2,175 matches
-
concretă, palpabilă, ajunge la o confruntare cu divinitatea, se revoltă, răscolește universul inversându-i sensurile, dar rămâne veșnic terestru și revoltat. Există o neliniște argheziană, o revoltă interioară permanentă a artistului care trece printr-o criză de conștiință, după ce căutase absolutul în prezența idilică și fabuloasă a lui Dumnezeu. Noul ciclu de poeme este unul faustic, demonic, destinul fiind secretizat în mișcările sufletului; un titanism romantic, având înclinații spre "lirismul luciferic". Heruvimul arghezian, bolnav, a căzut în țărână (Heruvim bolnav), teroarea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
picioru-n bătătură"); c. nevoia omului de a comunica cu divinitatea ("Vreau să vorbești cu robul tău mai des"); d. căutarea disperată a unei dovezi despre existența creatorului ("Vreau să te pipăi și să urlu: Este!"); e. setea de concretizare a absolutului, a divinității ("Ard către tine-ncet, ca un tăciune/ Te caut mut, te-nchipui, te gândesc"); f. oscilația dramatică a poetului între credință și tăgadă ("Să te slujesc; dar Doamne, până când?"); g. revolta poetului împotriva Creatorului, pe care-l numește
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Verbul a drămui sugerează echilibrul următoarelor mișcări. Ambiguitatea din finalul primei strofe continuă și în strofa a treia, unde poetul murmură cu îndoială: "Pari când a fi, pari când că nu mai ești". Tema este reprezentată de căutarea adevărului, a absolutului într-o formă concretă de manifestare. În prima parte a psalmului este prezentată imaginea vânătorului primitiv pentru care divinitatea devine vânat, imaginându-și un scenariu în legătură cu vânatul care îi va ieși în cale. Dacă nu-l va recunoaște, va încerca
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului, absolutului. Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care sugerează seninătatea în fața morții, acceptarea acesteia ca pe un fenomen firesc, știind că după moarte urmează integrarea în circuitul universal, în Marele Tot. Se aseamănă până la un punct cu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
iubită. În poezie sunt și secvențe care exprimă certitudini: cele despre existența iubirii, unde iubita este imaginată ca o "minune a ființării", ca un voal transparent care zboară. Iubirea depășește conotațiile comune, terestre, devine o proiecție cosmică, având virtuți ale absolutului. În strofe inegale ca număr de versuri, L. Blaga acordă mare libertate versului liber, folosește inversiuni sintactice ale verbelor compuse (făcutu-s-a; dat-a), forme arhaice, intercalarea verbului între subiect și atribut, folosirea persoanei întâi și a doua, care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
creația lui Blaga: tăcerea, cuvântul, cântecul și o temă principală, orfismul, care încearcă să releve biografia poetului-cântăreț. Meșterul Manole L. Blaga scrie un teatru poetic, un teatru de idei, orientându-se spre mit, literatura populară, estetica expresionistă (tensiunea vizionară, sentimentul absolutului, interiorizarea ideilor, retrăirea fondului mitic primitiv, lupta conștiinței umane cu forțele iraționale). Meșterul Manole amplifică semnificațiile mitului creației (balada Mănăstirea Argeșului), dezvoltă tema sacrificiului ("jertfa creației") și evidențiază năzuința artistului spre absolut, căutarea adevărului ce depășește condiția umană, transformarea personajelor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
religioase budiste: Luceafărul, Sărmanul Dionis, Geniu pustiu, Înger și demon. Eminescu este precursorul simbolismului românesc (Dintre sute de catarge, Melancolie). În scrierile sale a fost influențat de marii romantici europeni. De la Novalis a preluat motivul "florii albastre" (femeia ideală, poezia, absolutul, puritatea, candoarea, gingășia), de la Victor Hugo s-a inspirat în exprimarea prăbușirii lumilor. A mai preluat: mitul de la Holderlin, visul de la Novalis, fantezia utopistă de la Shelley, aventura spirituală de la Byron. Eminescianismul prefigurează modernitatea substanței și expresiei lirice românești din secolul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Sara pe deal). Atrăgătoare sunt "codrul de verdeață", "ochi de pădure", "trestia cea lină" (Floare albastră). Într-o natură terestră exuberantă se desfășoară și idila din Luceafărul, dintre Cătălin și Cătălina. Evaziunea în vis: Cunoașterea, singura cale de a atinge Absolutul se desfășoară numai în spațiul oniric. În Luceafărul, Cătălina își prelungește reveria în vis, unde Luceafărul îi apare "esențializat" în oglindă; el devine un zburător cu chip omenesc, și numai așa are loc, între cei doi, comunicarea: Iar ea vorbind
