8,762 matches
-
Mare, că așa-i ziceam noi, aaa, nu, n-ai cum să-l știi, dar îți spun eu, ăsta avea umor, ne tot zicea, „cu cât mai sus, cu atâta se vede mai bine curul de maimuță”, nu se poate abține femeia. Trimiterea e directă, bărbatul suspină ca un copil, în fața mamei nu poate minți, nici nu vrea, ea a știut întotdeauna totul, asta e, pe Loredana el a făcut-o actriță. Eu am băgat-o la teatru. Nevasta asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fi ăsta de recită așa bine, mai bine ca băiatul meu?!!! Ce voce ai tu, băiatul mamei!!! — Cum era? — Caldă și cu patos. Dar trebuie să mai facem împreună poezia, spui prea repede, nu mai grăbi așa... nu se poate abține femeia. Totdeauna s-alegi Teatrul, dragul mamei drag, nu te lua după tată-tău, cu Dragostea, să alegi Teatrul, cum spun eu, că mare o să fii! Băiete, băiete, mare actor ai să fii, mai zice, Marinică. Mare, și dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în sufletul meu, nu știu cum să zic... Dacă n-am înnebunit, mare lucru. Am urcat înapoi, dar tipu’ nu era la serviciu, mă chinuiam ca o leoaică, tare aș fi vrut să fie acolo Străinul... meu. Mi-a crescut tensiunea, mă abțineam să nu plâng, așa, ca să nu mă vadă lumea, plesneam, era pe la prânz și-am plecat acasă, nu mai puteam sta în spațiul ăla, să mă omori... Fata mea nu era. Aștept... Se face ora trei, ea nu, se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind în mod curios, ca și cum ar fi sfârșitul, ca și cum ar muri, Dragostea și Moartea. Ea ar fi vrut să-l întrebe cum e să-ți iubești dragostea din tinerețe, dar se abține, saltul ăsta mortal nu vrea să-l facă, mâinile lui au luat forma multor femei de atunci și a uitat, nu vorbim acuma, cum ar fi să-mi vomit sensuri ciudate pe meningele lui?, o să vină timpul și am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
lui și, prin burgul ăsta mic, să-i vadă toată lumea, să scrie despre ei la jurnale, că ăștia atâta așteaptă, Maestrul cu putoarea aia, la Profesor Doctor Costică C. Codrescu, prietenul lui vechi. Mi-a povestit, că nu se poate abține niciodată, îmi spune tot... sau aproape tot... * Actul întâi. Cortina. Am intrat ca un senior care își ajută slujbașii, cu Tina la braț, își târâia un picior, dreptul, cu ăla mă bătea la cap de mult, mă doare piciorul!, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii, memoria lui știe ceva, dar nu îi spune nimic, fata transpiră iar. — Să-ți spun acuma?, n-am povestit despre ea la nimeni, povestea asta n-am vărsat-o, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zi, absolut involuntar. Enoriașii au Întors capetele să-l privească, preotul și-a Întrerupt predica, iar Clara și Amory s-au Împurpurat la față. A fost ultima lor duminică Împreună, fiindcă seara Amory a stricat totul. Nu s-a putut abține. Se plimbau prin amurgul de martie, printr-un aer la fel de călduț ca În iunie, iar bucuria năvalnică a tinereții Îi umplea pieptului Amory, așa că a simțit nevoia să vorbească. — Cred, a declarat el cu un tremur În voce, că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
povestea. Spuneți-mi, domnul Popa... îl bănuiți cumva de... adică credeți că ar fi putut... - Vorbiți de altă femeie? Doamna Popa avea lacrimi în ochi. În condiția ei nu era indicat să se streseze prea mult, dar nu se putea abține. Douăzeci și cinci de ani de căsnicie, oricum ar fi fost, însemnau ceva. Și tocmai acum, când urma să vină Roxănica... - Da... De altă femeie, sau de vreun dușman, cineva invidios pe soțul dumneavoastră. - Invidios? Nu. Și altă femeie... nu, nu cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
deși la început reticent, până în clipa apariției lui Mișu dăduse gata o sticlă și acum îi arăta lui Ovidiu poza câinelui lui, Lucky. - Lucky, Lucky! îndreptă el un damf de whisky spre fața palidă a lui nea Ovidiu, care se abținu cu greu să-l gratuleze pe Lucky cu părerea lui despre whisky. Gabrielescu, cot la cot cu camaradul american, terminase cealaltă sticlă, întrebându-se melancolic dacă un transfer la F.B.I. nu era preferabil unei avansări cu mărire de salariu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
