2,013 matches
-
Ea începu să râdă. ― Ai văzut că dadà își ține mâna la pieptul tău? izbucni Chabù biruitoare. ― Nu vorbi prostii, se răsti Maitreyi. Era mâna mea. ― Parcă eu nu știu, parcă eu n-am simțit inelul lui dadà... M-a înfiorat puțin precizarea aceasta, dar cum știam că Chabùvorbește multe lucruri fără șir, nu m-am temut de consecințele ei. De sărutat pe gură, Maitreyi nu m-a sărutat, și în curând a trebuit să ne întoarcem la mașină. căci se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțeles cât îmi era de dragă, acum, când mă temeam că o pot pierde. Aproape că am plâns, acolo, singur, gîndindu-mă că aș putea-o pierde; numai gândul că n-am s-o pot avea din nou alături de mine mă înfiora și îmi întuneca mintea. Nu credeam că aș fi putut supraviețui sănătos unei despărțiri de Maitreyi. Dacă atât timp cât o știam a mea, de nimeni stingherit să-i vorbesc și să mi-o apropii când vream, o iubeam, apoi acum, când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o generație de sacrificiu ! N-au fost numai vorbele mari cu care ne-am obișnuit atât încât nu le mai luăm în seamă ! Aceeași uimire o trăiesc și eu, oră de oră, de când în noaptea de 14 august m-au înfiorat clopotele bisericilor, anunțând mobilizarea generală ! Cuvinte pe care până acum le-am rostit de atâtea ori în fața tinerilor - destin colectiv, soartă, istorie - le simt acum în cu totul alt mod, aș spune religios și întunecat ; iar gândurile ce-mi trec
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cei rămași pe pământul bulgăresc, secerați de focul dușman neiertător și neavând în față decât imensul fluviu, într-o pornire de groază animalică, s-au repezit, urcându-se peste răniți, împingându-i, călcându-i, strivindu-i în picioare. M-am înfiorat, imaginându-mi vaietele, urletele, acel mal al infernului plin de oameni deznădăjduiți, unii aruncându-se în apă, alții luptându-se pentru o nenorocită de barcă găurită, alții încercând să plutească agățați de câte o scândură, o ladă, șrapnelele și gloanțele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la imensa pălărie ce se deranjase și, ca să și-o puie la loc, a scos acul pălăriei și apoi l-a vârât înapoi în cocul umflat, cu un gest atât de decis, încât eu, cu nervii mei sensibili, m-am înfiorat : am trăit halucinația că și-l înfigea în creieri... Deși strâns în corset, pieptul mare deborda și întindea năstureii mulți, prinși cu greutate în bride. Peste cârlionții cărunți de la ceafă și spatele rotunjit de o cocoașă de grăsime ținea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
carieră de pictor ratată. Micul atelier de lângă bucătărie era presărat tot cu vopsele și pensule, abandonate cu multă vreme în urmă. Le aruncă o privire în treacăt, în timp ce mergea din încăpere în încăpere, aprinzând pretutindeni luminile. Pe măsură ce înainta se lăsa înfiorată de un straniu simțământ superstițios, care se îmbina însă cu un fel de voluptate a singurătății. Alex dăduse de mult uitării religia metodistă care-i hrănise copilăria, dar persista în ea un simț religios, convertit într-o obsesie animistă. Adam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și eu să înot. Asta-i soluția tuturor problemelor în acest oraș binecuvântat. Diane își spuse: „George e atât de singur, s-a însingurat de toți. Poate că la asta se gândește părintele Bernard când spune că e ireal“. Se înfiora la gândul reîntoarcerii în propria ei solitudine. În vasta întindere a Băii Exterioare, unii înotau repede, dorindu-și să fie singuri, alții înotau atent, cu scopul de a-și descoperi prietenii, alții înotau sistematic, alții înotau lungime după lungime, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu scrisoarea lui John Robert Rozanov care o frigea în buzunar și s-a dus de-a dreptul sus, în salon, dar n-a deschis scrisoarea pe dată. Stând în picioare în bovindou și privind afară la copacii reci și înfiorați de frig și la acoperișul verde, ud, al Papucului, și-a oferit emoția nerăbdării și curiozității. Sau poate că era mai curând senzația pe care ai avea-o într-un leagăn lent, visător, zburând în sus, zburând în jos, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
