12,606 matches
-
trec mâna prin / umbra-mi legată de trup.“ (Dincolo) „Mă-nvârt în jurul camerei / pustii ca într-un gol adânc.“ (Casa părăsită) etc. Cea mai năștrușnică acțiune întreprinsă de poetă poate fi considerată vopsirea plopilor de pe marginea drumurilor: „Am vopsit în alb plopii / din drumurile mele / ca să nască mesteceni.“ (Metamorfoze) Din punct de vedere poetic, această metodă de a obține mesteceni din plopi este neemoționantă și ușor caraghioasă. Din punct de vedere silvicol s-ar putea să fie valabilă, dar aplicarea ei
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
discipoli ai lui Zamolxis). Așa-zisa poezie ZEN pe care o scrie Florin Gheorghe Mageriu constă în scurte versificări, banale și nerelevante. Autorul - luând ad litteram un principiu din ideologia ZEN, conform căruia tăcerile au elocvența lor - își închipuie că albul hârtiei din jurul lapidarelor lui improvizații poetice spune mult cititorului. Nu spune. Ce rezonanță pot avea în conștiința noastră niște enunțuri terne și lipsite de orice noimă? „Nici clipă, nici infinit, / Tu și-atât - / Vidul deplin din mine.“ „Te-am strigat
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Personajul principal, un tânăr, având drept trăsătură distinctivă „ochii lui albaștrii cuprinși în cadrul feței“, stă de vorbă, întâi, pe peronul metroului, cu... Dumnezeu. Acesta i se înfățișează... iată cum i se înfățișează: „Pe bancă se așează un domn. Costumul lui alb și misterul din ochii lui captează atenția. Se pune lângă băiat. Tânărul, speriat, se uită fix în ochii lui, sperând să găsească acolo ceea ce dorește acest domn.“ După ce „se pune“ lângă băiat, domnul începe un dialog enigmatic, din care noi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
geniu. — Și dacă tu m-ai creat, atunci îmi vei putea răspunde la întrebări. Unele cu zâmbet, altele deloc, dar să nu te lași păcălit de aparențe! Răspunsurile vin mereu și vin când te aștepți mai puțin...zise Domnul în Alb, Creatorul.“ Îmi place să sper că Dumnezeu nu va citi această carte și nu va afla cum îl descrie Alexandru Paul Moldovan. Spre binele lui Alexandru Paul Moldovan. Corectitudinea estetica Romanul Spiralele destinului de Elena Moldovan (prefață de Ion Buzași
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
care trebuie. Mă iertați, vă rog, dar... Nu vă scuzați. În munca mea la... (alt grangur) sînt învățată să aștept. Gelu lungește vorba, fata scoate o batistuță impecabil de albă și se adresează: Vă pot șterge puțin? Ce am? Ceva alb, poate puțină spumă de la pasta de dinți. Gelu se lasă șters la colțul gurii și mirosul Danei îi intră prin toți porii. Nonșalanța cu care este abordat îi place și angajarea fetei se face cu nerăbdare. Din acest moment, Gelu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de la umezeală. Timpul conferea puțină noblețe lucrării și chiar mergea vestea că apa aceea de sub dealul pădurii avea proprietăți curative pentru bărbații care, mă rog, erau muștruluiți inutil de neveste. Zvonul acesta făcea ca mulți bărbați cu părul gri spre alb să-și umple recipiente pîntecoase. Că o fi fost așa sau nu, nimeni nu știe precis. Într-o zi, cînd soarele se plictisise de peisajele europene și a început să se holbeze la cele americane, pe lîngă fîntînă trece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
un perete, proiectorul derula imagini, indicatoare pe ambele sensuri, viața autostradă suspendată de nicăieri. O bulină neagră capul, un dreptunghi pe verticala cerului trunchiul, patru tușe îngroșate ca niște semne de exclamare membrele, o săgeată roșie intenția lui Dumnezeu: halat alb, bonetă, stetoscop, ochelari fumurii. Vezi? Acestea sunt mai vii decât umbra ta, copile. Iubești un contur gol pe dinăuntru. Privește formele, fotografiile pocnesc de viață. Uite cum se desprind de pe peliculă precum polenul de pe flori și o iau de nebune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Eu plec, trageți petalele peste iriși până mă întorc. Nu fiți triste!" Balamucul valuri până și-n conserva de pește. Șotronul fetiței peste șotronul paznicului, peste șotronul Geniei. Doamne, cum poți îndura o așa suprapunere de zăpezi! Ieri ai nins alb, pășeam ca o sanie cu tălpile lustruite. Credeam că acea spumă de înger