1,787 matches
-
s-au căsătorit oficial la 26 noiembrie 1570 la Mézières; ceremonia a fost ținută de Charles, Cardinal de Bourbon. Nunta a fost celebrată cu multă pompă și extravaganță în ciuda datoriilor financiare ale Franței. La 25 martie 1571 Elisabeta a fost încoronată ca regină a Franței de arhiepiscopul de Reims la biserica St Denis. Noua regină și-a făcut intrarea oficială în Paris patru zile mai târziu, la 29 martie. Apoi, a dispărut din viața publică. Elisabeta era așa încântată de soțul
Elisabeta de Austria (1554-1592) () [Corola-website/Science/316498_a_317827]
-
numește broscuța ei. Întâlnirea lor este de bun augur, dar nimeni nu știe ce plănuiește în realitate regina. Poporul englez este contrar acestei căsătorii, Francisc este un prinț francez și catolic pedeasupra. Francisc se întoarce în Țările de Jos, este încoronat oficial și primește titlul de duce de Brabant. Dar ia decizia greșită să ia Anvers cu forța, iar în 18 ianuarie 1583 trupele franceze sunt respinse. Este "furia franceză din Anvers". Eșecul nu-l împiedică să reia negocierile cu provinciile
François, Duce de Anjou () [Corola-website/Science/316504_a_317833]
-
direcția spre țărmurile Bosforului. La 9 iulie, escadra occidentală a apărut sub zidurile capitalei bizantine. La 17 iulie a început asaltul și, spre dimineața zilei următoare, orașul, cuprins de flăcări, a capitulat. La 1 august, Alexios IV Angelos a fost încoronat ca asociat la domnie al tatălui său orbit, readus de cavaleri pe tron. În scurt timp, basileul de 20 de ani și-a atras disprețul tuturor. Grecii i-au considerat dintotdeauna (și nu fără temei) barbari pe catolici, Alexios însă
Alexios al IV-lea Angelos () [Corola-website/Science/316627_a_317956]
-
de Courtnaz, soțul Yolandei, sora lui Balduin și Henri. Chemat pe tronul Constantinopolului la moartea lui Henri, Pierre, care era atunci în Franța, pleca la Roma, unde papa îi acorda coroana imperială-nu în bazilica Sfântul Petru (San Pietro), unde erau încoronați împărații romani, ci în modesta biserică Sfântul Laurențiu (San Lorenzo)-după care el ajungea cu suita sa în regiunea Dyrrachion, de unde trebuia să cucerească Constantinopolul. (Dar, în defileele din Albania, el cădea în mâna lui Theodor și murea într-o
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
Knut a câștigat tronul Angliei în 1016, după o îndelungată prezență vikingă în insulele britanice. Eforturile sale s-au îndreptat către unificarea religioasă și economică a Britaniei și Danemarcei. După un deceniu de lupte cu adversarii din Norvegia, s-a încoronat rege al acestei țări în 1028. Capitala de atunci a regatului suedez, Sigtuna, era de asemenea sub stăpânirea lui Knut, dar nu s-a înregistrat faptul istoric al încoronării. Knut era al doilea fiu al regelui Harald; se presupune că
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
al Sfântului Imperiu Roman. Knut va încheia cu acesta o alianță, asigurându-și astfel stăpânirea țărmului de nord - vest al Balticii. În 1028, Knut supune și Norvegia, cucerind-o cu o flotă de 50 de corăbii din Anglia. Knut se încoronează la Trodheim "“rege al Angliei, al Danemarcei, al Norvegiei și al suedezilor “" (stăpânind și părți din Suedia). În 1035, fiul fostului rege Olaf al II-lea, Magnus I, a redobândit tronul Norvegiei cu ajutorul nobililor locali. Knut a murit în 1035
Knut cel Mare () [Corola-website/Science/316767_a_318096]
-
(mai corect ar fi Constanțiu) (în greacă: Κωνστάντιος Δούκας, 1060-1082) a fost fiul cel mai mic al împăratului Constantin al X-lea Ducas și al Evdochiei Makrembolitissa. Încoronat îndată după naștere de tatăl său, apare ca împărat asociat în timpul regenței Evdochiei și al domniei lui Roman Diogenes. Poziția sa în timpul domniei lui Mihail al VII-lea Ducas nu este foarte clară; a fost împărat asociat, dar locul său
Constantin I Ducas () [Corola-website/Science/315011_a_316340]
-
norei sale, e sigur de asemenea că văzându-l credincios partidului Ducas, ea se gândea să-l înlăture și să pună în locul lui un prelat mai îngăduitor și mai suplu. Un ultim incident sfârși prin a tulbura spiritele. Alexe se încoronă singur, fără a asocia pe Irina la ceremonie. Toate acestea păreau semnificative și erau foarte îngrijorați. În realitate, Alexe Comnenul era foarte încurcat neștiind pe care din cele trei femei care-l înconjurau s-o aleagă. Maria de Alania îi
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
