1,512 matches
-
lucruri atomare, fapte, lume și spațiu logic. Despre obiecte se spune că sunt simple și că ele constituie substanța lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile lor interne“ determină
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile lor interne“ determină toate înlănțuirile lor posibile, adică stările de lucruri atomare. O lume diferită de lumea reală va avea în comun
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile lor interne“ determină toate înlănțuirile lor posibile, adică stările de lucruri atomare. O lume diferită de lumea reală va avea în comun cu aceasta o formă stabilă. Totalitatea stărilor de lucruri atomare reprezintă forma oricărei lumi posibile. Ea configurează spațiul logic. Lumea reală se deosebește
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
va avea în comun cu aceasta o formă stabilă. Totalitatea stărilor de lucruri atomare reprezintă forma oricărei lumi posibile. Ea configurează spațiul logic. Lumea reală se deosebește de o lume doar posibilă prin aceea că în ea există numai anumite înlănțuiri de obiecte, și nu altele. Înlănțuirile posibile dintre obiecte constituie forma fixă a lumii. Norman Malcolm a dat o formulare foarte clară, s-ar putea spune clasică, interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“. Malcolm afirmă că forma lumii „nu este creația
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
o formă stabilă. Totalitatea stărilor de lucruri atomare reprezintă forma oricărei lumi posibile. Ea configurează spațiul logic. Lumea reală se deosebește de o lume doar posibilă prin aceea că în ea există numai anumite înlănțuiri de obiecte, și nu altele. Înlănțuirile posibile dintre obiecte constituie forma fixă a lumii. Norman Malcolm a dat o formulare foarte clară, s-ar putea spune clasică, interpretării realiste a „ontologiei Tractatus-ului“. Malcolm afirmă că forma lumii „nu este creația limbajului sau a gândirii, ci este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Forma proprie anumitor obiecte va determina cu ce alte obiecte pot fi ele combinate. De exemplu, o proprietate vizuală cum este culoarea va putea fi legată cu o proprietate de localizare în spațiu, dar nu cu o proprietate olfactivă. Asemenea „înlănțuiri“ sau „combinații“ de obiecte sunt stările de lucruri atomare. Proprietatea de a avea o anumită localizare nu este ea însăși în spațiu, după cum proprietatea de a fi colorat nu este însăși colorată. Obiectele constituie „forma lumii“; ele sunt „extramundane“, spre deosebire de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau „combinații“ de obiecte sunt stările de lucruri atomare. Proprietatea de a avea o anumită localizare nu este ea însăși în spațiu, după cum proprietatea de a fi colorat nu este însăși colorată. Obiectele constituie „forma lumii“; ele sunt „extramundane“, spre deosebire de „înlănțuirile“ de obiecte, de stările de lucruri.53 După cum numele primesc semnificație doar într o anumită propoziție, ceea ce înseamnă că ele nu au referință înainte de apariția lor într-o propoziție (3.3: „Numai propoziția are sens; doar în cadrul propoziției are un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
evident că și o lume oricât de diferit gândită în raport cu lumea reală ar trebui să aibă ceva comun cu lumea reală - o formă.“ „Această formă stabilă constă tocmai din obiecte.“ Nu se poate înțelege cum ar putea lua naștere prin „înlănțuirea“ unor asemenea „obiecte“ configurații reale, ale căror proprietăți sunt cunoscute prin experiență. Prin urmare, nici cum pot propozițiile elementare să descrie ceva care subzistă independent de mintea noastră și de limbajul nostru. Mai există și o altă obiecție simplă împotriva
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fi cel puțin la fel de important ca cel pe care-l joacă textul <footnote id = "3"> citation author = "Mircea D. Horubeț"> Folosesc conceptul de text ca entitate semiotică Într-o semiotică a comunicării, cum ar spune Eco. Prin el Înțeleg o Înlănțuire de semne produse cu scopul de a comunica. Textul este opus, astfel, semnului (care este unitatea centrală Într-o semiotică a semnificării - Eco 1982, p. 14). Diferența dintre enunț și text devine astfel doar una de perspectivă de abordare</citation
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
situația În care utilizăm noțiunea de text din perspectivă semiotică: un text format din alte semne decît cele lingvistice <footnote id = "30" > Iată câteva opinii În favoarea considerării textului ca un fapt semiotic: 1) Hjelmslev: textul este definit ca fiind o Înlănțuire de semne, sau un proces semiotic (Apud Johansen, J.D., Larsen, S.E. 2002, p. 111) 2) Johansen și Larsen: Semnul este o entitate virtuală și sistematică, În timp ce textul este „uzul semnului la un moment dat” (Johansen, J.D., Larson, S.E. 2002, p.
