea au Început să se schimbe În vara anului 1947. Miniștrii comuniști au fost excluși din guvernele Franței și Italiei În mai 1947. Acest lucru i-a surprins Întrucâtva, iar Maurice Thorez, liderul comunist francez, a continuat o vreme să spere că partidul său va fi reintegrat În coaliția de guvernare; la Congresul de la Strasbourg al partidului, În iunie 1947, el Îi caracteriza pe adepții unei opoziții deschise drept „aventurieri”. Comuniștii din Europa Occidentală nu știau cum să reacționeze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
retragerea de pe continent. Situația militară a Început să fie regândită după lovitura de stat din Cehoslovacia. Europa intrase Într-o perioadă de maximă insecuritate; se vorbea mult despre război. Chiar generalul Clay, care nu era defel panicard, Împărtășea frica generalizată: „Vreme de multe luni, bazându-mă pe analiza logică a situației, am crezut și susținut că cel puțin zece ani de acum Încolo nu se Întrevede nici un război. De câteva săptămâni simt o schimbare subtilă În atitudinea sovieticilor: nu pot să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
vamale europene - erau chiar În favoarea ei, cel puțin pentru ceilalți europeni. Ce Îi deranja la Înalta Autoritate era ideea de putere executivă supranațională, chiar dacă aceasta dirija producția și prețul a numai două produse. Londra Își exprimase clar poziția de ceva vreme: În 1948, când Bevin discuta cu guvernul laburist propunerile americane pentru viitoarea Organizație pentru Cooperare Economică Europeană, grija sa principală era „să mențină controlul efectiv În mâinile delegațiilor naționale... pentru a Împiedica secretariatul (sau un președinte «independent») să acționeze de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
frapantă a acelor ani: victorioasă, mândra Anglie părea mai cenușie și mai tristă decât acele țări continentale mai devreme Învinse, ocupate și devastate. Totul era raționalizat, limitat, controlat. Pesimist notoriu, redactorul și eseistul Cyril Connolly surprindea totuși cu acuratețe spiritul vremii când compara, În aprilie 1947, America și Marea Britanie: Aici nu avem decât jumătăți de ego; cei mai mulți dintre noi nu sunt bărbați sau femei, ci membri ai unei vaste clase asexuate, ponosite, chinuite și reglementate până la refuz, cu boarfe vechi, cartele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
gândeau la aceeași soluție, Însă În 1951 greul părea să fi trecut, iar țara oferea spectacolul optimist al unui Festival Britanic ce marca 100 de ani de la marea Expoziție a prințului Albert din 1851. Humphrey Jennings a rezumat admirabil sentimentele vremii În documentarul său despre Anglia anului 1951, „Portret de familie”. Titlul În sine (pe care nu l-ar fi ales un cineast din Franța, Italia, Belgia sau Germania) dezvăluie o trăsătură specifică. Printr-un noian de amintiri comune despre gloria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și În partea de vest a Rusiei, străzile, podurile și căile ferate fuseseră distruse intenționat. La Începutul anilor ’50, recolta de grâne era mai proastă decât cea din 1929, inferioară, la rândul ei, ultimei recolte pe timp de pace din vremea țarilor. Războiul s-a desfășurat pe cele mai bune terenuri arabile ale Uniunii Sovietice, iar sute de mii de cai, vaci, porci și alte animale au fost ucise. Ucraina, care nu-și revenise Încă după foametea deliberată, punitivă, din anii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
putere, dar nu le garanta sprijin local pentru politica sovietică. Experiența practică a unui regim comunist putea altera preferința de moment pentru comuniști În loc de fasciști sau pentru o formă de socialism democratic. Chiar garanțiile sovietice Împotriva revanșismului german puteau, cu vremea, să-și piardă din greutate. Stalin trebuia să se asigure de supunerea neclintită a sateliților vecini, iar pentru asta nu avea decât o soluție: mai Întâi, Partidul trebuia să-și asigure monopolul puterii. După cum prevedea Constituția maghiară din august 1949

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și lucrători din guvern. „Operațiunea 70.000 trebuie să dea roade”, cum s-a numit, a fost un dezastru rapid abandonat - dar acest exercițiu de maoism avant l’heure, la numai 80 km est de Viena, spune mult despre spiritul vremii. În acest timp, la fel ca În zonele baltice recent sovietizate, consecința reformei agrare comuniste a fost penuria instituționalizată În țări În care mâncarea fusese până atunci ieftină și din abundență 3. Ca răspuns la aceste erori palpabile, autoritățile au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Stalin și Tito. În Albania, ministrul comunist de Interne Koçi Xoxe a fost judecat În mai-iunie 1949, condamnat și spânzurat În luna următoare. Acuzat de titoism, Xoxe se distingea prin faptul că sprijinise realmente planurile balcanice ale lui Tito, pe vremea când acestea aveau și aprobarea Moscovei. De aceea, cazul lui era destul de neobișnuit;pe deasupra, a fost și tratat În secret. Procesului albanez i-a urmat arestarea, judecarea și execuția În Bulgaria a lui Traicio Kostov, unul dintre fondatorii Partidului Comunist

