14,128 matches
-
dintre categoriile gramaticale ale numărului, genului și cazului (prin declinare), ori pe toate trei: Unii lingviști includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată: Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi: Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: "Cine poate, bea". Și alte tipuri de subordonate pot fi
Pronume relativ () [Corola-website/Science/316309_a_317638]
-
pe toate trei: Unii lingviști includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată: Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi: Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: "Cine poate, bea". Și alte tipuri de subordonate pot fi introduse prin pronume relative: Introducând o subordonată, pronumele relativ are în
Pronume relativ () [Corola-website/Science/316309_a_317638]
-
includ în clasa pronumelor relative și așa-numitele adverbe relative, care se referă și ele la un cuvânt din propoziția regentă și introduc o propoziție subordonată: Pronumele relativ este cuvânt introductiv în primul rând pentru propoziția atributivă, referentul său din propoziția regentă putând fi: Sunt și cazuri în care pronumele relativ nu are referent exprimat: "Cine poate, bea". Și alte tipuri de subordonate pot fi introduse prin pronume relative: Introducând o subordonată, pronumele relativ are în același timp o funcție sintactică
Pronume relativ () [Corola-website/Science/316309_a_317638]
-
, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative. Se notează cu „?” și se așază după cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții și fraze care au un caracter interogativ sau care reprezintă întrebări directe, precum și după titlurile care au caracter interogativ, ca de exemplu în titlul
Semnul întrebării () [Corola-website/Science/316307_a_317636]
-
, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative. Se notează cu „?” și se așază după cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții și fraze care au un caracter interogativ sau care reprezintă întrebări directe, precum și după titlurile care au caracter interogativ, ca de exemplu în titlul poeziei „Ce e amorul?”, de Mihai Eminescu. este atribuit lui Flaccus Albinus Alcuinus și a fost
Semnul întrebării () [Corola-website/Science/316307_a_317636]
-
nu există dovezi ale folosirii notației lui "Q" deasupra "o" în manuscrisele medievale, ba chiar dimpotrivă, din manuscrisele medievale pare că semnul evoluează către un q. În unele limbi, ca spaniola, galiciana și leoneza, pe lângă semnul de întrebare normal, înaintea propozițiilor interogative se folosește un semn de întrebare inversat vertical (¿), astfel încât toate expresiile interogative se scriu între două semne de întrebare, exemplu: („Ce va fi?”). În limba franceză se pune un spațiu înaintea semnului de întrebare (de exemplu, "Que voulez-vous boire
Semnul întrebării () [Corola-website/Science/316307_a_317636]
-
întrebare (de exemplu, "Que voulez-vous boire ?"). În limbile greacă și slavonă bisericească în locul semnului de întrebare normal se folosește punctul și virgula („;”) În limba armeană semnul de întrebare (՞) are forma unui cerc deschis plasat pe ultima vocală a cuvântului din propoziția interogativă. În limbile arabă și persană, în care se scrie de la dreapta la stânga, este folosit un semn de întrebare inversat orizontal „؟”. Limba ebraică se scrie de asemenea de la dreapta la stânga dar folosește un semn de întrebare normal „?”. Semnul de întrebare
Semnul întrebării () [Corola-website/Science/316307_a_317636]
-
l este un mod nepersonal și nepredicativ care exprimă, de obicei, o acțiune în desfășurare dependentă de acțiunea unui verb la un mod personal. l caracterizează acțiunea verbului principal al propoziției, precizând totodată modul, timpul, cauza sau condiția acțiunii verbului principal. Gerunziul românesc provine de la forma corespunzătoare din limba latină: "cantandum > "cântând. Este marcat prin sufixul "-ând", la majoritatea verbelor, sau "-ind": "fugind". Urmat de un pronume neaccentuat conjunct, personal (cu excepția
Gerunziu () [Corola-website/Science/316324_a_317653]
-
