14,411 matches
-
și a regimului democratic republican căruia i-a dat naștere. Dar, chiar dacă mai multe regimuri politice s-au succedat două monarhii, două imperii și două republici de-a lungul secolului, sistemul democratic și republican a fost cel care s-a consolidat prin înființarea celei de-a Treia Republici între anii 1870-1875. În timpul fiecărui regim politic, actorii din opoziție tindeau să sprijine descentralizarea dar, cum ajungeau la putere, uitau de cererile făcute anterior și se foloseau de statul centralizat ca modalitate de
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
celei de-a Treia Republici între anii 1870-1875. În timpul fiecărui regim politic, actorii din opoziție tindeau să sprijine descentralizarea dar, cum ajungeau la putere, uitau de cererile făcute anterior și se foloseau de statul centralizat ca modalitate de a-și consolida puterea. Totuși, tradițiile ample ale istoriei politice franceze 1 sunt asociate fie cu o orientare predominant iacobină sau centralizatoare sau, în mod contrar, cu o orientare descentralizatoare girondină. Astfel, stânga a încercat să favorizeze centralizarea și standardizarea ca modalitate în
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
rezultatul sistemului "recompensă" care vede lista majoritară obținând jumatate din locuri. Iar în cele din urmă, combinat cu sistemul vertical al cumulului de funcții, pe care l-am analizat mai sus, acest sistem oferă notabililor locali șansa de a-și consolida poziția. Lucrul acesta tinde să încurajeze un status quo static în loc să încurajeze un antreprenoriat politic local mai dinamic. Și Yves Mény critică sistemul, pe care îl vede ca fiind responsabil de corupția din politică 37. Jean-Jacques Urvoas întrevede o problemă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
parlamentul a devenit, din anumite puncte de vedere, mai puternic decât guvernul 5, iar deputații puteau, în multe cazuri, să se asigure că în "feudele lor", prefecții le erau supuși 6. Această poziție puternică a politicienilor locali notables a fost consolidată prin sistemul cumul des mandats, analizat în capitolul anterior. În cele din urmă, chiar dacă prefectul trebuia să se asigure că voința guvernului central era impusă asupra localității, el era și reprezentantul acesteia în afacerile ei cu statul. Prin acest dublu
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de Crozier și colegii acestuia, tipic pentru sistemul politico-administrativ din trecut, a cedat locul, încă din perioada reformelor de descentralizare din 1982, în favoarea unuia mult mai complex, eterogen și asimetric 32. Gérard Marcou argumentează că, deși statul central și-a consolidat controlul asupra unor anumite sectoare politice (politica urbană, piețele publice, oferirea de servicii) prin procedee judiciare rămase din vechiul sistem de supraveghere, a existat o reașezare fundamentală a legăturilor dintre stat și autoritățile locale 33. Una dintre trasăturile acestei schimbări
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
acceptat aceste concluzii, însă acum își dorea să reflecteze mult mai profund asupra rolului și funcțiilor statului. Comitetele Interministeriale pentru Reforma Statului (Comités Interministériels pour la Réforme de l'État CIRE) au fost create în 1995, iar acest lucru a consolidat noțiunea potrivit căreia la mijloc s-a aflat chiar o reformă a statului. Funcționarii civili care erau implicați în Planul Național, au înființat un număr de comitete care au început să examineze "statul" ca un obiect al reformei și să
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
îi oferă posibilitatea de a-și croi un drum printre o serie de instituții mult mai complexe și mai dezorganizate decât în trecut. Astăzi, el trebuie să ia în considerare o nouă serie de actori ale căror poziții au fost consolidate drept rezultat al reformelor de descentralizare din 1982: președinții regiunilor și consiliilor departamentale, precum și primăriile marilor orașe (care au fost prezenți mereu). Acestă carte a arătat faptul că există o varietate de configurații în cadrul relațiilor dintre acești actori diferiți de pe
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
gândire al receptorilor)62. Descrierea limbajului politic se face de cele mai multe ori în cheie peiorativă, în strânsă legătură cu termeni precum manipulare și mistificare. Politica recurge la limbaj pentru a-și face cunoscută ideologia, dar mai ales pentru a-și consolida poziția, pentru a-și legitima actele și pentru a crește numărul adepților. Vizând preluarea și gestionarea puterii, limbajul politic poartă amprenta ancorării sale pragmatice, dobândind o fizionomie distinctă între celelalte tipuri de limbaj. Doctrina politică impune locutorilor manifestări discursive specifice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la stilul propagandei și la specificul limbii de lemn în cadrul analizei stilului publicistic. Indicând două componente de bază în cadrul stilului amintit: una informativă și alta propagandistică, Dumitru Irimia subliniază că în cazul comunicării publicistice "emițătorul transmite informații și aspiră să consolideze diferite convingeri social-politice și ideologice"78. Ponderea celor două componente este variabilă și poate să ajungă la reducerea la zero a conținutului informațional. Urmărind modul în care se manifestă exigențele generale ale discursivității performative la nivelul discursului politic, Constantin Sălăvăstru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
