14,422 matches
-
pe Hector însângerat tras de carul tesalic al lui Ahile. De altfel, poetul oscilează între dorințele sale: dacă Fabia e tristă, el suferă că este cauza acestei tristeți; dacă nu este, ar trebui să fie, ca să fie demnă de soțul pierdut. O, de-ar fi putut ea să plângă nu exilul, ci moartea soțului! Poetul, cel puțin, ar fi fost îngropat sub cerul binecunoscut al patriei! Ar fi murit fără pată cum a și trăit. De-acum [însă] viața lui trebuie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fețe are forma unei linii ușor curbe, cu convexitatea spre apical. Marginile proximale sunt convergente spre colet, dar au o diferență dimensională mai mare. Relieful este convex în dublu sens, cu convexitatea maximă în treimea mijlocie. Șanțul palatinal se termină pierdut, la mică distanță de marginea cervicală. În 50-60% din cazuri există tuberculul Carabelli, proeminență situată pe lobul mezio-palatinal, considerat cuspid supranumerar ce nu atinge niciodată planul de ocluzie. Fața mezială este cea mai lată dintre toate fețele laterale. Relieful este
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
verticale: unul mezial, mai profund ce continuă șanțul de pe fața ocluzală și se termină în fosa vestibulară (la jumătatea înălțimii acestei fețe) și unul distal, mai scurt, mai puțin proeminent, îl continuă de asemenea pe cel ocluzal și se termină pierdut. Convexitatea maximă a feței vestibulare este situată în treimea cervicală. Fața linguală este asemănătoare celei vestibulare dar are dimensiuni mai reduse. Marginea vestibulară este reprezentată de o linie frântă, în formă de două “V”- uri, cel mezial mai mare ca
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
ocluzale. traversează marginea vestibulară, se continuă cu șanțul mezial de pe fața vestibulară; - șanț intercuspidian ocluzo-vestibulo-distal cu extremitatea ocluzală în fosa secundară situată în treimea distală a feței ocluzale și care se continuă cu șanțul distal de pe fața vestibulară, terminându-se pierdut. Separă cuspidul centro-vestibular de cel disto-vestibular. Relieful ocluzal al molarului 1 mandibular este completat de fosele principale și cele secundare: -fosele principale - mezială și distală - au o formă triunghiulară fiind limitate de crestele marginale de smalț. Fosa mezială este mai
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
de bine, ca și Lamartine, Într-un cămin-originar (acela din Anatolida). Locul ideal, deplin securizant, este așezat „sub tinda omnipotenței”, acolo unde se află tronul divinității. Dar acest spațiu-matrice este inaccesibil ca și spațiul adamian deschis În Imnul creațiunii: modele pierdute, teme, În poezie, de meditație tristă și de reverie euforică. În peisajul evului de cremene sînt, totuși, cîteva locuri care satisfac nesațiul lui Heliade și statornicește, pentru o clipă, nestatornicia, disponibilitatea lui. Am citat deja tabloul cîmpenesc din Zburătorul, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aici, tema creației divine se desfășoară pe largi spații În Anatolida, poem proiectat În 20 de cînturi. Au apărut doar cinci. Titlul exact al epopeii este Anatolida sau Omul și forțele, și multe din simbolurile lui sînt luate din Paradisul pierdut al lui Milton*. Cu teme, idei, viziuni Împrumutate sau inventate de el, un fapt e sigur: Heliade scapă de plumbul datoriei pămîntene și petrece cu abstracțiuni cerești. Imaginația se plimbă În voie prin teritorii pe care nu le putem controla
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
familiei. În el oficiază mama care-și alăptează, ca În scena sacră, pruncul, În timp ce de sus, dintr-un triunghi, privește ochiul ocrotitor al Părintelui. Heliade se abandonează acestei reverii a voluptății conjugale cu sentimentul că participă la recuperarea, unei plenitudini pierdute. O datorie care se transformă Într-o bucurie mistică. Recapitulînd, putem spune că Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna Într-un poem mai multe teme (de la cosmologie la ideologie), În discursul său fiind mereu mai multe discursuri, inabil anvelopate. Latura morală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea stufoasă, cărările pierdute și, bineînțeles, cerul, Într-o figurație mai inspirată. Grigore Alexandrescu, care ridică rareori ochii de pe mizeriile lumii comune, privește cerul și gîndește (filozofie elementară) la legătura dintre individ și prototipul ideal, fixat undeva „mai sus de pămînt”. Sufletul nostru, teoretizează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are farmec, tot este mister...”. Valea mai apare o dată În poemul Viața cîmpenească, sub forma spațiului (pierdut) al copilăriei: „Cu gîndul mă Întorceam La locurile dorite, În valea ce-atît iubeam Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul Înalt și tulpina Unde copil mă jucam...” Într-un loc asemănător petrece poetul, invitat de D.V.G.C., Într-o casă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
