14,117 matches
-
fi intermediarul în cauză. Schema și nu imaginea. Precizarea trebuie făcută, fiindcă imaginația este socotită o facultate care produce imagini; și nu trebuie anulat acest înțeles; totuși, cu o asemenea funcție este imaginația productivă.134 Kant are în vedere, însă, imaginația transcendentală, ca facultate prin care "reprezentarea intermediară" între reprezentarea categoriei și reprezentarea fenomenelor, numită schemă transcendentală, face cu putință "aplicarea" categoriei la fenomene. Altminteri, această operație nu ar interveni și, astfel, nu ar fi constituită cunoștința (veritabilă). Tocmai prin schema
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind aceasta din urmă; pentru realizarea ei, am constatat deja rolul timpului. Dar timpul, la nivelul intuiției, reprezenta doar simpla succesiune a reprezentărilor în sensibilitate, iar sinteza nu se poate limita doar la atât. De aceea intervin schemele temporale ale imaginației, care realizează o primă sinteză a diversului empiric. Fără acestea nu putem avea "obiectul" empiric, așadar, nici fenomenul. Numai că intervenția acestor scheme nu este un fapt în sine; prin urmare, nu avem deja fenomenul datorită intervenției lor; este vorba
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu putem avea "obiectul" empiric, așadar, nici fenomenul. Numai că intervenția acestor scheme nu este un fapt în sine; prin urmare, nu avem deja fenomenul datorită intervenției lor; este vorba, de fapt, despre o operație mijlocitoare: anume schemele temporale ale imaginației mijlocesc intervenția aperceptivă a intelectului prin categorii, în așa fel încât abia prin aceasta să se constituie fenomenul (și cunoștința veritabilă, ca judecată sintetică a priori). Fiindcă trebuie să fie constituite pe baza unor "forțe" constituționale diferite ca putere, principiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Pe de altă parte, trebuie luat seama la funcția formală a acestui principiu: el este, fenomenologic vorbind, corelatul operațional (ca act al conștiinței) al obiectului experienței (va fi vorba, până la urmă, despre orice experiență posibilă). Ne amintim că, în cazul imaginației transcendentale, schemele acesteia nu erau decât "determinări de timp a priori" raportate la: seria timpului (vizate fiind categoriile cantității), conținutul timpului (fiind în cauză categoriile calității), ordinea timpului (după categoriile relației) și, în sfârșit, ansamblul timpului (în funcție de categoriile modalității).137
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificativă intervenție constitutivă dinspre intelect. Și aceasta datorită tocmai faptului că ele sunt "reguli ale determinării generale de timp" și, astfel, ele reglează "determinările empirice de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale intelectului pur). Succesiunea constitutivă ar fi următoarea: întâi, determinări generale de timp; apoi, determinări empirice de timp, anume scheme ale imaginației transcendentale și, la sfârșit, determinări intuitiv-empirice, de simplă formă a simțului intern. Problema ar fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de timp", care sunt determinări ale timpului ca formă a intuiției empirice și scheme ale imaginației transcendentale (de fapt, ale intelectului pur). Succesiunea constitutivă ar fi următoarea: întâi, determinări generale de timp; apoi, determinări empirice de timp, anume scheme ale imaginației transcendentale și, la sfârșit, determinări intuitiv-empirice, de simplă formă a simțului intern. Problema ar fi acum următoarea: dat fiind faptul că orice operație constitutivă este, în ultimă instanță, timp, ce mai putem spune despre "obiectul" corelat operațiilor reprezentate de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a răspunde la întrebare: fenomenul, în diferite faze de prelucrare ale sale, constituie corelatul "obiectual" al operațiilor pe care timpul le săvârșește, prin determinarea generală la nivelul celor patru tipuri de principii ale intelectului, prin determinarea intelectual-empirică la nivelul schemelor imaginației și prin determinarea propriu-zis empirică la nivelul formei sensibilității. Totuși, fenomenul nu poate fi decât ceea-ce-este; iar aceasta presupune o relativizare a determinărilor de timp care operează constitutiv până să avem "totul", adică fenomenul ca atare. Faptul acesta indică un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare obiectul, principiile "dinamice" (analogiile experienței și postulatele gândirii empirice în genere) constituie experiența. Precizarea aceasta este cu atât mai importantă cu cât este vorba, în ambele niveluri de constituire, despre timp: ca formă a intuiției pure, ca schemă a imaginației transcendentale, ca determinare generală în forma regulii sau principiului intelectului. Principiile care ne interesează acum, potrivit celor stabilite mai sus, sunt analogiile experienței. Iată-le, în formularea lui Kant: 1. (în legătură cu categoria substanței) Substanța persistă în orice schimbare a fenomenelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiecare în parte, precum și totalitatea lor ca natură. Dar este clar că timpul apare pe poziția operației prin care sunt constituite fenomenele. El este, ca determinare formală, operația de constituire a intuiției unui obiect empiric; este, apoi, ca schemă a imaginației transcendentale, mijlocul de accedere a unei intuiții empirice la o categorie și, desigur, a unei categorii la un obiect posibil de experiență; este, în fine, ca determinare generală, de fapt, ca apercepție originară, temeiul unității unei intuiții empirice cu o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele ca aparținând intelectului pur sau intuiției sensibile."144 Dar "locul" unei reprezentări, în genere (intuiție, concept, imagine etc.), odată determinat, constituie o topică transcendentală; întâi determinarea ca atare faptul că în mod necesar acea reprezentare aparține sensibilității, intelectului sau imaginației -, apoi și locul: tocmai facultatea de cunoaștere (particulară). Cum știm deja, topica transcendentală conține cele patru "titluri" diferite de categorii: identitate și diversitate, concordanță și discordanță, intern și extern, naterie și formă.145 Topica este cu totul necesară, susține Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susține Kant, dacă reflecția care operează în numele ei este însoțită de interesul