el nu‑l consolează deloc. Plânge în hohote bărbatul greoi care a scos‑o la capăt cu atâtea lucruri, i‑a terminat pe mulți, iar acum el însuși n‑o mai scoate la capăt. Ce ghinion! Plâng, nu mă pot abține și sper că n‑o să mă vadă copiii în starea asta. Copiii nu vin prea curând acasă, în ultima vreme sunt mereu plecați nu știu pe unde. Au nevoie de o mână forte, iar eu am chiar două, deși piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decât să transpiri muncind, fiindcă e o sudoare provocată voluntar. Ea, Conny, are pregătirea necesară muzicii clasice, serioase, dar preferă să cânte șlagăre vesele într‑un bar de noapte, unde o găsește domnul director al Conservatorului, care nu se poate abține apoi să nu râdă din toată inima de rătăcirea celei mai bune eleve ale sale, care se va mărita în curând cu un tânăr bogat, deși încă nici nu vrea să audă de măritiș. Uneori, în filmul ăsta, Conny scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
expresia aceasta dramatică, teatrală? — Vă plictisește o asemenea poveste? Auzindu-i Întrebarea, am scuturat În grabă capul În semn de negație. Îmi venea să-i spun că mă simțeam fericit să fiu În aceeași cameră cu ea, dar m-am abținut. Mi-au revenit foarte clar În minte cuvintele lui Porcușor: „Este o persoană atât de minunată cum nici nu-ți poți imagina. În comparație cu ea, chiar și persoane faimoase, ca Yamaguchi Momoe sau Hibari Misora, nu sunt decât niște figuri insignifiante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
bărbatului așezat În pielea goală pe canapea. Noriko scoase un țipăt scurt și Își acoperi fața cu amândouă mâinile. Keiko Kataoka se apropie de ea. — Noriko, scuză-mă. Nu am de gând să-ți fur iubitul, Însă nu mă pot abține. Și eu Îl iubesc. E atât de atrăgător, nu ți se pare? Noriko Își dezlipi mâinile de pe față, o privi drept În ochi pe Keiko Kataoka și Încuviință. Își dădea seama că Keiko Kataoka Îl iubea Într-adevăr pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nici un motiv să urască pe nimeni. — Dacă-ți dai drumul pe ascuns, Îți jur că mi-o scot imediat!, Îi mârâia el În ureche, În timp ce-și mișca și mai abitir șoldurile. Eu și Reiko ne cutremuram de râs. — Abține-te și nu-ți da drumul! Rabdă cu orice preț, chiar de-ar fi să-ți muști buzele de plâns, dăruiește-mi plăcerea asta! Dacă-ți dai drumul fără voia mea, pe bune că mi-o scot din tine! De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
privirile În podea și parcă aștepta să-și facă efectul aspirinele. Nu părea să aibă chef să vorbească cu mine. Voiam să-i povestesc despre Yama, japonezul pe care-l Întâlnisem pe stradă, și despre asistenții sociali, dar m-am abținut, temându-mă că asta l-ar face să se ridice de la masă și să plece. Am rămas tăcut ceva timp, după care l-am Întrebat dacă nu-mi dă și mie o aspirină. Yazaki Își ridică fața, luă recipientul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
praf de sidef. E doar retina ochilor noștri de vină!“ Îmi venea să-i spun, dar nu puteam. Priveliștea Maestrului aplecat peste pardoseală, căutând ceva ce nu avea cum să fie acolo, era foarte comică. În general nu mă pot abține să râd În asemenea Împrejurări, de pildă În timpul unei Înmormântări, dar atunci nu-mi venea să râd. Realizam că Maestrul delira, că rătăcea cu mintea aiurea, sub influența dozei prea puternice. „Ei, dar nu-i nimic aici. Ochii Îmi joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în treburile cetății, virtuos, măreț, mare senior, semănând până la confuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
formă deșertată de duh, o teribilă povară pentru cei care îl înconjurau și iubeau, totuși, ca pe un fetiș. După emeritarea sa, din 1930, Hilbert ține încă vreo câteva prelegeri, cu caracter din ce în ce mai popular, până în 1934. De aici încolo se abține cu sălbăticie de la orice manifestare în public. Facultatea de a gândi matematic îl părăsește. O vreme, în lungile lui răgazuri, mai citește cărți de filozofie. Urmează apoi, într-o cadență accelerată, cumplita dezagregare morală, despre care se vorbea la Göttingen