împreună mâinile care îi tremurau. Se întreba singur: „Ce mi-a venit să înșir toate cuvintele astea înalte, de unde mi-or fi răsărit în minte?“. Apoi gândurile i se întoarseră la el și la ceea ce-i spusese doctorul, și se înfioră de slăbiciune și de frică. Tăcerea continuă, răsunând acum de ecourile cuvintelor lui William și fiecare dintre cei prezenți își făgădui să-și remedieze, într-un fel sau altul, viața. Brian își spuse: „Ce canalie sunt, și cât sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
timp ca să-l vadă intrând într-una din camere. Se luă după el, în vârful picioarelor, dar nu avu curajul de a încerca să tragă cu urechea la ușă. Nu intrase niciodată în Camerele Ennistone și atmosfera lor misterioasă o înfiora, laolaltă cu spaima de a fi descoperită de George și cu neputința de a mai pleca acum fără să-l fi văzut. Se retrase spre ușa pe care intrase și rămase acolo, împietrită de o chinuitoare nehotărâre. Privi și privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
piciorului rănit. Ceva tare ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu?” - i-a trecut prin gând, înfiorându-se... Un plâns înăbușit a pornit să-i zguduie trupul, în timp ce strigătele de durere ale răniților din jurul lui se țeseau ca un zbor de viespi... Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
strigăt /din abisurile în transă ale cărnii etc. sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când smârcuri cresc în mine... Această terapie prin spunere (îmi privesc în fiecare clipă moartea în ochi / când nu o simt pe aproape mă înfior la gândul / că nu știu de unde mă pândește și unde se poate ivi) își face, în cele din urmă, efectul (Presimt că sfârșitul nu va întârzia /sunt părăsit de orice urmă de spaimă /nu-mi clănțăne dinții nu-mi tremură
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
port sinceritatea. El nu minează dorul de melea¬gurile natale, nu se alintă, nu se autosugestionea¬ză. Se exprimă așa cum emoția iese la suprafață din adâncurile ființei, iar ființa lui se dovedește un izvor nesecat de mângâiere poetică: „Tresar caișii înfiorați în mai / Și înflorind se-ncarcă de cuvin-te.. Dar, numai citindu-i cartea te poți convinge de adevărul celor spuse în aceste puține rânduri, precum și altele, pe care le veți descoperi singuri. Lectură plăcută! Încărcătura de cuvinte Liniștea cetății
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
Și-i prea devreme pentru-a se trezi. Se schimbă vremea, iarna se petrece, Dar pomii nu dau semne-a se trezi. Ei încă tac, dar cine-i înțelege, Par mugurii porniți spre-a înflori. Încărcătura de cuvinte Tresar caișii înfiorați în mai Și înflorind sencarcă de cuvinte, Încât deodată te trezești că stai Sfiindu-te să calci mai înainte. Încărcătura gravă de cuvinte De unde vine și cum să o traduci? Silabele rostite mai-nainte În epitete cum poți să le
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
epitete cum poți să le duci? Te-trebi cum să le ții imaculate Când toate cele drumul lor își au? Se-ntorc peste un an și mai curate Dar, să le-aștept, am să mai pot să stau? Tresar caișii înfiorați în mai Și înflorind sencarcă de cuvinte, Încât deodată te trezești că stai Sfiindu-te să calci mai înainte. La semănat Strânsese o căruță de cuvinte Și arunca acum cu ele-n vânt; Acele seci se vânzolesc fără de ținte, Cele
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
celebrelor pergamente, jupoi pielea de pe spinarea marilor speranțe, consiliez diavolul ca pe o bătrînă cămătăreasă... Restiui și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului marea-i singurătate. Am băut, am dansat, ne-am jucat În taină cu sexul, ne-am Înfiorat de penajul principiilor eterne, am vestit lumii prin cîntec de cocoș scoarța de măr domnesc a dogmei, am desenat pe pîntecul femeilor scene din viața și moartea poetului anonim, am privit prin gaura cheii măștile celui mai Îndepărtat viitor, am
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
încearcă nici o inovație, nici o precizare, nici o adăugire, la tot ce s-a scris până acum. Poetul știe doar să se mire de ce i se pare că vede și pătrunde prin metaforă în procesul misterios al trecerii și devenirii, uimind și înfiorând cititorul trezit la o cruntă realitate: viața de la copil - la dus pe apele Styxului, de la Nimic - la Marele Nimic. Și totuși poezia lui Emilian Marcu nu-i chiar o povestire din criptă, ci mai curând o alunecare beată pe o
