1,473 matches
-
Hilfe, care luase totul atît de ușor, ba chiar În zeflemea. E drept că sora lui Hilfe nu luase În glumă crima, ci Îl avertizase, vorbindu-i ca și cum moartea ar mai fi avut o Însemnătate. Asemenea unui animal solitar, Rowe adulmecase urma unui tovarăș. Chelnerița cea palidă nu-l slăbea din ochi, căci așa nebărbierit cum era, arăta ca unul dintre clienții obișnuiți să plece fără să plătească. E de necrezut cît de mult te poate schimba o noapte petrecută Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îl Întristă fără să-și dea seama de ce și porni grăbit mai departe, cu mintea goală pe gînduri. Lumina soarelui de amurg se revărsa ca o apă trandafirie peste cărămizile urîte ale caselor. Un cîine stingher intră Într-un parc, adulmecînd pesemne ceva. Rowe auzi un glas În spatele lui: — Ia te uită, Arthur! Se opri să vadă cine-l strigase: un tip Într-o salopetă a Apărării Civile, cu o beretă de sub care ieșeau niște șuvițe Încîlcite de păr cărunt, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
zvonul că țarul va scumpi vodca În caz de victorie. Ca la Jena, când soldații lui, deghizați În stejari, se deplasaseră tiptil În spatele prusacilor, care sfârșiseră prin a se culca la umbră, fiind astfel luați ca din oală. În timpul bătăliei, adulmecase din nou mirosul de aftershave ieftin al inamicului, auzise nechezatul papucilor de plastic pe mozaic și șuieratul respirațiilor astmatice, simțise beția puterii ca În zilele bune, când, cu o singură falangă a degetului mic, putea trimite o armată la luptă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
la goana lui Fauvé după Alfina nu și-au dat seama că era mai mult decât o simplă urmărire, decât același vechi ritual al vitezei desfășurat Între două automobile. Ascultând de un ciudat impuls interior, ca și cum din momentul În care, adulmecând mireasma stranie a Alfinei, simțise că lucrurile nu mai puteau fi altfel decât personale, Fauvé oprise sirena și girofarul și renunțase la a chema Întăriri. Voia ori totul, ori nimic, să fie el cel care-o va zăgăzui sau o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de orbii pe care-i aveau În grijă, terrieri jucăuși, obișnuiți să țopăie pe lângă șoldul stăpânilor, sau dobermani cândva agresivi, târându-și acum lesele În urmă ca pe niște existențe ratate. Ieșeau toți, privind nedumeriți spre trotuarele fără de oameni, pentru ca, adulmecând urmele Încă vii ale acestora, fiecare s-o apuce pe drumul lui, după câteva scurte urinări care aveau ca scop noua Împărțire a sferelor de putere În cartier. Ferestrele s-au deschis și În cadru au apărut posesorii de păsărele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ceartă după fiecare fază controversată, strigând „Ofsaid!“, „Dați puțin Înapoi!“, „Poziție nefirească!“. Ex-președintele era cel mai relaxat, soția i se afla În campanie electorală și mai avea vreo două săptămâni Înainte de-a se Întoarce acasă, așa că-și omora timpul adulmecând din când În când un trabuc, cântând la saxofon (groaznic!) sau ținând discursuri la oglindă, În care Încerca să-i convingă pe locuitorii din galaxia Abell că al optsprezecelea val de extindere al NATO nu reprezenta un semn de ostilitate
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
