2,964 matches
-
urletele cele mai sinistre”, acestea fiind, în viziunea poetului iconoclast, „cel dintâi act poetic la care voi adera fără nici o rezervă”. Locul în care efervescența ideilor dobândește consistență estetică deplină este Castelul orbilor, poem al călătoriei onirice, al metamorfozelor și îndrăznelilor imaginative, unde granița dintre vis și realitate dispare în favoarea unei viziuni de tip mistic asupra lumii (volumul se deschide cu un moto din Meister Eckhart). Dar așa cum îi stă bine, poetul suprarealist nu continuă pur și simplu o tradiție; mistica
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
rivaliza cu romancierii momentului (Preda, Al. Ivasiuc sau Augustin Buzura). Această direcție, vizând conștiința dilatată și pasivă, lucidă și resemnată, alertă și naufragiată în mediocritate, constituie traiectoria pe care se plasează și nuvelele din Pricini de iubire (1981), unde puținele îndrăzneli pe care autorul și le permite sunt de ordin psihologic și stilistic. Totuși, prin cea de-a treia piesă (Un singur drum), cartea O seară de noiembrie anunță cealaltă axă de evoluție a prozatorului, care se va orienta către satira
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
iarmaroace, mereu în căutare de cumpărători și subvenții. Pe când se întorcea dintr-un astfel de drum, se îmbolnăvește de tifos și moare. Înainte de toate, P. a fost un personaj cu o viață pitorească, spectaculoasă, până la un punct chiar scandaloasă prin îndrăzneală și libertate morală. Om de modă veche și concomitent de modă nouă, el face sensibilă, într-o epocă de trecere, întâlnirea dintre secole, lumi și vârste. Conjuncția contrariilor este de domeniul evidenței în atitudinile și întreprinderile lui, iar scrierile - un
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
demaște și cele mai aparent inofensive alianțe dintre potestas și ecclesia. Fraza lor nu era dreasă cu miere. Trezviei duhovnicești a Părinților nu i-a scăpat nici o demnitate lumească. Va mai găsi oare printre noi măcar un dram de simpatie îndrăzneala cu care Sf. Ambrozie din Milano (338-397) l-a pedepsit canonic pe împăratul Teodosie (347-395) în urma unui abuz de putere? Vom putea admira curajul cu care Sf. Atanasie cel Mare (298-373) l-a înfruntat pe împăratul Constantius (317-361) în cursul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perenitate. De atunci încolo, ecuația teologico-politică a existenței mi s-a părut imposibil de tratat ca simplă abstracție 1. Eram însă doar unul dintre acei mulți tineri care, eliberați de oroarea megalomaniei ceaușiste, frecventau la începutul anilor ’90 cu aceeași îndrăzneală sfera politicului și profunzimile teologiei. Ei nu puteau primi tirada antifariseică a Evangheliilor altfel decât ca pe o bunăvestire. În cuvintele lui Iisus descopeream noutatea absolută a unui manifest de ultimă autoritate: „Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-a menținut impactul religios asupra maselor. În același timp, Biserica s-a trezit contestată și efectiv zdruncinată de noile obligații față de o societate imatură, care suferă și astăzi de complexul asistenței paternaliste. Odată cucerită libertatea politică, Biserica a avut îndrăzneala să ia poziție în chestiunile acute ale societății postcomuniste, cum ar fi avortul, prostituția, drogurile, noua etică sexuală sau eutanasia. După cincizeci de ani de servitute ideologică, cuvântul Evangheliei a devenit din nou actual: „Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca să nu te trufești!”. Este bine să nu pui întrebări incomode, să nu tulburi somnul căldicel al maselor. Pentru binele întregului popor, sufletele se întrec în arta reculegerii. Dopajul cu somniferele docilității știe să mențină în vigoare zapisul legii vechi. Îndrăzneala necredinței din partea unui ucenic al apostolului Toma va fi exilată dacă nu în ponticul Tomis, atunci măcar în musonicul Malabar. Studiu și liturghietc "Studiu și liturghie" Fiind vorba de o asociație studențească, importanța studiului (I Timotei 4, 13) s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un naos lipsit de culori, difuzoare, neoane și microfoane stridente, cu o arhitectură care nu violează flagrant principiile mistagogiei ortodoxe, cu predici fidele Duhului Părinților... În ritm cu aspirațiile sinodale ale Bisericii, ASCOR-ul n-a avut nici statura, nici îndrăzneala de a crede că ar putea deveni un for vizibil în dezbaterea publică. Tinerii ortodocși au arătat foarte rar că pot discuta liber noutatea timpurilor de astăzi altfel decât prin referința anacronică la visul legionar al interbelicilor sau prin recursul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru cauza Partidului, Înainte!”