6,178 matches
-
Richards, „Ecological Change and the Politics of African Land Use”, African Studies Review, nr. 2, iunie 1983, p. 40. Richards Îl citează și pe Dudley Stamp, care scria entuziast, cam În aceeași perioadă, despre vasta arie de aplicabilitate a tehnicilor africane de prevenire a eroziunii solurilor: „Un tur recent al Nigeriei l-a convins pe autor că țăranul indigen a ajuns deja la o formă de agricultură ce nu mai poate fi Îmbunătățită ca principiu, ci doar la nivel de detalii
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Popescu, „Dansul focului”, GL, 1968, 27; Valeriu Cristea, „Vântul din fața soarelui”, RL, 1970, 2; George Pruteanu, În singurătatea femeilor, CL, 1973, 8; Petru Poantă, „Crivățul bate năpraznic”, ST, 1974, 11; Zaharia Sângeorzan, Personajul feminin, CRC, 1975, 38; Mircea Popa, Spații africane, ST, 1976, 12; Popa, Dicț. lit. (1977), 222-223; Ilie Purcaru, „Subconștientul Veneției”, FLC, 1984, 49; Zaharia Sângeorzan, Veneția în oglinzile romanului, TR, 1986, 8; Constantin Cubleșan, „Thalassa”, TR, 1996, 7; Dicț. scriit. rom., II, 273-274; Popa, Ist. lit., II, 892-893
FILIP-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286998_a_288327]
-
cu donatiștii, așa cum rezultă din numeroasele scrisori ale sale; procedând astfel, îi reînsuflețește pe catolici care erau în minoritate, obținând o răsturnare a situației. În urma accentuării continue a violențelor donatiștilor contra catolicilor, fundamentală a fost însă decizia luată în cadrul conciliului african din 403 de a trimite delegați la împăratul Honorius care să-i ceară să fie aplicate contra donatiștilor legile lui Theodosius I contra ereticilor. Această decizie a fost importantă în plan juridic pentru că l-a considerat pe schismatic (creștin, totuși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
minore. Despre acestea putem să spunem pe scurt, la fel ca Pincherle, că, dacă într-o primă fază combaterea pozițiilor donatiștilor se baza în mod esențial pe materialul documentar adunat deja de Octatus din Milevi, cum erau actele precedentelor concilii africane, în ultima fază Augustin a amplificat propria informație, probabil și grație ajutorului unor prieteni, exploatând acte ale conciliilor donatiste, epistole interne ale comunității schismaticilor și fapte din istoria recentă. El nu a denunțat doar violența exercitată contra catolicilor, ci și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
aceea, Pelagius și Celestius însuși reușesc să obțină anularea condamnării de la succesorul lui Inocențiu, Zosimus, lăsând să se înțeleagă că o astfel de condamnare avusese drept cauză maniheismul ascuns al lui Augustin. Zosimus i-a certat cu asprime pe episcopii africani pentru decizia luată. Așadar, totul trebuia luat de la capăt. Nu putem expune aici complexele evenimente care s-au succedat după hotărârea papei; Pelagius a scris un nou tratat, Despre liberul arbitru, iar Augustin a reluat acțiunea de combatere a ereticului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit pe lângă împărat astfel încât, la 30 aprilie 419, printr-un rescript al prefectului pretoriului, Pelagius și Celestius erau condamnați pentru subversiune din cauza doctrinei lor periculoase și erau obligați să părăsească Italia: împăratul dădea ascultare episcopatului african fără să ceară părerea papei. În mare grabă, Zosimus a trebuit să revină asupra propriilor hotărâri și să confirme printr-o epistolă (așa-zisa Tractoria) condamnarea celor doi. Bibliografie: CSEL 42, 1902 (De perfectione iustitiae hominis, De gestis Pelagii, De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Veer; cf. și BA 21). 14. Polemica antipelagiană: conflictul cu Iulian din Eclano În Italia, totuși, condamnarea lui Pelagius făcuse senzație, și nu atât din cauza intervenției autorității imperiale, considerată, în sine, justificată, cât mai ales pentru că rezultase că episcopatul african își impusese propria teologie întregii creștinătăți occidentale. Mulți erau cei ce fuseseră seduși de ceea ce predica Pelagius, atât printre nobilii din Roma, cât și printre oamenii Bisericii; printre aceștia, poate și Paulinus din Nola: prietenul acestuia, cel care îi scrisese