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ști încă ce urmează să se întâmple. Istoria poate fi analizată pe două niveluri. Putem adopta perspectiva evenimentelor, putem scoate în evidență faptele, putem să localizăm actorii, să le descoperim dorințele, speranțele, planurile, să descriem înfruntările și efervescențele, să strabilim înlănțuirea cauzelor și efectelor. Cealaltă perspectivă ne situează la un nivel sintetic: luăm în considerare ceea ce rămâne, ce se desprinde din evenimente, ceea ce se structurează, ceea ce s-a schimbat în mod durabil, ceea ce a modificat societatea și cultura sa. Ne plasăm
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Semiologia diacroniei urmărește să pună în evidență experiențele anterioare ale bolnavului, mai exact, trecutul acestuia. Rezultă de aici faptul că în psihopatologie, „semnele clinice” sunt polisemice deși ariile lor semantice, așa cum s-a văzut mai sus, nu sunt disjuncte, iar înlănțuirea lor în contextul „discursului narativ” al bolnavului tinde să construiască o „monosemie” din care, în final, va rezulta diagnosticul clinic. Reducția polisemiei semnelor clinice reprezintă momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere metodologic, elementul esențial în psihopatologie îl reprezintă dubletul „observare-înțelegere” al obiectului studiat. În cursul actului de „observare-înțelegere” sunt antrenate o suită de etape reprezentate prin „a vedea”, „a privi”, „a înțelege”, „a ști”. Trebuie să vedem în acesta o înlănțuire logică a unor procese sau „etape de cunoaștere” ale obiectului în psihopatologie. Pentru M. Foucault observația este o privire pură, anterioară oricărei intervenții, fidelă obiectului imediat pe care-l reia fără însă a-l modifica cu ceva. Această „vedere a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca în cazul observației sistematice care se bazează pe o metodă științifică și riguros condusă către aflarea adevărului. 2) Metoda științifică este mult mai complexă, mai riguroasă și mai nuanțată. Ea privește mai multe aspecte care se organizează într-o înlănțuire secvențială de momente ale cercetării, de tipul unei succesiuni logice, reproducând un model riguros de gândire și organizare al activității de cercetare științifică. Aceste etape metodologice ale cercetării sunt următoarele: a) Pregătirea pentru studiu sau cercetarea științifică ce vizează următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înlocuiește cu starea de extaz, de beatitudine. Providența, mântuirea, grația, sunt legate de păcat. Adam, omul primordial, „cade”, dar în locul lui, din el, „se naște” un nou Adam, cel mântuit. Existența, în felul acesta, se revelează ca fiind rezultatul unor înlănțuiri de contraste. Suntem conștienți de noi și de viața noastră prin angoasă, susține K. Jaspers, referindu-se în mod expres la „ situațiile-limită”. Raportul dintre păcat și angoasă, atât în plan psihologic și psihopatologic, cât și moral, este legat de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dacă țara nu i se închină (...) Poporul e cel care se pleacă și-și pune singur gîtul în laț: putînd să aleagă între a fi supus și a fi liber, el renunță la libertate și alege jugul, consimte la propria înlănțuire sau chiar o urmărește (...). Am impresia că dacă oamenii disprețuiesc ceva, aceea e doar libertatea, din moment ce dacă ar dori-o, ar avea-o: de parcă, fiind prea ușor de cucerit, ar refuza să o cucerească.". La ce bun această "servitute voluntară
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dragostea, teama, resemnarea prin meditație, condiția poetului. Permanenta luptă a spiritului cu trupul culminează în poezia Umbră și semn, unde corpul împietrit, ca mort, ascunde liniștea interioară ce așteaptă fiorul declanșator de energii. În imaginarea trupului se mizează pe o înlănțuire de simboluri: „Prin dimineața aceasta, rece, aspră, / Trupul pare o navă abandonată, / Păsări bezmetice se odihnesc pe umeri, / Ca pe catarge dintr-o mare moartă.” S. nu este un glas al revoltei, este un sceptic care alege „vocea de catifea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
unitate egală sau superioară frazei și este constituit dintr-o suită de semne lingvistice (cuvinte) alcătuind un mesaj cu un început și un sfîrșit. De obicei, discursul desemnează în știința actuală orice enunț superior frazei, considerat din perspectiva regulilor de înlănțuire a elementelor în frază. De aceea, perspectiva analizei discursului depășește optica prin care fraza este privită ca unitatea lingvistică de sine stătătoare cea mai extinsă. La unii lingviști (precum Gustave Guillaume) discursul este conceput ca avînd un rol analog vorbirii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
