40,723 matches
-
43. Se aprecia că șomajul era un efect al exploatării capitaliste și, ca atare, trebuia eradicat. Statul socialist se dorea un bun organizator al vieții socioeconomice. Prin mecanismele social-politice, prin planificarea economică se intenționa folosirea integrală a forței de muncă. Șomajul nu era recunoscut. Dacă exista sporadic, acest fapt se datora unor aspecte accidentale, care-l priveau pe individ (ca măsuri corectoare, eventual, acesta era mutat disciplinar la un alt loc de muncă). La nivel general, șomajul fusese eradicat. Intenția de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a forței de muncă. Șomajul nu era recunoscut. Dacă exista sporadic, acest fapt se datora unor aspecte accidentale, care-l priveau pe individ (ca măsuri corectoare, eventual, acesta era mutat disciplinar la un alt loc de muncă). La nivel general, șomajul fusese eradicat. Intenția de a antrena deplin forța de muncă a dus, în timp, la plata unor salarii care nu aveau acoperire reală în producție, iar în cele din urmă, la ineficiență economică. Asigurările sociale decurgeau din strategia folosirii totale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
din urmă, la ineficiență economică. Asigurările sociale decurgeau din strategia folosirii totale a forței de muncă. Ele erau obligatorii și priveau protejarea împotriva tuturor tipurilor de riscuri: bătrânețe, accidente de muncă, incapacitate temporară de muncă etc. Nu existau asigurări de șomaj, deoarece șomajul, oficial, nu exista. Centrul de distribuire a bunăstării îl constituia locul de muncă, întreprinderea 44. De aici veneau salariile, accesul la locuințe, bilete de odihnă și tratament, servicii gratuite în favoarea familiei (creșele, grădinițele etc. funcționau pe lângă întreprinderi). Beneficiile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
la ineficiență economică. Asigurările sociale decurgeau din strategia folosirii totale a forței de muncă. Ele erau obligatorii și priveau protejarea împotriva tuturor tipurilor de riscuri: bătrânețe, accidente de muncă, incapacitate temporară de muncă etc. Nu existau asigurări de șomaj, deoarece șomajul, oficial, nu exista. Centrul de distribuire a bunăstării îl constituia locul de muncă, întreprinderea 44. De aici veneau salariile, accesul la locuințe, bilete de odihnă și tratament, servicii gratuite în favoarea familiei (creșele, grădinițele etc. funcționau pe lângă întreprinderi). Beneficiile sociale se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
vârstă și vechime completă), vânzarea produselor din gospodărie, chirii, dobânzi, dividende, câștiguri ocazionale; • produse realizate în gospodărie pentru autoconsum; • suport al familiei lărgite (cadouri, moșteniri); • suport comunitar (donații, pomeni); • ajutoare de factură publică (alocații pentru copii, ajutorul social, ajutor de șomaj, alocație de sprijin, alocații pentru invalizi, orfani etc.); • pensia alimentară datorată copiilor de părintele absent 63. Câștigurile reale ale familiei sunt rezultate după ce sunt plătite impozitele și taxele directe 64. Pentru a beneficia de alocația familială complementară, ca și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și eventuale activități desfășurate pe piața neagră a muncii (și, ca atare, neimpozabile), ajutorul social le permite să supraviețuiască și să-și îngrijească copiii mici. În astfel de situații, dependența de banii publici este prilej de culpabilizare. În timp ce ajutorul de șomaj sau asigurările de bătrânețe par să ofere un sprijin îndreptățit, cuvenit (primesc înapoi ceea ce au investit), fără să atragă premise ale stigmatizării, deci fără a fi apreciate ca sursă a dependenței, alte tipuri de prestații (cum ar fi ajutorul social
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Pe de altă parte, criza din 1929-1933 s-a rezolvat prin intervenția directă a Statului (1933: politica New Deal în SUA; 1936: teoria intervenționistă a lui J. M. Keynes în Europa). 1.3.1.3. Rațiuni teoretice a) Lupta împotriva șomajului. Economia de piață poate cunoaște un echilibru durabil de subutilizare a forței de muncă (șomaj). Pentru a ieși din această situație, este necesar un impuls exterior pieței, care să releve nivelul cererii efective. Singur, Statul poate da acest impuls, sporind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
1933: politica New Deal în SUA; 1936: teoria intervenționistă a lui J. M. Keynes în Europa). 1.3.1.3. Rațiuni teoretice a) Lupta împotriva șomajului. Economia de piață poate cunoaște un echilibru durabil de subutilizare a forței de muncă (șomaj). Pentru a ieși din această situație, este necesar un impuls exterior pieței, care să releve nivelul cererii efective. Singur, Statul poate da acest impuls, sporind cheltuielile publice, reducînd impozitele sau scăzînd ratele dobîn-zilor. Obiectivul este ocuparea deplină a mîinii de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
