2,060 matches
-
deja că vom păstra totul În limitele decenței, spune Lissy hotărîtă. „Să trăiești bine e cea mai bună răzbunare“. George Herbert. Jemima o fixează alb preț de cîteva clipe. — Oricum, spune Într-un final, Întorcîndu-se spre mine. Aș fi foarte Încîntată să te ajut. Te rog să-mi scuzi lipsa de modestie, dar arta răzbunării e unul din lucrurile pe care le stăpînesc cel mai bine... Evit privirea lui Lissy. — La ce anume te-ai gîndit ? — Să-i zgîrii mașina, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
trag aer În piept adînc, după care intru, Încercînd să-mi iau cel mai relaxat aer de care sînt În stare. — Bună dimineața la toată lumea, spun, scoțîndu-mi jacheta și punîndu-mi-o pe scaun. — Emma ! exclamă Artemis pe un ton sarcastic și Încîntat. Măi să fie ! Bună dimineața, Emma, spune Paul, ieșind din birou și măsurîndu-mă din priviri. Ești OK? Da, sînt bine, mulțumesc. — Dorești cumva să... discutăm despre ceva ? Spre mirarea mea, pare extrem de sincer cînd spune asta. Pe bune acum. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
revelație subită. SÎnt stresați, amîndoi. Tocmai Încerc să mă obișnuiesc cu ideea, cînd apare Paul În ușa biroului său. — Emma, spune, ridicînd din sprînceană. Înțeleg că ai musafiri ? — Ăă... da, zic. Paul, ei sînt... Îhm... părinții mei, Brian și Rachel... — Încîntat, spune Paul politicos. — Nu vrem să vă deranjăm, spune mama iute. — Nu-i nici un deranj, zice Paul și-i zîmbește fermecător. Din păcate, Însă, sala În care ținem de obicei reuniunile familiale e În plină redecorare. — A ! spune mama, neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la petrecere, Îi spun lui Jack. Așa că... ce-ar fi să te duci tu Înainte? Eu trebuie să dau un telefon scurt de tot. — Ești OK ? spune Jack, privindu-mă intrigat. Pari cam agitată. — N-am nimic ! zic. SÎnt doar Încîntată ! Îi zîmbesc cît de radios pot, după care aștept pînă cînd se află destul de departe ca să nu mă audă. Imediat, formez numărul Jemimei. Îmi intră iar mesageria. Îl formez iar. Din nou, mesageria. Îmi vine să urlu de frustrare. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap În direcția lui Mick, care tocmai Închide ușa biroului În urma mea. Ți-am spus că-i cam nevricoasă. — Mick Collins, spune Mick, punîndu-mi o carte de vizită În mînă. Încîntat să te cunosc, Emma. N-are nici un rost să-ți faci griji, crede-mă. Îmi zîmbește liniștitor, de parcă e extrem de obișnuit să trateze cu femei isterice care-l trimit la plimbare. Și probabil chiar e. Hai să ne așezăm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Ce? BĂRBATUL CU.BASTON: Simt că nu e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Să caut o piatră mai mare? (Din adâncul fântânii câinele începe să latre dezolant. După câteva secunde lătratul devine un schelălăit și apoi se stinge.) BĂRBATUL CU BASTON (Încântat, febril.): Ai auzit? Ți-am spus că nu e mort? Ți-am spus sau nu ți-am spus? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Ștergându-și sudoarea care i-a apărut brusc pe față.): De necrezut. BĂRBATUL CU BASTON (Victorios.): Nu e mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o să ajungem și la...prr...prr...prr... Sună telefonul. Motanul ciulește urechile dar nu-și schimbă dispoziția. ─ Nici eu n-am chef să răspund, zice Aurora. Telefonul sună în continuare. ─ Bine, bine, vin. Mămăligă e nemulțumit. Nici Aurora nu e încântată și își târăște dinadins picioarele pe coridorul întunecat. ─ Aurora, credeam că nu mai răspunzi! Mă uitam la programul despre cinteze, dragă. Hai că te-am rezolvat. ─ Serios? Da, mâine înainte de recepție vii pe la mine și-ți dau sabia. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
galeriei de tir, dar eu n-aveam nevoie să mă apropii de țintă ca să iau cunoștință de ele. Chiar eu desenasem această țintă, cam prin 1941. Milioane de reproduceri ale acestei ținte au invadat Germania. Superiorii mei fuseseră atât de încântați, încât mi s-a dat drept recompensă un jambon de cinci kilograme, două sute cincizeci de litri de benzină și o vacanță de-o săptămână, complet gratuită, pentru mine și soția mea, la Schreiberhaus în Riesengebirge. Trebuie să recunosc că ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
