2,617 matches
-
alambicuri. Poetul e notabil în scenele „de gen”, cu aer „olandez” (G. Călinescu), sau când glorifică prozaic abundența, într-un peisaj ce amintește pe alocuri de Verhaeren, din Flamande. Poloboace, căpițe, cârciumi în „medean”, piețe de pește, „cară cu boi” încremenite la răspântii, asemenea unor menhire, fac relieful acestei lirici, în care orașul, „bătrân”, se animă de o continuă, subtilă aproape, împresurare a satului, absorbind însetat jertfa de roade, aromele, „susurul”, ca un „plămân”. Aspecte disonante în târgul-relicvariu, vegheat de soarele
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
o abilitate neobișnuită de „a proceda sumar și cu mijloacele fixe de tipar ale legendelor” - cum precizează naratorul anonim -metopolisienii obișnuiesc să judece fiecare om printr-un timp al lui rămas în urmă. Unul dintre protagoniștii romanului, generalul Marosin, a încremenit în tiparul unui eveniment de mult încheiat: dragostea lui de tinerețe cu Fibula Serafis. Endemică în lumea fictivă a lui B., preocuparea stăruitoare pentru arhirealități are un caracter paradoxal. Relațiile dintre originale și copiile lor - fie că e vorba despre
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
autorului o coerență obișnuită mai curând în cazul unor construcții romanești. Unitare prin atmosfera crepusculară pe care o evocă, textele parabolice din volumul Luna și tramvaiul 5 (1994) pot fi citite ca o utopie negativă. Drumul personajelor spre un Enad încremenit într-un Ev Mediu decorativ este presărat de avertismente ce prefigurează sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o
BAISKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
surprinderea stăpânilor și a spectatorilor, a sărit ca din pușcă prin iarbă, s-a strecurat rapid prin gard și ca fulgerul a trecut strada. Parcă venea din pădure și se grăbea să ajungă tot acolo cât mai repede. Toți am încremenit. Nimeni nu s-a așteptat la o asemenea reacție, pentru că iepurașul celălalt era foarte pașnic și docil. Cel mai bine era la grădină, acolo și dacă se jucau și alergau cu fetele sau se ascundeau sub niște scânduri, erau aduși
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
este plecat pe la vreun loc de muncă. Înainte de plecare, vrând să-l mute la noul domiciliu, domnul Mladinescu a coborât la demisol căutându-l pe Costică. Ușa camerii lui s-a deschis cu un scârțâit lugubru și domnul Mladinescu a încremenit în capul ușii. De o grindă din tavan atârna trupul fără suflare a lui Costică. Frosa Era o zi caldă de septembrie. Mai erau câteva zile până la începerea noului anului școlar. Urcat pe o stinghie de legătură a gardului din
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
care îți caută sufletul? Nu vezi fiarele care îți caută sângele? A început deja. Jocul a început. Piesele se mișcă. Nu a dat impresia că știe că sunt acolo. Pur și simplu a vorbit. S-a întors în jilțul său, încremenind în aceeași poziție în care l-am găsit și prima dată, cu capul aplecat, cu ochii ațintiți în jos, cufundat în gânduri. Părea mai bătrân acum. Mult mai bătrân. Am încercat să fac în așa fel încât drumul spre școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
eu intrasem, ușa se închise după mine și mă gândeam bucuros că nu mai avea unde fugi și că trebuia să-mi răspundă la întrebări. Măcar titlul să-l știu! Dar bucuria mea fu scurt trăită, căci ceea ce văzui mă încremeni. În fața mea stătea nimeni altul decât Arvon Mircea, profesorul de istorie... și copilul unde dispăruse? Unde-i graba, Corvium? Nici urmă de băiatul care m-a condus aici! M-am întors rapid spre ușă și am dat s-o deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vorbind în același timp, Govar spunea: Vă rog să mă scuzați că am întârziat atât. Mi-a luat ceva mai mult să rezolv niște lucruri. Vă anunț cu plăcere că Bozov Corvium nu ne... Se întoarse și ceea ce văzu îl încremeni. Culoarea i se scurgea rapid din obraji și până mă văzu semăna cu un cadavru. În câteva momente, Govar trecu de la roșu aprins la un alb morbid. Tremura de furie și de teamă, mai curând de teamă. Într-adevăr, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
