1,798 matches
-
n-am avut, că eu, Panaite țiganu am fostu turcu și m-am botezat, iar fămeia mia iaste ruscă din Țara Leșască...” „Eu, Gligore diac de cămară am scris zapisul.” Când am sfârșit cititul, ochii întrebători ai bătrânului erau adânc ațintiți spre mine, ceea ce m-au făcut să spun: Să știi, părinte, că mi-a plăcut gândirea lui Panaite și a femeii lui. „Cum să-ți placă așa ceva? Ei se vând de bună voie și ție îți place?” Apoi de plăcut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
franceză. Gaston zâmbi iar. Deși nu știa deloc limba, lui Tomoe nu i-a fost greu să-și imagineze ce-i spuseseră. „Tipul ăsta nu știe nici măcar să se poarte“, gândi ea. S-a întors cu spatele și și-a ațintit privirea spre mare, prefăcându-se că-i ignoră pe Gaston și pe cei care-l fluieraseră. În soarele amiezii, nu mai era nici picior de om pe chei. Atât pasagerii, cât și cei care veniseră să-i întâmpine, plecaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acasă, spuse femeia. Bătrânul nu i-a răspuns. Și-a turnat în ceașcă un lichid negru dintr-un ceainic din lut și l-a sorbit zgomotos. După ce-au plecat femeile, a continuat să tacă, bându-și ceaiul, cu privirile ațintite asupra lui Gaston, studiindu-l atent. Într-un târziu spuse: — Nu ești american, nu? De unde ești?... Adică nu-i nevoie să-mi răspunzi. Ghicesc eu. Vino un pic mai aproape. Gaston a făcut ce i s-a spus, apropiindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vă plac copiii? — Tacă-ți gura! — Vă plac? Nu-i puteți suferi? — Taci din gură! Nu știu. Șoferul s-a întors spre ei: — Omul e nebun. Știi tu cum să-i iei pe ăștia. Endō nu răspunse. Stătea cu privirile ațintite în jos. — Am ajuns în Ginza. Ploaia se oprise. Plumburiul norilor făcea acum loc albastrului și soarele strălucea atât de puternic, încât era chiar supărător pentru ochi. După ce s-a despărțit de fratele ei, Tomoe a traversat la intersecția Hibiya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mă ajuți să-l lichidez pe celălalt? — Nu, nu asta. Se schimonosi de ciudă că nu-și găsea cuvintele în japoneză ca să-i poată explica tot ce simțea. — Endō... tare singur... tare singur, așa că ție trebuie prieten. Ochii lui Endō, ațintiți asupra lui Gaston, scânteiau de ură. — Ticălosule! Piei dracului din calea mea! Nu pot să sufăr gunoaiele ca tine. A ridicat mâna cu intenția de a-l lovi iar pe Gaston, dar acesta s-a dat îndărăt câțiva pași. Luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
însă repede și a mormăit: — Te așteptăm să treci pe la noi la întoarcere. Uitasem să-ți spun. — Mulțumesc. Gaston a dat din cap și a pornit mai departe. Tomoe s-a rezemat de o bară și a rămas cu ochii ațintiți pe peron. Ar fi putut să-l însoțească până la compartimentul lui și să aștepte la geam până pleca trenul, dar n-a vrut să facă așa ceva. Trenul s-a pus în mișcare, mâinile fluturau. Nu putea suferi în clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
până la mlaștină. În cazul în care nu putea urca vreo pantă mai abruptă, îl punea pe uriaș să-l care în spinare. Gaston le mai putea fi de folos și la scoaterea lingourilor din mlaștină. Endō stătea întins, cu privirile ațintite la umbra lămpii de pe tavan. „A sosit, în sfârșit, momentul răzbunării pe Kobayashi“, gândi el. După ce vor găsi lingourile însă... Dacă iar îi pune prostul de Gaston bețe-n roate... ce să facă? Să-l omoare? Îi aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Aveam gâtul uscat Încă dinainte, dar mă simțeam de parcă cineva mi-ar fi Înfipt un pumn de ace În el. Am traversat holul până la ascensor, apoi am coborât la recepție și În tot timpul acesta simțeam că toate privirile erau ațintite asupra mea. Abia atunci mi-am dat seama că Îmi curgeau lacrimile pe obraji. La Început nu Înțelegeam de ce plâng, dar nu mă sinchiseam deloc de privirile curioase ale celor din jur. În timp ce mă Îndreptam spre stația de metrou, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