schimbă nici peisajul, nici ritmul discursului liric. Erosul nu intimidează prea mult pe moralist. Poezia cea mai vaporoasă are o judecată morală În interiorul ei. Față În față cu imaginea lilială a iubirii, spiritul cîrtitor al poetului Își amintește de părinții pierduți, de copilăria săracă, de relele timpului. Deși Alexandrescu spune Într-un loc că „n-am cuvinte”, cuvintele (temele sociale și morale) domină discursul erotic. Partea lui mai lirică vorbește de inefabilul iubirii În stilul cunoscut al romanticilor: „un ce melodios
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
capacitatea lui de a produce strălucire. Luna luminează ca un far tainic tabloul măreț, fantastic. Soarele este, Într-o oră a zilei, „rotund și palid”, apoi, cînd ninsoarea Încetează, „doritul soare” apare și „strălucește și desmiardă oceanul de ninsoare”. Plopii pierduți În clăbuci albi de fum se topesc În zare, În timp ce fulgii „zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd miniatural tinde să capteze o undă cosmică. În poetul Înspăimîntat de tulburările materiei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ipostază de observator moral. În Iubitul și Urîtul Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală a-i zîmbi”... Tot ca un copilaș ingenuu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
situează acum scriitorul, care, eliberat de supărătoarele obligații sociale, se întoarce acasă, la Fălticeni, pentru a-și regăsi rădăcinile "moldovenești" și inspirația literară, la fel cum mondenul Marcel, izolat în camera sa de plută, revenea la Combray, în căutarea timpului pierdut. Obișnuit a-și trece existența în acte reflexe, călătoria de fiecare an spre locurile natale va fi dobândit, pentru Lovinescu, semnificația unui gest ritualic, menit să adoarmă conștiința și să trezească la viață imaginația, printr-un mecanism pus în mișcare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trezească la viață imaginația, printr-un mecanism pus în mișcare de niște resorturi inconștiente, traductibile în gama unor acorduri muzicale. De aceea, incipitul romanului descrie starea de reverie a creatorului care iese din timp, din "istorie", pentru a regăsi paradisul pierdut: "Pentru a nu știu câtea oară, pe timp de vară, în fața brazilor casei natale. Acum ca și anul trecut, ca și anii trecuți, mulți, suprapuși, dezindividualizați, topiți într-o panglică punctată de momente muzicale"15. Altfel spus, contactul nemijlocit cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
materia primă a unei opere de ficțiune, fără legătură cu biografia scriitorului care s-a și grăbit, de altfel, să-i contrazică pe curioșii vânători de amănunte picante (nu altfel va proceda Lovinescu). Adânc ancorat în viață, În căutarea timpului pierdut nu rămâne, totuși, un roman tributar exclusiv bergsonismului (i.e. antiintelectualismului, vitalismului). Îndatorat în mare măsură și idealismului, și tradiției de tip galic, cartezian, Proust anticipează de fapt și unele postulate ale fenomenologiei, de vreme ce explorează sursele primare ale psihicului fără a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la sine și la lumea din jur doar via intellectualis, numai prin intermediul văzului și auzului 28. Memoria eroului lovinescian rămâne, deci, o "memorie a inteligenței și a ochilor", semn că prozatorul român a pornit în mod voluntar în căutarea timpului pierdut, fără să mai aștepte momentul de grație. Din acest motiv, atunci când își propune să exploreze inconștientul (deziderat comun al scriitorilor moderni), Lovinescu recurge la niște mijloace inadecvate, tributare mai curând vechilor formule artistice de unde și impresia de "hibridizare", cum și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Eminescu, de pildă, prozatorul subliniază fondul psihic comun, "moldovenesc", cum și "diferența specifică" dintre geniu și omul de rând, pentru a accentua că artistul rămâne un mare frustrat, râvnind cu toată ființa sa la viață ca la un paradis iremediabil pierdut. Arta, conchide naratorul lovinescian în cel mai pur spirit romantic, reprezintă totuși o formă de participare la existență (și nu de refuz), chiar dacă "nu vine din îndestulare, ci din abținere, din spaimă de sine și de alții, din vibrație înăbușită
