2,758 matches
-
pe care o aducea era nespus de mică și am îngropat-o adânc în pământ, într-un vas simplu de lut. Le-am auzit pe Debore plângând în acea seară, iar eu am adăugat încă un strat de sare pe așternut. Dar când am visat-o pe Werenro, ea zâmbea larg cu toți pistruii ei și stătea într-un copac imens, cu o pasăre mare pe umăr. A doua zi după înmormântarea lui Werenro, m-am dus la Rebeca dimineața, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de fiecare zi și cu mirosul bărbaților, ba chiar m-am trezit că eram fascinată de ei. Mă holbam la mugurașii băiețeilor care alergau prin jurul nostri dezbrăcați și mă uitam pe furiș la câinii care se acuplau. Mă foiam în așternut și-mi lăsam mâinile să hoinărească peste sâni și între picioare și mă minunam. Într-o noapte, Inna m-a prins pe lângă cortul lui Iuda, unde el și Șua făceau un alt copil. Moașa m-a luat de ureche și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trezeam zâmbind. După trei zile de beție a fericirii, speranțele au început să mi se năruiască. Avea să vină după mine? Mâinile astea bătătorite erau prea aspre pentru un prinț? Îmi rodeam unghiile și uitam să mănânc. Noaptea, stăteam în așternuturi fără somn și întorceam pe toate fețele întâlnirea noastră. Nu mă puteam gândi la nimic altceva în afară de el, dar deja începusem să mă îndoiesc de propriile amintiri. Poate că zâmbetul lui fuseese unul amabil mai degrabă, decât un semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai atentă. N-a mai gătit, doar a tors, iar firul ei era mai subțire decât orice fir tors vreodată de o femeie, ca un fir de păianjen. Apoi într-o zi, s-a făcut nevăzută. Hainele îi rămăseseră în așternut și cele câteva inele stăteau acolo unde ar fi trebuit să-i stea mâinile. Nu se vedea nici o urmă de pași. A dispărut pur și simplu, iar Iacob nu i-a mai rostit numele niciodată. Zilpa a murit de febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și mi-a vorbit mereu pe un ton liniștitor și atoateiertător, așa cum fac mamele cu copiii arțăgoși. Avea motive să spere. Luna nouă a venit în timp ce eu stăteam în propriul meu întuneric și nici o picătură de sânge nu a pătat așternuturile de sub mine. Pântecul mi se făcuse neted și sânii îmi ardeau, iar respirația îmi mirosea a orz. După câteva zile, somnul nu mi-a mai fost așa febril. Am mâncat supa pe care mi-o aducea Re-nefer și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
poate o soră - murise la naștere, că Nakht-re era la fel de plin de succes pe cât fusese tatăl lor. Am stat în ușă, uitată de toți, din fericire, până când am căzut din picioare. M-am trezit mai târziu în întuneric, într-un așternut bine mirositor lângă un pat în care Re-nefer dormea ușor. Restul celor din casă păreau de asemenea adormiți. Liniștea era așa de adâncă, încât dacă n-aș fi umblat pe străzile zgomotoase chiar în acea după-amiază, m-aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ne-a condus pe Meryt și pe mine pe străduțele luminate de lună înspre casa lui, care era aproape. Deși era mai mare și mai bine aranjată decât a lui Hori, înăuntru era cald și neaerisit, așa că am urcat cu așternuturile pe o scară pe acoperiș, unde stelele păreau aproape să le atingi cu mâna. M-am trezit chiar înainte de răsărit și m-am ridicat în picioare ca să văd întregul oraș visând. Dormeau singuri, în perechi sau în grămezi, cu copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
piață, cu doi ani în urmă. Eram timizi ca doi virgini aduși împreună de părinții lor. După ce am mâncat, m-a luat de mână și m-a dus în camera cea mare, acolo unde era patul cel frumos, acoperit cu așternuturi de in din cel mai fin. Îmi amintea de patul lui Re-nefer din casa lui Nakht-re. Îmi amintea de patul lui Shalem, în casa tatălui său. Dar când Benia s-a întors spre mine și m-a atins cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