morale intră într-un proces de prefacere, iar perioada de tranziție se caracterizează prin contraste și situații nepotrivite, întâlnite la tot pasul. Dezacordul dintre formele noi și fondul local se resimte pretutindeni, căci vechiul nu murise, iar noul nu se consolidase încă. Teoria formelor fără fond sintetizează tocmai această fractură dintre formele noi, introduse în țară prin procesul revoluționar de dezvoltare a capitalismului în România, și fondul autohton preexistent. În ceea ce privește formarea partidelor politice românești, până la jumătatea veacului al XIX-lea, singura
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
reciproc în cazul în care ar fi atacate de o terță putere. Prin încheierea tratatului, "România a ieșit din izolarea politică de care era amenințată și a evitat posibilitatea unei înțelegeri între Austro-Ungaria și Rusia pe seama sa; țara și-a consolidat pozițiile în sud-estul Europei, a dobândit anumite garanții de securitate, putându-se consacra operei de consolidare internă"328. În concluzie, veacul al XIX-lea se caracterizează printr-o precipitare a fazelor dezvoltării istorice și reducerea lor la intervale foarte scurte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare în interiorul modernismului însuși, atunci când acesta din urmă se consolidează și devine retoric, asemenea oricărei revoluții literare victorioase"38. Critici avizați ai fenomenului postmodern, precum Steven Best și Douglas Kellner 39, îl amintesc pe pictorul englez John Watkins Chapman drept unul dintre primii care au utilizat termenul și au oferit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
1970 este întâlnit constant în domeniul teoriei culturale cu scopul de a descrie artefacte care se opun radical canonului modernist. Dacă elanul revoluționar al anilor '6046 a asimilat cu rapiditate în vocabularul său multe post-isme, anii '70 și '80 au consolidat într-o anumită măsură utilizarea postmodernismului atât în critica arhitecturală 47, unde a cunoscut o largă dezvoltare, cât și în critica literar-artistică și în filosofie, devenind astfel un termen globalizant sau internațional, dar și un concept care are mult mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
putem vorbi despre o logică și o ideologie a modernității, cu o serie de caracteristici specifice. Remarcând faptul că istoria adjectivului "modern" este mult mai lungă decât cea a modernității, Baudrillard subliniază importanța fundamentelor filosofice și politice care s-au consolidat în secolele XVII și XVIII (în special filosofia lui Descartes și cea a Iluminismului), prin intermediul cărora modernitatea a devenit în special o idee. Revoluția industrială, progresul științei și tehnicii, diviziunea muncii au introdus în conștiința socială dimensiunile inovației și schimbării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
doua noțiune care obturează într-un mod mult mai subtil dispariția autorului pare a fi chiar aceea de scriitură; chiar dacă Foucault recunoaște că în mod riguros conceptul de scriitură nu mai face nici o trimitere la cel de autor, nu-i consolidează poziția și nici nu mai reprezintă un semn al intenționalității auctoriale, ci încearcă de deslușească în general "condiția oricărui text", totuși rămâne posibilitatea ca în utilizare curentă, scriitura "să transpună într-un anonimat transcendental caracteristicile empirice ale autorului"295. Întrebarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și chiar depășindu-i pe Lyotard sau Jameson prin disoluția distincției dintre teorie și obiectul ei, scriitorul francez pare a fi, de cele mai multe ori, la adăpostul multiplelor acuzații care i-au fost aduse tocmai prin fondul supozițiilor pe care își consolidează teoriile. Concentrându-se asupra transpoliticului, Baudrillard edifică această etapă prin trei figuri principale: obezul, ostaticul și obscenul, ce neagă orice formă de transcendență, ignorând complet seducția. Dacă situația omului este descrisă în termeni de hiperrealitate, înseamnă că "realitatea se fărâmițează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
