14,708 matches
-
de ce nu, poate de iubire. În fiecare zi Încercam să-mi imaginez Întâlnirea cu tine și mă gândeam cum vom reacționa atunci când vom fi față În față. La acest gând, inima Începea să-mi bată mai repede și o emoție adâncă mă copleșea. “Dacă nu este așa cum mi-l imaginasem! Dacă apariția mea nu va avea același farmec pe care l-a perceput În discuțiile purtate la telefon.?” Nu. Mai bine, nu. „E preferabil să accepți visul pe care ți-l
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
voi sluji; Să știe vânzătorii de dincolo de gând Că-s prea bogat să te mai vând. ... Rămânând singură prin toată Împărăția, luând aleile din nou la picior, simțeam cum mă afund În tristețe cu fiecare pas făcut. Într-o liniște adâncă, mi-am simțit neliniștile sufletului crescând, ca o apă care dă peste maluri, după o ploaie torențială. Unde să mă duc? Măicuțele erau la biserică, așa că am luat-o și eu Într-acolo. A sunat telefonul la un moment dat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
propriu distanțele geografice, dar, mai ales, la care revine și se reîntoarce cu amintirea cea nestinsă de trecerea incomensurabilă a timpului, cu tandrețe și nostalgie, încărcată de credință și dragoste de gintă și neam. Cu această sensibilitate, cu această conștiință adâncă, scrie, când are răgazul necesar, poezie și proză, ambele gesturi creative izvorând din nevoia de a-și face cunoscută, în sens misionar, apologetic, credința în Dumnezeu, credință formată în mijlocul familiei, primită și învățată de la părinții săi, față de care nutrește o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși.” Nu putem să nu reținem și această adâncă rostire: „Atunci când prin vene îți curge durerea, înveți Adevărul vieții.”. „Deșteptare” este o viziune, construită pe tema primenirii sau curățirii casei sufletului, în calea căreia, cel rău, și amăgitor, pune „rușinea”. În acest text cu valențe de parabolă, găsim o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși. Deșteptarea Când ai binevoit să intri și în casa mea, Doamne, m-ai aflat dormind somnul cel adânc și greu. Ai așteptat ceva timp ca să mă trezesc, dar eu continuam să dorm în nesimțire. M-ai atins cu mâna Ta, am simțit, dar nu mă puteam trezi. M-ai chemat pe nume. Am auzit bine glasul Tău și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ai dispărut. Eu am stat așa doar o clipă, apoi imediat mi-a venit în gând să caut apă. Apa! Ea este mereu lucrul cel mai important din toate cele necesare pentru a face curațenie. Fântâna era departe și adâncă, greu mi-a fost să adun apă suficientă pentru a putea spăla toată murdăria, dar am reușit. Celelalte le-am găsit pe parcurs, una câte una, aici o mătură veche, dincolo o bucățică de săpun, apoi o cârpă. Am început
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cât de străină eram, mi se ridica un nod în gât care mă făcea să sufăr. Nu știu anume care era cauza suferinței mele, dar simțeam că în sufletul meu se petrecea ceva deosebit. Parcă se trezise dintr-un somn adânc și realiza ce mult pierduse în tot răstimpul cât dormise. După servirea mesei, au început discuțiile, povestirea diferitor istorioare, atât din viață, cât și din cărți, experiențe trăite, sfaturi pentru cei mai tineri... Tot ce se vorbea era ca un
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-l încurajez să creadă că Domnul îi va purta de grijă, dar până atunci mai are de trăit că noi mai avem nevoie de el. Peste încă un an revenisem. Găsisem poarta legată. Tata nu era acasă. Simțisem un gol adânc, era prima dată când nu-l găseam acasă și pornisem să-l caut. Era la finii lui. Era sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și el, după Sfânta Liturghie, fiind invitat de fina, se dusese la ea acasă. Noi eram
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Iisus Cristos, dar nu a reușit nici una, nici alta. A ațipit lungită pe pat și l-a visat... s-au întâlnit, în pripă, au făcut sex grăbiți, ca între două trenuri, după care el s-a scufundat într-un somn adânc, s-a trezit precipitat, cu un fir de salivă în colțul gurii, cu ochii împăienjeniți de somn, ea lucidă, cu toți nervii întinși la maximum, cu o durere insuportabilă în coșul pieptului, s-au despărțit, ea cu un surâs amar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