. La liceu, multe, prea multe ore cu profesori ratați, dar fericiți să urgisească orice „vlăstar” tânjind după oxigen moral. Etica resentimentului și a prostiei galopante se năpustea asupra oricărui ins mai răsărit, care avea - auzi tu? - îndrăzneala dubitației. Filozofic, asta se taxa drept idealism subversiv la adresa bunei orânduiri socialiste; politic, chestia te-ar fi putut costa cel puțin câteva anotimpuri pe marile șantiere de lucru ale patriei. Cei cu mari ambiții profesionale în facultăți știau că, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este deloc lipsită de importanță relatarea arhimandritului Sofronie despre experiențele sale duhovnicești din timpul celor două războie mondiale. Cruzimea nemaiîntâlnită a acestor două conflagrații au adus în sufletul acestui călător experiența plânsului neîncetat. Despre puterea disperării de a izvorî buna îndrăzneală și rugăciunea cu lacrimi ne vorbesc și paginile de jurnal ale lui Vladimir Lossky, redactate în timpul ocupației germane din 1940 (Sept jours sur les routes de France). Aceste exemple ne învață ceva important despre buna folosire a maladiilor istorice. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu valoare de interval între om și Dumnezeu, și deci nu se situează nicidecum în inima spiritualității evagriene înseși”1. Ca și Origen, Evagrie și-a scris opera într-un timp în care teologii Bisericii încă mai puteau tatona cu îndrăzneală anumite probleme (e.g., protologie, relația trup-suflet-spirit, eshatologie), necircumscrise dogmatic de propozițiile Crezului apostolic. În aceste arii libere pentru speculație, Evagrie a lansat anumite ipoteze teologice, interpretate apoi cu o pripeală rudimentară de epigonii origeniști din Palestina secolului al VI-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Teolipt Filadelful și Calist Catafighiotul. Față de doctrina teologică a acestor Părinți ai Bisericii, părintele Emilianos nu aduce nimic nou. Limbajul prin care-și exprimă trăirea nu are un precedent recent. Geniul retoric și pastoral al Sfântului Ioan Gură de Aur, îndrăzneala din catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog, simplitatea profundă a mărturiilor Sfântului Siluan Atonitul, zelul mărturisitor al Părinților apostolici și toată precizia descrierilor antropologice evagriene compun portretul livresc și spiritual al autorului. Mărturia părintelui Emilianos este exigentă și, de aceea, rară
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cunoaștere" Viața monahală nu este o permanentă trecere de la simpla credință (pistis) la nemincinoasa cunoaștere (gnosis) a Duhului. Monahii sunt cei care vin să mărturisească, „în tot locul și-n tot ceasul”, slava acestei cunoașteri prin har. Urmașii Înaintemergătorului au îndrăzneala cercetării tainei prezenței lui Dumnezeu. Pentru a câștiga deplina libertate, monahul a învățat să moară „în fiecare zi” pentru a se uni cu toți semenii în Dumnezeu. Trăind în absolut misterul persoanei, călugărul obține experiența catolicității („monahul e un om
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
caz, exegetul refuză excursia mistagogică și descoperă „infinitul rău” al suprafeței 2; interpretarea sa nu mai are nici reguli gramaticale (fixate prin liturghie), nici reguli sintactice (exprimate în dogme). În fața celui dintâi, Scriptura își dă Cuvântul. Pentru scepticul plin de îndrăzneală, „Înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10) va prefera să tacă. Zaheu, vameș și prietentc "Zaheu, vameș și prieten" At last the Saviour is born into the world - appears in Judea - comes to Jericho, Zaccheus’ town - passes down Zaccheus
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recunoscut, lumina Învierii pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii Mari, preotul vorbește cu „Cel care a încuiat adâncul, dar S-a văzut mort”, rostind cu îndrăzneală cuvintele: „Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvita Ta Înviere”. Oricât de solemnă ar fi simbolica răstignirii, în actul comemorării se ivește un moment de anticipație. Învierea nu este foarte departe. Aceeași îndrăzneală, izvorâtă dintr-o putere a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a văzut mort”, rostind cu îndrăzneală cuvintele: „Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvita Ta Înviere”. Oricât de solemnă ar fi simbolica răstignirii, în actul comemorării se ivește un moment de anticipație. Învierea nu este foarte departe. Aceeași îndrăzneală, izvorâtă dintr-o putere a dragostei care „pe toate le nădăjduiește”, transpare în primele stihuri ale Prohodului: „Dar cum mori, Viață/ Și cum șezi în mormânt/ Și împărăția morții Tu o zdrobești/ Și pe morții cei din iad îi înviezi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Declarînd că e arhanghelul Gabriel, îi porunci căpitanului să sară peste bord. își scosese la iveală și un manifest, prin care se proclama „eliberatorul“ insulelor și „vicar general al oceanului“. Tonul serios și hotărît cu care declara toate aceste lucruri, îndrăzneala sumbră a imaginației sale neadormite și exaltate, precum și spaimele superstițioase stîrnite de demența lui reală, se uniră pentru a face ca acest Gabriel să treacă, în ochii mai tuturor marinarilor, drept un sfînt. Mai mult încă, li-era frică de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