riscului social și a rolului Statului. Securitatea socială are drept scop eliberarea omului de nevoi, garantîndu-i o anumită securitate a venitului. Este considerat drept risc social tot ceea ce amenință venitul regulat al indivizilor: boală, accident de muncă, deces, bătrînețe, maternitate, șomaj. În locul unor politici parțiale și al unor reforme limitate în domeniu, lordul Beveridge propune punerea în operă a unui sistem global coerent. 1.3.3.2. Cele trei funcții ale protecției sociale a) Funcția socială de asigurare. Printr-un sistem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cererii efective părea să fi ajuns la esența a ceea ce se petrecea într-un sistem economic, precum și faptului că era mai ușor de înțeles (cel puțin în linii mari) decît alte teorii. Faptul că sistemul keynesian furniza un remediu pentru șomaj fără a cere vreun sacrificiu, furniza un rol bine definit al guvernului și o politică aparent ușor de îndeplinit."11 Sistemul keynesian a reprezentat modelul dominant în economia capitalistă pînă în anii 1980, cînd s-a produs resurecția liberală, pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
la infrastructura economică, socială, culturală, la resursele umane și dezechilibrele structurale (gradul scăzut de urbanizare, suprapopulația agricolă, concentrarea producției în industriile tradiționale și energofage, insuficiența resurselor naturale, decalajele față de alte județe referitoare la producția industrială, producția agricolă, sectorul antreprenorial, rata șomajului și nivelul vieții). De asemenea, restricțiile indicate au în vedere politica economică guvernamentală, politica actuală a autorităților locale, rigiditatea pieței muncii, limitarea potențialului economic și al investițiilor private, insuficiența culturii antreprenoriale. O rămânere în urmă semnificativă, relativ la alte zone, înregistrează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
unii autori le consideră tot cheltuieli, ca fiind costurile acțiunilor Statului. Cheltuielile publice se referă la: cheltuieli ale puterilor publice centrale și locale, cuprinse și realizate prin bugetul de stat; cheltuieli efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat (ajutoare de șomaj, indemnizații ș.a.); cheltuielile întreprinderilor publice. Alături de alți indicatori macroeconomici, cum ar fi: mărimea veniturilor fiscale și mărimea deficitului bugetar, cheltuielile publice constituie indicatorul cel mai reprezentativ al gradului de intervenție a Statului în economie. Există o relație strînsă între nivelul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cheltuielilor publice de către populație, Creșterea cheltuielilor publice are, desigur, avantaje și dezavantaje, în funcție de specificul diferitelor conjuncturi spațio-temporale. Printre consecințele acestei creșteri enumerăm: creșterea mărimii sectorului public, deci a ponderii Statului în economie; reducerea îngrijorărilor legate de diferitele situații sociale defavorabile (șomaj, boală etc.); creșterea dependenței indivizilor și sprijinul Statului și constituirea așa-numitei underclass (clasa de jos); creșterea fiscalității și utilizarea mai frecventă a împrumutului public pentru finanțarea cheltuielilor sporite; inhibarea inițiativei și a înclinației de a muncii; creșterea datoriei publice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
politica sa economică. Iată, spre exemplu, compoziția cheltuielilor în bugetul Marii Britanii: 1) Consumul sectorului public (cheltuieli curente pentru bunuri și servicii ale autorităților publice centrale și locale); 2) Investiții în sectorul public; 3) Subvenții; 4) Ajutoare curente (pensii, ajutoare de șomaj, ajutoare acordate țărilor în curs de dezvoltare ș.a.); 5) Transferuri de capital (plăți nerecunoscute din fondul de capital al guvernului sau al autorităților locale către sectorul privat și străinătate); 6) Dobînzile la datoria publică; 7) Împrumutul net pentru sectorul privat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
că intervențiile publice directe n-au avut decît puțină eficacitate în materie de adaptare a industriei la evoluția cererii mondiale. Studiul subliniază că ajutoarele acordate sectoarelor aflate în dificultate (siderurgie, textile construcții navale ș.a.) nu au reușit să împiedice creșterea șomajului și că marile programe privind promovarea sectoarelor noi au generat efecte de evicție (deturnări de mijloace financiare și umane în cercetări care au adus slabe beneficii ansamblului economiei). Politicile de acordare a ajutoarelor directe industriei sunt astăzi foarte criticate, căci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Italia, Spania și alte țări. După constituirea Uniunii Europene, în diferitele faze ale drumu-lui integrării, conceperea și aplicarea politicilor regionale a devenit, în tot mai mare măsură, apanajul organismelor comunitare. Diferențialul veniturilor, al ratelor de creștere economică, ratelor dobînzilor, ale șomajului, ritmurilor diferite ale inovării, difuzării progresului tehnic și adaptării la cerințele pieței au constituit tot atîtea dificultăți de surmontat în coordonarea eficientă a dezvoltării regionale europene. În țările asiatice (Japonia, Coreea de Sud ș.a.) planificarea dezvoltării regionale a fost mult mai lejeră
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