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din URSS și (mai ales) din exterior În timpul luptei antinaziste. Evreii sovietici, ca mulți alții aflați sub influența Moscovei, sperau că starea de spirit ecumenică din anii războiului, când Stalin cerea și accepta ajutor de la oricine, se va traduce În vremuri mai bune după victorie. În realitate, s-a Întâmplat exact contrariul. Încă Înainte de Încheierea războiului, Stalin exila, cum am văzut, națiuni Întregi spre est și avea, fără Îndoială, planuri similare pentru evrei. Pe pământ sovietic, ca și În Europa Centrală

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
populației evreiești a supraviețuit războiului, o campanie antisionistă a fost lansată În toamna anului 1948 și susținută cu energie fluctuantă timp de șase ani. Dar mărimea comunității evreiești din România și legăturile ei cu Statele Unite au Împiedicat atacurile directe; o vreme, românii au permis chiar plecarea evreilor: cererile de viză au fost posibile din primăvara anului 1950, fiind sistate abia În aprilie 1952, timp În care numai În Israel au plecat 90.000 de evrei români. În România, un proces-spectacol i

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
baza confesiunilor smulse cu forța de la alți martori, inclusiv de la ceilalți acuzați); au fost inculpați și de fapte comise, dar cărora li se atribuiau semnificații noi (trei dintre ei au fost inculpați că au favorizat Israelul În acordurile comerciale, pe vremea când aceasta era chiar politica sovietică); procurorii l-au acuzat pe Clementis că s-a Întâlnit cu Tito („călăul poporului iugoslav” și „sluga imperialismului”) - pe vremea când Clementis era ministru adjunct de Externe, iar Tito se afla Încă În grațiile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trei dintre ei au fost inculpați că au favorizat Israelul În acordurile comerciale, pe vremea când aceasta era chiar politica sovietică); procurorii l-au acuzat pe Clementis că s-a Întâlnit cu Tito („călăul poporului iugoslav” și „sluga imperialismului”) - pe vremea când Clementis era ministru adjunct de Externe, iar Tito se afla Încă În grațiile sovieticilor. Două caracteristici diferențiază procesul Slánský de cele precedente. Procurorii și martorii au subliniat În mod repetat apartenența etnică a majorității acuzaților - „cosmopolitul Rudolf Margolius”, „Slánský

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
opinia publică proletară”. Cum spunea pe scurt Legea cehoslovacă a Organizării Judecătorești din ianuarie 1953, rolul curților era „să-i Învețe pe cetățeni loialitatea și devotamentul față de Republica Cehoslovacă”. Robert Vogeler, inculpat În procesul de la Budapesta din 1948, nota la vremea respectivă: „Dacă judecăm după scenariul procesului, era mai important să ni se atribuie o identitate alegorică decât să ni se dovedească vinovăția. Fiecare dintre noi, În declarația sa, era obligat să se «demaște» pentru binele radioului și al publicațiilor Kominform

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
et al. erau clădite pe adevărul general admis că Cehoslovacia avea mai multe legături cu Vestul decât celelalte state din bloc. Dar de ce Rajk? De ce Slánský? Cum erau aleși țapii ispășitori? În ochii lui Stalin, orice comunist care stătuse o vreme În Vest, În afara zonei de influență sovietice, trebuia privit cu neîncredere, indiferent ce făcuse acolo. Comuniștii care luptaseră În anii ’30 În războiul civil din Spania (și erau mulți din Europa de Est și Germania) au fost primii suspectați. László Rajk luptase

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru ca Partidul Comunist Francez să-i organizeze Într-o subsecție de ilegaliști: Main d’Œuvre Immigré (MOI). Cei care au devenit după război comuniști de vază, ca Artur London (altă victimă a procesului Slánský), stabiliseră numeroase contacte cu Vestul pe vremea când activau În MOI, ceea ce a trezit bănuielile lui Stalin și li s-a imputat ulterior. Comitetul Antifascist Evreiesc din URSS fusese instruit În timpul războiului să stabilească legături cu Vestul pentru a dovedi atrocitățile naziste - mai târziu, acuzațiile penale au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
făcuse, de fapt (Înainte de alegerile din 1947 și cu aprobare oficială), ca să mascheze disoluția rețelei social-democrate din interiorul poliției, mult mai puternică. Mai târziu, el a restabilit rețeaua comunistă, fără să permită același lucru altor partide. Acțiunile sale, impecabile la vremea respectivă, au dat mai târziu apă la moară sovieticilor pentru simplul motiv că venise vremea să fie Înlăturat. Inculpații din procesele publice erau toți comuniști. Alți membri de partid au fost epurați fără judecată publică și fără nici un fel de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
social-democrate din interiorul poliției, mult mai puternică. Mai târziu, el a restabilit rețeaua comunistă, fără să permită același lucru altor partide. Acțiunile sale, impecabile la vremea respectivă, au dat mai târziu apă la moară sovieticilor pentru simplul motiv că venise vremea să fie Înlăturat. Inculpații din procesele publice erau toți comuniști. Alți membri de partid au fost epurați fără judecată publică și fără nici un fel de procedură judiciară. Dar majoritatea covârșitoare a victimelor lui Stalin, În Uniunea Sovietică și În statele-satelit

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]