declarau sus și tare că în lovitura de stat ei lucraseră mai mult pentru Irina decât pentru Alexe. Patriarhul Cosmas nu se exprima în termeni mai puțin energici: Nu mă voi coborî de pe tronul patriarhal, spunea el, înainte de a fi încoronat cu aceste mâini pe Irina". Si de astă dată Alexearătă superioritatea geniului său politic: el își ascunse simpatiile secrete și făcu să tacă pasiunile mamei sale; și înaintea acestei voințe ferme, înaintea acestui bun simț practic, toată lumea cedă. El acordă
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
el își ascunse simpatiile secrete și făcu să tacă pasiunile mamei sale; și înaintea acestei voințe ferme, înaintea acestui bun simț practic, toată lumea cedă. El acordă familiei Ducas satisfacția care garanta înțelegerea lor: 7 zile după soțul ei, Irina fu încoronată basilissă a Romanilor. Pentru Maria de Alania, acesta era sfârșitul speranțelor sale: ea se retrase în palatul Mangan, după ce făcuse să se recunoască, printr un act solemn, drepturile la tron ale fiului său Constantin. Pentru Ana Dalassena era de asemenea
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
Acesta din urmă preia și titlul de Rege de Provența dar moare în 875 și teritoriile sale intră în posesia lui Carol cel Pleșuv. În urma dezintegrării teritoriilor după moartea acestuia în 877, regiunea intră sub stăpânirea lui Boson. Acesta se încoronează Rege de Burgundia în 879, fiind încoronat pe 15 octombrie la Lyon. Boson devine astfel primul non-franc ales rege pe teritoriile fostului Imperiu Carolingian. Ambițiile acestuia de a devenii Împărat au ca efect formarea unei alianțe a regilor carolingieni. Astfel
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
Rege de Provența dar moare în 875 și teritoriile sale intră în posesia lui Carol cel Pleșuv. În urma dezintegrării teritoriilor după moartea acestuia în 877, regiunea intră sub stăpânirea lui Boson. Acesta se încoronează Rege de Burgundia în 879, fiind încoronat pe 15 octombrie la Lyon. Boson devine astfel primul non-franc ales rege pe teritoriile fostului Imperiu Carolingian. Ambițiile acestuia de a devenii Împărat au ca efect formarea unei alianțe a regilor carolingieni. Astfel începând cu 880, Ludovic al III-lea
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
900, în calitate de nepot al împăratului Ludovic al II-lea, Ludovic este invitat în Italia de o serie de nobili care sufereau de atacurile maghiare și datorită incompetenței regelui Berengaro de Friuli. Acesta traversează Alpii, îl învinge pe Berengaro și este încoronat la Pavia Rege al Italiei. În anul următor ajunge la Roma unde este încoronat Împărat de către Papa Benedict al IV-lea. În 902 este învins de Berengario care îl obligă să propună că se retrage definitiv din Italia, însă în
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
de o serie de nobili care sufereau de atacurile maghiare și datorită incompetenței regelui Berengaro de Friuli. Acesta traversează Alpii, îl învinge pe Berengaro și este încoronat la Pavia Rege al Italiei. În anul următor ajunge la Roma unde este încoronat Împărat de către Papa Benedict al IV-lea. În 902 este învins de Berengario care îl obligă să propună că se retrage definitiv din Italia, însă în 905 revine și este învins iar și închis la Verona. Ca pedeapsă pentru încălcarea
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
mai bune cu ceilalți vecini, fiica sa căsătorindu-se cu ducele Richard Justițiarul. La moartea sa în 911, regatul îi revine fiului său Richard al II-lea. Acesta încearcă să mărească domeniile printr-o serie de campanii în Italia. Este încoronat rege al Italiei în 922, dar în 926 nobilii italieni îi cer sprijinul lui Hugues de Arles, regentul din Burgundia Cisjurană, în lupta lor împotriva lui Richard. În 933, cei doi ajung la un compromis prin care Richard devine Rege
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
urmaș al lui Rudolf. În urma unei coaliții cu regele Franței, Henric, Conrad iese victorios, integrând astfel regatul în Sfântul Imperiu Roman. Sub succesorii lui Conrad, regatul va fi cunoscut drept Regatul de la Arles, dar foarte puțini dintre aceștia se vor încorona efectiv în regat. Teritoriul regatului se dezagreghează treptat, teritoriul din sud fiind încorporat în Regatul Franței, teritoriul din nord a intrat în domeniile caselor de Zähringen și Habsburg, iar teritoriul din centru a intrat în componența Elveției și a Comitatului
Regatul Burgundiei () [Corola-website/Science/315042_a_316371]
-
mutat la Copenhaga la 7 martie și a participat la nunta surorii mai mari ai Anei, Elisabeta, cu Henry Julius, Duce de Brunswick. Două zile mai târziu au plecat spre Scoția, unde au ajuns la 1 mai. Ana a fost încoronată la 17 mai 1590, la Holyrood Abbey, prima încoronare protestantă în Scoția.
