137,849 matches
-
obiectiv. Progresul prin integrare economică negativă - Înlăturarea tarifelor și restricțiilor comerciale, subvenționarea regiunilor și sectoarelor dezavantajate - era mai la Îndemână decât stabilirea de comun acord a unor criterii concrete care implicau o acțiune politică pozitivă. Motivul era destul de simplu. Câtă vreme existau suficienți bani, cooperarea economică putea fi prezentată drept un beneficiu net pentru toate părțile, În vreme ce orice mișcare politică În direcția integrării sau coordonării europene periclita implicit autonomia națională și limita inițiativa politică internă. Schimbarea a fost posibilă numai atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
epoca de aur a social-democrației de la Începutul anilor ’60. Cu toate eforturile lor lăudabile de a transcende deficiențele politicii naționale, oamenii care construiau „Europa” În anii ’70 și ’80 erau Încă suspect de provinciali. Cea mai mare realizare transnațională de la vremea aceea, Acordul Schengen, semnat În iunie 1985, este revelatoare În această privință. Conform termenilor acordului, Franța, Germania de Vest și țările Beneluxului Își desființau frontierele comune și inaugurau un regim comun de control al pașapoartelor. Traversarea frontierei din Germania În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Conform termenilor acordului, Franța, Germania de Vest și țările Beneluxului Își desființau frontierele comune și inaugurau un regim comun de control al pașapoartelor. Traversarea frontierei din Germania În Franța urma să fie extrem de simplă, exact așa cum se trecea de multă vreme din Belgia În Olanda. Dar semnatarii Acordului Schengen au trebuit să promită În schimb că vor aplica cel mai drastic regim al vizelor și vămilor față de țările neparticipante: fiindcă francezii, de exemplu, Își deschideau frontierele pentru orice călător din Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aranjamentelor complicate de acționariat Încrucișat, multe firme private mari din Franța, de exemplu, imitau comportamentul vechilor companii de stat. Ele monopolizau sectoare Întregi și erau la fel de puțin răspunzătoare În fața micilor acționari precum fuseseră În fața consumatorilor sau plătitorilor de impozite pe vremea când erau administrate de stat. În mod ironic, privatizarea și competiția sporită nu au afectat imediat nici dimensiunile sectorului de stat. Am văzut că În era Thatcher statul britanic chiar și-a extins atribuțiile. La fel și În alte părți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezastrele din Vietnam și Cambodgia, iar antiamericanismul lor a primit apă la moară când chilianul Salvador Allende a fost asasinat din ordinul americanilor cu doar trei luni Înainte de apariția Arhipelagului. Dar chiar și aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când anticomunismul a luat amploare În dezbaterile publice din viața franceză, În conjuncție cu declinul constant ca rezultate și influență al Partidului Comunist, el a fost alimentat de amintiri și exemple locale. Noua generație de intelectuali
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Glucksmann, nu conține nimic ce cititorul francez n-ar fi putut găsi În Omul revoltat de Albert Camus. Dacă eseul lui Camus fusese desființat de Sartre atunci când a apărut, În 1951, cărțile lui Glucksmann și Lévy au devenit bestselleruri influente. Vremurile se schimbaseră. Acest cutremur intelectual local are un evident caracter paricid. Aparent, ținta lui era dezastruosul filon marxist din gândirea occidentală, dar artileria viza cu precădere acele figuri dominante ale vieții intelectuale postbelice, din Franța și din alte părți, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de intelectuali angajați. În 1978 a apărut În traducere Logica cercetării de Karl Popper, declanșând procesul de absorbție În cultura generală franceză a unui ansamblu de lucrări anglo-americane de filosofie și științe sociale pe care intelectualii autohtoni le ignoraseră multă vreme. Din același an datează Revoluția În dezbatere, o lucrare inedită În care istoricul François Furet demola sistematic „catehismul revoluționar” prin care francezii au fost Învățați timp de zeci de ani să-și Înțeleagă țara și trecutul. În acest „catehism”, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mare cauză”, dacă tradiția progresistă era cu un picior În groapă, dacă Istoria (sau necesitatea) nu mai putea fi invocată În mod credibil pentru a justifica un act, o politică sau un program, cum puteau fi tranșate marile dileme ale vremii? Aceasta nu era o problemă pentru radicalii thatcheriști, care priveau