KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

îi aplică, de fiecare dată, un pumn perfect în plex. ............................................................................................... Insulinoterapie; comă hipoglicemică standard. Inert, bale, ochi de sticlă. A reacționat de abia la al șaptelea stimul dureros; imediat, convulsii. ............................................................................................... Mărit numărul ședințelor-electroșoc. Prin cap îi trec 160 de volți. Înăuntru, cutremur de gradul opt. Optzeci. De fiecare dată, călușul protector e aproape retezat. O să-și rupă toți dinții. Din simulant, va deveni schizofrenic adevărat. După comă, stare euforică. Râs de oligofren. ............................................................................................... A urinat în pat. Va și defeca. Incredibil: azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
nici unul. Deocamdată, Romancierul este umflat de pumni și, mai tot timpul, înghețat, urmare a dușurilor reci. Încă nu s-au inventat electroșocurile și insulinoterapia. Dar Doctorul visează o trepanație. Habar nu are de chirurgia craniană, dar vrea să se uite înăuntru. Precis, pe unul din lobii frontali, Romancierul are un brotăcel; i-a intrat pe nas în timp ce dormea în boscheții din preajma Domeniului, între două pânde. „Trebuie să-l scoatem, bătrâne; s-a făcut mare, de-aia te doare capul!” Nici Doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

câteva zeci de coți depărtare, unul din posturile de observație se cutremurase, ca și când s-ar fi găsit pe punctul de a se prăbuși la rândul său. — Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
În stele, frate. Dar poate că ai dreptate, să mai aruncăm o dată zarurile... răspunse bărbatul așezat la masă, arătând spre o casetă Întărită cu balamale de fier, care se afla deschisă pe podea. Grăbit, cu ajutorul tovarășului său, Își depuse scrierea Înăuntru, după care o Închise cu o curea din piele. Pe masă era o spadă lungă, cu garda după modelul cruciat, vârâtă În teacă. O luă și dădu să și-o Încingă la șold. Dar mai apoi se răzgândi și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului. — Ce trebuie să fac cu ea? Întrebă. — La Templu. Să ajungă acolo, răspunse bărbatul, arătând spre stindardul de la pupa. — Ce-i Înăuntru? Se pare că nobilul se pregătea să adauge ceva, Însă glasul său fu Înăbușit de un sunet neașteptat. Cu o trosnitură, coca galerei se urnise, ridicată de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină cu capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau Împrejur. — Ce-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
se Întorceau de dincolo de mare. Cineva, În trecut, Încercase să blocheze accesul printr-o palisadă, care Însă, În mai multe locuri, apărea ridicată sau smulsă. De dincolo de poarta larg deschisă se apropia lucirea tremurătoare a unor torțe În mișcare. — Acolo, Înăuntru, a fost găsit trupul, zise Bargello, cu nările dilatate de mirosul unui pericol neașteptat. Dante văzuse o expresie asemănătoare la vitele duse la tăiere. Nu Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Încă o dată privirile În jur, absorbit. Durerea de cap se Întețea la loc. Junghiurile dinapoia ochiului erau străpungătoare. Amețelile reîncepuseră și ele să se facă simțite. Avea nevoie de aer și de odihnă. Nu mai era nimic de făcut acolo, Înăuntru, Își zise. Dă poruncă oamenilor dumitale să aibă grijă să desprindă trupul și să Îl transporte În camera celor morți În singurătate, de la Ospedale della Misericordia. Folosește carul cu care am venit. Eu mă voi Întoarce pe jos. Lăsați la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică pictată. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
În loc să Îi răspundă, Dante se uită În jur. Exista, În mediul acela, un plăcut sentiment de linearitate și de ordine, de echilibru al formelor și de logică În Întrebuințarea spațiilor. Se simți Îmbărbătat. Nu nimerise În văgăuna unui impostor. Acolo, Înăuntru, străluceau lumina intelectului și amprenta Înțelepciunii noii științe. Locul acela părea, cu adevărat, un simbol al vremurilor noi, al limpezimii gândirii susținute de rațiune, potrivit școlii de la Paris. Locul acela era... da, modern. Rădăcină de aconit și praf de măceș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
că nu se mai termina nicicând. Până la urmă, cu o pocnitură, dintele ascuns al Încuietorii slobozi arcul de oțel al lacătului, iar Teofilo deschise larg ușița cea grea a lădoiului. De unde se afla, poetul nu vedea limpede ce se găsea Înăuntru. Avu senzația că celălalt Îi făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o bute a căzut și s-a spart. Poetul Înaintă spre om, Îndreptându-și umerii ostentativ. — Dorești un ajutor pentru curățenia din pivnițe? — Nu, firește. Bargello roșise. Îi Întinse mâna pe care, până În clipa aceea, o ținuse ascunsă la spate. — Înăuntru, chiar În vin, era asta. Dante Înșfăcă obiectul, aproape smulgându-i-l din mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
minte misterioasa dispariție a Antiliei, chiar din acea prăvălie. Cine a descoperit crima? Îl Întrebă pe Bargello. — Au fost oamenii mei, răspunse celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
celălalt cu un accent prostesc de mândrie În glas. Patrulau pe dinaintea porții și au auzit o vânzoleală suspectă Înăuntru. Au intrat Îndată... — Vânzoleală? Așadar, l-au prins pe vinovat asupra faptului? Unde e? Dante aproape că strigase. — Nu era nimeni Înăuntru. Dar asasinul trebuie că fugise de puțin timp, fiindcă trupul victimei Încă se zvârcolea În spasmele agoniei, mi s-a spus. — A fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus, era un soi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello, cu aerul lui nătâng. Părea amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi n-am văzut pe nimeni. — Vă spun că era aici, Înăuntru... Nu se poate să se fi evaporat! Căutați-l! Oamenii se uitară În jur perplecși. Între timp, mai apăruseră și restul. — Distribuiți-vă printre uscătorii și străbateți din nou culoarele, trebuie să-l Înconjurăm! strigă Dante. Soldații se Întoarseră spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
aceea blestemată. Cerșetorul avea să fie făcut bucățele, În temnița de la Stinche. La naiba cu făptura aceea netrebnică! Câțiva pași mai În față, exista o crăpătură În zidul de cărămizi care Îi Închidea calea de fugă dinspre partea dreaptă. Sări Înăuntru, sperând ca urmăritorii să treacă mai departe. Pitulat În umbră, cu inima cât un purice, auzi zăngănitul de fier cum se Îndepărta, În timp ce o sudoare Înghețată, În ciuda căldurii de vară, Îi cobora pe grumaz. Junghiul din șold Îl Încovoia. Speră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