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93026]
-
căruțe cu roțile de lemn, auzeam pașii târșiți ai unor bețivi care strigau parcă sughițând "a la guillotine, a la guillotine". Și atunci mă repezeam la fereastră să pândesc strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram. Mi se părea că în fiecare umbră văd o trăsură sau un bețiv care mormăia "a la guillotine, a la guillotine". Pe urmă apăreau farurile unei mașini care măturau strada de umbre și-mi arătau că numai imaginația mea bolnavă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
departe am dat de o miriște la marginea căreia putrezeau, fără să păzească nimic, sperietori făcute din paie, cu pălării vechi de postav pe cap, arătând ca niște paiațe. Mergeam îngîndurat pe câmpul scăldat de lumina lunii când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede și m-am ascuns după o tufă de măceș. Acolo
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în mine atotstăpînă... Neavând încotro, mă lăsam pradă vrajei. O vedeam cu spaima pe față, atunci când o sărutasem întîia oară pe scara mansardei; îmi tiuia în urechi obsedant: șapte, șapte, șapte! de la cazinoul din Constanța; retrăiam nebunia posesiunii sau mă înfioram de strigătul ei: "Aș vrea să-ți intru în sînge!" Aceste puține gări din calea fericirii noastre aveau un farmec inedit pe care nu-l descopeream decât foarte târziu. " Dacă Mihaela o fi acum în brațele altuia?" Simpla insinuare a
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bălbâit!) câte-o strofă amețitoare din Luceafărul („Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște / Și vremea-ncearcă în zadar / Din goluri a se naște“) sau un poem de rostit în genunchi precum Rugăciune, am simțit numaidecât cum înfioară și pun pe gânduri noile energii, altminteri definitiv livrate (credem noi, bătrânii) nimicniciei. Sigur că la început te simți ridicol. Sigur că-ți răsună imediat în auzul inimii bine-cunoscuta formulă de lehamite a adolescenței de azi: „Mă lași?!?“ Sigur că
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ca unui Împărat, smirnă ca unui Mare Preot și tămâie, ca unui mort, prefigurând moartea pe Cruce și îngroparea Sa, tot întro peșteră umilă și nu într-un mormânt bogat, așa cum umil I-a fost adăpostul și la naștere. Mă înfioară strălucirea în noapte a cerului plin de stele scânteietoare și pe care milioane de îngeri îl brăzdează în zbor, unind Cerul cu pământul și cântând: „Osana, Osana, Osana întru Cei de Sus/ Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
ceafă nu m-a părăsit, ba a devenit mai puternică. Mi-am rotit privirea în jur, dar nici țipenie. Doar liniștea grea plutea în jurul meu ca un lințoliu...În clipa urmtoare, s-a auzit glasul bătrânului călugăr, care m-a înfiorat : „Îmi place, fiule. Îmi place că nu lași din mână un manuscris până nu-i găsești înțelesul deplin.” „Cine îi de fapt călugărul și de unde a oblicit că sunt aici?” m-am întrebat. Atât de pătruns eram de această întrebare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
când se oprește asupra genocidului din penitenciarul Pitești, adică al reeducării prin tortură și asasinat. El introduce mărturii publicate de alți schingiuiți din această închisoare: Paul Dumitrescu, Constantin Aioanei, Cristian Troncotă, Dumitru Ispas, Aristide Ionescu, Traian Popescu.... Sunt scene care înfioară: sânge, urlete, lacrimi și suflete sfârtecate nu numai patronate dar și prin participarea directorului de penitenciar, al ofițerului politic cu toți caraliii lor. El redă și unele nelegiuiri petrecute în acest penitenciar- abator și concretizate în poezii ca cele ale
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Între ciulinii rotunzi și nemișcați care dintr-o dată tremurau ca aricii, aerul se tăia subțire. De sub picioarele lui Lică zvâcni o ciocârlie. Inima băiatului săltă din loc. Rotunzit în nisip, cuibul cu două ouă și o pană pestriță zălog îl înfioră ; copilul se aplecă să-i pipăie căldura. Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din aripi ; după ce fulgerau în ocoluri largi, se așezau undeva departe. Dintr-o latură, răchițile streșineau imașul. În cealaltă se înșirau porumburi
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]