14,132 matches
-
După altă perioadă, în care au tratat cu convenția, ar urma, în mod firesc, eliberarea, prin renunțarea la convenție deci, intrarea în viață; ceea ce ei și fac, în final, numai că viața în care au intrat este ea însăși o iluzie. Drama, aceasta, este: efortul extraordinar spre o viață care, pentru ei, nu mai e posibilă. Finalul, care mie mi se pare foarte elocvent din punct de vedere al ideii, dar extrem de facil din punct de vedere dramaturgic, aproape copilăresc, îi
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
însemnele disperării de care suferă personajul, autorul i-a creat un fel de alter ego în persoana soției, Mina, care acționînd o vreme în contratimp, apoi cu o resemnată, se pare, docilitate, subliniază din ce în ce mai apăsat tragica tratare umană a protagonistului. Iluziile cu care s-a hrănit, încercări febrile de regăsire a sensului pierdut al vieții, se destramă pe rînd. Celălalt cuplu al piesei, un cuplu "martor" pentru experimentul moral al ratării și morții aberante a celor doi, exprimă un soi de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
pe de altă parte să rezolve un raport vicios al individului cu realitatea socio-politico-culturală, raport în care fie că individul s-a compromis față de ceea ce îl înconjoară, fie că realitatea s-a compromis față de el. A-ți face dintr-o iluzie numită "cal verde" un partener, este apogeul unei grave crize de încredere în realitatea ce ți se pune la dispoziție. Și soluția se dovedește a fi ineficientă și inoperantă de vreme ce înșiși cei ce au instalat ficțiunea în rang de realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
un îngrozitor de trist cămin de nefamiliști răspund (adică mint) ca la carte... așa cum se cere...,în cea de a doua variantă Al doilea interviu -, luat în joacă, fiecare interogîndu-l fără cruțare pe celălalt, minciunii îi ia locul adevărul. Dezbrăcat de iluzii, autorul privește, printr-o lentilă care mărește uriaș, la bietele noastre suflete obligate să mintă pentru a se salva pe deoparte și pentru a se pierde pe cealaltă parte. Se propune aici o pagină a înfrînților vieții, a căror ultimă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
muri, dar vom fi liberi!", " Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!", scandau, răvășitor, frumoșii nebuni ai acelui însîngerat Decembrie. Îi transfigura speranța că jertfa lor va aduce, după lungul răstimp al dictaturii, o schimbare de esență, un puls regenerator. Iluzia scînteia, orbitor, la apogeu. Prea curînd, această iluzie a început să se întunece Specialiștii în diversiuni s-au priceput să infesteze Golănia cu tot soiul de "curve, bătăuși și toxicomani", prostimea a fost lesne păcălită cu ieftine momeli și alte
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
morții nu ne lasă!", scandau, răvășitor, frumoșii nebuni ai acelui însîngerat Decembrie. Îi transfigura speranța că jertfa lor va aduce, după lungul răstimp al dictaturii, o schimbare de esență, un puls regenerator. Iluzia scînteia, orbitor, la apogeu. Prea curînd, această iluzie a început să se întunece Specialiștii în diversiuni s-au priceput să infesteze Golănia cu tot soiul de "curve, bătăuși și toxicomani", prostimea a fost lesne păcălită cu ieftine momeli și alte tertipuri, mafioții postdecembriști, emanați din vechile structuri, speculînd
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
cruce... Mona: Bun, dar eu nu sînt Isus...! Nici chiar tu nu ești...! Octav: (trecînd peste...) Ovidiu a fost... Și el mi-e milă... Mona: Nu ți-e milă de Ovidiu... De tine ți-e milă. Ți-e milă de iluziile, de dezamăgirile tale Octav: (izbucnind) Eu l-am văzut pe Ovidiu uluit că l-a nimerit glonțul! N-a crezut nici o clipă că-i adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
întrebat ce-i aceea dreptate, Isus n-a știut ce să răspundă... A tăcut. Și a murit, luînd răspunsul cu el... Dacă e vreunul... Octav: ...Poate știe părintele... Groparul: De ce s-au inventat cuvintele astea? Pentru că omul are nevoie de iluzii... sau, altfel spus, să aibă după ce umbla... și, pînă să pună mîna pe realitatea acestor himere, rămîne cu coaja... cu cuvîntul adică... Octav: Nu-i prea vesel ce spui... Groparul: Dar asta nu-nseamnă să nu umbli mai departe... Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
liricii sale, în care se percep ecouri din poezia europeană, din Eugenio Montale, de pildă. Cu aceeași îndreptățire s-ar putea face referire la T.S. Eliot sau la Giuseppe Ungaretti, pentru anumite tendințe spre hermetism, spre ezoteric. Dincolo de tristeți, de iluzii, disperări, suverană rămâne iubirea, deși „amore e morte” cum zice Leopardi, citat într-un moto. Poeta își asumă riscul, desfășurând un adevărat ceremonial de trucuri și de subterfugii pentru a limita sfîșierea cuvintelor, cu care vrea să sperie moartea, păstrându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