ajuns În fața intrării, tipul a bombănit ceva, n-am Înțeles ce, iar ușa s-a dat În lături, dar n-aș băga mâna-n foc că faptul s-a produs datorită vreunui gest al taciturnului. La fel de misterios, după ce am pășit Înăuntru, holul s-a luminat brusc. Ne-am oprit În fața liftului. Eram contrariat: văzută din afară, chiar așa, pe Întuneric, casa nu părea să aibă mai mult de un nivel, maximum două; la ce putea servi un ascensor? Iar pentru ca mirarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
al broaștei spre dreapta. Mergea. Când rotația s-a terminat, am Împins lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți cu automate Îndreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
să fac. Era evident că bărbatul nu sesizase intrarea mea tiptilă - nu s-a mișcat, n-a scos nici un sunet. Mărturisesc că, brusc, m-a cuprins o frică inexplicabilă la gândul că s-ar putea trezi și m-ar surprinde Înăuntru, violându-i intimitatea, de parcă asta ar fi fost de natură să-mi agraveze și mai tare situația. În plus, nu mă părăsise nici o clipă convingerea că sunt supravegheat. M-am strecurat afară cu spatele și am Închis ușa grijuliu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
aveam idee. Pe lângă mine sau pe deasupra mea se derulau scenarii a căror logică mă depășea. Oricare ar fi fost ele Însă, nu aveam timp de pierdut. La treabă! Ca să nu zic, la arme... Cunoșteam sala de Consiliu, mai fusesem o dată Înăuntru. Singura diferență este că, de data asta, Încăperea nu mai plutește În penumbră, ca atunci. Doctorul Wagner se ridică de la masa impunătoare, de formă elipsoidală, care tronează În mijloc și-mi face semn să mă așez. - O, domnul profesor Adam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
de participare, nu doar peripatetică și decorativă, la o acțiune al cărei sens Îmi rămânea ascuns. Ușa scundă și Îngustă, semănând cu acelea de pe vapoarele de mici dimensiuni, s-a deschis uimitor de silențios pentru aspectul său zgrunțuros. Am pășit Înăuntru, iar Eveline a aprins o lanternă pe care habar n-am unde o ținuse până atunci. În față ni se Înfățișa perspectiva deloc Îmbietoare, ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
obosită... Ca și tine, după cum Îmi Închipui. Mergi și odihnește-te, mâine vei avea o zi grea. - Adică? - Cu ocazia vizitei În subterană, am aflat două lucruri importante: care este Încăperea pe care o căutam și cum se poate pătrunde Înăuntru. De acum, rolul tău devine esențial. - Nu cred că Înțeleg ce vrei să spui, scuză-mă. Poți fi ceva mai explicită? - Acolo, jos... N-ai observat nici un fapt neobișnuit? - Numai unul? Totul era neobișnuit, de la prezența noastră la... - Am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
a Început să alunece silențios spre dreapta. Am avut impresia că durează o eternitate până când s-a retras cu totul. Lucrul ăsta a avut și o parte bună: am avut timp să-mi Înving ezitarea care mă chinuia - să pășesc Înăuntru sau să fac eroic cale-ntoarsă? Venisem hotărât să intru, așa e, dar acum, când faptul devenea posibil, era puțin altceva. Mi-am luat inima În dinți, și animat de fatalist-mobilizatorul „fie ce-o fi”, am trecut dincolo de prag. Primul reflex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-mă să iau viteză, așa cum Îmi comanda mintea. În toiul dilemei, am auzit din nou sunetul vătuit care anunța reluarea culisării porții pe șina Îngropată În pardoseală. Se-nchidea singură, deci. Fără să mă mai gândesc, am făcut iarăși pasul Înăuntru, lăsându-mă În voia hazardului: Dumnezeu cu mila! Poarta se deschidea și se Închidea În circa douăzeci de secunde per mișcare Înainte-Înapoi și cam tot atât rămânea În stand-by - În total, aproximativ un minut. Mie mi s-a părut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]