văd. Adio, Govar George. Fals prieten. Adio, zisei într-o șoaptă. Strigătele sale necontrolate și imposibil de înțeles au continuat pe măsură ce era "ajutat" să coboare scările, ele îndepărtându-se din ce în ce mai mult, până când fuseseră curmate de o bufnitură surdă. Sala era încremenită și cufundată în liniște. Luați-i pe cei care au susținut că îl vor urma pe Govar! Să-l urmeze! Nu avem nevoie de cărămizi șubrede! Și să-i anunțați pe cei de la porți că a avut loc o schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru el însuși decât pentru colegul său. "Ce mama naibii?" într-adevăr! Imensa mașină coti când ajunsese la colțul liceului și acum era pe jumătate intrată în aleea lată a curții interioare. Cei doi care trebuiau să păzească poarta erau încremeniți de frică. Camionul era înalt și atingea cu ușurință etajul unu al colegiului și părea întrucâtva amenințător, cele două faruri ale sale putând fi ușor considerate doi ochi imenși, iar zgomotul motorului, sunetul stomacului unui monstru. Din senin, zgomotul infernal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
parter. Spre surprinderea mea, am văzut că e încă noapte. Nu erau razele soarelui atotputernic care să inunde culoarele. Nu era mulțimea de elevi care să meargă în grabă în diferite direcții. Nu era nici un sunet, nici o mișcare. Totul era încremenit. Era noapte! Oare dormisem toată ziua de miercuri și mă trezii joi? Nu. Ar fi trebuit holurile să fie cât de cât umblate și patrulate de elevi. Soliteraj și Sergheiov ar fi avut grijă de asta. Și totuși... parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
etaj și, cu disciplina și educația pe care o aveau, aerul ar fi fost în scurt timp plin de mirosul sângelui proaspăt și de izul prafului de pușcă. Câțiva s-ar fi adăpostit sub cadavrele colegilor și ar fi stat, încremeniți de groază, până când patrulele i-ar fi găsit și le-ar fi scurtat viața deja condamnată. Probabil țipete și urlete ar fi izbucnit din gurile elevilor ca din gâtlejul animalelor care simt pericolul iminent. Nu cred că tirul s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
praf de pușcă. Eram tăiat ușor la ochi. Oare de ce am uitat să nu-mi lipesc ochiul de lunetă? La naiba! De fiecare dată uit! O tresărire a celor de lângă mine mă aduse înapoi. Pe monitor, lunetistul părea să fi încremenit. Parcă nici nu-și dădea seama că fusese împușcat. Puteam jura că era o statuie în imagine, nu un lunetist antrenat al Guvernului. Apoi începu să se miște ușor. Din ce în ce mai repede cădea spre podeaua blocului, iar în momentul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Oprește lucrul! Sergheiov, armează minele! îi zisei prin transmițătoarele primite. Fiți atenți! Vor ataca acum! Vocea mea răsună în urechea fiecăruia din școală și instantaneu atmosfera deveni incredibil de încordată. Cei de lângă mine își încetară subit lucrul la șuruburi și încremeniră. Imediat, au venit exploziile! Un clic metalic, țipătul sfâșietor de teamă și teroare al unui Gardian nefericit și sunetul teribil al unei ploi de noroi și membre ce se lovesc de protecția geamurilor noastre, credincioasele noastre table. O mină. Gardienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dar își reveni. Altanovici Helur, călăuza ta credincioasă, zise el cu o voce tremurândă. Încântat! Nu pot decât să spun același lucru. Din depărtare se auzi motorul unui elicopter cu trei pale care se apropia vertiginos de clădire. Amândoi am încremenit! Din ce în ce mai aproape! Mi-l imaginam pe Sergheiov pândind din acea cameră din subsol și aproape că-l zăream. Îl vedeam pe Helur cum stătea ca pe ghimpi, pentru că știa de elicopter și de ceea ce avea la bord, dar în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
chiar să mă arunc de pe cărarea de piatră, dar degeaba, pentru că nu mă mișcam deloc. Parcă eram suspendat. Complet imobilizat. Ce e asta? Ce mi se întâmplă? De ce sunt aruncat ca un gladiator înlănțuit în fața leilor? De ce și Sfetnicii au încremenit în forfoteala lor? Și Eterna? De ce era lipsită de viață? Apoi, cortinele de mătase se întâlniră deasupra mea și lumina dispăru. Era întunericului începuse! Timpul părea să nu mai curgă între aceste falduri. Totul părea irelevant. Pur și simplu, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