le? - Totul! Vorbele, bulibașă, vorbele acelea cu atâta tâlc: să stea boala cât stă vântul în gard! - Eeee, e un descântec de deochi! - Mie mi se pare că e mai mult decât un descântec, e o înțelepciune care are rădăcinile adânci... - Treabă de babe, dom’le...! - Mie mi-a plăcut mult, așa să știi. Iaca trec de la una la alta: ia spune, bulibașă, când apar în șatră pricini, gâlceviri, cum le stingeți? - Chiar vă interesează? - Altfel nu te întrebam! - Nu ajungem
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
o vedea! Era întocmai Voica așa cum o văzuse el în dimineața acelei zile, când venea cu căldările pline cu apă proaspătă de la o fântână, de la marginea taberei. Părea o zână! Ochii negri ca murele coapte îi pătrunseseră în cel mai adânc lăcaș al sufletului său. Sprințară, veselă, părea o trestie clătinată ușor de adierea alintată a unui vânt iscat de privirile sale unduitoare. Iubirea îi dă îndrăgostitului impresia că el e stăpânul lumii și că dincolo de el nu mai există nimeni
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
act condamnabil, care a recunoscut că imediat după nașterea celor doi copii i-a schimbat cu intenție, înstrăinându-i de mama lor adevărată, de cea care i-a adus pe lume? Această femeie purta o dorință răutăcioasă, ca pe o adâncă rană, niciodată vindecată, a unei viclenite gelozii, împotriva actualei doamne Ina Georgescu. Rog asistența să-mi ierte aceste amănunte de strictă intimitate! Cea care a făptuit această nelegiuire a trăit și s-a hrănit iluzoriu cu ideea că îi fusese
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
a fi un lucru inacceptabil. Inima ei refuza să creadă că se putea întâmpla o asemenea catastrofă. Cu toate că aflase că nu era mama lui biologică, ea îl crescuse, îl educase, simțindu-l că face parte din ființa ei. Ce rană adâncă tăiase în sufletul ei nelegiuirea Olgăi! Numai Dumnezeu putea să-i șteargă din catastif oribila crimă pentru că ea, Ina, nu avea puterea nici s-o ierte, nici să uite fapta săvârșită de cea pe care o considerase tot timpul cea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în ajunul Anului Nou 1980 să treacă Styxul, în taina liniștii de veci, în vreme ce din întunecatul cer cădeau fulgi imenși de zăpadă. Dumnezeu s-o odihnească acolo în liniște și pace! Tragedia lor m-a făcut să gândesc continuu, cu adâncă mâhnire și compasiune, la lucrurile și oamenii pe care nu i-am prețuit cât trebuie, și să constat că cei dragi, iubiți de rude, de cei apropiați și de Dumnezeu, mor de tineri. EXPOZEUL GENITORILOR Bunicul Constantin Cotlarciuc, născut în
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
convinge să mă lase pe viitor la scăldat, însoțit de Ticuț Mândrilă, băiatul cantorului Mândrilă, mai mare cu trei ani ca mine. Cât a funcționat moara, până-n 1960, când a trebuit să fie „întovărășită”, ne-am scăldat în balta morii adâncă de vreo patru metri, în care săream în cap de pe acoperiș și tot nu atingeam fundul apei. După demolarea morii îmai bine deloc, decât să fie în proprietatea bunicii - cam asta a fost viziunea comunistă), și după dispariția bălții, s-
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cu căruțele cu cai sau cu carele cu boi, pline cu saci îndesați de boabe de porumb. Totuși, copiii n-au întrerupt parteneriatul cu moara pustie, cu toate că gârla morii a fost deviată și scăldătoarea s-a transformat într-o groapă adâncă în care se lăfăiau mormane urât mirositoare de gunoaie. Ne jucam afară, de jur-împrejur, sau în hangarul morii, unde se găsea roata mare cu diametrul de opt metri, având paletele din scânduri groase din lemn, pe care ne urcam și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