este însoțită de inegalitate socială sau există posibilități stabile de organizare socială egalitară pe baza rarității. Problema empirismului cauzelor și a efectelor. Una dintre marile speranțe puse în schema cauzală se referă la pronunțata ei deschidere empirică. Există adesea chiar iluzia că procedurile empirice inductive pot duce cu ușurință la formularea de ipoteze cauzale. Dacă avem de explicat un fenomen X, este necesar să căutăm printre antecedentele sale un fenomen Y care îl produce în modconstant și, în consecință, ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
colectivitatea să fie dispusă să mai cheltuiască din energia sa, din resursele sale pentru perpetuarea respectivului fenomen. Un ritual magic care nu mai „funcționează” sau o instituție ce nu mai satisface nici o cerință funcțională vor tinde, prin urmare, să dispară. Iluzia că există multe „supraviețuiri” se datorează mai mult faptului că există multe situații în care anumite configurații sociale semențin, dar îndeplinesc funcții noi ce nu sunt suficient de clare pentru observator. Unul dintre cele mai curioase fenomene cu care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și, în mod special, în jurul unora dintre cei care au promovat-o cel mai activ. Este cazul lui Lévi-Strauss. În prezent, devine tot mai clar că discuțiile din jurul analizei structurale (a așa-numitului structuralism) au fost caracterizate de multe neînțelegeri, iluzii, speranțe naive, promisiuni excesive. Aici nu intenționez să fac o trecere în revistă a acestor discuții. Obiectivul acestei cărți este mai practic: punerea în evidență a principalelor tipuri de analiză structurală utilizate efectiv în practica sociologică. Tipuri de analiză structuralătc
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociologică angajată, ideologic-justificativă este faptul că ea prezintă punctul de vedere al unui grup social particular ca reprezentând „interesul general”, căutând să-l impună celorlalte grupuri sociale. Din acest motiv, abordarea ideologic-justificativă se fundeazăpe, și are funcția de a crea iluzii despre grupul social sau sistemul ale cărui interesele promovează. Ea definește procesele sociale în termenii care convin respectivului grup sau sistem, dând impresia că această definiție este singura posibilă și deci general acceptabilă. Pentru ilustrare voi utiliza o altă critică
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai mult, satisfacția muncii, s-a spus, reprezintă o sursă importantă a productivității. Analizele ulterioare au argumentat că relația nu este atât de clară și netă după cum le plăcea sociologilor să creadă pe atunci. Cum am putea interpreta sociologic această „iluzie” a sociologilor? Ar putea ea să reprezinte o formă „mascată” a opțiunii umaniste a sociologiei, o modalitate de a convinge patronatul că este în interesul său să ofere oamenilor condiții satisfăcătoare de muncă? Cei mai mulți sociologi actuali, consemnând caracterul parțial al
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Dacă strategia de acțiune este prost aleasă, prin intervenția sociologului ea poate să funcționeze, eventual, la un nivel acceptabil, blocându-se astfel căutarea unor căi mai eficiente de acțiune. Dacă obiectivul este prost ales, intervenția sporește șansa realizării sale, creând iluzia unei funcționări satisfăcătoare a sistemului. Sociologul poate contribui la menținerea artificială a unui mod inadecvat de organizare: poate contribui la creșterea eficacității unei campanii de propagandă al cărei obiectiv este menținerea prin manipulare a unui mod de organizare anacronic. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
aceste situații, ea poate avea o funcție conservatoare, sprijinind menținerea artificială a unor modalități de organizare structural deficitare sau chiar dezvoltarea aberantă a unor sisteme pe căi care, în principiu, nu au nici o speranță. Deasemenea, poate duce la conservarea unor iluzii ale sistemelor sociale particulare. De exemplu, iluzia că se poate promova un sistem democratic de conducere la nivelul secției unei întreprinderi, în condițiile în care direcția acesteia practică o centralizare excesivă a deciziilor. Paradoxal deci, integrarea secvențială poate genera stări
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
conservatoare, sprijinind menținerea artificială a unor modalități de organizare structural deficitare sau chiar dezvoltarea aberantă a unor sisteme pe căi care, în principiu, nu au nici o speranță. Deasemenea, poate duce la conservarea unor iluzii ale sistemelor sociale particulare. De exemplu, iluzia că se poate promova un sistem democratic de conducere la nivelul secției unei întreprinderi, în condițiile în care direcția acesteia practică o centralizare excesivă a deciziilor. Paradoxal deci, integrarea secvențială poate genera stări de dezechilibru în sistemele sociale. Și din
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