meu n-a făcut nici o mișcare acolo în pat și nici n-a scos o vorbă, iar eu am plecat, cu inima frântă, dar liberă. CAPITOLUL CINCI Când m-am întors acasă, parcă am renăscut. Mi-am îngropat fața în așternuturile de in și mi-am trecut mâna peste fiecare mobilă, peste fiecare plantă din grădină, fericită să le găsesc pe toate la locul lor. Kiya a venit și m-a găsit îmbrățișând un urcior de apă. Am trimis-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Am murit, dar nu i-am părăsit. Benia s-a așezat lângă mine și eu am rămas în ochii și în inima lui. Pentru săptămâini și luni și ani, chipul meu a trăit în grădină, mirosul meu a zăbovit în așternuturi. Atât cât a mai trăit, am pășit alături de el ziua și am dormit alături de el noaptea. Când și-a închis ochii pentru totdeauna, am crezut că probabil voi părăsi și eu această lume. Dar chiar și atunci am mai zăbovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cît mai lent spre a-și recăpăta calmul și gîndirea limpede. Se uită la Christian, care abia se mișcase În somn, și Încercă să iasă din pat cît mai discret cu putință. Dar pe neașteptate brațul logodnicului ei ieși din așternuturi și o Înlănțui, readucînd-o brusc lîngă el. Încercă să se desprindă, Christian nu-i dădea drumul, atunci ea Îi spuse că Stéphane o chema În ajutor. - Ei, și? E datoria acelui polițist de doi bani să se ocupe... Marie făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i răspundă cînd Loïc i se adresă ei cu o voce plină de lehamite. - Fă ce-ți spune, Marie. Te rog. I se păru că-l aude murmurînd iartă-mă, și se supuse cu regret. 10 Găsi apartamentul nupțial pustiu, așternuturile făcute ghem pe patul gol, deși era Încă foarte devreme. Marie nu zăbovi gîndindu-se la absența lui Christian. Judecînd după imaginea pe care i-o oferea oglinda cea mare, socoti că era chiar preferabil ca el să n-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lucru bun. De la ferestrele lui, se vedeau vreo zece blocuri, respectiv vreo trei sute de apartamente. În general, când se Întorcea seara acasă, canarul Începea să cânte și să fluiere, dura Între cinci și zece minute; după care Îi schimba semințele, așternutul și apa. În seara aceea Însă, fu Întâmpinat de tăcere. Se apropie de colivie: pasărea era moartă. Micul trup alb, deja răcit, zăcea pe-o parte, pe așternutul de pietriș fin. La cină mâncă o conservă de pește cumpărată de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fluiere, dura Între cinci și zece minute; după care Îi schimba semințele, așternutul și apa. În seara aceea Însă, fu Întâmpinat de tăcere. Se apropie de colivie: pasărea era moartă. Micul trup alb, deja răcit, zăcea pe-o parte, pe așternutul de pietriș fin. La cină mâncă o conservă de pește cumpărată de la Monoprix Gourmet și bău un pahar de vin Valdepeñas mediocru. După o clipă de ezitare, vârî cadavrul păsării Într-o pungă din plastic În care, ca lest, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
li s-ar fi împlinit pe loc. ȘAPTE A doua zi dimineața mă trezesc cu un tavan perfect alb și nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
A doua zi dimineața mă trezesc cu un tavan perfect alb și nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un tavan perfect alb și nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și încă beată. Îmi vin în minte frânturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
în băi Când termin de scris lista, o recitesc cu un nou elan de optimism. E mai bine. Așa mai da. În ritmul ăsta, pe la prânz am terminat. 9.36 Fuck. Nu pot să fac patul ăsta. De ce nu vrea așternutul ăsta să stea întins ? 9.42 Și de ce sunt saltelele atât de grele ? 9.54 E curată tortură. În viața mea nu m-au durut brațele atât de tare. Păturile cântăresc o tonă, iar așternuturile nu vor să stea drepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