da-torită flexibilității reduse a salariului real, urmare a prezenței unor factori de rigiditate pe diferitele piețe locale, cum sunt: existența salariilor minime pe economie; existența contractelor colective de muncă pe ramuri, sau domenii; existența și manifestarea sindicatelor; practica indemnizațiilor de șomaj, a ajutoarelor sociale ș.a. În plus, factori perturbatori pot constitui și economiile de scară teritorială, ca și specificitățile culturale, istorico-geografice, religioase sau sociale care contribuie la menținerea decalajelor între regiuni. Aceste disparități teritoriale creează probleme politicilor economice naționale în toate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de dezvoltare economică; 2. regiuni defavorizate, rămase în urmă, cu o creștere economică și un P.I.B./locuitor cu cel puțin 25% mai mici decît media comunitară; 3. regiuni aflate în declin ca urmare a fenomenului de dezindustrializare, caracterizate de un șomaj ridicat. Sunt regiuni monoindustriale, sau cu activități industriale tradiționale intrate în declin și cu o supraofertă de mînă de lucru. Se consideră, de către aceeași Comisie, că cei mai importanți factori determinanți ai dezvoltării regionale sunt: Existența mîinii de lucru calificate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
a tradițiilor și a altor elemente de specific regional; crearea unui cadru optim pentru dezvoltarea durabilă. Dintre obstacolele posibile în calea unei dezvoltări regionale de succes putem reține: diferențialul veniturilor; diferențialul ratelor de creștere economică; diferențialul ratelor dobînzilor; diferențialul ratelor șomajului; ritmurile diferite ale inovării, difuzării progresului tehnic și adaptării la cerințele pieței; înzestrarea diferită cu factori de producție (muncă, capital; mobilitatea capitalurilor și volatilitatea piețelor financiare; niveluri diferite de dezvoltare a societății civile; politicile publice (reglementările) diferite; spiritul antreprenorial diferit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sau cauză a intervenționismului? În 1931, în Preț și Producție, F. Hayek atenționa asupra riscurilor manipulărilor monetare, care puteau conduce la perturbarea deciziilor antreprenorilor. Suprainvestițiile ce puteau rezulta de aici aveau să conducă în mod logic la criză și la șomaj. Astfel, un efect negativ survenea acolo unde voința reglatoare a Statului prevedea un efect benefic. Aproape în același timp, J.M.Keynes publica Tratat despre monedă, unde arăta, printre altele, riscurile unei politici monetare prea riguroase. Cîțiva ani mai tîrziu, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
singure să conducă la o situație globală suboptimală. Fără a relua în ansamblul său logica Teoriei generale, să reținem punctul în care Keynes a crezut că poate decela o deficiență globală, și nu doar locală, a pieței. Mai întîi, în ce privește șomajul și piața muncii, el s-a opus ideii dominante în epocă, după care scăderea salariilor era singurul mijloc de a resorbi șomajul. Într-adevăr, în perspectiva liberală, salariul este prețul muncii. Aceasta este oferită de candidații la ocupare și cerută
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Keynes a crezut că poate decela o deficiență globală, și nu doar locală, a pieței. Mai întîi, în ce privește șomajul și piața muncii, el s-a opus ideii dominante în epocă, după care scăderea salariilor era singurul mijloc de a resorbi șomajul. Într-adevăr, în perspectiva liberală, salariul este prețul muncii. Aceasta este oferită de candidații la ocupare și cerută de antreprenori. Din acest punct de vedere, dacă se dorește creșterea ocupării, trebuie redus prețul muncii. Acestui raționament, Keynes îi răspunde mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
legislații și o nouă partajare a valorii adăugate. Rezultatul este ambiguu. Știm astăzi că acest program nu a fost decît parțial realizat. Privatizările au permis intrarea capitalului străin și reorganizarea întreprinderilor, dar aceasta a însemnat și noi îmbogățiți, dar și șomaj și numeroase falimente. Legea dură a profitului a început să lucreze. Pentru aceasta a fost nevoie de politici de rigoare și de o lectură mai realistă a abordării reglaționiste, plină de ambivalențe. Curentul reglaționist a inspirat programele partidelor aflate la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
unei națiuni este efectuarea acestei redistribuiri într-un mod care să o facă și tolerabilă, adică bine mascată și suficientă pentru a evita un război civil. În alți termeni, solidaritatea se manifestă mai întîi sub forma transferurilor financiare. Dar dezvoltarea șomajului relevă o altă dimensiune, tradusă prin formula de "distribuire a muncii". Caracterul general al acestei expresii ascunde concretizări ce pot fi foarte diferite: Prima este "activă" și se înscrie în logica de creștere zero și deci de constrîngere directă: obligarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
56%). Creșterea mediei UE de la 26,1% în 2007 la aproape 30% în 2009 și 2010 reflectă, în mare parte, impactul crizei economice. În timp ce cheltuieli precum cele cu pensiile și asigurările de sănătate au urcat cu circa 10%, cele pentru șomaj au avansat cu o treime. În 2010, În funcție de cheltuielile pe cap de locuitor, calculate la paritatea puterii de cumpărare, România se situează pe penultima poziție, cu 28% din media UE, chiar înaintea Bulgariei, care înregistrează 27%, și după Letonia, 31
România, ultimul loc în UE după ponderea în PIB a cheltuielilor pentru protecția socială () [Corola-journal/Journalistic/80674_a_81999]