impracticabile, deși la nivelul conștiinței comune ele par realizabile. Rezistențe de structură. Cunoștințele furnizate de sociolog pot fi neasimilate sau chiar respinse în condițiile în care acestea fie sunt nerelevante pentru funcționarea respectivului sistem, fie contravin mecanismelor de funcționare și „iluziilor necesare” ale acestuia, după cum afirma Marx. Alvin Gouldner (1961a) remarcă, în spirit marxist, că ignoranța sistemelor nu trebuie considerată doar o condiție exterioară, care ar putea fi diminuată prin furnizarea de cunoștințe; ea „poate fi funcțională pentru un sistem”. Unele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
considerată doar o condiție exterioară, care ar putea fi diminuată prin furnizarea de cunoștințe; ea „poate fi funcțională pentru un sistem”. Unele tipuri de sisteme prezintă o „ignoranță structurală”, au nevoie pentru funcționarea lor eficientă de un anumit tip de „iluzii”. Sistemele sociale nu vor stimula, ba chiar vor trata ca fiind pure speculații, implicând o atitudine utopică, cunoștințele care nu se conectează sau chiar contravin mecanismelor lor de funcționare. Într-un sistem de producție orientat spre maximizarea profitului la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
atitudine ideologică și politică nerealistă, dacă nu chiar utopică.Ascoate în evidență faptul că o producție orientată spre profit nu duce la maximizarea bunăstării colectivității, ci, dimpotrivă, are o serie de consecințe negative asupraacesteia reprezintă un atac la una dintre iluziile fundamentale ale sistemului fundat pe profit și, în consecință, este marginalizată, nestimulată sau chiar respinsă. Declanșarea mecanismelor defensive. Intervenția specialistului poate apărea adesea membrilor unui sistem ca o presiune exterioară, coercitivă, ca o critică a funcționării sistemului, fapt care este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
intoleranță structurală față de orice cunoștință care ar putea submina certitudinea subiectivă, artificial instituită. În mod special, sistemul devine opac la explorarea alternativelor, la evaluarea lor critică, cu un feedback evaluativ asupra eficienței funcționării. „Ignoranța structurală” despre care vorbea Goulder sau „iluziile necesare” analizate de Marx își au sursa, în mare măsură, aici. Societățile preindustriale se caracterizează printr-o notă marcată de conservatorism nu pentru că au atins moduri optime de organizare în raport cu condițiile, ci ca rezultat al sindromului incertitudinii, al tendinței de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau de a pierde din venituri poate să influențeze și modul în care situația generată este percepută și estimată. În acest caz, ea poate să influențeze în sensul unei aprecieri pesimiste a perspectivelor luptei. Omul își poate face el însuși iluzii despre sine și despre mecanismele gândirii sale. Un al doilea exemplu va situa problema tocmai la acest nivel profund al decalajului dintre conținutul conștiinței și suprafața ei. Ce era în mintea lui Jean-Jacques Rousseau atunci când declara că toți oamenii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
procesului de raționare este adevărată? Adică, realmente acesta a fost, în mare, procesul de cristalizare a concluziei enunțate mai sus în mintea lui Rousseau? Teoria marxistă a ideologiei sugerează un răspuns negativ. Relatarea sinceră a lui Rousseau este tipică pentru iluziile pe care și le face ideologul. „Dat fiind că este un proces de gândire, continua Friedrich Engels (1967) caracterizarea ideologiei citate mai sus, el șideologul - n.n.ț îi deduce și conținutul, și forma din gândirea pură, fie din propria sa
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este posibil să explicăm în acest mod de ce o asemenea ideea nu a venit și în capul unui gânditor cu câteva secole mai înainte. Comprehensiv, istoricul are acces în mod special la suprafața conștiinței actorului. Prin aceasta, el poate împărtăși iluziile actorului însuși. În acest sens, Lévi-Strauss îl avertiza justificat pe antropologul cultural să nu se lase mistificat de ideologul băștinaș. Înregistrând un anumit obicei într-o comunicare oarecare, antropologul va înregistra și explicația pe care membrii respectivei comunități o asociază
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
satisfăcătorului, care, deși extrem de curentă în practica sistemelor social-umane, este foarte puțin luată în considerare în literatura de specialitate. Explicația acestei ignorări ar putea fi derivată din înseși predicțiile teoriei dezvoltate aici: inevitabil, strategia satisfăcătorului este asociată cu o puternică iluzie a certitudinii. Imaginea despre ele însele a sistemelor care utilizează strategia satisfăcătorului va tinde să constea din iluzia unei decizii raționale de tip cert. Analiza sociologică trebuie însă să se fundeze pe modelul strategiei satisfăcătorului dacă vrea să înțeleagă o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]