bune, deși, în fond, umilitoare. Dar situația s‑a schimbat și incompetența e în frunte. Băutura te face să uiți și e bună pentru sucurile gastrice, că tot nu poți să pui prea des carne pe masă. Consolat, domnul Witkowski adulmecă și se bucură de cafeaua bună care‑l așteaptă și pe care o s‑o bea cu mult zahăr. Viața poate să‑ți ofere totuși și lucruri frumoase, dacă n‑ai pretenții exagerate, pretenții pe care el ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de la mine la tine și de la tine la mine. Bunicuța care dă aprobator din cap. Plimbare, discuții, masa de prânz. Plimbare până în crângul de zadă. Cineva care nu‑și dorește nimic mai mult decât să privească iarba și cerul. Hans adulmecă curenții care circulă pe‑aici prin preajmă, de la unul la celălalt și de la celălalt înapoi la cel de la care a plecat. Ce circulă, de fapt? Persoanele respective nu‑i găsesc nici un nume, cel puțin nu unul direct, în schimb există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Între niște buci imaculate. Nu știam ce să fac, eram poticnit, am tot admirat-o vreme de câteva minute. Dar știam că trebuie să fac ceva: i-am dat chiloții jos, i-am strecurat o mână Între picioare, i-am adulmecat pulpele, fundul. Simțeam că renasc, mi-am dat jos pantalonii scurți, am rămas În curul gol, În tricou și șosete, extaziat. Între picioarele ei, uscat și rece. Mă munceam degeaba, era prea beată, nu simțea nimic, mormăia din când În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
femeie de lume. Dedată la toate obișnuitele, chiar mai puțin obișnuitele plăceri ale societății înalte. Pe care o urăște, bineînțeles ! O fanatică, v-am spus. Spre deosebire de inginerul... E curent, cumva ? Se ridicase, brusc, speriat, în picioare. La pândă, în spatele biroului. Adulmecând cu nările, parcă și cu urechile ridicate, ca la iepuri. A, iată, avea ceva de iepure ! Cum de nu-și dăduse seama ? Platon, cu nasul lui ridicat pentru mirosuri subtile și fruntea lată care exprima, după unii, naturalețe și bun-simț
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
unde lucrurile și vânătorii se văd În ultima clipă și unde totul poate să fie dosit, ajungeai să te gândești la asemenea vorbe pe care le meșteșugisem, parcă, pentru oameni cu mai multe fețe. Încă nu răsărise soarele când am adulmecat un miros greoi, adânc și dulceag. Dintre copaci se ridica un bâzâit neîntrerupt și am Început să simt nenumărate pișcături, mai rele parcă decât ale purecilor de acasă, din peștera iernii. Ajunsesem la mlaștină, după cum mă prevenise Vindecătorul, așa că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor noștri, dar tot pește era. Un bălos de pește gras, asta era. - Cum l-ați prins pe tatăl ăsta al peștilor? am Întrebat, dar uscățivul mi-o reteză: - De ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afumat primit În dar la plecare. Era sărat potroacă dar m-am chinuit să-l mănânc. Când s-o iau iarăși din loc, am simțit un miros pătrunzător care se ridica dintre niște ciulini deși și Înalți. Eram gata-gata să adulmec, dar m-am oprit brusc, astfel Încât cel ce mirosea astfel să nu-și dea seama că-l iscodesc. Mda. Cel ce răspândea mirosul ăla era un om nemișcat, Înfricoșat peste măsură, dar curios nevoie mare. Simțeam asta din felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Apoi, am rostit În minte, cât de tare puteam: - Hei, tu! Ia vino lângă mine, că se lasă seara și putem să legăm frăție! Mirosul celui ce mă pândea se făcu mai acrișor. Iar se Înfricoșase. De data asta am adulmecat cum știam eu mai bine. Omul nu era departe. Abia dacă Împlinise verile cât să meargă la vânătoare cu ai lui. Era slab, dar vânjos. Stătea Întins și Își ținea respirația - simțeam asta din felul În care mirosul lui devenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el și se așeză În fața mea. Enkim era, Într-adevăr tânăr, scund și vânos dar, sunt sigur că nu vânase În viața lui. Cel mai ciudat era că nu avea deloc păr pe față și nici pe creștet. L-am adulmecat mai bine și l-am cântărit din ochi. Nu era spân, nu. - Enkim, repetă el. Enkim face la tine așa, Îmi arătă el cu semne și cu vorbe din minte că ar fi putut să mă lase și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lăsat Tatăl. De ce nu-mi spui cine ești? Se apropie de culcușul meu și se ghemui la mai puțin de un