rău că nu-l găsise pe păritele Ioachim. S-ar fi sfătuit despre ăia cu el. Era specialist în problemă. Citise niște cărți franțuzești despre ăia și învățase să-i recunoască din te miri ce semne. Femeia continua să turuie, încântată. - Are lucrare mare acolo părintele Ioachim. N-ați văzut-o. Treceți să vă uitați. Minune. E chiar peste drum de casili lu’ dom’ general Goncea. Alea cu herghelia dinspre pădure. Șantier greu, cu două duzini de meșteri. Îi scoate sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se Întoarse la subiectul inițial. — Ai vreo idee? — Nimic concludent, răspunse Brunetti și mâncă o crevetă. — Droguri? Întrebă tatăl Paolei, dând dovadă de-o perspicacitate superioară celei a prietenului său. Brunetti Își repetă „poate“-le și mai mâncă niște crevete, Încântat să descopere că erau proaspete și dulci. La auzul cuvântului „droguri“, mama Paolei se Întoarse la ei și-i Întrebă despre ce vorbeau. — Ultima crimă a lui Guido, zise soțul ei, făcând-o să pară, cumva, de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
credeți asta. Cred c-am să merg să văd ce a făcut Vianello. Avea câteva lucruri de care trebuia să se Îngrijească pentru mine. — Bine, Brunetti. Voiam să te complimentez pentru o treabă bine făcută. Signor Viscardi a fost foarte Încântat. — Mulțumesc, domnule, zise Brunetti, Îndreptându-se către ușă. — E prieten cu primarul, știi? — A, făcu Brunetti, nu, nu știam asta, domnule. Dar trebuia să știe. La parter, Vianello era la biroul lui. Ridică privirea când intră Brunetti și zâmbi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
departe de a fi relaxat. —Autobuzul? a repetat Amanda disprețuitoare. Bărbatul cu părul lung s-a uitat la ea. Noi nu avem treabă cu mașinile, a anunțat el pe un ton sever. Considerăm că fac rău planetei. Lotti a ridicat încântată ochii de pe foile ei de hârtie. —Hei, și eu cred la fel. Nici eu n-am treabă cu mașinile. Merg peste tot cu bicicleta. Apoi a îndreptat markerul spre el, întrebându-l: —Cum te cheamă? —Jake. Soția mea, Alice, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dacă la asta te referi, i-a spus ea lui Jake. Revista ta e glossy? Jake și-a clătinat buclele lucioase. —Deloc. E tipărită pe hârtie ecologică. E o revistă pe tema reciclării. O revistă despre ciclism! a exclamat Lotti încântată. —RE-ciclare! Sprâncenele perfecte pentru o reclamă Calvin Klein ale lui Jake s-au încruntat în semn de iritare. —Se numește La Gunoi! Poate fi procurată din magazinele cu mâncare sănătoasă, de la zarzavagiii care vând produse organice aprobate de Asociația Agricultorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în vervă. — Iar la petreceri, copiatorul ar putea să se dovedească util și în alt fel, dacă înțelegi la ce mă refer. Hotărându-se s-o facă lată, Hugo s-a plesnit peste fund și-a rânjit. Avocatul era acum încântat. Și-a lins buzele roșii și strălucitoare și-a zis: — Da! Fantastic! — Așadar, a zâmbit Hugo acționând, ca de obicei, pe principiul bate fierul cât e cald. Ne-am înțeles? Și s-au înțeles. După asta au ieșit afară; Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spus Lotti. Jake a zâmbit compătimitor, făcând ca tubul să-i alunece printre degete. —Alice și cu mine n-o să avem nevoie de așa ceva. Noi am optat pentru calea naturală. Copilul o să se nască acasă. Lotti a dat din cap încântată. Hugo s-a cutremurat. Nașterile acasă sunau hidos de murdare. Pe de altă parte, probabil că prezentau niște avantaje la nivelul costurilor față de o naștere la Cavendish. Deci n-o să folosiți nici un fel de anestezic? Laura cea cu strungăreață s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trecut prin fața lui. Era înaltă, slabă și blondă, cu o față prelungă, gânditoare și ochi mari, care scrutau îngrijorați lista de cumpărături. Un copil bine crescut se ițea din portbebeul care atârna pe pieptul femeii. —Alice! a exclamat Hugo absolut încântat. Coșul lui Alice, așa cum a observat Hugo, gemea sub greutatea numeroaselor legume proaspete. Fără îndoială că totul avea legătură cu Cum să te distrezi pregătind cea mai bună mâncare organică pentru copil. Hugo s-a uitat la coșul lui, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de greu, reușise să facă rost de numărul de telefon al lui Alice. Sunt sigur că n-o să fie nevoie să te sun, o convinsese el. Dar ar fi minunat. Pentru orice eventualitate. —OK. În realitate, Alice era mult mai încântată să-i dea