m-am cazat la un hotel mic și liniștit din centru, am plecat de Îndată spre Bowery. Era frig. Printre ratații și bețivii care rătăceau pe străzi, unii aveau privirile pierdute, stinse, stăteau nemișcați ca niște statui, doar cu ochii ațintiți către cer. Cerul cenușiu se Întindea peste un peisaj dezolant: clădiri În ruină gata să se prăbușească, străzi pline de cioburi de sticlă și bucăți de pietre, mirosuri pestilențiale de vomă și gunoaie. Și printre toate astea trecea din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
soare. Și atunci când Reiko a intrat În bar, și În momentul În care și-a scos ochelarii de soare, atât barmanul, cât și cei doi clienți de la masa Învecinată, femeia mai În vârstă și tânărul cu părul lung, și-au ațintit privirile În direcția noastră. — Maestrul e bine, sănătos? Nu l-am mai văzut de multă vreme. Și Keiko ce mai face? Avea vocea unei prezentatoare din emisiunile acelea pentru copii care se transmiteau des la televizor mai demult. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aceea Reiko mi se părea cu atât mai fascinantă. Nu mă puteam Împiedica să nu mă preocupe persoana ei sau ce anume se afla dincolo de privirea aceea atât de intensă. Privirile celor patru clienți care tocmai intraseră În bar erau ațintite asupra ei, privind-o cum Își bea cocktailul. — Păi... am Îngânat eu. Vocea mea se topea În fața acelui chip de personaj de manga, cu voce de prezentatoare de emisiuni pentru copii. Da, spuse ea, Îndreptându-și privirile către mine. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un freamăt mărunt, imaginându-mi degetele acestea cuprinse de excitare, Încercând să strângă ceva Între ele. Intuiam forța voinței pe care o emanau. Degetele lui Reiko. Yazaki dispusese complet de Reiko, inclusiv de degetele acestea. — Îi Înțeleg reacțiile. Reiko Își aținti privirile asupra mea. Pot să prevăd În ce fel ar reacționa la ceva anume. Mi-am plecat ochii. — De exemplu, Îmi dau seama ce reacție ar avea dacă un bărbat de un anumit gen mi-ar spune anumite cuvinte. Reacțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
o blasfemie gestul meu, nu o umilință. Pe urmă, reacția mea a fost și mai stupidă. Mă simțeam stingherit și supravegheat de acel ochi uriaș. Mă privea fix. Numai pupila mișca încet, ca o omidă. În rest, ochiul părea înghețat, ațintit asupra mea ca un reflector rece. Iar imobilitatea lui devenea și mai înfricoșătoare din pricina mișcărilor pupilei, transformîndu-mă în fir de praf, în gânganie, în gunoi. Mi s-a făcut frig. O frică irațională a pus stăpânire pe mine când am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
naiba! brigadierul izbi cu pumnul în palmă. La naiba, la naiba, la naiba. Era un semn rău. Dar, în definitiv, cine era el să creadă în semne? Înainte marș, proștilor, le strigă furios oamenilor săi, dându-și seama de privirele ațintite asupra sa. Și se grăbiră să plece, uitând între timp să îi aștepte pe perceptorul districtual și pe domnul Gupta, care le atraseră în cele din urmă atenția claxonând puternic când aceștia se apropiară, luând în viteză curbele drumului, apucându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
rămase așezat, reținând pe toată lumea. Pentru prima oară dictatorul îl privi direct pe Gosseyn-Ashargin cu ochi reci și neprietenoși. - Secoh, zise el, fără să se întoarcă. - Da? răspunse celălalt cu promptitudine. - Adu un detector de minciuni. Ochiul de oțel rămase ațintit pe Gosseyn. - Prințul a cerut o anchetă și sunt fericit să-l îndatorez. Având în vedere împrejurările, era normal, oarecum adevărat, numai că Gosseyn ar fi schimbat două cuvinte. În loc de "a cerut" ar fi spus s-a așteptat la... Enro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ghemuită pe scaun, cu capul sprijinit de geam. Voi rămâne fără mașină, nu-i nimic. — Ciao, Buruiană. Tresare, se întoarce, oftează. — Ciao. — Unde te duci? — La gară. — Pleci? Nu, vroiam să mă uit la mersul trenurilor. Rămânem tăcuți, cu privirea ațintită spre străzile care încep să se anime cu primele mașini. O mamă cu doi copii traversează strada, Italia o privește. Îi pun mâna pe burtă. O mână mare, hotărâtă. Pântecele ei geme. — Cum te simți? — Bine, și îmi ia mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