colegiului trăgându-și sufletul. De ce naiba a trebuit să alergăm așa? Dumnezeule, credeam că mor pe ultima sută de metri! Ai ajuns mai repede decât credeam. Nu termină bine propoziția, că de pretutindeni izbucniră trosnete și rupturi. Clădirea gemea! Toți încremeniseră așteptând finalul. Se puteau citi în ochii fiecăruia întrebările evidente. Ce mai era asta? Finalul oare ce aducea? În liniștea tensionată se puteau auzi plăcile metalice ale acoperișului cum se rupeau una de alta și apoi cum înghețau instantaneu. Cărămizile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cel de-al doilea val... poate... dar nu mai era nimic. Corvium știa! Stătuse impasibil tot timpul, făcând nimic altceva decât să se minuneze de armonia înfricoșătoare a înghețului care i-a scufundat pe ceilalți în teroare. Totul înghețase! Totul încremenise afară! Deci de asta am alergat... mersi, Corvium! Sergheiov se ridică de jos și se uită uimit la geamul de lângă el, gândindu-se la ce soartă ar fi avut dacă ar fi fost afară. Înghețat! Dumnezeule mare! Încet, încet, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se uită uimit la geamul de lângă el, gândindu-se la ce soartă ar fi avut dacă ar fi fost afară. Înghețat! Dumnezeule mare! Încet, încet, toți și-au reluat îndatoririle. Unii, mai sceptici, nici nu se mișcaseră din locul unde încremeniseră. Credeau că va mai fi ceva. În timp, și ei își aduseră aminte că aveau treabă de făcut. Majoritatea era mirată să vadă aburii respirației lor în interiorul colegiului. Din când în când, se mai auzeau trosnete prin diferite părți ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
suntem amenințați de nimic. Deci lunetiștii de afară nu există. Vreau ca toți să doarmă cum trebuie în seara asta! Cei din încăpere încuviințară și apoi numiră o gardă, iar ceilalți se culcară pe unde au apucat. Deși afară gerul încremenea totul, în liceu era cald oriunde, așa că puteai dormi pe jos, pe bănci, rezemat de perete... oriunde. Nimeni nu-ți zicea nimic. În scurt timp, până și pe holuri erau elevi care dormeau întinși câte vreo șapte, opt în lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
merge mulți kilometri pe sub pământ și iese pe undeva. Mhm... făcui eu luând o altă gură din lichidul fierbinte. Cum ai ajuns așa rapid sus? Și când te-ai luptat cu ei... parcă erai un fulger. Ciudat. Voi parcă erați încremeniți. Înseamnă că eu mă mișcam mai rapid. Ce intrigant e Timpul ăsta... Mda... Când vine vremea, aș vrea să-i conduci pe toți acolo... jos. Mi se pare o construcție diferită față de cea a colegiului și, dacă acesta e copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
atacurilor biochimice! Cum a terminat de vorbit, s-a repezit înapoi în sală și l-a scutit de chinuri pe sărmanul care era devorat fără șanse de a fi salvat. Sunetul împușcăturii încă dăinuia în încăpere când închise ușa. Stătu încremenit câteva secunde, apoi se duse până la baie să se spele de sângele închegat. Rana nu era adâncă. Cât noroc! Ființa, contrar obiceiului ei, nu vru să omoare, ci doar să avertizeze pe cel care-i întrerupea masa. În jurul nostru, ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
inutil nuanțele. Predomină albastrul închis și roșul ca focul, puse în valoare de puțină pulbere de aur. Își dă seama că slujnica a luat-o înainte și o strigă să aștepte. Probabil a ridicat tonul fără să vrea, căci fata încremenește, prea speriată să mai facă vreo mișcare. Venind din urmă, Vipsania o încurajează cu un zâmbet blajin la drum. E nouă sărmana, dintr-un lot de sclavi achiziționați recent, nu a crescut la ei în casă, așa că se teme întruna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și-a albit pielea. Cu alifie de crocodil probabil, singura care are efect. I se face milă de sărmana ei surioară. Numai ea a moștenit tenul oacheș al tatălui lor. Își mută privirea pe stola cu care e îmbrăcată și încremenește. Nu se poate! Niciodată nu i-ar fi trecut prin minte că ar purta așa ceva. Ea, care înainte nu se înveșmânta decât în stofe de lână, cum a învățat-o bunicul ei, din respect pentru decența tradițională a matroanelor romane
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
orice fel de afacere. Secretarul răspunde cu o plecăciune adâncă. Gallus se în dreaptă către iatacul unde se află musafirul. Aruncă peste umăr: — Îți doresc însănătoșire grabnică... Zâmbește: — Nu numai pentru tine, dar și pentru mine. Face câțiva pași și încremenește. O litieră înflorită cu pietre prețioase îi barează calea. Nu-l mai întreabă pe Athanas ce caută aici. Bănuiește. Avocatura este o ocupație neremunerată. De mai bine de două sute de ani, le este interzis avocaților să pri mească vreun onorariu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]