opun; 2) inițiativa originii lor este văzută ca instituțională, adică este atribuită direct papalității și, așa cum s-a spus, însuși numele de Francisc este ignorat de multe ori; 3) în ciuda evidențierii noutății lor, frații minori sunt încadrați în scheme mentale consolidate; considerați inovatori într-o lume îmbătrânită, ei trăiesc într-o fază de îmbătrânire a istoriei, idee larg răspândită în Evul Mediu, plecând de la împărțirea istoriei în șapte faze de Sfântul Augustin (†430). Rolul lor este important pentru că sfârșitul timpurilor este
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
lor care erau prezenți. 2. Am auzit spunându-se că fericitul Francisc ajunsese într-un sat de prin Lombardia, pe unde se vorbea de faima sfințeniei sale. Un eretic, luându-l drept un om simplu, în dorința de a-și consolida secta și adepții săi veniți la fața locului, văzând că preotul satului îl întâmpina, exclamă: «O, om bun, ce părere ai despre acesta care are grijă de parohia acestui sat și locuiește cu o concubină iar noi toți știm că
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
indiciu din spovada cuiva, în cazul în care ar fi ascultat-o, chiar de s-ar afla în țări îndepărtate, pentru a nu da prilej de scandal sau de atingere a reputației cuiva; să nu tulbure pacea Bisericii, întemeiată și consolidată pe fundamentul solid al apostolilor și al sfinților noștri părinți și maeștri; să nu provoace vreun incident în domeniul vieții materiale; să manifeste prudență în aflarea păcatelor, pentru ca cei simpli să nu învețe prostii ignorate și nemaiauzite. Nimeni să nu
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pe Giordano, ce se dovedește încă o dată un activ protagonist și înțelept găsitor de soluții, pentru a-l convinge pe Grigore al IX-lea să asculte motivele sale (nr. 63). După această misiune, în timp ce viața Ordinului se așază și se consolidează în instituțiile sale, ce mențin viu spiritul profetic, și viața fratelui Giordano ia în mod evident un ritm destul de pacific și bogat în amintiri pentru provincia sa, care înflorește și se dezvoltă în mod minunat. El este unicul dintre primii
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
să se știe cum «să fie înțeleasă mintea Sfântului Francisc și intenția Regulii» (nr. 129: FF 2568), fără a ne opri și a ne bloca la formele exterioare. În al doilea rând, autorul identifică, cu aceeași siguranță, elementele ce au consolidat Ordinul Minorilor, făcându-l puternic, glorios și competitiv în toate: confesorii, predicatorii, lectorii, în sintonie cu virtuțile caracteristice amintite anterior. Virtuțile cele mai iubite sunt prezentate ca fiind o caracteristică a fiecărei custodii a provinciei engleze. Virtuțile menționate sunt: fervoarea
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
titlul capitolului al VIII-lea]; 9,2; 12,3: FF 96, 98, 108), sau o religie (Rb II,12; VIII,2: FF 80, 96). Ordinul ajunsese acum la o stabilitate instituțională bine definită și tindea tot mai mult să-și consolideze propria autonomie. La 3 decembrie 1224, Honoriu al III-lea a promulgat Quia populares tumultus, prin care li se acorda Fraților Minori permisiunea de a celebra în propriile oratorii liturghia și oficiile divine, răspunzând astfel unei cereri precise a fraților
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
putință. 4. Recunoașteți și aplicați cele mai importante componente ale influenței: a ști să-i ascultați pe ceilalți, să le cereți părerea și să-i faceți să se simtă necesari și doriți. Căutați În fiecare zi oportunități de a vă consolida și suplimenta „puterea conferită”. 5. Oamenii se lasă influențați cel mai ușor de către cei care le descoperă nevoile. Programați-vă Întâlniri cât mai dese cu oamenii din departamentul pe care Îl conduceți pentru a discuta despre ele atât individual, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Delegarea influențează respectul de sine și valoarea fiecărei persoane. Atunci când delegați un subaltern cu Îndeplinirea unei sarcini notabile, Îi transmiteți persoanei respective că aveți Încredere În talentul și capacitatea ei. 2. Delegarea este o activitate de separare a puterii care consolidează Încrederea. Managerii care refuză să Împartă puterea conferită de poziția lor În companie transmit un mesaj de neîncredere și teamă. Cei care Își Împart puterea creează o cultură a Încrederii și ainspirației. 3. Delegarea satisface nevoia primară de a vă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
2. Asigurați-vă că personalul dumneavoastră Înțelege principiile etichetei În afaceri. Multe companii, știind că acest lucru reprezintă un avantaj competitiv, Își trimit angajații Ă mai ales pe cei care au contact cu publicul Ă la seminare pentru a-și consolida aceste cunoștințe. 3. Asigurați-vă că poziția dumneavoastră privind conduita adecvată de la birou este Înțeleasă de toată lumea. Dacă o persoană nu se comportă cum trebuie, nu ezitați să-i atrageți atenția. 4. Acceptați responsabilitatea de a prelua conducerea În departamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]