amețeală... insist eu. — Amețeala există pretutindeni - și apucă revolverul pe care Valeriano l-a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la întunericul ce te cheamă... — Hei, cu armele nu se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Femeile înarmate pentru ce? — Pentru a vă lua locul. Noi deasupra și voi dedesubt. Ca să simțiți și voi ce simți când ești femeie. La o parte, mișcă-te, du-te de partea cealaltă, du-te lângă prietenul tău îmi poruncește, ațintind mai departe arma asupra mea. — Irina perseverează în ideile ei, mă avertizează Valeriano. Nu servește la nimic s-o contrazici. — Și acum? întreb, și-l privesc pe Valeriano, așteptând să intervină ca să pună capăt glumei. Valeriano o privește pe Irina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a așezat la masă în restaurant, era convinsă că arăta mai degrabă ca o escortă de elită decât o profesionistă stilată, dar serioasă. Spre cinstea lui sau poate pentru că era distrat — Leigh nu era foarte sigură — Jesse își ținu privirea ațintită asupra chipului ei și îi zise: — Unde a dispărut editoarea mea cea sfioasă? Sper că nu pentru mine te-ai deranjat atât. Leigh îl privi așezându-se pe scaunul din fața ei și regretă instantaneu că se îmbrăcase așa. Era pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bietul Otis. Se întâmplase abia săptămâna trecută și a fost o surpriză binevenită. Adriana tocmai se dezbrăcase de pijamale și turna sare de baie în cadă când, de pe stinghia lui de lângă toaletă, Otis a strigat “Graso!” Instantaneu Adriana și-a ațintit privirea în oglindă să se asigure că nu se umflase peste noapte; când a văzut mulțumită că pulpele ei arătau ferme ca întotdeauna, s-a întors să se uite la Otis. Stătea pe o bară din colivia lui metalică, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
în sinea ei, doctorul găsea singura ușurare a acestor zile strivitoare. Știa că asta îi va înlesni sarcina. De aceea se bucura. Când mama lui, întâmpinându-l la ora două noaptea, se îndurera de privirea goală pe care fiul o ațintea asupra ei, ea deplângea exact singura alinare pe care Rieux putea atunci s-o primească. Pentru a lupta împotriva abstracției trebuie să-i semeni puțin. Dar cum putea Rambert să înțeleagă asta ? Abstracția, pentru Rambert, era tot ceea ce se opunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul câtorva scaune, întreg auditoriul s-a pomenit curând în genunchi. Paneloux s-a îndreptat atunci, și-a tras răsuflarea și a continuat pe un ton din ce în ce mai accentuat : Dacă astăzi ciuma își ațintește privirea asupra voastră, înseamnă că a sosit momentul să cugetați. Cei drepți n-au de ce să se teamă, dar cei răi au dreptate să tremure. În imensa arie a universului flagelul implacabil va treiera grâul omenesc până ce paiele vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
foarte slabă își arunca puținele reflexe peste umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina redusă pe tot timpul ciumei ? spune doamna Rieux. \ PROBABIL. ― Numai de n-ar dura până-n iarnă. Ar fi trist atunci. Da, spune Rieux. Vede privirea mamei ațintindu-i fruntea. Știa că neliniștea și istovirea ultimelor zile îi supsese obrazul. \ Cum a mers, azi ? spune doamna Rieux. \ O ! ca de obicei. Ca de obicei! Adică noul ser trimis din Paris părea să fie mai puțin eficace decât primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la față. \ Totdeauna, știu. Dar ăsta nu e un motiv să încetezi să lupți. Nu, nu este un motiv. Dar îmi închipui atunci ce trebuie să fie pentru dumneata această ciumă. Da, spune Rieux. O interminabilă înfrângere. Tarrou și-a ațintit o clipă privirea asupra doctorului, apoi se ridică și pornește grăbit spre ușă. Și Rieux îl urmează. Era tocmai lângă el, când, Tarrou, care părea să se uite în jos la picioarele sale, îi spune : Cine te-a învățat toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Cele două sexe, ajunse incompatibile În pat, defilau, extaziate, urcate pe care alegorice, Într-o adevărată comuniune acum, minunînd privitorii. O personalitate gay, de pildă, față de o alta hetero, avea la unele posturi de televiziune nu neapărat prim planul, ci ațintit asupra sa un reflector În plus, care, uneori, făcea diferența. Thomas știa bine o mulțime de lucruri, văzuse și trăise atîtea, nu vroia, nu putea să fie judecător, dar acum era vorba de chiar fiica lui, fie ea și Înstrăinată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]