politica oficială ca pe o extensie a intereselor private și pentru care piața era arbitrul necesar și suficient al valorilor și rezultatelor. Vremurile nu erau foarte grele nici pentru conservatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cum puteau fi tranșate marile dileme ale vremii? Aceasta nu era o problemă pentru radicalii thatcheriști, care priveau politica oficială ca pe o extensie a intereselor private și pentru care piața era arbitrul necesar și suficient al valorilor și rezultatelor. Vremurile nu erau foarte grele nici pentru conservatorii tradiționali de pe continent: pentru ei, măsura binelui și a răului În sfera umană rămânea ancorată În norme religioase și convenții sociale, zdruncinate, dar nu complet desființate de veritabilul tsunami cultural al anilor ’60
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ideea, insista el, nu era să polemizezi cu cei aflați la putere. Nici măcar nu consta În primul rând În a spune adevărul, deși acest lucru era important Într-un regim bazat pe minciună. Singurul lucru care avea sens În condițiile vremii, scria el, era să „trăiești În adevăr”. Restul era doar un compromis: „Simplul act de a forma o grupare politică te forțează să intri Într-un joc de putere, În loc să acorzi prioritate adevărului”. Cum explica Havel Într-un eseu din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu nerușinare, ca să spunem așa -, Havel și ceilalți disidenți construiau un fel de spațiu public „virtual” În locul celui distrus de comunism. Un lucru despre care intelectualii disidenți nu vorbeau foarte mult era economia. Iar asta tot din realism. Încă de pe vremea lui Stalin, creșterea economică - mai exact, industrială - constituise atât țelul socialismului, cât și principalul său criteriu de evaluare a succesului. După cum am văzut În capitolul XIII, mecanismele economice erau principala preocupare a unei generații anterioare de intelectuali reformiști: ei i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comisiei Ideologice a partidului Vasil Bil’ak, stalinistul ceh care Îi invitase pe sovietici să-i invadeze țara În 1968: „șîn 1948ț lipeam În vitrine afișe despre cum va fi socialismul, iar oamenii erau receptivi. Era alt entuziasm, erau alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar Încurajat, fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din bucătărie” (1959) În care Hrușciov Îl asigura pe Nixon că În viitorul apropiat comunismul va devansa capitalismul. Bil’ak, ca și Kádár În Ungaria, nu-și făcea astfel de iluzii. Câtă vreme bunurile oferite Îi calmau pe consumatori, el se mulțumea cu o imitație palidă a capitalismului. Est-germanul Erich Honecker, care În 1971 i-a succedat lui Walter Ulbricht la conducerea partidului, avea și el ca obiectiv să le ofere cetățenilor RDG
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o imitație palidă a capitalismului. Est-germanul Erich Honecker, care În 1971 i-a succedat lui Walter Ulbricht la conducerea partidului, avea și el ca obiectiv să le ofere cetățenilor RDG o versiune modestă a „miracolului” vest-german din anii ’50. O vreme, strategia a avut un oarecare succes. Nivelul de trai din Cehoslovacia, Ungaria și Polonia a crescut În anii ’70, cel puțin după criteriul consumului. Numărul de automobile și de televizoare - bunurile durabile definitorii pentru acea epocă - a sporit constant: În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al doilea Război Rece și beligeranța fățișă a Americii au mărit presiunea asupra unui sistem șubred și inoperant. URSS construise o mașină militară care l-a Înfrânt pe Hitler, a ocupat jumătate din Europa și a ținut pasul cu Occidentul vreme de 40 de ani din punctul de vedere al Înzestrării cu armament - Însă prețul era teribil. La apogeul cursei Înarmărilor, 30-40% din bugetul sovieticilor (de patru-cinci ori mai mult decât În cazul Statelor Unite) era destinat cheltuielilor militare. Pentru mulți experți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fără a critica vreodată fățiș partidul sau politica acestuia, el a fost profund afectat și stimulat de revelațiile anului 1956; mai târziu, și-a văzut așteptările Înșelate de greșelile epocii Hrușciov și a fost dezamăgit de represiunea și inerția din vremea lui Brejnev. În acest sens, Mihail Gorbaciov era un comunist reformist clasic: nu e o coincidență faptul că, la Începutul anilor ’50, ca student la Facultatea de Drept a Universității din Moscova, fusese prieten apropiat cu Zdenìk Mlynáø, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum inadecvată și din punct de vedere cantitativ. Sarcinile de plan stabilite