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prietenul acestuia, cel care îi scrisese și epitalamul pentru nuntă, așa cum am văzut mai sus, era Iulian, episcopul din Eclano, lângă Benevento. Acesta, tânăr, inteligent și cultivat, reluă apărarea pelagianismului considerându-l adevărata doctrină a Bisericii, denigrată de opiniile episcopilor africani influențați de maniheism. Giulian observă că artizanul condamnării lui Pelagius fusese în esență Augustin, motiv pentru care împotriva acestuia sunt îndreptate operele sale care constituie ultimul răspuns al pelagianismului. Întâi de toate, Iulian a contestat prin două epistole decizia lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Africanae provinciae di Vittore di Vita, în vol. col. La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, op. cit, pp. 45-112; S. Costanza, Vittore di Vita e la Historia persecutionis Africanae provinciae, VetChr 17 (1980) 229-268. 3. Vigiliu din Thaps În cadrul creștinismului african din această epocă este personalitatea cea mai însemnată. Apare și el, ca și Victor din Vita, în lista episcopilor catolici ortodocși convocați de Uneric. În orice caz, reuniunea organizată de regele vandal s-a sfârșit repede și nu a avut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ortodocși au fost trimiși în exil sau au plecat din proprie inițiativă. Așadar, printre aceștia se găsea și Vigiliu despre a cărui viață nu știm aproape nimic; probabil în 484 era episcop de puțină vreme. Vigiliu a fost singurul scriitor african din acea perioadă care a participat în cunoștință de cauză la conflictele provocate de controversele cristologice. Într-adevăr, el a scris în jurul anului 480 Contra lui Eutihes (Contra Eutychetem), tratat în cinci cărți care se ocupă nu doar de erezia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
criticate de un monofizit. Vigiliu a pornit la scrierea acestei lucrări din teama că monofizitismul, care triumfa în Orient, ar putea să amenințe și provincia sa; oricum ar fi, spune multe despre amploarea preocupărilor lui Vigiliu faptul că, în timp ce scriitorii africani dinaintea lui, cei despre care avem informații, se limitau să discute despre arianism cu vandalii, el s-a interesat și de chestiunile teologice dezbătute în Orient. Vigiliu dorește să se exprime simplu ca să fie înțeles de toată lumea; cu toate acestea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
timpul său, și cel al lui Victor din Vita, care a scris O istorie a persecuțiilor din provincia Africa, Blossius Emilius Dracontius este un alt caz care dovedește pe deplin condițiile foarte grele în care ajunsese să trăiască populația civilă africană, mai ales cea ortodoxă, sub stăpânirea vandalilor. Literat și vir clarissimus, probabil judecător la Cartagina, Draconțiu, despre care nu știm mare lucru în afara unui singur episod din viața sa, a fost întemnițat sub regele Guntamundus care a domnit în Africa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
deja amintite din componența Romulea. Elementele mitice sunt eliminate aproape complet din narațiune (ele deveniseră de-acum elemente exclusiv ornamentale ale expunerii literare); firește, din antica tragedie a lui Oreste și din problematica eschiliană n-a rămas nimic aici. Poetul african nici măcar nu-l citise, probabil, pe Eschil. Drama e foarte colorată, excesiv de retorică și cu foarte multe discursuri. Au mai fost atribuite lui Draconțiu și alte poeme în hexametri care provin din aceleași cercuri și din aceeași epocă; unul este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
este Boala lui Perdica (Aegritudo Perdicae) unde este narată iubirea incestuoasă a lui Perdica pentru mama sa Castalia. Aceste poeme sunt interesante (chiar dacă nu e sigur că au fost scrise de Draconțiu) pentru că ne ajută să cunoaștem acest mediu literar african în care practicarea credinței creștine nu era resimțită ca un lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgâne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la motivațiile și la situația istorică ce au dus la scrierea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e Venanzio Fortunato, „Rend. Instit. Lomb.”, 107 (1973) 108-150; R. Herzog, Die Bibelepik der lateinischen Spätantike, Finck, München, 1975; J.M. Diaz de Bustamante, Draconcio y sus carmina profana, Santiago de Compostela, 1978; J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit. 5. Poeți africani minori Nu se cunoaște autorul unui Poem pentru Flavius Felix despre învierea morților și judecata Domnului (Ad Flavium Felicem de resurrectione mortuorum et de iudicio Domini), scris în hexametri; poetul ne spune că acest poem este continuarea unuia anterior, pierdut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
et de iudicio Domini), scris în hexametri; poetul ne spune că acest poem este continuarea unuia anterior, pierdut, care cânta frumusețile vieții la țară, și, dat fiind conținutul său, cel de-al doilea e mult mai angajat decât primul. Originea africană a poemului e dovedită de numele destinatarului, un poet care a trăit la Cartagina în vremea regelui Trasamundus (496-523), ca și de pasajele frecvente în care sunt imitați poeți creștini din secolul al cincilea (în afară, bineînțeles, de cele în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