mă va acoperi până la inimă, până la tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și-n pardoseala celulei. Ca o confirmare a captivității, pleoapele nu reușeau să rupă luciul uscat al apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un abur alb, vinețiu, muced, plutea prin aer; un alb de ceață, murdar i s-a așezat precum un praf lichid pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o frumusețe de un rafinament și o delicatețe unice. CÎt despre asfințitul acela fără seamăn, pe care În copi lărie Încă nu-l deosebeam de realitatea cu adevărat vizibilă, el s-a estompat cu timpul. Radiația lui a virat către alb, către fumuriu și mai ales către sepia. Vederea interioară s-a dovedit a fi o spontană și irepresibilă reacție a mea la tot ceea ce se găsește În jur. Nu văd persoana cu care vorbesc, dar mi-o reprezint schematic, ca
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
numai că el nu mi povestea nici o noutate. Apoi, Duczi era slab, purtînd mereu pantaloni și bluze cenușii. L-am Încercat, dar tot degeaba, și pe Fromercz Tibi, mai ales că el avea un obraz roșu ca Zoli și unul alb. Zoli Îi avea pe amîndoi la fel de Înroșiți, și asta tot timpul. Iar dintre noi, el părea cel mai puternic. Nu era mai Înalt, dar avea brațele mai groase și capul mai rotund, cel mai rotund dintre toate capetele de băieți
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe Ioan Pintea, zis Biga. În prima bancă din partea stîngă, la geam, fuseseră așezați frații gemeni Vasile și Viorica Lupan. Nu știu cît de gemeni erau, el mi se părea mult mai ciolănos decît soră-sa, Îmbrăcată Întot deauna În alb și, de aceea, foarte fragilă, după efectul bluzelor și fustițelor ei asupra mea. În spatele lor, stăteau Ionel Caița și Ghiță Grosoș, cel mai greu de cap coleg pe care mi-a fost dat să-l am pe parcursul Întregii mele instruiri
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
or fi avut, le plecaseră departe. Casa se ridi ca pe partea dreaptă a curții de cum intrai și se Întindea de-a lungul ei. Te Întîmpinau, Înșirați unul după altul de la poartă spre șură chiar În fața casei, patru duzi, unul alb, doi roz și unul negru, după culoarea fructelor. Cu toții Înalți și drepți, așezați În linie, la distanțe potrivite pentru Învecinarea, dar nu și atingerea Între ele a coroanelor. Între casă și uliță, pe latura Îngustă a clădirii, răsăreau cîteva straturi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
n-are milă de păcătoși” (cap. X). Rigorismul patriarhului se trage încă o dată din lipsa acelui organ (sau din atrofierea lui prin practicarea virtuților) de percepere a răului. Abraham nu distinge decât o culoare din bogata policromie a sufletului omenesc: albul. Tot ce nu-i alb nu există. Pentru a-i înmuia radicalitatea și a-i tempera zelul distrugerii virtuoase, Dumnezeu hotărăște să-i deschidă prima poartă a cerului, prin care se poate ajunge la locul judecăților și răsplăților (kriseis kai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
februarie 1597. Au murit cântând, pecetluind cu sângele lor vestirea Evangheliei. Dintre ei erau trei iezuiți japonezi, printre care și Paul Miki (născut în Japonia în jurul anului 1565), șase franciscani spanioli, iar toți ceilalți erau laici. Alb. Casa noastră în alb.1 Ne întorceam de la Nishizaka. Soția stătea în prag. Fiii mei au văzut-o. Eu nu vedeam decât pietrele drumului. Albe și ele. Ploi și zăpezi spălaseră drumul. Nu și sângele. Țineam ochii în pământ. Strângeam din dinți. Nu vorbeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cine știe de ce. Erau acolo, erau toți acolo. Cei douăzeci și șase. Douăzeci și șase de cruci într-un lan de grâu. Ca sângele lor să ude pământul. În față, Nishizaka unde erau uciși criminalii. Iar în fața mea, soția. În alb. Ea însăși cu fața albă. Cu ochii ficși, strălucitori se uita dincolo de umărul meu. Poate spre Nishizaka. Stăteam în fața ei. Tăceam. Noaptea se prăbușise peste noi. Doar lanternele morții își tremurau lumina. Ca să știe toți. Cei vii și cei morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