de a determina și obiectul reprezentărilor comparate, nu doar raportul dintre ele și locul lor în facultatea de cunoaștere (dacă sunt ale intelectului sau ale sensibilității; sau ale imaginației, deși Kant nu o pune la socoteală și pe aceasta); iar reflecția transcendentală, așa cum a fost precizată mai sus, devine necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind constituit fenomenal, negându-se pe sine (determinându-se ca nimic propriu-zis), ori "nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului, cu toate înțelesurile stabilite până acum în lucrarea de față, nu a fost însoțită continuu de "absența" timpului. Cu alte cuvinte, dacă nu cumva are un sens absența timpului în "formarea" intuițiilor prin simțul intern, din unele "produse" ale imaginației, în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La o primă vedere, este vorba despre "prezența" timpului, și nu o prezență pasivă, ci activă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
relației, grupă care are legătură semnalată, descrisă și interpretată judicativ mai sus cu analogiile experienței. Asemenea tuturor categoriilor, ca forme pure ale intelectului (sau concepte ale intelectului pur), substanța capătă deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de schema imaginativă (schemă temporală) a permanenței timpului. Kant susține că timpului, care nu se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cheia oricărei trepte de constituire se află în treapta imediat superioară și, în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întreba: are vreo legătură timpul cu operațiile raționale? Pentru a răspunde, trebuie stabilite întâi aceste operații. În mod sigur nu poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un fel de analitică aplicată unor concepte care nu-și au sursa în intelect (mai bine zis, nu fac parte din tabela kantiană a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră că forma logică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Absența" timpului se traduce în termenii criticii ca mod regulativ de funcționare a Ideilor transcendentale. De fapt, este vorba despre imposibilitatea intervenției celor trei modalități de timporizare, totodată căi de constituire fenomenală: ca apercepție transcendental-originară sau timporizare prin categorie, ca imaginație transcendentală sau timporizare prin schema imaginativ-temporală, ca punere în formă a unui obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reducția transcendentală a conceptelor de spațiu și timp în sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale gândirii empirice, a unității posibilității experienței); 4. reducția (reducția la timp a tuturor operațiilor de constituire, adică a "prezenței" timpului; reducția la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
găsim și la Eleați). Kant, de asemenea, a recontextualizat logic gândirea-care-se-gândește- pe-sine, prin felul în care a concentrat-o în semantica termenului "eu gândesc" (apercepția originară) și prin analitica fenomenului de constituire a cunoștinței veritabile, prin schematismul temporal al imaginației, prin diferența dintre lucrul-în-sine și fenomen etc. Spre deosebire de Aristotel, care se folosește direct și formal în mod radical de ideea despre gândirea care se gândește pe sine, Kant nu o ia ca atare, ci o interpretează ca fenomen al apercepției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
agentul" punerii în relație a materialului sensibil cu categoriile intelectului și, cumva, însăși apercepția originară; în a doua sarcină a sa, timpul este legat de o facultate de cunoaștere aflată între sensibilitate și intelect, numită de Kant, cum se știe, "imaginație transcendentală"; în cea de-a treia, de unitatea facultăților de cunoaștere. Doar prin funcția sa "imaginativă", prin schematismul timpului, în termenii lui Kant, conștiința transcendentală, în unitatea sa, asigură constituie cunoașterea.215 Poate nu este deloc întâmplător nici faptul că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai degrabă principiile intelectului. Cele constitutive, anume axiomele intuiției și anticipațiile percepției, constituie ca atare obiecte, ceea ce înseamnă, în registru kantian, operare prin deducția transcendentală, adică prin "aplicarea" categoriilor intelectului la un material empiric divers, prin mijlocirea schemelor temporale ale imaginației. Cele regulative, anume analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, nu constituie ca atare "obiecte" (fenomene, adică), ci pun în anumite relații obiectele constituite ca atare prin celelalte două principii ale intelectului. Analogia dintre acestea și judicativul constitutiv și regulativ poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pp. 224-225. 109 CRP, II, pp. 176-177. 110 Cf. CRP, II, p. 62. 111 "Eu leg, deci, propriu-zis, două percepții în timp. Această legătură nu este opera simplului simț și a intuiției, ci este, aici, produsul unei facultăți sintetice a imaginației, care determină simțul intern cu privire la raportul de timp." CRP, II, p. 205. 112 CRP, II, p. 82. 113 "Schema nu este totdeauna în sine decât un produs al imaginației, dar întrucât sinteza celei din urmă n-are ca scop o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și a intuiției, ci este, aici, produsul unei facultăți sintetice a imaginației, care determină simțul intern cu privire la raportul de timp." CRP, II, p. 205. 112 CRP, II, p. 82. 113 "Schema nu este totdeauna în sine decât un produs al imaginației, dar întrucât sinteza celei din urmă n-are ca scop o intuiție particulară, ci numai unitatea în determinarea sensibilității, schema trebuie distinsă totuși de imagine. (...= Această reprezentare despre un procedeu general al imaginației de a procura unui concept imaginea lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totdeauna în sine decât un produs al imaginației, dar întrucât sinteza celei din urmă n-are ca scop o intuiție particulară, ci numai unitatea în determinarea sensibilității, schema trebuie distinsă totuși de imagine. (...= Această reprezentare despre un procedeu general al imaginației de a procura unui concept imaginea lui eu o numesc schema acestui concept." CRP, II, p. 171. 114 CRP, II, p. 176. 115 Cf., CRP, II, "Analogii ale experienței", pp. 197-200. A se vedea și: Ilie Pârvu, Posibilitatea experienței. O
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]