Ana a Danemarcei () [Corola-website/Science/315098_a_316427]
-
șeful fracțiunii hughenote din Războaiele Religiilor din Franța. În 1589 Henric devine pretendentul coroanei Franței, sub numele de Henric IV, dar pretenția este recunoscută doar în urma convertirii sale la Catolicism patru ani mai târziu. În 27 februarie 1594, Henric este încoronat Rege al Franței punând bazele dinastiei Bourbon care va conduce Franța până la Revoluție, titlul purtat de monarh fiind „Rege al Franței și Navarei” (). În 1620, Regatul Navarei, mai exact Basse-Navarre și Béarn sunt încorporată în cadrul Regatului Franței, dar păstrează un
Regatul Navarrei () [Corola-website/Science/315108_a_316437]
-
Haemus (Balcanii) și Dunăre, iar slavii sudici își intensifică lupta de eliberare de sub autoritatea Bizanțului. În 1072, se produce răscoala lui Constantin Bodin, proclamat țar la Prizren și învins cu greu de bizantini. În 1076, Principele Croației, Dimitrie Zvonimir este încoronat rege, ca vasal al Papei, de legații lui Grigore al VII-lea, iar în 1077, Mihail al Zetei primește și el din partea Romei coroana regală. Mihail al VII-lea a fost căsătorit cu prințesa caucaziană Maria de Alania. Căsătoria pare
Mihail al VII-lea Ducas () [Corola-website/Science/315120_a_316449]
-
Pentru această a moderat ocorespondență intensă între Vatican și Mihail Kogălniceanu, care acționa în numele regelui. Desemnatul rege Carol a sancționat introducerea la 1 ianuarie 1880 împotriva opoziției multor clerici ortodocși dar și catolici. Paoli a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, la 14 martie 1881. În 27 aprilie 1883 papă Leon al XIII-lea a semnat scrisoarea apostolica "Praecipuum munus", prin care a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie
Ignatius Paoli () [Corola-website/Science/315141_a_316470]
-
armata deja îl proclamase pe Nicefor ca împărat în Cezareea, el a intrat în Constantinopol pe 15 august, a rupt rezisetnța lui Joseph Bringas (un oficial eunuc care devenise consilierul șef al lui Romanos), iar la 16 august a fost încoronat în Hagia Sofia. După încoronare, el s-a căsătorit cu Theophano. Căsătoria a provocat unele opoziții printre clerici, din moment ce Nicefor era deja nașul unuia sau mai multor dintre copii Împărătesei, facând ca relația spirituală dintre ei să fie interzisă. De
Theophano () [Corola-website/Science/315149_a_316478]
-
întors dintr-o expediție contra sultanului din Damasc. Sursele arabe afirmă că acesta a fost străpuns de o săgeată dar sursele creștine menționează îmbolnăvirea sa. Susținătorii lui Godefroy îl aleg pe fratele său Balduin ca "Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1100. Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. El a fost înfățișat ca lider al cruciaților, rege al Ierusalimului și un
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
În 1250 sau 1251, pe parcursul luptelor interne pentru putere, a fost botezat de Biserica Romano-Catolică; această acțiune i-a permis să înființeze o alianță cu Ordinul livonian, un antagonist de lungă durată pentru lituanieni. În vara anului 1253 a fost încoronat ca rege al Lituaniei, domnind asupra 300.000 sau 400.000 de persoane. În timpul domniei sale de zece ani a fost marcată de diferite construcții statale, conflictele lui cu rudele și alți duci au continuat iar vestul Lituaniei a rezistat cu
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
amenințărilor mongole; la rândul său, Mindaugas a solicitat intervenția Papei în conflictele lituaniene desfășurate cu ordinele creștine. La data de 17 iulie 1251, Papa a semnat două edicte papale importante. Unul dintre acestea a poruncit episcopului de la Chełm să-l încoroneze pe Mindaugas ca rege al Lituaniei, să fie numit un episcop pentru Lituania, și să se construiască o catedrală. Celălalt edict a cerut ca episcopul să fie în subordinea directă a Papei, și nu a arhiepiscopului de la Riga. Această autonomie
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
să se apere în Castelul de la Tviremet (se presupuse a fi Tverai în Samogiția). Vykintas a murit în 1251 sau 1252 iar Tautvilas a fost obligat să se alăture lui Daniel din Galiția. Mindaugas și soția sa Morta au fost încoronați în vara anului 1253. Episcopul Henry Heidenreich de Kulm a organizat ceremoniile ecleziastice și Stirland Andreas a oferit coroana. 06 iulie este în ziua de azi sărbătorită Ziua statalității (în ); este o sărbătoare oficială în Lituania modernă. Deși, data exactă
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]