consecință, Derick și ceata lui porniră vitejește pe urmele acestui monstru inaccesibil. Cu toate pînzele sus, Fecioara porni după cele patru ambarcațiuni ale sale, care dispărură curînd în partea de sub vînt, atrase de vînatul ce le umplea de speranță și îndrăzneală. Vai, prieteni, multe balene înaripate și mulți alde Derick mai sînt pe lumea asta! Capitolul LXXXI ONOAREA ȘI GLORIA VÎNĂTORILOR DE BALENE Există unele îndeletniciri, în care metoda de lucru cea mai potrivită pare să fie dezordinea, o dezordine meticuloasă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
trecere prin strîmtori. Din vremuri imemoriale, pirogile piraților malaiezi, pitulate la umbra țărmurilor joase ale golfurilor și insulițelor Sumatrei, s-au abătut asupra corăbiilor în trecere prin strîmtoare, cerîndu-le un tribut, cu vîrfurile lănciilor lor ascuțite. Deși în ultima vreme îndrăzneala acestor corsari s-a mai domolit, în urma pedepselor sîngeroase primite din partea echipajelor de pe crucișătoarele europene, totuși chiar în zilele noastre se întîmplă să mai auzi de cîte o corabie engleză sau americană, sălbatic atacată și jefuită în aceste ape. Mînat
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
îsau, poate din pricină că vacile și vițeii aceștia erau niște făpturi atît de tinere, de nesofisticate și de lipsite de experiență), oricum ar fi, balenele astea mai mici, care ne vizitau în răstimpuri ambarcațiunea încremenită pe marea calmă, vădeau o uimitoare îndrăzneală și încredere sau poate nu era decît tot o formă de panică, dar una de care nu puteai să nu te minunezi. Amușinînd ca niște cîini, veneau pînă sub copastie, încît ai fi zis că se domesticiseră ca prin farmec
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
proprietar al unui vas sau al oricărui alt lucru, este cel care-l comandă. Ascultă ce-ți spun, conștiința mea e în chila acestei corăbii. Pe punte, hai! Ă Căpitane Ahab, replică secundul, roșind și înaintînd în cabină, cu o îndrăzneală ciudat de prudentă și respectuoasă, ce părea nu numai dornică să evite orice izbucnire, dar și lipsită de convingere interioară-Ăcăpitane Ahab, un om mai vrednic decît mine ar putea accepta din partea dumitale ceea ce n-ar răbda din partea unui om mai
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
asta, să te ferești de Starbuck - ai rîde dacă ți-aș spune așa ceva. Ferește-te, însă, de Ahab, căpitane Ahab, ferește-te de dumneata însuți, bătrîne! Ă A prins curaj, dar totuși se supune, murmură Ahab după ce ieși Starbuck. Prudentă îndrăzneală! Dar ce-a vrut să spună prin cuvintele alea: „Ahab să se ferească de Ahab?“ E ceva adevărat în ele! Și, folosindu-se în neștire de pușcă în chip de toiag, începu să se plimbe prin cabina strîmtă, cu fruntea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să slujească drept reședință de vară îngerilor! Iată un subiect de meditație, dacă Ahab ar avea vreme să mediteze - dar Ahab nu se gîndește niciodată, el simte numai, simte, iar asta e destul pentru un muritor! A gîndi e o îndrăzneală! Doar Dumnezeu are dreptul și privilegiul acesta. A gîndi este sau ar trebui să fie o îndeletnicire liniștitoare, făcută la rece, iar sărmanele noastre inimi și bietele noastre minți palpită prea mult ca să fie-n stare de așa ceva. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
decît vreo manevră perfidă. Oricum, ambarcațiunea se apropia din nou de ea, deși avansul balenei fusese mai mic decît cel de data trecută. Barca lui Ahab luneca lin pe apă, dar rechinii se țineau scai de ea, mușcînd cu atîta îndrăzneală vîslele, încît penele acestora erau ferfeniță, iar la fiecare scufundare în apă mai lăsau cîteva așchii din ele. Ă Nu vă pese de ei! Colții ăștia vă țin mai bine babaicile. Trageți, băieți! Fălcile rechinilor sînt niște suporturi mai zdravene
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
La Întrunirile noastre de la Flacăra cu colaboratorii avem prilejul să stăm de vorbă cu zeci de tineri poeți, muncitori, studenți, elevi și țărani. Astfel am putut privi Însăși rădăcina acestor slăbiciuni. Majoritatea Începătorilor care ne Întind cu timiditate sau cu Îndrăzneală o foaie Înnegrită de slove - n-au citit. Mai mult Încă, ei se arată neplăcut surprinși când li se spune că trebuie să citească. Ei par a considera cultura drept o reminescență burgheză, de care poezia de astăzi se poate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]