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și să înțeleagă. Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât amintire amintire fugară, trezită la viață în două chipuri distincte: 1. de zurgălăii trăsurii ovreiești (stimul muzical), ca un "miragiu de fericiri pierdute și de iluzii poetice", izvorând "din fundul conștiinței"; 2. în mod voluntar, conștient, aceeași amintire îi revenea de obicei în minte (numai în minte, nu și în suflet) ca o "suferință intimă". Din dorința de a conjuga cele două modalități
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu uita, în adevăr, întâmplări de acum șaizeci de ani, dar nu-și mai dădea seama de ce vedea în jur". În cele din urmă, cu mințile rătăcite, bătrâna va părăsi conacul și va pleca în satul natal, în căutarea copilăriei pierdute și a căminului părintesc, semn că nostalgia cu pricina nu are decât resorturi pur biologice, și deloc spirituale. De aceea, omul superior trebuie să-și reprime "moldovenismul", pornirea aceasta elementară de a te regăsi în trecut. Fiind un scriitor prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pustie, "cu două bătrâne ce numărau seara broaștele". Povestea însă nu trebuia să se termine așa, în nota realistă ce ar fi transformat-o și pe Mili într-o bătrână decrepită, ducând dorul căminului părintesc și al copilăriei pe veci pierdute. În acord cu cerințele melodramei și ale compoziției ciclice, seriale, autorul îl va reintroduce pe Bizu în scenă într-un sfârșit, nu înainte de a-i rezuma, succint, biografia. În exilul său voluntar, agronomul se vindecă de boală (mai mult psihică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
individualului, subiect detașat, exterior lumii-obiect. A doua perspectivă, individualistă și antropocentrică, întemeiată pe opoziția subiect-obiect, consfințește și originara ruptură prin care ființa umană se desprinde din totalitatea amorfă a organicului. Orgoliul rațiunii e poate de aceea dublat de nostalgia totalității pierdute" ("Eminescu și mutațiile poeziei românești", în Ioana Em. Petrescu, Studii eminesciene, ediție îngrijită, note și bibliografie de Ioana Bot și Adrian Tudurachi, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009, p. 185). 171 Camille Paglia, op. cit., p. 34: "Personality is western
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Peru. Este cel mai impresionant centru urban incaș și este inclus în lista Celor 7 Minuni ale lumii de azi. Din anul 1983, Machu Picchu a fost înscris în lista obiectivelor culturale protejate din Patrimoniul mondial UNESCO. Numit și Orașul pierdut al incașilor (The Lost City of the Incas), Machu Picchu este probabil cel mai cunoscut simbol al lumii incașilor și al lumii precolumbiene în general. Machu Picchu este amplasat în zona andină înaltă din bazinul superior al Amazonului, în mijlocul pădurii
CENTRE ȘI REGIUNI TURISTICE, PARTEA I AMERICA ȘI EUROPA by Daniela Larion () [Corola-publishinghouse/Science/552_a_1086]
-
simplu că recuperarea noastră culturală europeană, adesea foarte întârziată, are la fiecare etapă istorică un caracter global, necesar integralist, total. Suntem mereu în situația de a lua peu de tout, vorba lui pascal, pentru a recupera măcar ceva din timpul pierdut. Din care cauză, suntem obligați să facem mereu apel atât la opere, valori, momente anterioare, clasice, ale spiritului european, cât și la altele, foarte moderne, și unele și altele nouă necesare. De pildă pentru a da un singur exemplu o
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de ce unele culturi din Est (inclusiv cea română) aspiră, este obligată încă să aspire și să cultive un anumit enciclopedism, spirit de sinteză și de generalizare etc. Ca printr-o astfel de cunoaștere global-selectivă să recupereze, măcar în parte, timpul pierdut și să se integreze în sfera referințelor europene esențiale. Mulți critici, comparatiști europeni consideră însă generalizările, sintezele, teoriile de ansamblu, drept fenomene de diletantism și chiar de inferioritate etc. Este evident că lucrurile, într-o serie de cazuri precise, cel
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
complexe de nici un fel. Deci: opere românești de semnificație și valoare internațională. Recunoaștem enorma superioritate a culturii occidentale. Dar să nu ne resemnăm, ci să urmărim să reducem pe cât posibil acest decalaj și să recuperăm cât mai mult din timpul pierdut. Nu să ne aliniem sincronic, mecanic, ci să ne aliniem prin opere pe cât posibil de cel mai înalt nivel european, arzând într-un fel o serie de etape. Este, după noi, miezul problemei. Este saltul de la cultura română minoră la
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]