concepția lui Saussure. Totuși, se poate preciza că, dacă vorbirea este activitatea de folosire a limbii, discursul este realizarea individuală acestei activități, iar textul este finalizarea și concretizarea ei89. Ca orice entitate lingvistică, discursul are o latură formală, reprezentată de înlănțuirea elementelor de vocabular alcătuitoare, și o latură de conținut, care nu rezultă întotdeauna din însumarea conținuturilor acestor elemente, ci este rezultanta specifică tipului de combinare a lor. Mobilul realizării discursului constă în necesitatea comunicării și este plasat deci în afara limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
discursul repetat nu constituie, așa cum ar părea la o primă vedere, o zonă puțin extinsă a limbii, încît să reprezinte doar un adaos întîmplător și neglijabil în alcătuirea discursului în general. Trasătura hotărîtoare în cazul discursului repetat este maniera de înlănțuire a elementelor alcătuitoare, manieră ce este în mod esențial tributară unui tip de organizare a unui conținut ideatic din perspectiva unei experiențe uneori neîntrezărite de vorbitor, dar care este actualizată potrivit împrejurărilor momentane. Funcțiile de bază ale limbii De-a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la situație și prin atingerea exigențe-lor de acceptabilitate din punct de vedere lingvistic, implică mai multe tipuri de competențe, corelate între ele și subordonate acelorași obiective comunicative: a) competența lingvistică, care presupune selecția corectă a unităților discursive ale limbii și înlănțuirea lor potrivit anumitor rigori, b) competența referențială, adică aplicarea corectă a limbii la domeniul de realități la care se referă textul, c) competența textuală, ce reprezintă realizarea unei coerențe din perspectiva conținutului comunicării, a cerințelor retorice etc., d) competența interpersonală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
țintească spre o echivalență cu originalul, iar nu spre o identitate cu el, fiindcă aceasta nu s-ar putea reali-za325. Plecînd de aici se poate afirma că traducerea unui text filozofic este reușită dacă redă ideile dezvoltate de autor, în înlănțuirea și cu fundamentarea din original. Dacă în original există propuneri terminologice sau particularizări semantice ale termenilor, în funcție de reorganizările noționale, acestea trebuie, de asemenea, relevate ori de cîte ori nu sînt intuibile pe baza contextului, uzînd îndeosebi de mijloace paratextua-le. În
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care-l caracterizează. Astfel a conceput lucrurile Louis H j e l m s l e v (Le langage, p. 131), potrivit căruia, pentru a determina o stare sau un moment al unei limbi, trebuie luată ca punct de plecare înlănțuirea elementelor limbii, adică ceea ce este imediat oferit observației, iar această analiză a înlănțuirii este cea care relevă categoriile. De aici decurge o perspectivă epistemologică a textului care reprezintă totalitatea unei înlănțuiri lingvistice supuse unei astfel de analize. Într-o analiză
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
s l e v (Le langage, p. 131), potrivit căruia, pentru a determina o stare sau un moment al unei limbi, trebuie luată ca punct de plecare înlănțuirea elementelor limbii, adică ceea ce este imediat oferit observației, iar această analiză a înlănțuirii este cea care relevă categoriile. De aici decurge o perspectivă epistemologică a textului care reprezintă totalitatea unei înlănțuiri lingvistice supuse unei astfel de analize. Într-o analiză a textului, arată Hjelmslev, se au în vedere două tipuri de relații: 1
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al unei limbi, trebuie luată ca punct de plecare înlănțuirea elementelor limbii, adică ceea ce este imediat oferit observației, iar această analiză a înlănțuirii este cea care relevă categoriile. De aici decurge o perspectivă epistemologică a textului care reprezintă totalitatea unei înlănțuiri lingvistice supuse unei astfel de analize. Într-o analiză a textului, arată Hjelmslev, se au în vedere două tipuri de relații: 1) relațiile de presupoziție sau de condiționare și 2) relațiile fără presupoziție sau de combinare. În urma unei cercetări extinse
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]