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o meditație asupra cunoașterii și fericirii, această poezie sugerează condiția geniului care caută fericirea între "norocul" terestru și nemurirea rece. Eminescu a preluat motivul literar al "florii albastre" de la romanticii europeni, pentru a evidenția dragostea, iubita, proiectarea iubirii în infinit, absolutul, eternitatea, contingentul, fericirea deplină. La Novalis, motivul "florii albastre" semnifică împlinirea iubirii ideale după moarte, iubita fiind un simbol al eternității și fericirii veșnice; la Leopardi, floarea albastră este floarea rară care crește pe înălțimi și reprezintă absolutul, infinitul; la
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în infinit, absolutul, eternitatea, contingentul, fericirea deplină. La Novalis, motivul "florii albastre" semnifică împlinirea iubirii ideale după moarte, iubita fiind un simbol al eternității și fericirii veșnice; la Leopardi, floarea albastră este floarea rară care crește pe înălțimi și reprezintă absolutul, infinitul; la Eminescu, floarea albastră semnifică aspirația spre iubirea ideală, dar și imposibilitatea împlinirii cuplului. Titlul poeziei este alcătuit din două cuvinte cu valoare de simbol: floare (frumusețe, gingășie, sensibilitate) și albastră (infinitul, cosmicul, absolutul). "Floarea" este viața cu frumosul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nemărginit, sugerează un zbor în haos: Părea un fulger ne-ntrerupt". Pastelul cosmic, fascinant, cuprinde stele care izvorăsc din a haosului văi, ca în ziua cea dintâi, lumini imense ca niște mări, încât spațiul infinit semnifică dorul, setea de împlinire a absolutului prin iubire: "El zboară, gând purtat de dor,/ Pân' piere totul, totul". În drumul spre Demiurg, Hyperion străbate spațiul fără limită, neantul, se cufundă în uitare: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea-ncearcă în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu altfel decât prin credință și este pedepsit, fiind readus la condiția de muritor. Caracterizarea lui Dionis Dionis, eroul din prima nuvelă fantastică românească, are numele zeului Dyonisos din mitologia greacă. El încearcă să atingă absolutul în cunoaștere, nu reușește și este nefericit. Portretul fizic: tânăr de o frumusețe demonică ("fața era de o dulceață vânătă-albă", "ochii triști în forma migdalei"), înzestrat cu o fire melancolică, tristețe, inocență, aspirații spre idealuri superioare. Dionis avea aproape 18
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
veac și clipele decenii), îndrăgostiții sunt cuprinși de o fericire edenică, până la o "poartă închisă". Dar visul este tulburat de un triunghi sacru, având în centru "un ochi de foc" și deasupra un proverb arab. Călugărul nu reușește să atingă absolutul. Stăpânit de gândul profanator că ar putea să se substituie lui Dumnezeu, Dan este pedepsit, se prăbușește și revine la condiția de muritor. Dionis își dă seama că a visat, delirează și se crede în continuare Dan, își imaginează că
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sa este Maria, iar anticarul Riven ar fi maestrul Ruben. Iubirea este singura cale de a accede în cunoaștere și împlinirea acesteia reprezintă o treaptă spre fericire. În final, Dionis conștientizează că nu poate depăși limitele umane. Pentru a atinge absolutul în iubire, omul superior face un pact cu Diavolul, amintind de mitul faustian. Dionis este un personaj dinamic, arhetipal, trăiește drama căutării absolutului, crede în simultaneitatea lumilor și face un pact ca să recupereze lumile anterioare. Metamorfoza umbrei în personaj a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o treaptă spre fericire. În final, Dionis conștientizează că nu poate depăși limitele umane. Pentru a atinge absolutul în iubire, omul superior face un pact cu Diavolul, amintind de mitul faustian. Dionis este un personaj dinamic, arhetipal, trăiește drama căutării absolutului, crede în simultaneitatea lumilor și face un pact ca să recupereze lumile anterioare. Metamorfoza umbrei în personaj a permis scindarea personalității. Vicleanul Ruben a reușit cu greu să-l ademenească pe călugărul Dan: "Mult a trebuit până l-am prins în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ștefan Gheorghidiu trăiește o dramă a incompatibilității, a imposibilității de comunicare autentică, în relații erotice, în relații camaraderești pe front. Totul se consumă în interior, îl mistuie la mari adâncimi. Drama își are explicația în conflictul dintre lumea idealului, a absolutului, așa cum și-o imaginase eroul și lumea reală, existența dureroasă. Din această confruntare, Ștefan Gheorghidiu este un învins. "Izvoarele" prozei lui Camil Petrescu pornesc din Stendhal și din Marcel Proust. De la Stendhal a împrumutat tehnica auto-observării lucide în dragoste și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în filosofie, deoarece aceasta are alte sisteme, alte valori, care nu pot fi traduse în termeni reali. De fiecare dată, căutările eroului se întorc, mereu, spre el însuși și acolo înlăuntrul său reorganizează lumea. Există însă o neconcordanță între lumea absolutului, a idealului