verbului regent (a se vedea exemplele de mai sus). Valorile verbale ale gerunziului nu sunt concurate de valori nominale. El poate primi toate complinirile verbului: Pe lângă valoarea verbală ca element regent, gerunziul are mai ales valoare adverbială ca parte de propoziție, exprimând diferite complemente circumstanțiale: Mai rar, gerunziul poate îndeplini și alte funcții sintactice:
Gerunziu () [Corola-website/Science/316324_a_317653]
-
prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și îndeplinea funcții sintactice specifice numelui, fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței cu imperativul Infinitivul scurt se găsește într-o situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
cu imperativul Infinitivul scurt se găsește într-o situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon" etc.") deșteptarea!", "(Se recomandă) a se păstra (la rece)!". În ceea ce privește propozițiile secundare, situația este ambiguă. Unii autori afirmă predicativitatea infinitivului: Într-o altă opinie, infinitivul, deși satisface, în cadrul structurii la baza căreia stă, cerința formală și semantică a predicatului, nu funcționează totuși ca un predicat veritabil, deoarece nu asigură decât coeziunea
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
în limba română pronumele nehotărâte pot fi: Din punctul de vedere al folosirii ca pronume și/sau ca adjectiv pronominal, avem: Din punctul de vedere al flexiunii, pronumele și adjectivele nehotărâte pot fi: Pronumele nehotărâte pot exprima diverse părți de propoziție, aceleași pe care le poate exprima un substantiv: Adjectivele pronominale nehotărâte îndeplinesc totdeauna funcția de atribut adjectival: Fiecare lucru își are rostul său", "triunghi oarecare, "Asta e altă mâncare de pește". Majoritatea pronumelor nehotărâte nu pot introduce propoziții subordonate. Acest
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
părți de propoziție, aceleași pe care le poate exprima un substantiv: Adjectivele pronominale nehotărâte îndeplinesc totdeauna funcția de atribut adjectival: Fiecare lucru își are rostul său", "triunghi oarecare, "Asta e altă mâncare de pește". Majoritatea pronumelor nehotărâte nu pot introduce propoziții subordonate. Acest rol îl pot îndeplini numai cele compuse din "ori-" + pronume relativ, fiind numite nehotărâte relative. Exemple: Oricine vine e binevenit", " Datoria oricui întâlnește un accidentat este să-l ajute", " Spune orice vrei!", " Dau ajutor oricui are nevoie" "Trimit
Pronume nehotărât () [Corola-website/Science/316315_a_317644]
-
menționa nimic despre o alianță cu Germania și o a doua versiune pentru Germania care va repeta, în principal, actul de la 11 decembrie. Consiliul a hotărât să amendeze prima parte a actului de la 11 decembrie. Petras Klimas a introdus o propoziție prin care cerea Adunare Constituantă. Un alt element important a fost declarația că principiile democratice aveau să stea la baza guvernării noului stat, principiu enunțat la conferința de la Vilnius Conference, dar omis în actul de la 11 decembrie. A doua parte
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
românești Booz), care s-a dovedit a fi rudă cu Naomi. Acesta, văzând condiția umilă a tinerei Rut, dorește răscumpărarea acesteia și o ia de soție. Copilul acestora, Oved, va fi bunicul regelui David, suveran al întregului popor evreu. După propoziția cu care începe povestirea, actiunea se desfașoară în Epoca Judecătorilor, înainte de înființarea regatului ebraic antic unificat. Cartea Bava Batra din Talmudul babilonean o plasează în vremea judecătorului Ibtzan (Ibțan) (și chiar identifică personajul Boaz cu acest judecător. Sulul lui Rut
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
P este „Dumnezeu există” iar Q este „nu există rău în lume”. Deoarece raționamentul nu decurge în mod clar, el a fost îmbunătățit ca: Astfel de variante se numesc problema "logică" a răului. Ele încearcă să demonstreze că acceptarea acestor propoziții duce la o contradicție, prin urmare ele neputând fi corecte. Cele mai multe dezbateri filosofice s-au centrat asupra propozițiilor care susțin că Dumnezeu nu poate exista împreună cu relele sau că ar dori să prevină toate relele (premizele nr. 3 și nr.