arbitrar de la centru, penuria endemică, aprovizionarea deficitară și absența indicatorilor de preț și piață paralizau practic orice inițiativă. „Reforma” Într-un astfel de sistem, după cum indicau de multă vreme economiștii maghiari și din alte țări comuniste, trebuia să Înceapă cu descentralizarea mecanismelor de decizie și de stabilire a prețurilor. Însă aceasta se lovise de obstacole insurmontabile. În afara republicilor baltice, nimeni din Uniunea Sovietică nu știa din experiență ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comandă; corupția cotidiană și absurditățile minore, dar extrem de răspândite din economie erau tocmai sursele puterii și autorității lor. Pentru a reforma economia, partidul trebuia să se reformeze mai Întâi pe sine. Nici această idee nu era nouă: epurările periodice din vremea lui Lenin și a succesorilor săi proclamau de obicei aceleași obiective. Dar timpurile se schimbaseră. Oricât ar fi fost de opresivă și retrogradă, Uniunea Sovietică nu mai era o tiranie totalitară criminală. În monumentalele cartiere de locuințe construite de Hrușciov
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
publice, și care, În decursul aceluiași deceniu, fusese vizitată (și implicit favorizată) de doi secretari de stat americani și de vicepreședintele George Bush. În 1988, Ungaria comunistă avea o imagine categoric „bună”. În parte din acest motiv, a trecut multă vreme până să apară o opoziție deschisă la adresa partidului. Disimularea și manevrele discrete păreau de preferat, Îndeosebi pentru cei care Își aduceau aminte de 1956. Iar viața În Ungaria lui János Kádár era anostă, dar suportabilă. În realitate Însă, după cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conștient, deși la un nivel mediocru, aspecte ale societății de consum occidentale, Îndeosebi În ceea ce privește programele de televiziune și petrecerea timpului liber. Viața În Cehoslovacia era anostă, mediul Înconjurător se deteriora, iar cenzura omniprezentelor autorități călca pe nervi tineretul. Dar, câtă vreme se abțineau de la confruntări cu regimul și mimau un oarecare respect pentru retorica sa bombastică, oamenii erau lăsați să-și vadă de treabă. Regimul reprima strict și brutal orice diferență de opinie. Participanții la demonstrațiile organizate la Praga și În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ovații În picioare, Ceaușescu a fost reales secretar general al partidului și a declarat cu mândrie că nu vor exista nici un fel de reforme), unii dintre ei Îl considerau deja un impediment: rupt de realitate, Înstrăinat atât de spiritul vremii, cât și de disperarea crescândă a românilor. Dar câtă vreme se bucura de sprijinul Securității (poliția secretă), Ceaușescu părea inatacabil. E așadar logic că Securitatea a fost cea care a precipitat căderea regimului În decembrie 1989, când a Încercat să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al partidului și a declarat cu mândrie că nu vor exista nici un fel de reforme), unii dintre ei Îl considerau deja un impediment: rupt de realitate, Înstrăinat atât de spiritul vremii, cât și de disperarea crescândă a românilor. Dar câtă vreme se bucura de sprijinul Securității (poliția secretă), Ceaușescu părea inatacabil. E așadar logic că Securitatea a fost cea care a precipitat căderea regimului În decembrie 1989, când a Încercat să-l Îndepărteze pe László Tõkés, un pastor maghiar reformat din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ușurința cu care s-a destrămat iluzia puterii comuniste a revelat că aceste regimuri erau chiar mai slabe decât se credea, iar acest lucru pune istoria lor anterioară Într-o lumină nouă. Dar iluzoriu sau nu, comunismul a durat multă vreme. De ce nu mai multă? Un răspuns este teoria dominoului. Când conducerea comunistă a Început să cadă Într-o țară, legitimitatea ei a fost afectată fatal În toate celelalte. Credibilitatea comunismului se baza În parte pe pretenția că Încarnează necesitatea, că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În această poveste. Est-europenii, În special cei din Berlinul de Est, erau perfect conștienți de rolul SUA În stăvilirea Uniunii Sovietice. Ei sesizau diferența dintre politicienii vest-europeni (pe care, În cea mai mare parte, nu Îi deranja existența comunismului câtă vreme erau lăsați În pace) și politicienii americani ca Ronald Reagan, care numeau deschis URSS un „imperiu al răului”. Solidaritatea a fost finanțată de Statele Unite și tot Statele Unite au oferit cele mai insistente Încurajări oficiale protestatarilor din Berlin și de oriunde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]