și lumea cu care ne-am obișnuit. În încercarea sa de a recompune lumea, dragostea, Ștefan Gheorghidiu este un învins: "Gheorghidiu e creat din pasta acelorași "suflete tari", epigoni ibsenieni rătăciți în viață și neadaptați la compromisuri" (Pompiliu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o plasase într-un tipar de idealitate. Noi o cunoaștem prin prisma conștiinței lui Ștefan Gheorghidiu, din care cauză nu putem delibera; nu putem lua atitudine. Ela este personajul feminin care simbolizează idealul de iubire, în ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii. Orgolios, Ștefan Gheorghidiu râvnea la dragostea Elei, deoarece era cea mai frumoasă studentă de la Litere. Fata avea: "ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar". Ea îl iubea pe Ștefan, era capabilă de sacrificiu și devotament, îl însoțea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Camil Petrescu readuce în prim-plan drama intelectualului care vrea cu orice preț să-și păstreze nealterată conștiința și demnitatea sa, într-o societate meschină. Drama lui Ladima repetă drama altor personaje camilpetresciene, fiind și o dramă a imposibilității atingerii absolutului în dragoste. În romanul Patul lui Procust se remarcă mai întâi structura compozițională deosebită. E un roman scris la persoana I, în care se confesează mai multe personaje, "dosare de existență", într-o succesiune de planuri narative. Ordinea acestor planuri
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
om mistuit de o frământată viață interioară". În actul al doilea se confruntă protagoniștii, două caractere diferite. Confruntarea cu Ioana îl arată "neliniștit", "timid", "îngrozit", dar fericit. Caracterizarea Ioanei Boiu-Dorcani Ioana este un personaj dinamic, multidimensional, inflexibil, având senzația atingerii absolutului prin iubire. Este și ea o cultivatoare de himere care trăiește într-o lume închisă. Portretul fizic: "E înaltă, cu părul și ochii negri, albă și stranie". O eleganță fără maiestate și o nervozitate integrală de animal de rasă". La
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simte că echilibrul său interior se clatină. La Camil Petrescu, personajul are psihologia și morala clasei din care face parte. Pietro Gralla este inteligent, geniul colectivității din care face parte, un om superior, conștient de propria valoare, un căutător al absolutului care nu acceptă compromisuri. El credea într-o dreptate rece, supraumană. Caracterizarea lui Pietro Gralla Pietro Gralla este personajul principal din Act venețian și reprezintă omul superior însetat de iubire. A fost pe rând sclav, corsar, proveditor (înalt funcționar public
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
impulsiv", cu o expresie înfricoșătoare, deși pare calm și echilibrat. Este lucid, acționează cu fermitate și după ce este trădat de soția lui. Pornind de la teoria filosofului Leibnitz privind monada, în care se reflecta tot universul, Pietro Gralla este însetat de absolutul în iubire: "Dragostea e preferință exclusivă sau nu mai e nimic". Drama lui se datorează mai multor eșecuri, între care starea flotei și corupția din administrație, destituirea din funcția de comandant, tentativa soției de a-l asasina și în sfârșit
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sprânceană, la tâmplă și la bărbie nu are nici o semnificație: "nu le mai știe". Cunoașterea ar putea reîncepe tot de la simțuri: Și alunecă-n neștire/ pe-un deșert de strălucire", unde "deșertul de strălucire" se identifică, într-un fel, cu absolutul. Unii exegeți au vorbit de un onirism al imaginii. Nichita Stănescu creează o nouă viziune asupra lumii, cu imagini șocante și emoții, încât devine poetul experimentului în limbaj. Leoaică tânără, iubirea exprimă starea de grație a eului liric. Metafora sugerează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vreme") menite a reliefa intensitatea sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre absolut ("Și privirea-n sus țâșni,/ tocmai lângă ciocârlii"); metafora cercului poate semnifica: perfecțiunea, absolutul, oul cosmogonic, dar și claustrarea. Iar ciocârliile exprimă înălțimea greu de atins, deoarece aceste păsări zboară la mare înălțime. În dulcele stil clasic N. Stănescu a fost "spiritul solar al înalturilor", înscriind opera sa în linia noului limbaj poetic european
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ce e dreptatea decât menținere a echilibrului? Și ce e dreptul decât echilibru? Cumpănă și drept, amândouă (sunt) echilibre una a materiei, alta a spiritului. Dreptul e adevăr, virtutea e adevăr nu cel relativ, care constată cum este, ci cel absolut care este. Adevăr, drept, virtute, toate trei sunt așa de gemene încât ai crede că-s una." Ce trebuie să ne dorim în clipa aceasta mare, fierbinte, plină de speranțe, decât ca lumea noastră să afle ea însăși un bun
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]