patul ăsta. De ce nu vrea așternutul ăsta să stea întins ? 9.42 Și de ce sunt saltelele atât de grele ? 9.54 E curată tortură. În viața mea nu m-au durut brațele atât de tare. Păturile cântăresc o tonă, iar așternuturile nu vor să stea drepte și habar n-am cum să aranjez nenorocitele alea de colțuri. Oare cum fac asta cameristele ? Cum ? 10.30 În fine. O oră întreagă de muncă grea și am reușit să fac fix un pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu eram În stare să-i răspund. - Nu a numărat nimeni zilele de când e pruncul În cuib? - Cum să numeri zilele? se holbă Logon la Gupal. - Of, of, făcu femeia și o puse pe Nunatuk să se Întindă pe un așternut de paie. Ia! Voi, ăștia care nu știți decât să Împuiați femeile, afară! Gupal râse și mă bătu pe umăr. - Vreau să văd cum iese copilul, am spus. Gupal Înțepeni, neștiind ce să facă. - Gupal! - făcu femeia, iar Vindecătorul ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la mare preț - de pildă festinul de aseară de la „Lucas‑Carton”. În fiecare quartier, găseai piețele cu produse proaspete, brutăriile și patiseriile delicioase, les charcuteries cu delicatesele lor reci. Ca și splendidele etalări de lenjerie intimă. Impudica lor dragoste pentru așternuturile fine: „Viens, viens dans mes bras, je te donne du chocolat”. Era minunat să poți fi atât de deschis În privința intimităților, a ființei vii și a necesităților ei. Revistele lucioase și alunecoase din New York imitau acest lucru, dar nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și bâzâia exploziv. Eu refuzam să beau cafea de la această mașină, pentru că era preparată cu apă clorinată de la robinet. Uriașa mașină comercială făcuse chiuveta inutilizabilă. Dar Ravelstein nu avea nevoie de chiuvete - cafeaua era importantă. El și Nikki dormeau pe așternuturi Pratesi, acoperiți cu pături de angora. Ravelstein știa bine că toată această risipă de lux era caraghioasă. Dar nu‑l deranjau câtuși de puțin acuzațiile de absurditate. Nu avea să trăiască o viață lungă. Înclin să cred că nutrea idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
terapia fizică, baza triunghiului Îi era vârâtă sub coapse. În timp ce se prindea, cu picioarele slăbite, de tubul de oțel, instalația era Înălțată treptat, prin Învârtirea unei manivele plasată la piciorul patului. Brusc Îi vedeai gambele slăbănoage ridicându‑se, ieșind de sub așternut. Și pentru că nu‑și putea deschide complet pleoapele, expresia de alarmă din ochi nu era vizibilă decât pe jumătate. Poate că medita asupra acestui fapt, asupra direcționării fizice a vieții, asupra nenumăratelor căi pe care poți fi vătămat, rănit, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de interese. Bătrâna avea o Înfățișare liniștită, demnă, mâhnit rezervată. Vă puteți imagina cum o asculta Ravelstein, cum urmărea haosul care e viața acestor oameni. Buna bătrână deprinsese jocul albilor de la decanii, prodecanii și de la alți birocrați universitari ale căror așternuturi le aerisea și În ale căror saloane deretica. Și, desigur, le aflase și problemele de alcov, tainele ezoterice, psihiatrice, ale soțiilor, pe care i le livra lui Ravelstein cu ora. În apartamentul lui nu făcea mai nimic; cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
arătau iritate de interesul lui. Când a sosit Herbst, eu m‑am eclipsat. Fiind prieteni de aproape o jumătate de veac, Abe și Morris aveau, probabil, un milion de lucruri să‑și spună. Ravelstein striga din pat: - Adu‑l aici! Așternuturile Pratesi erau boțite la colțuri, pătura din blană de nurci, fină și moale, căzuse pe jos. Pe pereți, tablourile atârnau strâmb. Mobila antică din Încăpere era Încărcată de mormane de haine și teancuri de manuscrise și scrisori. Scrisorile mă făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]