numărul de telefon decât îl lăsase pe el să vadă. Era încântată că cineva îi lua în considerare sfaturile. Era limpede că redactorii de la revista La Gunoi! considerau că se puteau dispensa de ele. Vezi tu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că n-o să fie nevoie să te sun, o convinsese el. Dar ar fi minunat. Pentru orice eventualitate. —OK. În realitate, Alice era mult mai încântată să-i dea numărul de telefon decât îl lăsase pe el să vadă. Era încântată că cineva îi lua în considerare sfaturile. Era limpede că redactorii de la revista La Gunoi! considerau că se puteau dispensa de ele. Vezi tu, a adăugat Hugo în timp ce scria numărul, știu că sună nebunește și patetic. A râs scurt, disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în paginile revistei, nici măcar n-a ridicat privirea. Alice a dus-o pe Rosa în dormitor și a așezat-o în pat. Deși, din fericire, copilul era acum mult prea mare ca să mai încapă în hamac, Alice nu era prea încântată nici de substitutul acestuia: un pat pe care Jake îl obținuse scoțând capacul unei canapele vechi pe care o găsise - unde altundeva? - la groapa de gunoi. Alice frecase cutia respectivă de mai multe ori, dar continua să i se pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
piață, dar arată exact ca o pereche de chiloți de gravidă cu cracii cusuți. — Exact asta și e, a murmurat Alice roșind. Sunt niște chiloți reciclați. Laura s-a încruntat preț de-o secundă, apoi a început să fluture hamburgerul, încântată. —A, da, desigur! Acum îmi aduc aminte de tine. Tu ești ecologista aia nebună care urma să nască acasă, pe o perdea de duș. Stând pe marginea drumului, așa cum fusese înțelegerea, Hugo a oftat ușurat când cretinii ăia cu Saab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
privea pe el. Mai mult de-atât, comportamentul lui fusese înfiorător, iar lui Alice i se păruse și mai groaznic după ce auzise ce-i spusese paramedicul. Pe scurt, era dezgustată de el. — Vii înapoi cu mine? a întrebat-o Hugo încântat. —Vreau să vă văd pe amândoi acasă. Când Alice i-a surâs, Hugo a simțit că i se înmoaie genunchii. Din motive care nu aveau nici o legătură cu Theo. În bucătăria de la Fitzherbert Place, Alice se holba la ciobănițele pictate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
până și pentru cea mai rezistentă persoană. Dar femeii nu-i păsase nici cât negru sub unghie. Hugo a ridicat cu greutate mâna în care ținea ursulețul înnoroiat, ud fleașcă, din care apa curgea șiroaie pe pământ. Rosa a strigat încântată. Mulțimea de oameni a început să se risipească. Alice s-a aplecat peste Hugo și l-a sărutat. —Îmi pare rău, a murmurat ea. Uită tot ce am spus. Mai puțin asta: te iubesc. Asta înseamnă, a bolborosit Hugo, c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
drumului către conștientizarea de sine. — Am înțeles. Tonul vocii lui Hugo era, în mod deliberat, neutru, în ciuda furiei care clocotea în el. — Deci eu și Theo am fost un soi de experiment. —Exact, i-a confirmat Amanda clătinând din cap încântată. Faptul de a deveni mamă eu însămi a fost pasul decisiv către conștientizarea ideii că, de fapt, nu ăsta e rolul meu. Și Laura mi-a explicat că, dacă ești genul ăsta de femeie, atunci cel mai bine e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tărie ar fi mult mai indicată în astfel de condiții decât poșirca asta cu spumă. Strânse doza goală în pumn, făcând-o armonică, apoi o aruncă înspre coșul de gunoi aflat lângă birou. De regulă nu nimerea, dar acum observă încântat cum recipientul poposește exact în coș. Punct ochit, punct lovit, uite că te-am nimerit! Aproape că nu auzi întrebarea musafirului. - Se poate ieși prin spate? Îi făcu semn că da, întrebându-se cum ar reacționa dacă intrusul ar solicita
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Trase ușor de el, așteptând acel geamăt care să îi dea de înțeles că jocul ar putea continua. Mușcă mai tare și râse satisfăcut: - Tu nici n-ar trebui să ieși pe stradă. Locul tău e-n pat. Femeia chicoti, încântată, și își prinse sânii în mâinile cu degete lungi. Avea unghiile vopsite cu ojă neagră, iar contrastul acela aprinse sclipiri pofticioase în ochii bărbatului. Îi plăcea să o vadă mângâindu-se, trebuia să recunoască în sinea sa. O făcea încet
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]