știa. Era un parc îngrijit, or, așa cum se știe, noi nu prea avem ce căuta acolo unde cresc trandafiri, crini, lalele și alte flori de soi. Dar pe noi ne lăsaseră acolo. În fiecare dimineață, venea o fată îmbrăcată în alb, tăia două-trei flori și pleca. Printre noi umbla zvonul că florile acelea ajungeau pe biroul unui om mare de tot. Spunea el -zice-se ca așa stă ochi în ochi cu Cerul și că dacă el se uită la cer, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de unde-o fi fost roua ?!). Mătușă-mea mi-a spus că pe urmă a adormit acolo (putea să se așeze pe pat, dar el nu s-a mișcat de la masă). Într-un târziu, a intrat iar fata aceea îmbrăcată în alb : "Domnule Profesor ! Domnule Profesor !" a strigat mai încet, apoi mai tare... dar profesorul dormea adânc, spune mătușă-mea. Apoi, fata a fugit afară: "Profesorul, profesorul ! A murit profesorul !". Ce s-a mai întâmplat, nu are importanță. Mătușă-mea a aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spus. Aș putea să-ți dau satisfacție și să-ți spun că da, a plecat, a lăsat tot, a lăsat-o și pe mama lui, că și-a rupt rădăcinile (dar oamenii nu au rădăcini)... A plecat așa, îmbrăcat în alb, purtând o carte în mână spunea că se duce să-i învețe cartea aceea pe alții... Mie mi se părea că strălucește ca soarele cartea aceea... A plecat, lăsând tot ce iubea și mama lui s-a stins de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
deschizând deodată ochii, au continuat procedurile de reanimare și nimeni nu s-a mai uitat după prietenul lui. Când , mai târziu, l-au întrebat cine e tânărul de vreo treizeci de ani, așa, înalt, frumos, cu plete lungi, îmbrăcat în alb, care a stat cu el și l-a tot strigat pe nume, el a spus că nu era cu nimeni în mașină și că nu are pe nimeni care să semene cu tânărul acela... ...Ei da, acum pleacă. Uite, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu știu cum, așa, de departe, cu ochii tulburi și grei... Dar cine să-l bage-n seamă! I-o fi foame, da' las' că-i trece, a zis văru-mio. Și deodată, așa, s-a lăsat încet, pe nisip, cu ochii închiși, alb la față. Stătea acolo, cu ochii închiși, nemișcat, răsufla încet de tot, abia dacă i se mai ridica pieptul cum răsufla de rar am alergat toți să-l ridicăm, dar era moale și pielea-i era tare rece. Atunci m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cerul îl sărută... O să fie plin de fericire, dar n-o să știe de tine... Copilul (oftând, după o pauză) Ei, bine, fie și așa. (în clipa aceea, în fața Femeii apare un copil de aceeași vârstă cu Copilul, dar îmbrăcat în alb strălucitor, cu păr blond Iisus copil; Copilul aleargă la el, Îl sărută , rămân îmbrățișați, lumina se stinge și reapare camera de la început: fereastra cu icoana, patul, masa, iar pe scaun, bătrâna) Bătrâna (își face cruce) Mare-i minunea ta, Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
frunte), înfășurată în sari, pregătește pâinea (un fel de turtă, de culoare maronie, din făină integrală de tapioca se bate între palme, pe verticală, ca o lipie). Sunet de fond : zgomotul valurilor. Apare un băiețel, de 6-7 ani, îmbrăcat în alb...cam murdar (pantaloni lungi și o tunică), și înaintează cu fereală spre fundalul scenei. Mama : Hai, vino la lumină ! Încotro ? Unde crezi că te ascunzi? Te-am căutat, te-am tot strigat în cele din urmă am renunțat: mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aceea ne luăm în fiecare zi crucea : Ca să fim oglinda perfectă A Lui Dumnezeu. CUPRINS Nu te teme ! 5 De unde vine primăvara 7 Cele șapte lumânări 10 Crucea dintre sălcii 13 Trandafirul Deșertului 17 Amintirea de sine 23 Digul 27 Alb 31 Poveste japoneză 31 Nebunul 36 Vitraliul 39 Urmașii Căii 47 Cel care lipsește 51 Cine sunt eu ? 55 Cei Trimiși 59 Așteptarea 64 Taina 69 Spicul de grâu 75 Apa Îndurării 79 Împărăția mea 82 Nunta 87 Numele 91
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lat, sfârșea În cizme cu carâmb Înalt, frumos vălurit... Când a ajuns mai aproape de musafiri, omul a ridicat privirea, și-a scos pălăria și, cu gest larg, a salutat cavalerește... Ningea cu fulgi cuminți. Cădeau frânturi din acel bulgăre ceresc... alb neîntinat... Ningea dumnezeiește. Lia abia reușea să-și adune gândurile. “Nicu a fost operat astăzi dimineață și eu abia acum reușesc să ajung la el... Și uite ce frumos ninge! O asemenea iarnă și o ninsoare ca asta am prins
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]