căzut lângă ea. În jurul său, oamenii În halate albe nu-și mai găseau locul și rostul. În dimineața zilei de duminică, Înainte de slujbă, o Întâmplare stranie tulbură peste măsură existența oamenilor dintr-un sătuc de câmpie. Astfel, aceștia descoperiră cu adâncă mirare că din biserica lor, zugrăvită cu divină măiestrie de ceva timp În urmă, unul dintre sfinți lipsea. Partea aceea de zid, conturând silueta unui om În mărime naturală, era goală acum, iar peretele arăta sterp, cu un Început de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și mai pătruns, cu ochii Închiși și cu nările desfăcute, ridicând ușor gâtul și insistând Îndelung pe fiecare sunet, ca o orgă vie, ca și cum ar fi vrut să-l “guste” la nesfârșit, să-i simtă savoarea. Eram pătruns de o adâncă stare de moleșeală, de somnolență, ca și cum m-aș fi aflat sub hipnoză, vrăjit. Da, i-am răspuns după un timp, făcând eforturi să mă adun și să articulez, Îmi place! Cred că am fost cât se poate de formal, așa că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încăpățânată, tot ciugulindu-l pe Colonel, reuși să-i facă prin spate o gaură până-n piept, prin a cărei deschizătură Începu să curgă foarte repede lumina purpurie (aici domnul Martin Își trecu iar batista de-a lungul frunții cu șanțuri adânci și rămase câteva clipe tăcut). Atunci - continuă el adunându-se arcușul alunecă răgușit peste corzile viorii și sunete ca niște schelălăituri se Împrăștiară strident, În timp ce femeia umplea sala cu un râs asurzitor, care te Îngheța. Colonelul Încercă să se ridice
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dulceagă Îmi năvălește În palmă. Apoi, pereții camerei se adună iarăși În jurul meu. Și scaunele Înalte.. Și masa de lângă pat, pe care se află cuțitul cu lama tăioasă, de care m-am agățat ca să-mi sprijin verticalitatea gândirii. O rană adâncă mi se adăpostește acum În palmă. Îmi vine să râd. Râd. Râd cu toată ființa. Un râs copilăresc la Început, care capătă tot mai pronunțat accente stridente. Un râs care-mi transformă Întreg trupul În lungi convulsii spasmodice. Aerul devine
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sălbăticie. I-am simțit respirația fierbinte și colții perforându mi palma Înghețată. La vederea sângelui șiroind, am țipat derutat, zăpăcit de-a binelea. Apoi a venit și durerea. O senzație tăioasă, care-mi ghilotină inima, Împânzind-o cu-o spaimă adâncă. Și-am Început să zbier, alergând Îngrozit spre casă și Împrăștiind pete mari și roșii peste aripile frumoșilor mei Îngeri de zăpadă. A sunat cineva. Mă Îndrept să deschid. E bătrâna lăptăreasă - a venit, probabil, după banii datorați, care s-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pot stăpâni. Mă trezesc hohotind. Plâng ca În copilărie, cu capul În piept, zguduit. Un plâns mizerabil, pe care-l urăsc. Plânsul devine tot mai puternic. Îi cad pradă definitiv. Lacrimile țâșnesc necontenit, șiroind. Plâng Înfundat, covârșit de un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude de lacrimi. Gâtul mă ustură sufocat, ștrangulat de o mână nevăzută. Mă topesc. Trupul mi se Împuținează. Nu sunt altceva decât o materie vâscoasă. Memoria simte migrația apelor ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Înmormântare. Cuprins din nou de valul acela de greață, se ghemui bicisnic și vomită de mai multe ori, electrizat, cu ochii ieșiți din orbite, privind Întrebător spre niciunde, pustiit. Se afla de vreme neștiută În scaunul său, cufundat Într-o adâncă toropeală. Nu putea spune dacă trecuseră ore, zile sau eternități de când zăcea așa. După ce se adună din reverie, Începu să-și pipăie suspicios membrele uscate, ca de hârtie, care se acoperiră În Întregime de pudra aceea cenușie, pe care Începea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Într-o rochiță albastră, cu volănașe dantelate și cordon. Ea m-a privit lung, a clipit și mi-a zis țopăind și cu o voce cântată că bine, că acceptă numai dacă ea "moare" prima. Groapa am săpat-o foarte adâncă (m-am chinuit mult), dar Neli a intrat surâzătoare, În felul ei, fără nici o umbră de neliniște. În pumn ținea cu tărie pietricica ei misterioasă, de un rubiniu incandescent. Și-a Întins piciorușele subțiri (pline de julituri și de sânge
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
replicat intrigatuite așa: ne urcăm pe Creștetul Doamnei (un deal cât un munte, aflat În preajma noastră, pe care rareori se aventura cineva până sus) și ne dăm drumul pe versantul celălalt, abrupt (ce se termina, de fapt, Într-o râpă adâncă, despre care cei din partea locului ziceau, fabulând, că "n-are fund"). Dacă ești un spirit credincios, cum te pretinzi, vei zbura! i am mai spus Într-o doară, glumind și zâmbind satisfăcut. Milu s-a uitat la mine Într-un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]