adversus Marcionitas), în cinci cărți, care reia polemica împotriva acelei erezii bazându-se în întregime pe opera analoagă a lui Tertulian, dar reinterpretează într-o manieră modernă unele aspecte ale credinței. Și acesta pare să provină dintr-un mediu cultural african posterior lui Draconțiu. Anonime sunt și cele două poeme, transmise fie sub numele lui Ciprian, fie sub numele lui Tertulian, Sodoma și Iona, exerciții retorice bazate pe episoadele biblice ale distrugerii Sodomei și pe pățania lui Iona (De Sodoma și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
B. de Vregille et L. Neyrand) 2. Arnobiu cel Tânăr Din același mediu cultural provine probabil o altă personalitate, poate cel mai important scriitor creștin din Italia secolului al cincilea, Arnobiu, numit „cel Tânăr” ca să nu fie confundat cu apologetul african. A fost probabil călugăr la Roma în jurul anului 450; și Arnobiu, la fel ca alți scriitori romani, a subliniat primatul reședinței lui Petru; el dovedește o bună cunoaștere a evenimentelor din istoria locală, tradițiile romane, liturghia și calendarul romane. Totuși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
reședinței lui Petru; el dovedește o bună cunoaștere a evenimentelor din istoria locală, tradițiile romane, liturghia și calendarul romane. Totuși, numele de Arnobiu este atestat doar în Africa și de aceea putem presupune că și scriitorul nostru este de origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nerelevantă, însă ar fi fost greu de realizat dacă Africa ar fi fost încă sub stăpânirea vandalilor, situație care îi determinase pe intelectualii creștini de-acolo să reia combaterea arianismului, chestiune de-acum depășită. 1. Fulgențiu din Ruspe În cadrul creștinismului african dintre secolele al cincilea și al șaselea, Fulgențiu a fost poate personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată în primul rând spre combaterea arienilor și în al doilea rând a așa-zișilor „semipelagieni”, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu acceptaseră doctrina augustiniană a harului și a liberului arbitru; evident, Africa resimțea în mod direct puternica influență a celui mai mare episcop și teolog al său. Fulgențiu s-a născut dintr-o familie de nobili la Telepte, în provincia africană Bizacena probabil în anul 467 (după alții, în 462). A primit o educație îngrijită în cadrul căreia studiul limbii grecești a ocupat un loc important: din biografia lui, accentuat encomiastică, atribuită lui Ferrando din Cartagina (cf. PL 65, 119), aflăm (dacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din operele sale, adică un om foarte preocupat de probleme spirituale, uneori nesigur și înclinat spre crize cu caracter psihologic: e o descriere atrăgătoare din multe puncte de vedere chiar dacă nu știm cât e de credibilă. Există un alt literat african care se numește tot Fulgențiu, autor al unui Tratat de mitologie (Mitologiarum liber) și al unei Expuneri a structurii operelor lui Virgiliu (Expositio Vergilianae continentiae). Sunt două tratate ale unui scriitor creștin, însă problematica abordată de acest Fulgențiu pare destul de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interpretează cele trei opere ale lui Virgiliu dintr-un punct de vedere strict neoplatonic. Diverși cercetători au presupus că cei doi Fulgențiu ar putea fi unul singur aducând ca probă, între alte considerații, faptul că în secolul al șaselea cultura africană era bogată încă în elemente clasice. Însă preocupările care reies din operele lui Fulgențiu de Ruse cu greu pot fi puse de acord cu acelea ale neoplatonicului Fulgențiu, deși erau amândoi creștini; de aceea, noi credem că e mai bine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
amintit de Facundus din Hermiane în opera sa care datează din acel an (548). Ferrando a scris o Scurtă culegere de canoane (Breviatio canonum), adică o expunere sistematică a dreptului ecleziastic, bazată pe actele emise de numeroasele concilii grecești și africane, din extrasele și rezumatele cărora el alcătuiește o culegere. Această culegere are în obiectiv clerul, raporturile dintre creștini și eretici și dintre creștini și iudei, botezul și postul mare și diferite alte chestiuni. S-au păstrat de la el și șapte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
niște bilete decât niște scrisori propriu-zise și nu prezintă vreun interes particular. Bibliografie. Ediția: PL 67. Traduceri: CTP 65, 1987 (A. Isola). 3. Facundus din Hermiane După Ferrando din Cartagina care, în fond, nu a atins decât marginal problema, scriitorii africani intervin cu toții în mod activ în controversa celor Trei Capitole: într-adevăr, dacă Fulgențiu era încă un scriitor din Africa vandală, scriitorii ce i-au urmat trăiesc în Africa bizantină și se orientează în mod predominant spre Constantinopol și spre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]