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
rămas în așteptare, emoționată la gândul că îl va vedea din nou pe Andrei. Nu știa de ce, dar în preajma lui, simțea cum un val de căldură îi inunda tot corpul și inima ei își acelera ritmul. A încercat să se abțină și să pară calmă când cei doi au intrat pe ușă. Cristian foarte bucuros a sărit imediat în brațele lui Andrei, care apoi a venit spre Ana și a îmbrățișat-o. A fost o seară foarte plăcută și când sora
FRAGMENT de SILVIA KATZ în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364438_a_365767]
-
din ce în ce mai liniștit și metodic, pe măsură ce-și revenea din sperietură. I-a mai vorbit în felul acesta câteva minute, timp în care a eliminat și ultima picătură de apă de pe ea, apoi i-a frecat părul bogat în prosop, abținându-se să o sărute în vreun fel, în timp ce-i examina trupul oarecum îngrijorat. „Ce p...a mă-sii, m-a speriat asta și pe mine? Dă-o dracu’ de țigancă, că nu moare ea dintr-atâta! Ia uite ce trup
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
borât ca ea. Tot țigan.”... Nu mai existau dubii. Cartuș putea jura că este vorba de nevasta lui. Știa că este nepoata Grozavului de care se temea tot municipiul. Era interlopul cel mai cunoscut și cel mai puternic. S-a abținut cu greu să nu intre peste ei, să afle mai multe. Se temea. Se temea să nu se lase cu scandal, cu bătaie. Rromii nu erau agreați acolo sau cel puțin în zona centrală în care se afla restaurantul cu
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
Că doar n-o să mănânc fără să ud și eu fripturica aia, indiferent de ce va fi! „De parcă n-am mai condus eu mașina după chef! Totuși... am văzut ceva polițiști noi pe care nu-i cunosc. Mai bine să mă abțin”. - Atunci... undeva în oraș, aproape de... Unde locuiești tu acum? Parcă ați vândut apartamentul... - Da, de atunci ... Știi ce? Hai să mergem la mine, la „conac” ... Câțiva kilometri doar. Te aduc eu mâine. Venim împreună... - Mda, e o idee ca lumea
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]
-
și pe ceafă, gânditor și vizibil iritat. A pornit mașina după aproape zece minute, timp în care a considerat că s-a calmat suficient și a hotărât ce urmează a face. Îl obseda un gând anume și nu se putea abține să nu scrâșnească din dinți și să scuipe cu ciudă pe carosabil. Cum a lucrat pe cont propriu, a și dat-o în bară, imbecilul! Problema e că nu știu dacă există doar treaba asta și nu or fi mai
ISPITA (14) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361437_a_362766]
-
plătit biletul de un leu cincizeci, pentru că ea a refuzat să mai vadă filmul. S-a dus glonț acasă să-i povestească Eleonorei, plângând, ce a pățit la film. Pe aceasta a bufnit-o râsul, de nu se mai putea abține, auzind că Pavel al lui Cotrocea a băgat mâna sub fustă lui soră-sa. - Ia zi Ano, cum a fost cu mutul lui Cotrocea? întrebă ea, râzând în hohote. - Cum să fie! Încercă să răspundă Ana, printre sughițuri. Când s-
ROMAN CAP. V de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363770_a_365099]
-
cu o româncă blondă. „De ce blondă?” îl întreb. „Vreau să duc acasă la mine în Uganda un copil blond! Acolo toată lumea îl va trata ca pe un zeu...!” Mă mănâncă limba să îi spun niște bancuri cu blonde, dar mă abțin. De ce să îi clatin flăcăului idealurile. Și apoi, mai sunt și blonde deștepte. Excepția întărește regulă! Oare!? Mașina rulează cu viteză moderată pe șoseaua care duce spre „casă”. Casa copilăriei! Afară ploaia se întețește. Vizibilitate scăzută. Șoferul conduce atent. Chiar
JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (6) HELSINKI – BUDAPESTA – ORADEA MARE. CEASUL RĂU ŞI GRIPA KOKKOLIANĂ... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363777_a_365106]