braț de mine. Mă străbătu cu privirea din cap până În picioare. Mă atinse cu palma pe coapsă. Apoi mă adulmecă. Am dat să fac la fel, iar cele două Însoțitoare ale ei se și repeziră spre noi, dar ea le făcu semn să stea pe loc. Îmi apucă părul și Începu să-l frece Între degete și, de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de aproape de pământul nostru. - O să se stingă repede, am spus, dar Enkim dădu din cap și-mi zâmbi șmecherește. Cică din cauza unor rătăciți ca noi, neamul lor nu se stinsese niciodată. - Sunt pricepute să facă tot soiul de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe Enkim să hohotească. - Mai bine te-ai uita la una mai tinerică, măi Krog! Toiagul Tatălui merită ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
i-am zis tot. Ce-mi spuseseră Moru al meu și Moru cel uscățiv despre cuvinte, despre Ceața Adâncă, despre Tatăl În care nu prea mai credeam, despre cei ce-mi luaseră urma, despre tot. - Aha, zise ea și mă adulmecă din nou, de parcă nu era sigură că mă putea câștiga la vreun troc. Când ai plecat din munții cei Înalți? Mi-am privit degetele dar, deodată, am schimbat vorba: - Știi cumva niște cuvinte care să spună lucrul ăsta? - i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am Început să mergem Încet, ciulind urechile. La cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot. Ne-am oprit. Runa a adulmecat din nou. Mi-a făcut semn să adulmec și eu. - Ce fel de urși sunt ăștia? am șoptit. Runa puse degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie urși d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cât de tare mirosea a urs, trebuia să-i fi auzit deja cum se joacă, cum clefăie, cum tropotesc, dar când colo, pădurea era liniștită de tot. Ne-am oprit. Runa a adulmecat din nou. Mi-a făcut semn să adulmec și eu. - Ce fel de urși sunt ăștia? am șoptit. Runa puse degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie urși d’ăia care dau cu sulițe după noi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer, totuși, pentru că am dat peste o albie secată, largă și adâncă, plină cu prundiș cenușiu. Runa se uită Într-o parte și În alta. Adulmecă. Ba, chiar se ghemui și Își trecu limba pe o piatră. Merse Într-o parte și În alta. Apoi se uită spre munte și râse din colțul gurii. - Știu sigur că, odată ajunsă aici, Vinas o s-o ia la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
puteam să-l cărăm pe Enkim, dar Runa mă Îndemnă să nu mă opresc. De-acum, nici că-i mai păsa că lăsam urme cu nemiluita, doar spunea: - Hai, hai. Se făcuse beznă când Runa scoase un fel de scâncet. Adulmecă, grăbită și-mi făcu semn să fac la fel. - Apă. Izvor. Râse. - Cumpănă de ape, Îmi zise. Ne-am repezit și, nu după multă vreme, am zărit izvorul pe care-l simțise. Gros cât brațul, țâșnea dintre stânci și cobora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mor ca să scot lucrurile după cum doream. Scept, la fel. Dacă n-aș fi fost oaspetele lui Minos, probabil că Scept mi-ar fi aținut calea ca să mă ucidă, iar eu m-aș fi pitit precum un lup, i-aș fi adulmecat urmele și aș fi Încercat să-i pic În spate ca să-l sting eu pe el. Știu că gândurile astea se puneau de-a curmezișul celor dorite de Moru și mai știu că tocmai am spus ceva greu de Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
e un brunet cam prea gras din neamul lui Logon. Iar al patrulea e un mărunțel de-al lui N’jamo, ne șopti Barra. Nu vedeam nimic. Mi-am Încordat privirea și, cum vântul bătea spre noi, am Început să adulmec. N-a trecut mult și am simit un miros acrișor de sudoare, amestecat cu mirosul de fum pe care toți mărunțeii lui N’jamo Îl răspândeau după alergătură. Abia apoi am simțit mirosul de piele groasă de bivol, din cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]