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
clar, el a fost îmbunătățit ca: Astfel de variante se numesc problema "logică" a răului. Ele încearcă să demonstreze că acceptarea acestor propoziții duce la o contradicție, prin urmare ele neputând fi corecte. Cele mai multe dezbateri filosofice s-au centrat asupra propozițiilor care susțin că Dumnezeu nu poate exista împreună cu relele sau că ar dori să prevină toate relele (premizele nr. 3 și nr. 6), iar mulți apărători ai teismului susțin că Dumnezeu ar putea foarte bine exista împreună cu relele și ar
Problema răului () [Corola-website/Science/321188_a_322517]
-
Doctrinei șanselor" (1718). Probabilitatea bayesiană este numele dat mai multor interpretări ale noțiunii de probabilitate, care au în comun ideea de probabilitate ca credință parțială, în loc de cea de frecvență de apariție a unui eveniment. Aceasta permite aplicarea probabilității mai multor propoziții și nu doar cele care au o clasă de referință. Termenul de „bayesian” a început să fie folosit în acest sens cam din 1950. Nu se știe dacă Bayes însuși a îmbrățișat larga interpretare denumită astăzi "bayesiană". Este dificil să
Thomas Bayes () [Corola-website/Science/321255_a_322584]
-
de sticlă, urmând ca aceasta să devină soția prințului. Când aceste vești ajung la casa Cenușăresei, mama vitregă și cele două surori încep, ca niște apucate, să se pregătească pentru sosirea Marelui Duce. Cenușăreasa, auzind despre ce e vorba în propoziție, devine subit visătoare și fredonează valsul pe care a dansat cu prințul doar cu o seară în urmă. Realizând că Cenușăreasa a fost cea care a dansat cu prințul, mama vitregă o urmărește pe Cenușăreasa până în dormitorul ei din pod
Cenușăreasa (film din 1950) () [Corola-website/Science/320560_a_321889]
-
mai bune 20 de povestiri SF scrise înainte de 1965. Philip K. Dick a apreciat povestirea lui Brown "The Waveries" (1945), iar "Bătaia la ușă" este binecunoscută pentru începutul care formează o povestire în sine, cu o lungime de doar două propoziții. Alte creații reprezentative pentru acest gen sunt "What Mad Universe" (1946), "Martians, Go Home" (1955), sau volumul de povestiri "Atingerea spațiului". În anii '60, odată cu deteriorarea sănătății, cariera scriitoricească a lui Brown a intrat într-un con de umbră. În
Fredric Brown () [Corola-website/Science/321577_a_322906]
-
scuze că romanul este ”atât de scurt și de amestecat și de discordant,” pentru că ”nu este nimic inteligent de spus despre un masacru.” Ca și în "Mama noapte", dar într-un mod mai amplu, Vonnegut manipulează ficțiunea și realitatea. Prima propoziție spune: Toate acestea s-au întâmplat, mai mult sau mai puțin.” Autorul apare mai târziu în al doilea război mondial al lui Billy Pilgrim ca un alt prizonier bolnav, lucru notat de autor, spunând: Acela eram eu. Eu eram acela
Abatorul cinci () [Corola-website/Science/320829_a_322158]
-
lineară; și viețile sale discontinue dinainte și după război. Perspectiva existențialistă a lui Billy a fost compromisă când a fost martor la distrugerea Dresdei, cu toate că nu era blocat în timp și înainte de sosirea în Dresda. "Abatorul cinci" este relatat prin propoziții scurte, declarative, care dau impresia citirii un raport de fapte. Naratorul începe romanul vorbind despre conexiunea sa cu bombardarea Dresdei, de ce îl înregistrează, o autodescriere (a sa și a cărții), și despre faptul că îl consideră o încercare disperată de
Abatorul cinci () [Corola-website/Science/320829_a_322158]
-
când rațiunea să este bine antrenată. Spre deosebire de animale, omul are o minte rațională și învață cum să și-o folosească corect cu ajutorul logicii-analitică. A postulat că întregul act al gândirii se face prin intermediul conceptelor, care se leagă între ele formând propoziții, din care se trag concluzii. A elaborat bagajul de cunostiinte al epocii sale și a stabilit un sistem de gândire. Printre numeroasele sale procese logice se numără raționamentul inductiv și deductiv. Rezultatele sale în domeniu au rămas valide până în Evul
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
sau Jacob Emdem, în "Mițpaḥat Sefarim". În secolul al XX-lea, istoricul evreu Gershom Scholem a susținut, la rândul său, ideea că Moses de Leon era autorul Zoharului. Scholem face referire la numeroasele erori gramaticale în limba aramaică, la forma propozițiilor și la lipsa cunoștințelor geografice legate de Israel. Zoharul conține patru tipuri de exegeză biblică: "Peshat" (înțelesul literal), "Remez" (aluzia), "Derash" (anagogia) și "Sod" (înțelesul mistic). Inițialele formează cuvântul "PaRDes" ("paradis"), care a devenit numele celor patru semnificații, dintre care
Zohar () [Corola-website/Science/315436_a_316765]